Decizia nr. 703/2006

Ioan Vida

Nicolae Cochinescu

Aspazia Cojocaru

Acsinte Gaspar

Kozsokar Gabor

Petre Ninosu

Ion Predescu

Șerban Viorel Stănoiu

Tudorel Toader

Antonia Constantin

Gabriela Dragomirescu

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

președinte

judecător

judecător

judecător

judecător

judecător

judecător

judecător

judecător

procuror

magistrat-asistent șef

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

Legii nr. 219/2005

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000

pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, excepție ridicată de G. G. și C. B. din București în Dosarul nr. 2.535/2005 al Tribunalului București - Secția a IV-a civilă.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ridicate, întrucât apreciază că dispozițiile de lege criticate nu contravin textelor din Constituție invocate ca fiind încălcate.

După încheierea dezbaterilor, doamna avocat Liliana Poenaru depune note scrise pentru autorii excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 22 februarie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 2.535/2005, Tribunalul București - Secția a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a

Legii nr. 219/2005

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000

pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, excepție ridicată de G. G. și C. B. într-o "cerere de chemare în judecată având ca obiect «rezoluțiune»".

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 138/2000

"a fost adoptată în forma în care fusese depusă la Parlament, prin procedura aprobării tacite", și "pe cale de consecință

Legea nr. 219/2005

nu-și mai avea sensul", deci "putem spune că a fost adoptată o lege al cărei obiect nu mai era în ființă". Ca atare, consideră că sunt încălcate, în ordinea invocării lor, prevederile constituționale ale art. 114 privind "Delegarea legislativă", devenit art. 115, 124, 51, 52, 21, 11, 20 și 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Tribunalul București - Secția a IV-a civilă apreciază (cu opinia separată a unui judecător) că

Legea nr. 219/2005

"s-a dat cu nerespectarea dispozițiilor art. 115 pct. 5 din Constituție".

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată. În acest sens arată, în esență, că prin numeroase decizii, de exemplu, prin deciziile nr. 333/2005, nr. 523/2004, nr. 585/2005, nr. 90/2006, nr. 137/2006, nr. 144/2006, nr. 193/2006 și nr. 229/2006, Curtea Constituțională a constatat că prevederile legii criticate nu vin în contradicție cu dispozițiile din Constituție.

Avocatul Poporului consideră că " Legea nr. 219/2005

a fost adoptată în condițiile art. 77 alin. (2), cu respectarea prevederilor

art. 75

și ale

art. 76 alin. (1) din Constituția României , republicată", invocând în acest sens

Decizia Curții Constituționale nr. 90/2006 .

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională constată că a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie

Legea nr. 219/2005

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000

pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 14 iulie 2005, sub aspectul procedurii de adoptare prin raportare la "dispozițiile art. 115 pct. 5 din Constituția României 2003".

În acest sens, autorul excepției consideră că sunt încălcate, în ordinea invocării lor, prevederile constituționale ale

art. 114

privind "Delegarea legislativă" devenit

art. 115 ,

art. 124

privind "Înfăptuirea justiției",

art. 51

privind "Dreptul de petiționare",

art. 52

privind "Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică",

art. 21

privind "Accesul liber la justiție",

art. 11

privind "Dreptul internațional și dreptul intern",

art. 20

referitor la "Tratatele internaționale privind drepturile omului" și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind "Dreptul la un proces echitabil".

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea reține următoarele:

În opinia autorului excepției,

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 138/2000 , pe care

Legea nr. 219/2005

o aprobă, "a fost adoptată în forma în care fusese depusă la Parlament, prin procedura aprobării tacite", și "pe cale de consecință" "a fost adoptată o lege al cărei obiect nu mai era în ființă".

Or, așa cum a reținut Curtea Constituțională prin

Decizia nr. 90 din 7 februarie 2006

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. II din Legea nr. 219/2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 1 martie 2006, ordonanța de urgență aprobată prin legea criticată a fost emisă în baza art. 114 alin. (4) din Constituția României, înainte de revizuire, cu respectarea reglementărilor constituționale în vigoare la acea dată. Mai exact, Legea fundamentală nu prevedea un termen expres în care să fie aprobate sau respinse aceste acte normative, astfel încât, chiar dacă în prezent în Constituția revizuită există o astfel de prevedere, ea nu poate fi aplicată situațiilor existente anterior, întrucât aceasta ar însemna o aplicare retroactivă a legii, ceea ce contravine principiului constituțional al neretroactivității, consacrat în art. 15 alin. (2).

Cele statuate cu valoare de principiu prin decizia menționată își mențin valabilitatea și în prezenta cauză, întrucât nu au intervenit elemente noi care să justifice modificarea acestei jurisprudențe.

Mai mult,

Legea nr. 219/2005

a fost adoptată de Parlament în condițiile art. 77 alin. (2), cu respectarea prevederilor

art. 75

și ale

art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată .

Totodată, Curtea constată că celelalte prevederi constituționale invocate ca fiind încălcate -

art. 124

privind "Înfăptuirea justiției",

art. 51

privind "Dreptul de petiționare",

art. 52

privind "Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică",

art. 21

privind "Accesul liber la justiție",

art. 11

privind "Dreptul internațional și dreptul intern",

art. 20

referitor la "Tratatele internaționale privind drepturile omului" -, precum și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind "Dreptul la un proces echitabil" nu sunt incidente în cauză.

Față de cele de mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor

Legii nr. 219/2005

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000

pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, excepție ridicată de G. G. și C. B. din București în Dosarul nr. 2.535/2005 al Tribunalului București - Secția a IV-a civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 19 octombrie 2006.