Cerințe · Guvernul

Cerințe din 26 iulie 2006

privind semnalizarea pe recipiente și conducte

prezumat în vigoare

Data actului
26 iulie 2006
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 683 din 9 august 2006
Citează
2 acte
Structură
0 articole · 3.134 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

1. Recipientele pentru substanțe sau preparate periculoase utilizate la locul de muncă, definite conform

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 200/2000

privind clasificarea, etichetarea și ambalarea substanțelor și preparatelor chimice periculoase, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 451/2001 , cu modificările și completările ulterioare, recipientele utilizate pentru depozitarea acestora, precum și conductele care sunt la vedere și conțin ori transportă astfel de substanțe sau preparate periculoase trebuie să fie prevăzute cu etichete (pictograme sau simboluri pe fond colorat), prevăzute de respectiva ordonanța de urgență.

1.1. Prevederile pct. 1 nu se aplică recipientelor folosite la locul de muncă pentru o perioadă scurtă de timp și recipientelor al căror conținut se schimbă frecvent, cu condiția să se ia măsuri alternative adecvate care garantează același nivel de protecție, în special pentru informarea și/sau instruirea lucrătorilor.

1.2. Etichetele prevăzute la pct. 1 pot fi:

a) înlocuite cu panourile de avertizare prevăzute în anexa nr. 2, preluându-se aceeași pictogramă sau același simbol;

b) completate cu informații suplimentare, ca de exemplu numele și/sau formula substanței sau ale preparatului periculos și detalii privind riscul;

c) completate sau înlocuite cu panouri pentru transportul substanțelor sau preparatelor periculoase, în cazul transportului recipientelor la locul de muncă.

2. Semnalizarea trebuie să fie amplasată în următoarele condiții:

a) pe partea/părțile vizibilă/vizibile;

b) sub formă rigidă, autocolantă sau pictată.

3. Caracteristicile intrinseci prevăzute la pct. 1.4 din anexa nr. 2 și condițiile de utilizare prevăzute la pct. 2 din anexa nr. 2 privind panourile de semnalizare de aplică, dacă este cazul, etichetării prevăzute la pct. 1 din prezenta anexă.

4. Fără a aduce atingere prevederilor pct. 1, 2 și 3, etichetele utilizate pe conducte trebuie amplasate vizibil, în vecinătatea locurilor care prezintă cele mai mari pericole, cum ar fi vanele și punctele de racordare, și la distanțe aproximativ egale.

5. Suprafețele, sălile sau incintele utilizate pentru depozitarea substanțelor sau a preparatelor periculoase în cantități mari trebuie să fie semnalizate printr-un panou de avertizare corespunzător. Aceste panouri trebuie să fie dintre cele enumerate la pct. 3.2 din anexa nr. 2 sau marcate în conformitate cu pct. 1 din prezenta anexă.

Face excepție cazul în care ambalajele sau recipientele sunt etichetate corespunzător, ținându-se seama de prevederile pct. 1.5 din anexa nr. 2 referitoare la dimensiuni.

Depozitarea mai multor substanțe sau preparate periculoase poate fi indicată prin panoul de avertizare "pericol general".

Panourile sau etichetele menționate anterior trebuie să fie plasate, după caz, în apropierea suprafeței de depozitare sau pe ușa de acces la depozitul respectiv.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.