Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 636/2006

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 250 din Codul de procedură penală, cu referire la art. 171 alin. 2 din același cod

prezumat în vigoare

Data actului
3 octombrie 2006
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 875 din 26 octombrie 2006
Citat de
1 act
Citează
3 acte
Structură
0 articole · 11.637 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Marieta Safta - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 250 din Codul de procedură penală, cu referire la art. 171 alin. 2 din același cod, excepție ridicată de Vasile Constantin Stegaru în Dosarul nr. 24.127/2005 al Judecătoriei Iași.

La apelul nominal, lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 1.569 D/2006, având ca obiect aceeași excepție, ridicată de Corneliu-Claudiu Canora în Dosarul nr. 22.784/2005 al aceleiași instanțe.

La apelul nominal răspunde autorul excepției, personal, precum și partea Petru Streche, lipsind partea Societatea Comercială "Mobirom" - S.R.L., față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere că excepțiile de neconstituționalitate care fac obiectul dosarelor nr. 1.359 D/2006 și nr. 1.569 D/2006 au conținut identic, pune în discuție, din oficiu, conexarea dosarelor.

Părțile prezente se opun conexării.

Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.

Curtea, în temeiul

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.569 D/2006 la Dosarul nr. 1.359 D/2006, care a fost primul înregistrat.

Având cuvântul, Corneliu-Claudiu Canora și, respectiv, Petru Streche solicită admiterea excepției de neconstituționalitate.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției ca neîntemeiată, arătând că argumentarea acesteia se bazează pe o confuzie între dreptul la apărare și asistența juridică obligatorie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:

Prin încheierile din 14 aprilie 2006 și din 18 mai 2006, pronunțate în dosarele nr. 24.127/2005 și nr. 22.784/2005, Judecătoria Iași a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 250 din Codul de procedură penală, cu referire la art. 171 alin. 2 din același cod, excepție ridicată de Vasile Constantin Stegaru și Corneliu-Claudiu Canora în dosarele menționate.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale, deoarece nu instituie obligativitatea asistării inculpatului de către avocat la prezentarea materialului de urmărire penală. În opinia autorilor excepției, asistența juridică ar trebui să fie obligatorie în toate situațiile.

Judecătoria Iași consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, arătând că stabilirea situațiilor de asistență juridică obligatorie este de competența exclusivă a legiuitorului, rămânând la latitudinea acestuia să prevadă sau nu, printre cazurile de excepție privind asistența juridică obligatorie, și prezentarea materialului de urmărire penală.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul, referindu-se și la jurisprudența Curții Constituționale în materie, apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, arătând că prevederile criticate nu încalcă dispozițiile constituționale invocate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susținerile părților prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie art. 250 din Codul de procedură penală, potrivit căruia, "După punerea în mișcare a acțiunii penale, dacă au fost efectuate toate actele de urmărire necesare, organul de cercetare penală cheamă pe inculpat în fața sa și:

a) îi pune în vedere că are dreptul de a lua cunoștință de materialul de urmărire penală, arătându-i și încadrarea juridică a faptei săvârșite;

b) îi asigură posibilitatea de a lua de îndată cunoștință de material. Dacă inculpatul nu poate să citească, organul de cercetare penală îi citește materialul;

c) îl întreabă, după ce a luat cunoștință de materialul de urmărire penală, dacă are de formulat cereri noi sau dacă voiește să facă declarații suplimentare".

Autorii excepției de neconstituționalitate fac referire, de asemenea, la dispozițiile art. 171 alin. 2 din Codul de procedură penală, potrivit cărora: "Asistența juridică este obligatorie când învinuitul sau inculpatul este minor, internat într-un centru de reeducare sau într-un institut medical educativ, când este reținut sau arestat chiar în altă cauză, când față de acesta a fost dispusă măsura de siguranță a internării medicale sau obligarea la tratament medical chiar în altă cauză ori când organul de urmărire penală sau instanța apreciază că învinuitul ori inculpatul nu și-ar putea face singur apărarea, precum și în alte cazuri prevăzute de lege."

Dispozițiile constituționale pretins încălcate sunt cele ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 privind accesul liber la justiție, ale art. 24 referitoare la dreptul la apărare, ale art. 142 alin. (1) referitoare la rolul Curții Constituționale de garant al supremației Constituției și ale art. 146 lit. d) privind competența Curții Constituționale de a soluționa excepțiile de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele.

