Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 367/1997

pentru aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 1997 al Regiei Autonome "Rami-Dacia", regie autonomă de interes național, de sub autoritatea Ministerului de Interne

prezumat în vigoare

Data actului
21 iulie 1997
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 167 din 23 iulie 1997
Citează
2 acte
Structură
5 articole · 2.568 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

În temeiul

art. 53 alin. (2) din Legea bugetului de stat pe anul 1997 nr. 72/1997 ,

Guvernul României hotărăște:

Articolul 1

(1)

Se aprobă bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 1997 al Regiei Autonome "Rami-Dacia", regie autonomă de interes național, de sub autoritatea Ministerului de Interne, prevăzut în anexa la prezenta hotărâre.

(2)

Defalcarea pe trimestre a indicatorilor prevăzuți în bugetul de venituri și cheltuieli al regiei autonome se aproba de către Ministerul de Interne.

Articolul 2

(1)

Nivelul cheltuielilor totale aferente veniturilor prevăzute în bugetul de venituri și cheltuieli al Regiei Autonome "Rami-Dacia" reprezintă limita maxima și nu poate fi depășit decât în cazuri justificate și numai cu aprobarea Guvernului, la propunerea Ministerului de Interne, cu avizul Ministerului Muncii și Protecției Sociale și al Ministerului Finanțelor.

(2)

În cazul în care în execuție se înregistrează depășiri sau nerealizari ale veniturilor aprobate, regia autonomă va putea efectua cheltuieli corelate în funcție de gradul de realizare a veniturilor, cu încadrarea în indicatorii de eficienta aprobați.

Articolul 3

Nerespectarea prevederilor art. 2 constituie contravenție, dacă nu a fost săvârșită în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerată infracțiune, și se sancționează cu amendă de la 500.000 lei la 1.000.000 lei. Acestor contravenții li se aplică și prevederile

Legii nr. 32/1968

privind stabilirea și sancționarea contravențiilor.

Articolul 4

Contravenția se constata și amenda se aplică de către organele de control financiar ale statului, împuternicite potrivit legii, persoanelor vinovate de nerespectarea prevederilor prezentei hotărâri.

Articolul 5

Anexa face parte integrantă din prezenta hotărâre și se va transmite Ministerului de Interne și Ministerului Finanțelor.

PRIM-MINISTRU
VICTOR CIORBEA
Contrasemnează:
p. Ministru de interne,
Teodor Zaharia,
secretar de stat
Ministru de stat,
ministrul finanțelor,
Mircea Ciumara
Ministrul muncii
și protecției sociale,
Alexandru Athanasiu

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.