HG nr. 1559/2006
privind transmiterea unui imobil din domeniul public al statului și din administrarea Agenției Naționale pentru Sport în domeniul public al municipiului Oradea și în administrarea Consiliului Local al Municipiului Oradea, județul Bihor
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Are ca temei 2
- Constituția din 1991 21 noiembrie 1991 (prevederi anume) CONSTITUȚIE din 21 noiembrie 1991
- HG nr. 2060/2004 24 noiembrie 2004 pentru aprobarea inventarelor bunurilor din domeniul public al statului
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 9 alin. (1) și al
art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 213/1998
privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare, precum și al
art. 80 alin. (15) din Legea educației fizice și sportului nr. 69/2000 , cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
Se aprobă transmiterea imobilului Sala Sporturilor "Antonio Alexe", situat în municipiul Oradea, județul Bihor, identificat potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din domeniul public al statului și din administrarea Agenției Naționale pentru Sport în domeniul public al municipiului Oradea și în administrarea Consiliului Local al Municipiului Oradea, județul Bihor.
Articolul 2
Consiliul Local al Municipiului Oradea este obligat să mențină destinația imobilului pentru desfășurarea activităților din sistemul de educație fizică și sport.
Articolul 3
Predarea-preluarea imobilului prevăzut la art. 1 se va face pe bază de protocol încheiat între părțile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: p. Ministrul administrației și internelor, Paul Victor Dobre, secretar de stat p. Șeful Cancelariei Primului-Ministru, Ion-Mircea Plângu Președintele Agenției Naționale pentru Sport, Florian Gheorghe Ministrul finanțelor publice, Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu București, 1 noiembrie 2006. Nr. 1.559.
Anexa DATELE DE IDENTIFICARE
a imobilului care se transmite din domeniul public al
statului și din administrarea Agenției Naționale pentru Sport
în domeniul public al municipiului Oradea și în
administrarea Consiliului Local al Municipiului Oradea, județul Bihor
Denumirea și locul unde este situat imobilul
Persoana juridică de la care se transmite imobilul
Persoana juridică la care se transmite imobilul
Caracteristicile imobilului
Numărul atribuit de Ministerul Finanțelor Publice conform Hotărârii Guvernului nr. 2.060/2004 (codul de clasificare a imobilului)
Municipiul Oradea, str. A. Cazaban nr. 3, județul Bihor
Domeniul public al statului și din administrarea Agenției Naționale pentru Sport
Domeniul public al municipiului Oradea și în administrarea Consiliului Local al Municipiului Oradea
Sală cu tribună de 2.300 de locuri și anexe, în suprafață de 15.359 m2
36.409 cod de clasificare: 8.29.06
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.