Se invocă, de asemenea, încălcarea art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.

Examinând excepția de neconstituționalitate astfel cum a fost formulată, Curtea constată că s-a mai pronunțat în jurisprudența sa asupra constituționalității art. 250 din Codul de procedură penală, respectiv asupra constituționalității art. 171 alin. 2 din același cod, prin raportare la dispozițiile art. 21 și art. 24 din Legea fundamentală și față de motivări similare, reținând că prevederile legale criticate constituie veritabile garanții ale dreptului la apărare și ale dreptului la un proces echitabil.

În acest sens, prin

Decizia nr. 95 din 15 februarie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 14 martie 2005, respingând ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 250 din Codul de procedură penală, Curtea Constituțională a statuat că "nici din art. 24 din Constituție și nici din alte prevederi ale Legii fundamentale nu rezultă obligativitatea asistenței juridice a inculpatului. Potrivit art. 24 din Constituție, în tot cursul procesului părțile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu. În aplicarea art. 24 din Legea fundamentală, prin art. 171 din Codul de procedură penală s-au prevăzut expres dreptul învinuitului sau inculpatului de a fi asistat de apărător în tot cursul urmăririi penale și al judecății, precum și obligația organelor judiciare de a-i aduce la cunoștință acest drept. Ca o garanție suplimentară a efectivității dreptului la apărare în cauzele penale, legiuitorul a instituit prin art. 171 alin. 2 din Codul de procedură penală obligativitatea asistenței juridice în anumite cazuri, în funcție de situația deosebită în care s-ar afla învinuitul ori inculpatul [...] sau când instanța apreciază că acesta nu și-ar putea face singur apărarea. Este însă dreptul legiuitorului, și nu o îndatorire impusă de Constituție, de a institui cazurile de asistență juridică obligatorie fie în cursul urmăririi penale, fie în faza de judecată a procesului penal".

De asemenea, prin

Decizia nr. 365 din 5 iulie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 12 august 2005, respingând ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 171 alin. 2 din Codul de procedură penală, Curtea a reținut că "dreptul la apărare nu poate fi confundat cu dreptul la asistență juridică obligatorie, primul fiind garantat în toate cazurile, iar cel de-al doilea fiind creat de legiuitor, care stabilește și cazurile în care se consideră că este necesar. Întrucât Legea fundamentală garantează dreptul la apărare, iar nu și pe cel la asistență juridică obligatorie, [...] stabilirea cazurilor în care aceasta din urmă este obligatorie constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, nu se poate susține că dispozițiile art. 171 alin. 2 și 3 din Codul de procedură penală sunt neconstituționale numai pentru că nu prevăd că asistența juridică este obligatorie în toate cazurile, [...]."

Întrucât nu au intervenit elemente noi care să justifice schimbarea jurisprudenței Curții, cele statuate prin deciziile menționate își păstrează valabilitatea.

Curtea constată, totodată, că nu poate fi reținută nici critica în sensul că dispozițiile legale ce fac obiectul excepției încalcă egalitatea în drepturi, întrucât acestea nu instituie privilegii sau discriminări pe considerente arbitrare. Curtea Constituțională a statuat, de altfel, în mod constant în jurisprudența sa că principiul egalității nu înseamnă uniformitate, așa încât, dacă unor situații egale trebuie să le corespundă același tratament juridic, la situații diferite tratamentul nu poate fi decât diferit.

În ceea ce privește dispozițiile constituționale ale art. 142 alin. (1) referitoare la rolul Curții Constituționale de garant al supremației Constituției și ale art. 146 lit. d) privind competența Curții Constituționale de a soluționa excepțiile de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, invocate, de asemenea, de autorii excepției în motivarea acesteia, se constată că nu au incidență în cauză.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 250 din Codul de procedură penală, cu referire la art. 171 alin. 2 din același cod, excepție ridicată de Vasile Constantin Stegaru în Dosarul nr. 24.127/2005 al Judecătoriei Iași și de Corneliu-Claudiu Canora în Dosarul nr. 22.784/2005 al aceleiași instanțe.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 3 octombrie 2006.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Marieta Safta
__________

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.