Decizie · Oficiul Român pentru Drepturile de Autor

Decizia nr. 300/2006

privind constituirea Comisiei pentru negocierea Metodologiei privind utilizarea prin radiodifuzare a fonogramelor

prezumat în vigoare

Data actului
6 septembrie 2006
Emitent
Oficiul Român pentru Drepturile de Autor
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 829 din 9 octombrie 2006
Citează
5 acte
Structură
8 articole, 3 anexe · 25.394 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Are ca temei 1

  • Decizia nr. 74/2006 12 aprilie 2006 pentru publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Hotărârii arbitrale din 10…

Având în vedere cererea Centrului Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți (CREDIDAM) și Uniunii Producătorilor de Fonograme din România (UPFR), înregistrată la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor cu nr. 7.962 din 4 septembrie 2006, cererea principalei structuri asociative mandatate de utilizatorii din domeniu, respectiv Asociația Română de Comunicații Audiovizuale (ARCA), înregistrată la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor cu nr. 7.809 din 30 august 2006, cererea Societății Române de Radiodifuziune (SRR), înregistrată la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor cu nr. 7.843 din 31 august 2006, precum și Referatul nr. SG/4.767 din 6 septembrie 2006 al Direcției registre, gestiune colectivă și relații publice,

conform prevederilor art. 123^1 alin. (1) lit. f), ale art. 130 alin. (1) lit. a) și ale

art. 131 din Legea nr. 8/1996

privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale

art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 123/2005

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 8/1996

privind dreptul de autor și drepturile conexe, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 329/2006 ,

ținând cont de dispozițiile pct. 14 din Metodologia privind remunerația datorată artiștilor interpreți sau executanți și producătorilor de fonograme pentru radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora de către organismele de radiodifuziune, stabilită prin Hotărârea arbitrală din data de 10 aprilie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 382 din 4 mai 2006, potrivit Deciziei directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 74/2006,

în temeiul prevederilor art. 6 alin. (1) și

art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 401/2006

privind organizarea, funcționarea, structura personalului și dotările necesare îndeplinirii atribuțiilor Oficiului Român pentru Drepturile de Autor,

directorul general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor emite următoarea decizie:

Articolul 1

Se constituie, începând cu data de 9 octombrie 2006, Comisia pentru negocierea Metodologiei privind utilizarea prin radiodifuzare a fonogramelor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora de către organismele de radiodifuziune, după cum urmează:

- câte un reprezentant al Centrului Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți (CREDIDAM) și al Uniunii Producătorilor de Fonograme din România (UPFR), pe de o parte; și

- un reprezentant al principalei structuri asociative din domeniu, respectiv Asociația Română de Comunicații Audiovizuale (ARCA), un reprezentant al Societății Comerciale "Europe Developpement International" - S.R.L. (EUROPA FM), precum și un reprezentant al Societății Române de Radiodifuziune (SRR), pe de altă parte.

Articolul 2

Din comisia prevăzută la art. 1 va face parte și câte un reprezentant al altor doi utilizatori majori potrivit cifrei de afaceri și cotei de piață din domeniu, cu condiția ca aceștia să declare la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, până la data constituirii comisiei de negociere, pe propria răspundere, cifra de afaceri și cota de piață.

Articolul 3

Comisia constituită potrivit art. 1 și, respectiv, art. 2, după caz, are obligația să desfășoare negocierile în conformitate cu dispozițiile art. 131^1 și ale

art. 131^2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 8/1996

privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare, pe o durată de maximum 30 de zile calendaristice de la data constituirii.

Articolul 4

Comisia își va stabili programul întâlnirilor, pe care îl va comunică Oficiului Român pentru Drepturile de Autor.

Articolul 5

Propunerea de metodologie privind utilizarea prin radiodifuzare a fonogramelor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora de către organismele de radiodifuziune, depusă de organismele de gestiune colectivă Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți (CREDIDAM) și Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR) pentru negociere în cadrul comisiei prevăzute la art. 1 și, respectiv, art. 2, după caz, este prevăzută în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezenta decizie.

Articolul 6

Propunerea de metodologie privind utilizarea prin radiodifuzare a fonogramelor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora de către organismele de radiodifuziune, depusă de Societatea Română de Radiodifuziune (SRR) pentru negociere în cadrul comisiei prevăzute la art. 1 și, respectiv, art. 2, după caz, este prevăzută în anexa nr. 2 care face parte integrantă din prezenta decizie.

