Convenția din 19 noiembrie 1976

Articolul 1

Persoanele îndreptățite la limitarea răspunderii

1. Proprietarii de nave și salvatorii, așa cum sunt definiți în cele ce urmează, conform prevederilor acestei convenții își pot limita răspunderea pentru creanțele stabilite la art. 2.

2. Termenul proprietar de navă va avea înțelesul de proprietar, navlositor, manager și operator al unei nave maritime.

3. Salvator înseamnă orice persoană care oferă servicii în legătură directă cu operațiunile de salvare. Operațiunile de salvare vor include de asemenea operațiunile menționate în art. 2 paragraful 1 subparagrafele d), e) și f).

4. Dacă oricare dintre creanțele prevăzute la art. 2 sunt formulate împotriva vreunei persoane pentru a cărei faptă, neglijență sau greșeală este răspunzător proprietarul de navă sau salvatorul, această persoană va fi îndreptățită să beneficieze ea însăși de limitarea răspunderii așa cum este prevăzută în prezenta convenție.

5. În această convenție răspunderea proprietarului de navă va include răspunderea într-o acțiune formulată împotriva navei înseși.

6. Asigurătorul răspunderii pentru creanțe supuse limitării, în conformitate cu prevederile prezentei convenții, va fi îndreptățit să beneficieze de avantajele acestei convenții în aceeași măsură ca și asiguratul însuși.

7. Actul prin care se invocă limitarea răspunderii nu va constitui o recunoaștere a răspunderii.

Articolul 2

Creanțe supuse limitării

1. În conformitate cu art. 3 și 4, următoarele creanțe, oricare ar fi natura răspunderii, vor face obiectul limitării răspunderii:

a) creanțe privind pierderea vieții sau vătămarea corporală sau pierderea ori deteriorarea proprietății (incluzând deteriorarea amenajărilor portuare, a bazinelor, a căilor navigabile și a mijloacelor de semnalizare a navigației), care au avut loc la bord sau în legătură directă cu operarea navei sau cu operațiunile de salvare, și pierderile ulterioare rezultate din acestea;

b) creanțe privind pierderi cauzate de întârzieri în transportul pe mare al mărfii, pasagerilor sau bagajelor acestora;

c) creanțe privind alte pierderi cauzate de încălcarea drepturilor, altele decât cele contractuale, produse în legătură directă cu operarea navei sau cu operațiunile de salvare;

d) creanțe privind ranfluarea, dezeșuarea, distrugerea sau predarea în bună stare a unei nave scufundate, naufragiate, eșuate ori abandonate, inclusiv a tot ceea ce este sau a fost la bordul unei astfel de nave;

e) creanțe privind preluarea, distrugerea sau predarea în bună stare a mărfii de pe navă;

f) creanțe ale unei persoane, alta decât cea răspunzătoare pentru măsurile luate în vederea prevenirii sau minimalizării pierderilor pentru care persoana răspunzătoare își poate limita răspunderea în conformitate cu prezenta convenție, și pierderile ulterioare cauzate de asemenea măsuri.

2. Creanțele enumerate în paragraful 1 vor face obiectul limitării răspunderii chiar dacă ele sunt cerute prin intermediul unui recurs sau ca despăgubire impusă contractual ori în alt mod. Totuși, creanțele menționate în paragraful 1 subparagrafele d), e) și f) nu vor face obiectul limitării răspunderii în măsura în care acestea sunt legate de o remunerare potrivit unui contract încheiat cu persoana răspunzătoare.

Articolul 3

Creanțe exceptate de la limitare

Prevederile prezentei convenții nu se vor aplica:

a) creanțelor pentru salvare sau pentru contribuția la avaria comună;

b) creanțelor pentru pagube produse prin poluarea cu hidrocarburi în înțelesul Convenției internaționale privind răspunderea civilă pentru daune produse prin poluarea cu hidrocarburi din 29 noiembrie 1969 sau al oricărui amendament ori protocol în vigoare al acesteia;

c) creanțelor supuse oricărei convenții internaționale sau legislații naționale, care guvernează ori interzic limitarea răspunderii pentru daune de natură nucleară;

