Decizia nr. 293/2006

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Mihaela Cîrstea - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 31/2002

privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii, excepție ridicată de Marius Zoltan Trancă în Dosarul nr. 1.551/2005 al Judecătoriei Buzău.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de respingere a excepției ca neîntemeiată, apreciind că dispozițiile legale criticate nu contravin prevederilor constituționale invocate ca fiind încălcate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 6 decembrie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 1.551/2005, Judecătoria Buzău a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 31/2002

privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că

art. 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 31/2002

contravine dispozițiilor constituționale ale art. 115 alin. (1), (4) și (6) referitoare la delegarea legislativă, deoarece la momentul emiterii ordonanței era necesar ca aceasta să se circumscrie unei condiții de urgență serioase și reale. Ordonanța are ca scop incriminarea unor fapte care oricum erau infracțiuni potrivit Codului penal și nici un eveniment din perioada anterioară emiterii ei nu releva necesitatea incriminării imediate a unor astfel de fapte. Or, din cuprinsul

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 31/2002

nu rezultă nici măcar implicit în ce a constat urgența reală și serioasă pentru emiterea acestui act normativ. De asemenea,

art. 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 31/2002

contravine, în opinia autorului excepției, și dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (3) privind Statul de drept, art. 4 alin. (2) privind Unitatea poporului și egalitatea între cetățeni, ale art. 8 alin. (1) privind Pluralismul politic, art. 16 alin. (1) și (2) privind Egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la Tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 29 alin. (1) și (2) privind Libertatea conștiinței, art. 30 alin. (1), (2), și (3) privind Libertatea de exprimare, art. 31 alin. (1) privind Dreptul la informație, art. 33 alin. (1) și (2) privind Accesul la cultură, art. 40 alin. (1) privind Dreptul de asociere și ale art. 124 alin. (1) și (2) privind Înfăptuirea justiției, precum și ale art. 10 privind Libertatea de exprimare din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale art. 18 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, deoarece fiecare persoană are dreptul de a alege orice orientare de ordin politic și de a se manifesta în mod pașnic potrivit convingerilor sale. Faptul că anumite precepte sunt contrare credințelor unei părți imense a populației nu poate să conducă la admiterea condamnării penale a prozelitismului politic, cât timp acesta se manifestă pașnic. De altfel, libertatea de conștiință implică garantarea diversității, în timp ce prevederile legale atacate implică, contrar acestui spirit de toleranță, incriminarea unor manifestări pașnice ale acestei libertăți.

Judecătoria Buzău apreciază că excepția de neconstituționalitate invocată este nefondată, motivat de faptul că libertățile recunoscute și garantate de Constituție trebuie exercitate în condițiile legii, fără încălcarea drepturilor și libertăților celorlalți cetățeni.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece incriminarea propagandei naționalist-șovine reprezintă o măsură de ordin legislativ prin care statul garantează libertatea conștiinței. Totodată, exercitarea unei propagande naționalist-șovine reprezintă, în esență, o manifestare abuzivă a libertății de conștiință și a libertății de exprimare.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 31/2002

privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 214 din 28 martie 2002, cu următorul cuprins: "Promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unei infracțiuni contra păcii și omenirii sau promovarea ideologiei fasciste, rasiste ori xenofobe, prin propagandă, săvârșită prin orice mijloace, în public, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani și interzicerea unor drepturi".

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că prin dispozițiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituționale ale art. 1 alin. (3) privind Statul de drept, art. 4 alin. (2) privind Unitatea poporului și egalitatea între cetățeni, ale art. 8 alin. (1) privind Pluralismul politic, art. 16 alin. (1) și (2) privind Egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la Tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 29 alin. (1) și (2) privind Libertatea conștiinței, ale art. 30 alin. (1), (2) și (3) privind Libertatea de exprimare, art. 31 alin. (1) privind Dreptul la informație, art. 33 alin. (1) și (2) privind Accesul la cultură, art. 40 alin. (1) privind Dreptul de asociere, art. 115 alin. (1), (4) și (6) privind Delegarea legislativă și ale art. 124 alin. (1) și (2) privind Înfăptuirea justiției, precum și ale art. 10 privind Libertatea de exprimare din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale art. 18 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, sub aspectul constituționalității extrinseci a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 31/2002 , respectarea condițiilor delegării legislative trebuie analizată prin raportare la prevederile constituționale în vigoare la data la care Guvernul a emis ordonanța. Astfel, în prezenta cauză Curtea urmează a stabili dacă