Articolul 7

Propunerea de metodologie privind utilizarea prin radiodifuzare a fonogramelor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora de către organismele de radiodifuziune, depusă de principala structură asociativă mandatată de utilizatorii din domeniu, respectiv Asociația Română de Comunicații Audiovizuale (ARCA), pentru negociere în cadrul comisiei prevăzute la art. 1 și, respectiv, art. 2, după caz, este prevăzută în anexa nr. 3 care face parte integrantă din prezenta decizie.

Articolul 8

Prezenta decizie va fi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, în conformitate cu dispozițiile

art. 131 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 , cu modificările și completările ulterioare.

Directorul general al
Oficiului Român pentru Drepturile de Autor,
Rodica Pârvu
București, 6 septembrie 2006.
Nr. 300.

Anexa 1 PROPUNERE DE METODOLOGIE

privind utilizarea prin radiodifuzare a fonogramelor publicate în scop comercial
ori a reproducerilor acestora de către organismele de radiodifuziune
1. Pentru utilizarea directă sau indirectă a fonogramelor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora prin radiodifuzare, inclusiv sau exclusiv prin internet (simulcasting sau webcasting) și/sau prin telefonie mobilă GPRS, organismele de radiodifuziune au obligația să plătească o remunerație unică echitabilă organismelor de gestiune colectivă ale artiștilor interpreți sau executanți și producătorilor de fonograme.
2. Utilizarea prin radiodifuzare a fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, inclusiv sau exclusiv prin internet (simulcasting sau webcasting) și/sau prin telefonie mobilă GPRS, aduse anterior la cunoștință publică și ale căror drepturi conexe patrimoniale se află în termenele de protecție prevăzute de lege, de către organismele de radiodifuziune se face în baza art. 98 alin. (1) lit. g), art. 105 alin. (1) lit. f), art. 106^5 și a
art. 112^1 din Legea nr. 8/1996
privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare.
3. În cazul utilizării fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora în spoturi publicitare, în spoturi de promovare a unui post de radio, în generice de emisiuni ori în rubrici proprii ale acestora, producătorul spoturilor, respectiv realizatorul emisiunii sau al rubricii proprii, are obligația de a obține acordul expres al producătorului de fonograme, acord care va fi comunicat în cel mult două zile de la solicitare.
4. Societatea Română de Radiodifuziune are obligația să plătească trimestrial organismelor de gestiune colectivă desemnate de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor drept colectori unici pentru artiștii interpreți sau executanți și pentru producătorii de fonograme o remunerație reprezentând drepturi conexe patrimoniale pentru utilizarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, în sumă forfetară de 5.000.000 lei pentru anul 2007, respectiv 2.500.000 lei pentru fiecare categorie de beneficiari, artiștii interpreți sau executanți și producătorii de fonograme.
5. Societatea Română de Radiodifuziune și posturile comerciale de radio comerciale au obligația să plătească trimestrial organismului de gestiune colectivă desemnat de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor drept colector unic pentru artiștii interpreți sau executanți o remunerație reprezentând drepturi conexe patrimoniale pentru utilizarea teatrului radiofonic, în procent din totalul încasărilor brute lunare obținute din activitatea de radiodifuzare (abonamente, publicitate și barter), conform tabelului nr. 1.
Tabelul nr. 1
────────────────────────────┬───────────────────────────────
Anul
│
% lunar
────────────────────────────┼───────────────────────────────
2007 și următorii
│
0,6
────────────────────────────┴───────────────────────────────
6. Pentru anii 2008 și 2009, sumele forfetare se vor indexa cu indicele de inflație.
7. Utilizatorii, alte organisme comerciale de radiodifuziune decât Societatea Română de Radiodifuziune, au obligația să plătească trimestrial organismelor de gestiune colectivă desemnate de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor drept colectori unici pentru artiștii interpreți sau executanți și pentru producătorii de fonograme o remunerație reprezentând drepturi conexe patrimoniale pentru utilizarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, într-un procent din totalul încasărilor brute lunare obținute din activitatea de radiodifuzare (publicitate și barter), respectiv:
a) 2,2% pentru anul 2007;
b) 2,4% pentru anul 2008;
c) 2,6% pentru anul 2009.