d) creanțelor împotriva proprietarului unei nave nucleare pentru daune de natură nucleară;

e) creanțelor prepușilor proprietarului navei sau salvatorului, ale căror îndatoriri au legătură cu nava sau cu operațiunile de salvare, incluzând creanțe ale moștenitorilor acestora, dependenților sau altor persoane îndreptățite să formuleze aceste creanțe, dacă, sub legea care guvernează contractul de angajare dintre proprietarul navei sau salvator și acești prepuși, proprietarul navei ori salvatorul nu este îndreptățit să își limiteze răspunderea pentru aceste creanțe sau dacă, potrivit acestei legi, îi este permis să își limiteze răspunderea doar la o valoare mai mare decât cea prevăzută de art. 6.

Articolul 4

Conduita care îngrădește limitarea

O persoană răspunzătoare nu trebuie să aibă dreptul să își limiteze răspunderea, dacă s-a demonstrat că pierderea a rezultat prin acțiunea sa personală sau prin omisiune, comisă cu intenția de a cauza această pierdere, sau din imprudență și știind că este posibil să rezulte o astfel de pierdere.

Articolul 5

Compensarea creanțelor

Când o persoană îndreptățită la limitarea răspunderii potrivit prevederilor acestei convenții are o creanță împotriva creditorului său rezultată din același eveniment, respectivele creanțe se vor compensa, iar dispozițiile prezentei convenții se vor aplica numai soldului, dacă există.

Articolul 6

Limite generale

1. Limitele răspunderii pentru alte creanțe decât cele menționate în art. 7, apărute într-o ocazie distinctă, vor fi calculate după cum urmează:

a) în ceea ce privește creanțele pentru pierderea vieții sau vătămare corporală:

(i) 333.000 unități de cont pentru o navă cu un tonaj până la 500;

(îi) pentru o navă cu tonaj mai mare decât cel prevăzut la pct. (i), următoarea sumă peste cea menționată la pct. (i):

- pentru fiecare tonă de la 501 la 3.000, 500 unități de cont;

- pentru fiecare tonă de la 3.001 la 30.000, 333 unități de cont;

- pentru fiecare tonă de la 30.001 la 70.000, 250 unități de cont; și

- pentru fiecare tonă peste 70.000, 167 unități de cont;

b) în ceea ce privește orice alte creanțe:

(i) 167.000 unități de cont pentru o navă cu un tonaj până la 500;

(îi) pentru o navă cu un tonaj mai mare decât cel prevăzut la pct. (i), următoarea sumă peste cea menționată la pct. (i):

- pentru fiecare tonă de la 501 la 30.000, 167 unități de cont;

- pentru fiecare tonă de la 30.001 la 70.000, 125 unități de cont; și

- pentru fiecare tonă peste 70.000 tone, 83 unități de cont.

2. Atunci când suma calculată în conformitate cu paragraful 1 subparagraful a) este insuficientă pentru plata în totalitate a creanțelor menționate în acel paragraf, suma calculată în conformitate cu paragraful 1 subparagraful b) va fi disponibilă pentru reglarea soldului neplătit pentru creanțele din paragraful 1 subparagraful a) și acest sold neplătit vine în completarea creanțelor menționate în paragraful 1 subparagraful b).

3. Totuși, fără a aduce atingere dreptului la creanțe pentru pierderea vieții sau vătămarea corporală conform paragrafului 2, un stat parte poate stipula în legislația națională faptul că creanțele privind pagube la amenajările portuare, la bazine, la căi navigabile și la mijloace de semnalizare a navigației vor avea prioritate asupra altor creanțe menționate în paragraful 1 subparagraful b), după cum stabilește acea lege.

4. Limitele răspunderii pentru orice salvator care nu operează de pe navă sau pentru orice salvator care operează doar pe nava care sau în numele căreia se acordă servicii de salvare vor fi calculate ca pentru un tonaj de 1.500.

5. În scopul acestei convenții tonajul navei va fi considerat tonajul brut calculat conform regulilor de calcul al tonajului conținute în anexa 1 la Convenția internațională privind măsurătorile de tonaj al navelor, 1969.

