Ordinul nr. 421/2006
privind aprobarea unor bugete de venituri și cheltuieli
prezumat în vigoare
Având în vedere:
-
Legea bugetului de stat pe anul 2006 nr. 379/2005 ;
-
Hotărârea Guvernului nr. 412/2005
privind organizarea și funcționarea Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, cu modificările și completările ulterioare;
-
privind stabilirea modalității de aprobare a bugetelor de venituri și cheltuieli ale institutelor de cercetare-dezvoltare;
-
Ordonanța Guvernului nr. 57/2002
privind cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică, cu modificările ulterioare;
-
Hotărârea Guvernului nr. 1.772/2004
privind organizarea și funcționarea Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecția Muncii I.N.C.D.P.M. "Alexandru Darabont" - București;
-
Hotărârea Guvernului nr. 1.773/2004
privind organizarea și funcționarea Institutului Național de Cercetare Științifică în Domeniul Muncii și Protecției Sociale - I.N.C.S.M.P.S. București;
- Referatul de aprobare nr. 2.325 din 6 aprilie 2006,
în baza
art. 16 din Hotărârea Guvernului nr. 412/2005
privind organizarea și funcționarea Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul muncii, solidarității sociale și familiei emite următorul ordin:
Articolul 1
Se aprobă bugetele de venituri și cheltuieli pe anul 2006 ale Institutului Național de Cercetare Științifică în Domeniul Muncii și Protecției Sociale - I.N.C.S.M.P.S. București și Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecția Muncii I.N.C.D.P.M. "Alexandru Darabont" - București, institute aflate în coordonarea Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, prevăzute în anexele nr. 1 și 2*) care fac parte integrantă din prezentul ordin.
-----------
*) Anexele se vor comunică institutelor naționale de cercetare-dezvoltare respective.
Articolul 2
Nivelul cheltuielilor totale aferente veniturilor prevăzute în bugetele de venituri și cheltuieli ale institutelor naționale de cercetare-dezvoltare, prevăzut la art. 1, reprezintă limită maximă și nu poate fi depășit decât în cazuri bine justificate, cu aprobarea Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei și cu avizul Ministerului Finanțelor Publice.
În cazul în care în execuție se înregistrează depășiri sau nerealizări ale veniturilor aprobate, institutele naționale de cercetare-dezvoltare vor efectua cheltuieli în funcție de realizarea veniturilor, cu încadrarea în indicatorii de eficiență aprobați.
Articolul 3
Nerespectarea prevederilor prezentului ordin atrage răspunderea contravențională în condițiile legii.
Articolul 4
Direcția generală economică și financiară și institutele naționale de cercetare-dezvoltare vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Articolul 5
Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul muncii, solidarității sociale și familiei, Gheorghe Barbu București, 26 mai 2006. Nr. 421.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.