HG nr. 979/2006
privind acordarea unui ajutor umanitar de urgență pentru populația din județul Călărași
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Are ca temei 1
- Constituția din 1991 21 noiembrie 1991 (prevederi anume) CONSTITUȚIE din 21 noiembrie 1991
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al
art. 8 alin. 5 din Legea nr. 82/1992
privind rezervele de stat, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
Se acordă un ajutor umanitar cu titlu gratuit, în limita sumei de 103.700 lei, familiilor din localitățile Spanțov, Chiselet și Mânăstirea, județul Călărași, afectate de inundațiile produse de fluviul Dunărea, constând în alimente, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Articolul 2
Administrația Națională a Rezervelor de Stat va scădea din gestiune la prețurile de înregistrare, prin debitarea contului 6891 "Cheltuieli privind rezerva de stat" prin creditul contului 304128 "Stocuri de urgență de materiale și ambalaje", cantitățile de produse aprobate a fi scoase din rezervele de stat, pe baza avizelor de expediție și a proceselor-verbale de predare-primire semnate de împuterniciții desemnați de Instituția Prefectului Județului Călărași.
Reîntregirea stocurilor cu cantitățile acordate conform anexei se va face în anul 2007, finanțarea fiind asigurată din bugetul aprobat Administrației Naționale a Rezervelor de Stat.
Articolul 3
Transportul produselor până la locul indicat de Instituția Prefectului Județului Călărași se va efectua în regim de urgență cu mijloace auto din dotarea unităților teritoriale din subordinea Administrației Naționale a Rezervelor de Stat sau cu mijloace ale unor societăți comerciale angajate de acestea.
Cheltuielile legate de ambalarea și transportul produselor se suportă de către Administrația Națională a Rezervelor de Stat, în limita bugetului aprobat.
Distribuirea produselor către populația sinistrată se va face de către Instituția Prefectului Județului Călărași.
Schimbarea, sub orice formă, a destinației produselor acordate ca ajutor din rezervele de stat este interzisă și atrage, după caz, răspunderea civilă, administrativă, disciplinară sau penală.
Articolul 4
Instituția Prefectului Județului Călărași va justifica distribuirea produselor scoase din rezervele de stat în condițiile prezentei hotărâri, conform prevederilor
art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 371/1993
privind acordarea, în primă intervenție, a ajutoarelor umanitare populației afectate, ca urmare a unor situații excepționale.
Documentele justificative privind distribuirea vor fi păstrate la sediul Instituției Prefectului Județului Călărași în vederea punerii lor la dispoziția organelor de control abilitate.
Articolul 5
Se aprobă acumularea, în regim de urgență, a cantității de 23.000 kg făină în limita sumei de 25.000 lei, finanțarea realizându-se din bugetul Administrației Naționale a Rezervelor de Stat aprobat pentru anul 2006.
PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: Ministrul administrației și internelor, Vasile Blaga Președintele Administrației Naționale a Rezervelor de Stat, Sorin Vicol Ministrul finanțelor publice, Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu București, 2 august 2006. Nr. 979.
Anexa LISTA
produselor care se scot din rezervele de stat ca ajutor
umanitar de urgență pentru populația din județul Călărași
Nr. crt.
Produsul
U/M
Cantitatea
SPANȚOV
CHISELET
MÂNĂSTIREA
TOTAL
1.
Conserve de carne de porc
kg
3.600
-
-
3.600
2.
Conserve de pate de ficat
kg
1.200
-
-
1.200
3.
Ulei rafinat din floarea-soarelui
litri
4.800
1.500
-
6.300
4.
Orez
kg
1.000
300
1.000
2.300
5.
Paste făinoase
kg
1.000
-
1.000
2.000
6.
Făină albă
kg
10.000
3.000
10.000
23.000
TOTAL:
lei
81.200
8.400
14.100
103.700
---------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.