Articolul 7

Limita pentru creanțele pasagerilor

1. Pentru creanțele apărute ca urmare a oricărei ocazii distincte de pierdere a vieții sau vătămare corporală a pasagerilor unei nave, limita răspunderii proprietarului de navă în acest caz va fi în sumă de 46.666 unități de cont, multiplicată cu numărul de pasageri pe care nava este autorizată să îl transporte conform certificatului său, dar fără a depăși 25 milioane unități de cont.

2. În scopul acestui articol creanțe pentru pierderea vieții sau vătămare corporală a pasagerilor unei nave va însemna orice astfel de creanțe pretinse de sau în numele oricărei persoane transportate pe navă:

a) conform unui contract de transport pasageri; sau

b) care, cu acceptul cărăușului, însoțește un vehicul sau animale vii în cadrul unui contract de transport mărfuri.

Articolul 8

Unitatea de cont

1. Unitatea de cont la care se face referire în art. 6 și 7 reprezintă dreptul special de tragere, așa cum este definit de Fondul Monetar Internațional. Sumele menționate în art. 6 și 7 trebuie convertite în moneda națională a statului în care se solicită limitarea, la cursul din data constituirii fondului limitării, efectuării plății sau acordării garanției care în conformitate cu legea acelui stat este echivalentul plății respective. Pentru operațiunile și tranzacțiile unui stat parte care este membru al Fondului Monetar Internațional, valoarea în drepturi speciale de tragere a monedei naționale trebuie calculată conform metodei de evaluare aplicate de Fondul Monetar Internațional, în vigoare la data menționată. Valoarea în drepturi speciale de tragere a monedei naționale a unui stat parte care nu este membru al Fondului Monetar Internațional trebuie calculată printr-o metodă stabilită de statul în cauză.

2. Totuși, acele state care nu fac parte din Fondul Monetar Internațional și a căror legislație nu permite aplicarea prevederilor paragrafului 1 pot, la momentul semnării fără rezerve cu privire la ratificare, acceptare sau aprobare sau la momentul ratificării, acceptării, aprobării sau aderării ori în orice moment ulterior, să declare faptul că limitele răspunderii prevăzute a fi aplicate în teritoriile lor prin această convenție vor fi fixate după cum urmează:

a) referitor la art. 6 paragraful 1 subparagraful a), la o sumă de:

(i) 5 milioane de unități monetare pentru o navă cu un tonaj până la 500;

(îi) pentru o navă cu un tonaj mai mare decât cel prevăzut la pct. (i), următoarea sumă adăugată la cea menționată la pct. (i):

- pentru fiecare tonă de la 501 la 3.000, 7.500 unități monetare;

- pentru fiecare tonă de la 3.001 la 30.000, 5.000 unități monetare;

- pentru fiecare tonă de la 30.001 la 70.000, 3.750 unități monetare; și

- pentru fiecare tonă care depășește 70.000, 2.500 unități monetare; și

b) cu privire la articolul 6 paragraful 1 subparagraful b), la o sumă de:

(i) 2,5 milioane de unități monetare pentru o navă cu un tonaj până la 500;

(îi) pentru o navă cu un tonaj mai mare decât cel prevăzut la pct. (i), următoarea sumă adăugată la cea menționată la pct. (i):

- pentru fiecare tonă de la 501 la 30.000, 2.500 unități monetare;

- pentru fiecare tonă de la 30.001 la 70.000, 1.850 unități monetare; și

- pentru fiecare tonă care depășește 70.000, 1.250 unități monetare; și

c) cu privire la art. 7 paragraful 1, la o sumă de 700.000 unități monetare multiplicate cu numărul pasagerilor pe care nava este autorizată să îl transporte conform certificatului său, dar fără a depăși 375 milioane unități monetare.

Paragrafele 2 și 3 ale art. 6 se aplică corespunzător subparagrafelor a) și b) ale acestui paragraf.

3. Unitatea monetară la care se face referire în paragraful 2 corespunde cu șaizeci și cinci și jumătate miligrame de aur de puritate nouă sute miimi. Conversia sumelor la care se face referire în paragraful 2 în moneda națională trebuie făcută conform legislației statului implicat.