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 31/2002

s-a adoptat cu respectarea condițiilor prevăzute de dispozițiile constituționale ale art. 114 alin. (4), în redactarea sa anterioară revizuirii și republicării Constituției. În această privință, ordonanța este considerată de autorul excepției ca fiind neconstituțională, în sensul că adoptarea ei nu a fost justificată de existența vreunui caz excepțional.

Se reține că, în absența unei definiții constituționale a noțiunii de "caz excepțional", așa cum a statuat Curtea Constituțională prin

Decizia nr. 65 din 20 iunie 1995 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 129 din 28 iunie 1995, acesta trebuie privit în raport cu "necesitatea și urgența reglementării unei situații care, datorită circumstanțelor sale excepționale, impune adoptarea de soluții imediate, în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public". Astfel, în speța examinată, existența cazului excepțional a fost determinată de urgența reglementării mai stricte a domeniului vizat, datorită necesității promovării principiilor statului de drept, democratic și social, în care demnitatea omului, dreptatea, pluralismul politic și egalitatea între oameni reprezintă valori supreme. Or, împiedicarea proliferării manifestărilor extremiste de tip fascist, rasist sau xenofob a constituit și constituie o preocupare constantă a comunității internaționale, atât la nivelul organismelor europene și internaționale, cât și la nivelul legislațiilor naționale. Prevenirea și combaterea incitării la ură națională, rasială sau religioasă corespund cerințelor Uniunii Europene în domeniu, constituind, în același timp, un semnal pozitiv dat de statul român pentru combaterea rasismului, antisemitismului și xenofobiei. Eficiența acestui semnal depinde în mare măsură de urgența cu care statul român adoptă măsurile legislative necesare pentru sancționarea acestor fapte.

De asemenea, se constată că dispozițiile

art. 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 31/2002 , care incriminează promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unei infracțiuni contra păcii și omenirii sau promovarea ideologiei fasciste, rasiste ori xenofobe, prin propagandă, săvârșită prin orice mijloace, în public, nu contravin Constituției și nici textelor internaționale invocate, deoarece nici unul dintre aceste texte nu legitimează săvârșirea unor asemenea fapte.

Nu se poate primi susținerea autorului excepției, în sensul că prin dispoziția legală atacată se restrâng drepturi și libertăți fundamentale ale cetățenilor, cum ar fi dreptul la asociere, dreptul la informație, libertatea conștiinței sau libertatea de exprimare, dat fiind că exercitarea acestor drepturi și libertăți nu implică intoleranța națională sau rasială, adică negarea drepturilor și libertăților altor persoane pe criterii de apartenență națională ori rasială.

Libertatea, ca principiu fundamental al statului de drept, este temelia tuturor principiilor morale și presupune elaborarea unor asemenea norme de drept care să garanteze tuturor persoanelor să se manifeste potrivit propriilor opțiuni în relațiile cu ceilalți membri ai colectivității. Tocmai de aceea exercitarea unei propagande care are drept scop promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unei infracțiuni contra păcii și omenirii sau promovarea ideologiei fasciste, rasiste ori xenofobe reprezintă, în esență, o manifestare abuzivă a drepturilor și libertăților de mai sus.

În sfârșit, nu se poate primi nici susținerea că prin incriminarea propagandei ideologiei fasciste, rasiste ori xenofobe se lezează principiile constitutive și funcționale ale statului român și unitatea poporului ori principiile pluralismului politic și egalității în drepturi, deoarece faptele incriminate prin dispoziția atacată sunt străine literei și spiritului normelor care consacră principiile amintite.

Dimpotrivă, tolerarea unor asemenea fapte ar contraveni tuturor dispozițiilor constituționale invocate de autorul excepției, precum și convențiilor internaționale la care România este parte.

Față de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 31/2002

privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 28 martie 2006.