8. Utilizatorii, atât Societatea Română de Radiodifuziune, cât și alte organisme comerciale de radiodifuziune, au obligația să plătească trimestrial organismelor de gestiune colectivă desemnate de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor drept colectori unici pentru artiștii interpreți sau executanți și pentru producătorii de fonograme o remunerație reprezentând drepturi conexe patrimoniale pentru utilizarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, inclusiv sau exclusiv prin internet (simulcasting sau webcasting) și/sau telefonie mobilă GPRS, într-un procent după cum urmează:
a) pentru radiodifuzare și prin internet (simulcasting) se va plăti un procent suplimentar de 50% din sumele forfetare, respectiv din cele rezultate din aplicarea procentelor aplicate la baza de calcul, prevăzute mai sus;
b) pentru radiodifuzare și prin internet (simulcasting) și prin telefonie mobilă GPRS se va plăti un procent suplimentar de 75% din sumele forfetare, respectiv din cele rezultate din aplicarea procentelor aplicate la baza de calcul, prevăzute mai sus;
c) pentru radiodifuzare exclusiv prin internet (webcasting) și/sau prin telefonie mobilă GPRS, utilizatorul va plăti un tarif/minut conținând fonograme publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora de 1 RON/minut.
9. Baza de calcul o constituie totalul încasărilor brute lunare obținute din activitatea de radiodifuzare, din care se scad taxa pe valoarea adăugată și alocația bugetară, dacă este cazul. În lipsa acestor încasări, baza de calcul o constituie cheltuielile ocazionate de utilizare sau suma minimă lunară conform tabelului nr. 2.
Tabelul nr. 2
────────────────────────────┬───────────────────────────────
Anul
│
Remunerație
│
minimă lunară
────────────────────────────┼───────────────────────────────
2007 și următorii
│
600 RON
────────────────────────────┴───────────────────────────────
10. Utilizatorii au obligația să transmită organismelor de gestiune colectivă ale artiștilor interpreți sau executanți și producătorilor de fonograme, până la data de 10 a fiecărei luni pentru luna precedentă, un raport care va cuprinde:
a) lista completă, în format electronic, a fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora radiodifuzate, conform modelului de playlist din tabelul de mai jos. Aceste liste constituie baza de repartizare a remunerațiilor încasate de organismele de gestiune colectivă a drepturilor conexe prevăzute în prezenta metodologie;
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr.
Data
Minute Secun- Titlu
Autor
Ar-
Or-
Nr.
Al-
Nr.
Pro-
Tara
Anul
F/V
crt. difu-
de
piesa
muzica tist ches- ar-
bum
ca-
du-
inreg.
zarii
tra/
tisti
ta-
ca-
For-
log
tor
ma-
tie/
Grup
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
b) baza de calcul a sumelor virate.
11. Raportul va fi transmis în format electronic și va fi însoțit de o adresă de înaintare purtând numele reprezentantului legal, semnătura acestuia și ștampila utilizatorului, adresă prin care va fi confirmată, pe propria răspundere, veridicitatea informațiilor ce sunt conținute în raport.
12. Remunerația se plătește trimestrial, până la data de 20 a primei luni următoare trimestrului pentru care este datorată.
13. La solicitarea scrisă a organismelor de gestiune colectivă, după efectuarea plăților, utilizatorul are obligația de a comunică acestora copii, certificate pe propria răspundere de reprezentantul legal, de pe documentele cuprinzând informațiile pe baza cărora s-a determinat baza de calcul. Utilizatorul care a primit din partea organismelor de gestiune colectivă o asemenea cerere va avea un termen de maximum 15 zile calendaristice pentru pregătirea și comunicarea documentației solicitate.
14. Organismele de gestiune colectivă au dreptul să ceară un audit extern pentru verificarea raportărilor efectuate de utilizator, realizat de către un auditor agreat de părți.
15. Pentru întârzieri la plată utilizatorii datorează penalizări de 0,2% pe zi de întârziere, aferente sumelor neachitate la termen.
16. La sumele forfetare, precum și la sumele rezultate din aplicarea procentelor la baza de calcul prevăzute mai sus se adaugă taxa pe valoarea adăugată.
17. Modificarea remunerațiilor stabilite în sumă fixă se poate efectua periodic prin reactualizarea cu indicele de inflație, în conformitate cu dispozițiile
art. 131^4 din Legea nr. 8/1996 , cu modificările și completările ulterioare.
18. Prezenta metodologie intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, și va putea fi modificată numai după 3 ani, cu excepția cazului în care dispozițiile
Legii nr. 8/1996 , cu modificările și completările ulterioare, avute în vedere la elaborarea prezentei metodologii, sunt modificate înainte de împlinirea acestui termen.
19. Prezenta metodologie este valabilă până la intrarea în vigoare a noilor metodologii.