4. Calculul menționat în ultima frază a paragrafului 1 și conversia menționată în paragraful 3 trebuie efectuate astfel încât, pe cât posibil, să exprime în moneda națională a statului parte aceeași valoare reală a sumelor din art. 6 și 7, exprimate în unități de cont. Statele părți trebuie să comunice depozitarului metoda de calcul conform paragrafului 1 sau rezultatul conversiei din paragraful 3, după caz, la momentul semnării fără rezerve cu privire la ratificare, acceptare sau aprobare ori atunci când depune unul din instrumentele menționate la art. 16 și oricând intervine o modificare a oricăruia dintre acestea.

Articolul 9

Cumularea creanțelor

1. Limitele răspunderii stabilite în conformitate cu art. 6 se vor aplica cumulului tuturor creanțelor apărute într-o situație distinctă:

a) împotriva persoanei sau persoanelor menționate în paragraful 2 al art. 1 și oricărei persoane pentru a cărei acțiune, neglijență sau greșeală ea sau ele sunt responsabile; sau

b) împotriva proprietarului unei nave care acordă servicii de salvare de pe acea navă și salvatorului sau salvatorilor care operează de pe o astfel de navă și oricărei persoane pentru a cărei acțiune, neglijență sau greșeală ea sau ele sunt responsabile; sau

c) împotriva salvatorului sau salvatorilor care nu operează de pe navă sau care operează doar pe nava care sau în numele căreia sunt acordate serviciile de salvare și oricărei persoane pentru a cărei acțiune, neglijență sau greșeală ea sau ele sunt responsabile.

2. Limitele răspunderii stabilite în conformitate cu art. 7 trebuie aplicate cumulului tuturor creanțelor în cauză, care pot apărea într-o ocazie distinctă împotriva persoanei sau persoanelor menționate în paragraful 2 al art. 1 în legătură cu nava menționată în art. 7 și oricărei persoane pentru ale cărei acțiuni, neglijență sau greșeală ea sau ele sunt responsabile.

Articolul 10

Limitarea răspunderii fără constituirea unui fond de limitare

1. Limitarea răspunderii poate fi solicitată chiar dacă nu a fost înființat un fond de limitare potrivit art. 11. Totuși, un stat parte poate prevedea în legislația națională ca, la introducerea în instanță a unei acțiuni pentru obținerea plății unei creanțe supuse limitării, persoana răspunzătoare să poată invoca dreptul de limitare a răspunderii doar dacă a fost înființat un fond de limitare în conformitate cu prevederile prezentei convenții sau dacă acesta se înființează atunci când este invocat dreptul de limitare a răspunderii.

2. Dacă limitarea răspunderii este invocată fără constituirea unui fond de limitare, prevederile art. 2 trebuie aplicate corespunzător.

3. Aspectele legate de procedură, apărute datorită regulilor acestui articol, trebuie stabilite conform legislației naționale a statului parte în care are loc acțiunea.

Articolul 11

Constituirea fondului

1. Orice persoană considerată răspunzătoare poate constitui un fond în cadrul instanței sau al oricărei autorități competente a statului parte în care sunt instituite procedurile legale cu privire la creanțele care fac obiectul limitării. Fondul trebuie să fie constituit în limita sumelor menționate în art. 6 și 7, corespunzătoare creanțelor pentru care acea persoană poate fi răspunzătoare, împreună cu dobânda calculată de la data producerii evenimentului care a dat naștere răspunderii, până la data constituirii fondului. Orice fond astfel constituit va fi disponibil doar pentru plata creanțelor pentru care poate fi invocată limitarea răspunderii.

2. Un fond poate fi constituit prin depunerea sumei sau prin prezentarea unei garanții acceptabile conform legislației statului parte unde este constituit fondul și considerată suficientă de către instanță sau de altă autoritate competentă.

3. Un fond constituit de una dintre persoanele menționate în paragraful 1 subparagrafele a), b), sau c) ori în paragraful 2 ale art. 9 sau de asigurătorul acestora trebuie să fie recunoscut ca și constituit de către toate persoanele menționate în paragraful 1 subparagrafele a), b) sau c) ori în paragraful 2, după caz.

