Decizia nr. 229/2006

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Ion Tiucă - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000

pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă. Excepția a fost ridicată de Ioan Dumitru și Anca Mihaela Muller în Dosarul nr. 7.919/2005 al Curții de Apel Ploiești - Secția civilă, de Banca Populară Română - Cooperativa de Credit, prin lichidator judiciar Societatea Comercială "Real - Reorganizare, Administrare, Lichidare" - S.R.L. București - Agenția Tulcea, în dosarele nr. 1.216/C/2005, nr. 1.290/C/2005, nr. 1.296/C/2005 și nr. 1.391/C/2005 ale Curții de Apel Constanța - Secția civilă, de Iacob Emilian în Dosarul nr. 2.707/2004 al Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor nr. 955D/2005, 958D/2005, 1.001D/2005, 18D/2006 și nr. 19D/2006 la Dosarul nr. 842D/2005, având în vedere că obiectul excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în cele șase dosare este identic.

Reprezentantul Ministerului Public apreciază ca fiind întrunite condițiile conexării.

În temeiul art. 164 din Codul de procedură civilă și al

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , Curtea dispune conexarea dosarelor anterior menționate, pentru o mai bună administrare a justiției.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:

Prin Încheierea din 1 noiembrie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 7.919/2005, Curtea de Apel Ploiești - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005 , excepție ridicată de Ioan Dumitru și Anca Mihaela Muller.

Prin încheierile din 2 noiembrie 2005, pronunțate în dosarele nr. 1.296/C/2005 și nr. 1.391/C/2005, prin Încheierea din 7 noiembrie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 1.290/C/2005 și prin Încheierea din 21 noiembrie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 1.216/C/2005, Curtea de Apel Constanța - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005 , excepții ridicate de Banca Populară Română - Cooperativa de Credit, prin lichidator judiciar Societatea Comercială "Real - Reorganizare, Administrare, Lichidare" - S.R.L. București - Agenția Tulcea.

Prin Încheierea din 24 noiembrie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 2.707/2004, Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005 , excepție ridicată de Emilian Iacob.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că dispozițiile criticate contravin art. 15 alin. (2), art. 21, art. 126 alin. (2) și art. 129 din Constituție, întrucât în litigiile deduse judecății recursurile ar trebui judecate de Înalta Curte de Casație și Justiție, iar nu de curțile de apel care au soluționat apelurile în aceleași cauze.

Curtea de Apel Ploiești - Secția civilă, Curtea de Apel Constanța - Secția civilă și Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă apreciază excepția de neconstituționalitate ca neîntemeiată, dispozițiile

art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005

instituind o excepție de la prevederile art. 725 alin. 2 și 3 din Codul de procedură civilă, excepție cu valoare tranzitorie, ce constă în aplicarea imediată a noii legi.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Guvernul apreciază că textul de lege criticat reglementează situații tranzitorii, părțile având un real acces la căile de atac, ordinare sau extraordinare. Împrejurarea că apelul și recursul sunt judecate de aceeași instanță, dar într-o compunere diferită a completelor nu are semnificația unor îngrădiri aduse exercitării căilor de atac.

Avocatul Poporului arată că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, textele de lege criticate fiind în deplină concordanță cu dispozițiile constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorii-raportori, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000

pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 14 iulie 2005, dispoziții care au următorul conținut: "Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data intrării în vigoare a prezentei legi și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența curților de apel se trimit la curțile de apel."

Autorii excepției susțin că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale cuprinse în art. 15 alin. (2) care instituie principiul neretroactivității legii civile, art. 21 care consacră accesul liber la justiție, art. 126 alin. (2) referitor la instanțele judecătorești și art. 129 privind folosirea căilor de atac. De asemenea, se susține că sunt nesocotite și prevederile cuprinse în art. 6, 13 și 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea constată că asupra constituționalității textelor de lege criticate s-a mai pronunțat prin

Decizia nr. 137/2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 229 din 14 martie 2006. Cu acel prilej Curtea a statuat că reglementarea criticată a fost adoptată de legiuitor în cadrul competenței sale, astfel cum este determinată prin dispozițiile art. 126 alin. (2) și ale art. 129 din Constituție, potrivit cărora "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", iar, "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii".

Curtea constată că nu poate fi primită critica privind retroactivitatea legii, dat fiind că dispozițiile criticate sunt norme de procedură, de imediată aplicare, cu efecte pentru viitor și nu pentru trecut.

Chiar dacă, prin efectul aplicării imediate a noii reglementări referitoare la competența materială, aceeași instanță urmează să soluționeze o cale de atac împotriva propriei sale hotărâri, dar în complete cu compunere diferită, soluția legislativă adoptată nu relevă nici un fine de neconstituționalitate. Astfel, dincolo de faptul că ne aflăm în prezența unei reglementări cu caracter tranzitoriu, părțile beneficiază de toate drepturile și garanțiile procesuale menite să le asigure dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil și la soluționarea acestuia într-un termen rezonabil. Mai mult, noua soluție legislativă nu instituie nici o discriminare și ca atare nu contravine nici principiului egalității de tratament între subiectele de drept.

Totodată, dispozițiile legale ce fac obiectul excepției nu aduc nici o atingere principiului imparțialității instanțelor judecătorești, în contextul dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 21 din Legea fundamentală și de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Judecarea recursului de către aceeași instanță care a soluționat apelul, dar în complete diferite, nu constituie în sine o prezumție a lipsei de imparțialitate a judecătorilor care se pronunță asupra recursului. Cele două căi de atac - apelul și recursul - sunt guvernate de reguli procedurale distincte, menite să asigure realizarea dreptului la un proces echitabil.

Rațiunile care au stat la baza adoptării soluției anterioare își păstrează valabilitatea și în prezent, astfel încât aceasta se impune a fi menținută.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000

pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, excepție ridicată de Ioan Dumitru și Anca Mihaela Muller în Dosarul nr. 7.919/2005 al Curții de Apel Ploiești - Secția civilă, de Banca Populară Română - Cooperativa de Credit, prin lichidator judiciar Societatea Comercială "Real - Reorganizare, Administrare, Lichidare" - S.R.L. București - Agenția Tulcea, în dosarele nr. 1.216/C/2005, nr. 1.290/C/2005, nr. 1.296/C/2005 și nr. 1.391/C/2005 ale Curții de Apel Constanța - Secția civilă, și de Iacob Emilian în Dosarul nr. 2.707/2004 al Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 9 martie 2006.