Anexa 2 PROPUNERE DE METODOLOGIE

privind utilizarea prin radiodifuzare a fonogramelor publicate în scop comercial
ori a reproducerilor acestora de către organismele de radiodifuziune
1. Pentru utilizarea directă sau indirectă a fonogramelor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora prin radiodifuzare, organismele de radiodifuziune au obligația să plătească o remunerație unică echitabilă organismelor de gestiune colectivă ale artiștilor interpreți sau executanți și producătorilor de fonograme.
2. Utilizarea prin radiodifuzare a fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, aduse anterior la cunoștință publică și ale căror drepturi conexe patrimoniale se află în termenele de protecție prevăzute de lege, de către organismele de radiodifuziune se poate face numai în baza unei autorizații sub formă de licență neexclusivă, eliberată de organismele de gestiune colectivă desemnate de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (O.R.D.A.) drept colectoare pentru artiștii interpreți sau executanți și pentru producătorii de fonograme.
3. Utilizatorii au obligația să plătească organismelor de gestiune colectivă prevăzute la pct. 2 o remunerație reprezentând drepturi conexe patrimoniale pentru utilizarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, prin aplicarea unui procent, conform tabelului de mai jos, la baza de calcul prevăzută la pct. 4.
────────────────────────────────────────────────────────────────────
Anul
Producători
Artiști
de fonograme
interpreți
────────────────────────────────────────────────────────────────────
Anul 2006 și următorii
0,5%
0,5%
────────────────────────────────────────────────────────────────────
4. Baza de calcul este constituită din veniturile obținute de utilizatori din activitatea de radiodifuzare corespunzătoare ponderii utilizării fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora (model de calcul: V = venituri din activitatea de radiodifuzare; P = pondere de utilizare (%); B = baza de calcul; Z = procent conform tabelelor de la pct. 3; REM = remunerație)
V x P = B B x Z(%) = REM
5. Remunerația se plătește trimestrial până la data de 26 a primei luni următoare trimestrului pentru care este datorată.
6. În cazul utilizării fonogramelor publicate în scop comercial sau al reproducerilor acestora în spoturi publicitare, în spoturi de promovare a unui post de radio, în generice de emisiuni ori în rubrici proprii ale acestora, producătorul spoturilor, respectiv realizatorul emisiunii sau al rubricii proprii, are obligația de a obține acordul expres al producătorului de fonograme, care va fi comunicat în cel mult două zile de la solicitare.
7. Utilizatorii au obligația să comunice organismelor de gestiune colectivă ale artiștilor interpreți și producătorilor de fonograme, până la data menționată la pct. 5, un raport privind utilizarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora în trimestrul precedent. Pentru trimestrul de raportare, raportul va cuprinde:
a) lista completă a fonogramelor publicate în scop comercial, radiodifuzate, durata utilizării lor și alte detalii cunoscute. Aceste liste constituie baza de repartizare a remunerațiilor încasate de organismele de gestiune colectivă a drepturilor conexe prevăzute în această metodologie;
b) baza de calcul a sumelor virate.
Raportul va fi însoțit de o adresă de înaintare purtând numele reprezentantului legal, semnătura și ștampila utilizatorului, adresă prin care va fi confirmată pe propria răspundere veridicitatea informațiilor ce sunt conținute în raport. Raportul va putea fi transmis și prin format electronic.
8. La solicitarea scrisă a organismului de gestiune colectivă, după efectuarea plăților, utilizatorul are obligația de a comunică acestora copii certificate pe propria răspundere de reprezentantul legal de pe documentele cuprinzând informațiile pe baza cărora s-a determinat baza de calcul. Utilizatorul care a primit din partea organismului/organismelor de gestiune colectivă o asemenea cerere va avea un termen de maximum 15 zile pentru pregătirea documentației solicitate. Organismele de gestiune colectivă au dreptul să ceară un audit extern pentru examinarea corectitudinii calculării remunerației, de către un auditor agreat de toate părțile.
9. Pentru întârzieri de plată utilizatorii datorează penalizări echivalente nivelului dobânzii de referință stabilit de Banca Națională a României, aferente sumelor neachitate la termen.
10. Prezenta metodologie va putea fi modificată numai după 3 ani de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepția cazului în care dispozițiile
Legii nr. 8/1996
privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare, avute în vedere la elaborarea prezentei metodologii, sunt modificate înainte de împlinirea acestui termen, caz în care organismele de gestiune colectivă sau utilizatorul va putea solicita inițierea unei noi proceduri de negociere.