Articolul 12

Distribuirea fondului

1. Cu condiția respectării prevederilor paragrafelor 1, 2 și 3 ale art. 6 și 7, fondul trebuie distribuit între solicitanți proporțional cu creanțele lor stabilite asupra fondului.

2. Dacă, înainte de distribuirea fondului, persoana responsabilă sau asigurătorul acesteia a achitat o creanță stabilită asupra fondului, acea persoană trebuie, până la limita sumei plătite, să dobândească prin subrogare drepturile pe care persoana astfel compensată le-ar fi obținut în baza prezentei convenții.

3. Dreptul de subrogare prevăzut în paragraful 2 poate fi, de asemenea, exercitat de alte persoane decât cele menționate în acesta, pentru orice sumă de compensare pe care ar fi plătit-o, dar numai în măsura în care acea subrogare este permisă în condițiile legislației naționale.

4. Atunci când persoana responsabilă sau orice altă persoană stabilește că poate fi obligată să plătească, la o dată ulterioară, integral sau parțial, o sumă de compensare pentru care acea persoană și-ar fi câștigat un drept de subrogare conform paragrafelor 2 și 3 dacă compensarea ar fi fost plătită înainte ca fondul să fie distribuit, instanța sau orice altă autoritate competentă a statului unde fondul a fost constituit poate cere ca o sumă suficientă să fie stabilită, temporar, ca rezervă, pentru a permite acelei persoane să își prezinte creanțele împotriva fondului la acea dată ulterioară.

Articolul 13

Îngrădirea altor acțiuni

1. Atunci când un fond de limitare a fost stabilit în conformitate cu art. 11, persoanele care au formulat o creanță asupra fondului nu își vor mai putea exercita niciun drept de revendicare împotriva oricăror alte bunuri ale persoanei de către care sau în numele căreia a fost constituit fondul.

2. După ce fondul de limitare a fost constituit conform art. 11, orice navă sau orice altă proprietate, aparținând unei persoane în numele căreia a fost constituit fondul, care a fost arestată ori ținută sub jurisdicția unui stat parte pentru o creanță posibil a fi stabilită asupra fondului, sau orice altă formă de garanție acordată poate fi eliberată prin ordinul instanței sau al altei autorități competente a acelui stat. Totuși, dacă a fost constituit un fond de limitare, această eliberare trebuie să fie întotdeauna dispusă:

a) în portul unde a avut loc incidentul ori, dacă a avut loc în afara portului, în primul port de destinație ulterior; sau

b) în portul de debarcare, pentru creanțele formulate pentru pierderea vieții sau vătămarea corporală; sau

c) în portul de descărcare, pentru daune la încărcătură; sau

d) în statul unde s-a făcut arestarea.

3. Regulile paragrafelor 1 și 2 se vor aplica doar dacă reclamantul poate formula o creanță asupra fondului de limitare în instanța care administrează acel fond, iar fondul este efectiv disponibil și liber transferabil pentru acea revendicare.

Articolul 14

Legea aplicabilă

În conformitate cu prevederile prezentului capitol, regulile legate de constituirea și distribuirea unui fond de limitare și toate regulile procedurale conexe trebuie guvernate de legea statului parte în care a fost constituit fondul.

Articolul 15

1. Prezenta convenție se aplică ori de câte ori o persoană menționată în art. 1 cere în instanța unui stat parte să își limiteze răspunderea ori caută să obțină eliberarea navei sau a altei proprietăți ori ridicarea garanției acordate în limita jurisdicției oricărui asemenea stat. Cu toate acestea, fiecare stat parte poate exclude, total sau parțial, de la aplicarea prezentei convenții orice persoană menționată în art. 1, care în momentul în care prevederile acestei convenții sunt invocate înaintea instanței acelui stat, nu are domiciliul într-un stat parte sau nu are sediul principal al firmei într-un stat parte, precum și orice navă în legătură cu care se invocă dreptul de limitare sau a cărei eliberare se încearcă, care nu arborează în momentul specificat mai sus pavilionul unui stat parte.

2. Un stat parte poate reglementa, prin prevederi legale naționale specifice, sistemul limitării răspunderii care să se aplice navelor care:

a) potrivit legii acelui stat, sunt destinate navigației pe apele interioare;

b) sunt nave cu un tonaj mai mic de 300.

