Cerințe din 26 iulie 2006
privind identificarea și localizarea echipamentelor destinate prevenirii și stingerii incendiilor
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
1. Observație preliminară
Prezenta anexă se aplică echipamentului destinat exclusiv prevenirii și stingerii incendiilor.
2. Echipamentele folosite la prevenirea și stingerea incendiilor trebuie identificate prin utilizarea unei anumite culori pentru echipament și prin amplasarea unui panou de localizare și/sau prin utilizarea unei culori specifice pentru locul unde se află echipamentele respective ori punctele de acces la acestea.
3. Aceste echipamente se identifică prin culoarea roșie.
Suprafața roșie trebuie să fie suficient de mare pentru a permite identificarea rapidă a echipamentului.
4. Panourile prevăzute la pct. 3.5 din anexa nr. 2 trebuie utilizate pentru a marca localizarea acestor echipamente.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.