Anexa 3 PROPUNERE DE METODOLOGIE

privind utilizarea prin radiodifuzare a fonogramelor publicate în scop comercial ori a

reproducerilor acestora

de către organismele de radiodifuziune

1. Pentru utilizarea directă sau indirectă prin radiodifuzare a fonogramelor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora aparținând repertoriului protejat și determinat conform legii, organismele de radiodifuziune au obligația să plătească o remunerație unică echitabilă organismelor de gestiune colectivă ale artiștilor interpreți sau executanți și producătorilor de fonograme, desemnate de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor drept colectoare în domeniul titularilor de drepturi în cauză.

2. Plata remunerației se va face trimestrial în baza unor contracte cu organismele de gestiune colectivă ale artiștilor interpreți sau executanți și producătorilor de fonograme, iar remunerația se va stabili prin aplicarea la baza de calcul, determinată conform pct. 5, a unor procente diferențiate direct proporțional cu ponderea utilizării repertoriului de fonograme publicate în scop comercial, gestionat colectiv, în raport cu timpul total de radiodifuzare.

3. Procentul aplicabil corespunzător unei ponderi de 100% a utilizării repertoriului de fonograme gestionat colectiv în raport cu timpul total de radiodifuzare va fi de 1%.

4. Pentru ponderi ale utilizării inferioare, procentul de 1%, corespunzător ponderii de 100%, se va diminua direct proporțional cu diminuarea ponderii.

De exemplu: pentru o pondere de 30% procentul diminuat va avea valoarea de 0,3%, iar pentru o pondere de 10% procentul diminuat va avea valoarea de 0,1%.

5. Baza de calcul se constituie astfel:

a) din veniturile obținute de utilizatori din activitatea care utilizează repertoriul de fonograme protejat se scad: taxa pe valoarea adăugată, taxa pentru publicitatea la băuturi alcoolice și orice alte taxe similare către bugetul de stat sau local ce ar putea fi introduse ulterior;

b) în cazul societății publice de radiodifuziune, din totalul veniturilor se scad și alocațiile bugetare.

6. În condițiile în care utilizatorul nu înregistrează venituri, baza de calcul va fi cea constituită de cheltuielile ocazionate de utilizarea repertoriului.

7. Remunerația stabilită conform pct. 3-6 se va distribui în mod egal între organismele de gestiune colectivă ale artiștilor interpreți sau executanți și producătorilor de fonograme.

8. Organismele de gestiune colectivă vor pune la dispoziția utilizatorilor (prin intermediul Oficiului Român pentru Drepturile de Autor) repertoriul de fonograme care generează drepturi conexe aflate în termenele de protecție, fonogramele aflate în afara acestui repertoriu nefiind luate în calcul la stabilirea ponderii repertoriului protejat.

9. Remunerația se plătește până la data de 25 a primei luni următoare trimestrului pentru care este datorată, dată la care se va transmite și baza de calcul a sumelor virate.

10. Utilizatorii de fonograme prin radiodifuzare au obligația să comunice organismelor de gestiune colectivă, până la data menționată la pct. 9, un raport privind utilizarea fonogramelor în trimestrul precedent. Pentru trimestrul de raportare, raportul va cuprinde lista fonogramelor utilizate. Raportul va fi însoțit de o adresă de înaintare purtând numele reprezentantului legal, semnătura și ștampila utilizatorului, adresă prin care va fi confirmată pe propria răspundere veridicitatea informațiilor ce sunt conținute în raport. Aceste liste constituie baza de repartizare a remunerațiilor încasate de organismul de gestiune colectivă a drepturilor conexe respective. Raportul va fi transmis și în format electronic.

11. Pentru întârzieri la plată utilizatorii datorează, de la data scadenței, dobânda legală.

12. Prezenta metodologie va putea fi modificată numai după 3 ani de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepția cazului în care dispozițiile

Legii nr. 8/1996

privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare, avute în vedere la elaborarea prezentei metodologii, sunt modificate înainte de împlinirea acestui termen, caz în care organismul de gestiune colectivă sau utilizatorul va putea solicita inițierea unei noi proceduri de negociere.

13. În relațiile contractuale cu utilizatorii, organismele de gestiune colectivă a drepturilor conexe pot negocia tarife procentuale reduse față de cele prevăzute la pct. 3 și 4, în condițiile legale și statutare care reglementează activitatea acestora.

----------

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.