Un stat parte care se folosește de opțiunea prevăzută în acest paragraf va informa depozitarul cu privire la limitele răspunderii adoptate în legislația sa națională sau asupra faptului că nu există astfel de limite.

3. Un stat parte poate reglementa prin prevederi legale naționale specifice sistemul limitării răspunderii care se va aplica creanțelor formulate în cazurile în care nu sunt implicate în niciun fel interese ale persoanelor care nu sunt cetățeni ai statelor părți.

4. Instanțele unui stat parte nu vor aplica prezenta convenție în cazul navelor construite pentru sau adaptate la și angajate în lucrări de foraj:

a) atunci când acel stat a stabilit prin legislația sa națională o limită de răspundere superioară celei prevăzute în conformitate cu art. 6; sau

b) atunci când acel stat a devenit parte la o convenție care reglementează sistemul răspunderii referitor la asemenea nave.

În cazurile la care se aplică prevederile subparagrafului a), acel stat parte va informa depozitarul în mod corespunzător.

5. Prezenta convenție nu se aplică:

a) vehiculelor pe pernă de aer;

b) platformelor plutitoare construite în scopul explorării sau exploatării resurselor naturale ale bazinului mării ori ale subsolului acesteia.

Articolul 16

Semnarea, ratificarea și aderarea

1. Prezenta convenție este deschisă semnării tuturor statelor, la sediul central al Organizației Maritime Consultative Interguvernamentale (denumită în continuare Organizația), începând cu 1 februarie 1977 până la 31 decembrie 1977 și va rămâne apoi deschisă aderării.

2. Toate statele pot deveni parte la prezenta convenție prin:

a) semnare fără rezerve în ceea ce privește ratificarea, acceptarea ori aprobarea; sau

b) semnarea cu condiția ratificării, acceptării sau aprobării, urmată de ratificare, acceptare ori aprobare; sau

c) aderare.

3. Ratificarea, acceptarea, aprobarea sau aderarea se va efectua prin depunerea în acest scop a unui instrument formal la secretarul general al Organizației (denumit în continuare secretar general).

Articolul 17

Intrarea în vigoare

1. Prezenta convenție va intra în vigoare în prima zi a lunii următoare împlinirii unui an de când 12 state fie au semnat-o fără rezerve în ceea ce privește ratificarea, acceptarea sau aprobarea, fie au depus instrumentele solicitate pentru ratificare, acceptare, aprobare sau aderare.

2. Pentru un stat care depune un instrument de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare ori care semnează fără rezerve în ceea ce privește ratificarea, acceptarea sau aprobarea, în conformitate cu prezenta convenție, după întrunirea cerințelor privind intrarea în vigoare, dar înaintea datei de intrare în vigoare, ratificarea, acceptarea, aprobarea sau aderarea ori semnarea fără rezerve în ceea ce privește ratificarea, acceptarea sau aprobarea își va produce efectul în ziua intrării în vigoare a convenției sau în prima zi a lunii următoare a unui număr de 90 de zile de la data semnării ori depunerii instrumentului, oricare survine mai târziu.

3. Pentru orice stat care devine ulterior parte la prezenta convenție, aceasta va intra în vigoare în prima zi a lunii următoare expirării celor 90 de zile de la data la care acest stat a depus instrumentul.

4. Referitor la relațiile dintre statele care au ratificat, au acceptat sau au aprobat prezenta convenție ori care au aderat la ea, aceasta înlocuiește și abrogă Convenția internațională privind limitarea răspunderii proprietarilor de nave maritime, încheiată la Bruxelles la 10 octombrie 1957, și Convenția internațională pentru unificarea anumitor reguli referitoare la limitarea răspunderii proprietarilor de nave maritime, semnată la Bruxelles la 25 august 1924.

Articolul 18

Rezerve

1. Orice stat poate, la momentul semnării, ratificării, acceptării, aprobării sau aderării, să își rezerve dreptul de a nu aplica prevederile art. 2 paragraful 1 subparagrafele d) și e). Nu este permisă nicio altă rezervă de la prevederile fundamentale ale prezentei convenții.

