Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 1347/2006

privind trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia a unor construcții aflate în administrarea Ministerului Administrației și Internelor

prezumat în vigoare

Data actului
27 septembrie 2006
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 819 din 4 octombrie 2006
Citează
4 acte
Structură
3 articole, 1 anexă · 3.230 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Are ca temei 1

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al

art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998

privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare, și al

art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 112/2000

pentru reglementarea procesului de scoatere din funcțiune, casare și valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului și al unităților administrativ-teritoriale, aprobată prin

Legea nr. 246/2001 ,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia a unor construcții aflate în administrarea Ministerului Administrației și Internelor, amplasate în incinta unor imobile situate în municipiul Călărași, Șos. Chiciului nr. 1, județul Călărași, și în municipiul Satu Mare, Str. Bujorului nr. 26, județul Satu Mare, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Articolul 2

Trecerea în domeniul privat al statului a construcțiilor prevăzute la art. 1 se face în vederea scoaterii din funcțiune și demolării acestora.

Articolul 3

După scoaterea din funcțiune și demolarea construcțiilor prevăzute la art. 1, Ministerul Administrației și Internelor își va actualiza în mod corespunzător datele din evidența cantitativ-valorică.

PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Ministrul administrației și internelor,
Vasile Blaga
Ministrul finanțelor publice,
Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu
București, 27 septembrie 2006.
Nr. 1.347.

Anexa DATELE DE IDENTIFICARE

a construcțiilor aflate în administrarea Ministerului Administrației și Internelor,

care trec din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia

Adresa imobilului

Persoana juridică ce administrează imobilul

Caracteristicile bunurilor care trec în domeniul privat al statului

Număr de înregistrare la M.F.P.

Municipiul Călărași, Șos. Chiciului nr. 1, județul Călărași

Ministerul Administrației și Internelor

Pavilion nr. 05 - șopron pentru cărbuni

105.212 (parțial)

Suprafața construită = 56,40 m2

Suprafața desfășurată = 56,40 m2

Valoarea contabilă = 1.576,01 lei

Pavilion nr. 10 - ghețărie

Suprafața construită = 31,00 m2

Suprafața desfășurată = 31,00 m2

Valoarea contabilă = 10.329,83 lei

Municipiul Satu Mare, Str. Bujorului nr. 26, județul Satu Mare

Ministerul Administrației și Internelor

Pavilion nr. 06 - beci

27.942 (parțial)

Suprafața construită = 120,00 m2

Suprafața desfășurată = 120,00 m2

Valoarea contabilă = 107.472,1 lei

--------

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.