Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 662/2006

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru

prezumat în vigoare

Data actului
10 octombrie 2006
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 925 din 15 noiembrie 2006
Citează
6 acte
Structură
0 articole · 7.674 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ion Tiucă - procuror

Daniela Ramona Marițiu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 18 alin. (3) din Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru, excepție ridicată de Spitalul Clinic de Urgență "Sf. Apostol Andrei" din Galați în Dosarul nr. 9.127/C/2005 al Judecătoriei Galați.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. În acest sens, face referire la jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 6 februarie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 9.127/C/2005, Judecătoria Galați a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 18 alin. (3) din Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru. Excepția a fost ridicată de Spitalul Clinic de Urgență "Sf. Apostol Andrei" din Galați cu prilejul soluționării unei cereri de reexaminare a modului de stabilire a unei taxe de timbru.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că, prin soluționarea necontencioasă a cererii de reexaminare a modului de stabilire a unei taxe de timbru și prin pronunțarea unei hotărâri irevocabile în acest sens,

art. 18 alin. (3) din Legea nr. 146/1997

vine în contradicție flagrantă cu dispozițiile art. 21 din Constituție. Se arată că liberul acces la justiție rămâne, în aceste condiții, un simplu deziderat, câtă vreme hotărârea instanței nu poate fi cenzurată pe calea de atac a apelului sau recursului.

Judecătoria Galați apreciază că excepția de neconsti-tuționalitate nu este întemeiată.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată.

Avocatul Poporului arată că textele de lege criticate nu contravin dispozițiilor constituționale invocate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2) și ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 18 alin. (3) din Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, cu modificările aduse prin

art. V pct. 2 din Legea nr. 195/2004

pentru aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 58/2003

privind modificarea și completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 26 mai 2004. Dispozițiile de lege criticate au următorul conținut: "Cererea se soluționează în camera de consiliu de un alt complet, fără citarea părților, prin încheiere irevocabilă".

În susținerea neconstituționalității acestor texte de lege, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor art. 21 din Constituție, referitoare la liberul acces la justiție.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, anterior modificării aduse prin

Legea nr. 195/2004 ,

art. 18 alin. (2) din Legea nr. 146/1997

prevedea că împotriva modului de stabilire a taxei de timbru părțile puteau folosi numai o procedură administrativă de contestare, aplicabilă în materie fiscală. Această soluție legislativă a fost declarată ca neconstituțională prin

Decizia nr. 233 din 5 iunie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 25 iulie 2003. Cu acel prilej, Curtea a reținut că nicio autoritate a administrației publice nu poate controla, anula ori modifica o măsură dispusă de instanță, în legătură cu activitatea de judecată. Prin urmare, darea în competența organelor administrative a soluționării contestațiilor împotriva modului de stabilire, de către instanța judecătorească, a taxei judiciare de timbru a fost considerată contrară principiului separației puterilor în stat.

Prin

art. I pct. 12 din Legea nr. 195/2004 , legiuitorul a înlocuit soluția declarată neconstituțională cu aceea din alin. (3) al art. 18 din lege, conform căreia părțile pot ataca în justiție încheierea de stabilire a taxei de timbru. Astfel, competența de judecată aparține aceleiași instanțe, constituită într-un complet diferit de cel care a stabilit taxa de timbru, iar procedura este supusă principiului celerității. Fiind o chestiune prealabilă cercetării fondului, nu se poate considera că garanțiile constituționale ale accesului liber la justiție sau ale dreptului la apărare ar fi nesocotite prin faptul că, în cazul acestui incident procesual, nu își vor găsi aplicare principiile oralității și contradictorialității, al obligativității citării părților și al exercitării unei căi de atac împotriva încheierii de soluționare a cererii de reexaminare.

De altfel, dispozițiile

art. 18 alin. (3) din Legea nr. 146/1997

au mai făcut obiect al controlului de constituționalitate, prin raportare la aceleași prevederi din Legea fundamentală ca și în prezenta cauză și cu o motivare asemănătoare. În acest sens este, spre exemplu,

Decizia nr. 102 din 9 februarie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 215 din 9 martie 2006, prin care s-a statuat că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, atât considerentele, cât și soluția deciziei menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 18 alin. (3) din Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru, excepție ridicată de Spitalul Clinic de Urgență "Sf. Apostol Andrei" din Galați în Dosarul nr. 9.127/C/2005 al Judecătoriei Galați.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 10 octombrie 2006.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Daniela Ramona Marițiu

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.