2. Pentru a fi acceptate, rezervele prezentate la momentul semnării trebuie confirmate în momentul ratificării, acceptării sau aprobării.

3. Orice stat care a prezentat o rezervă la această convenție o poate retrage în orice moment, prin intermediul unei notificări adresate secretarului general. O asemenea retragere va intra în vigoare în ziua primirii notificării. Dacă notificarea menționează că retragerea unei rezerve va intra în vigoare la o dată specificată și această dată este ulterioară primirii notificării de către secretarul general, retragerea va intra în vigoare la această dată ulterioară.

Articolul 19

Denunțarea

1. Prezenta convenție poate fi denunțată de către un stat parte în orice moment după un an de la data la care aceasta a intrat în vigoare pentru acel stat parte.

2. Denunțarea se va efectua prin depunerea unui instrument la secretarul general.

3. Denunțarea va intra în vigoare în prima zi a lunii următoare expirării perioadei de un an de la data depunerii instrumentului sau după o perioadă suficient de lungă precum cea menționată în instrument.

Articolul 20

Revizuirea și amendarea

1. În scopul revizuirii sau amendării prezentei convenții, Organizația poate convoca o conferință.

2. Organizația va convoca o conferință a statelor părți la prezenta convenție pentru revizuirea și amendarea acesteia, la cererea a cel puțin unei treimi din numărul statelor părți.

3. După data intrării în vigoare a unui amendament la prezenta convenție, orice instrument de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare depus va fi considerat ca aplicându-se convenției în forma amendată, dacă în instrument nu este exprimată o intenție contrară.

Articolul 21

Revizuirea sumelor de limitare și a unităților de cont sau a unităților monetare

1. În afara cazurilor prevăzute la art. 20 și în conformitate cu prevederile paragrafelor 2 și 3 ale prezentului articol, Organizația poate convoca o conferință numai în scopul modificării sumelor specificate în art. 6 și 7 și în art. 8 paragraful 2 sau al înlocuirii cu alte unități a uneia ori a amândurora dintre unitățile definite în art. 8 paragrafele 1 și 2. Modificarea sumelor va fi făcută doar ca urmare a unei schimbări semnificative a valorii lor reale.

2. Organizația va convoca o asemenea conferință la solicitarea a cel puțin unui sfert din numărul statelor părți.

3. O decizie de a modifica sumele sau de a înlocui unitățile cu alte unități de cont va fi luată cu o majoritate de două treimi din numărul statelor părți prezente și votante în această conferință.

4. Orice stat care depune instrumentul de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare la prezenta convenție, după intrarea în vigoare a unui amendament, va aplica convenția în forma ei amendată.

Articolul 22

Depozitarea

1. Prezenta convenție va fi depozitată la secretarul general.

2. Secretarul general:

a) va transmite copii legalizate ale prezentei convenții tuturor statelor care au fost invitate să participe la Conferința privind limitarea răspunderii pentru creanțele maritime și oricăror alte state care au aderat la această convenție;

b) va informa toate statele care au semnat sau au aderat la prezenta convenție, cu privire la:

(i) fiecare nouă semnare și fiecare depunere a unui instrument sau a oricărei rezerve la aceasta, împreună cu datele respective;

(îi) data intrării în vigoare a prezentei convenții sau a oricăror amendamente la aceasta;

(iii) orice denunțare a prezentei convenții și data intrării ei în vigoare;

(iv) orice amendament adoptat în conformitate cu art. 20 sau 21;

(v) orice comunicare prevăzută de oricare dintre articolele prezentei convenții.

3. La intrarea în vigoare a prezentei convenții, o copie legalizată va fi transmisă de către secretarul general Secretariatului Națiunilor Unite pentru înregistrarea și publicarea în conformitate cu art. 102 din Carta Națiunilor Unite.

Articolul 23

Limbi

Prezenta convenție este elaborată într-un singur exemplar original, în limbile engleză, franceză, rusă și spaniolă, fiecare text fiind autentic în egală măsură.

Încheiată la Londra la 19 noiembrie 1976.

Ca mărturie la aceasta, subsemnații, fiind pe deplin autorizați în acest scop, am semnat prezenta convenție. (Lista semnăturilor nu este reprodusă.)