Decizia nr. 782/2006
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 98 lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- OUG nr. 195/2002 12 decembrie 2002 (prevederi anume) privind circulația pe drumurile publice
Are ca temei 1
- Legea nr. 15/1968 21 iunie 1968 (prevederi anume) privind adoptarea Codului penal al României
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Șerban Viorel Stănoiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Ion Tiucă - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 98 lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 , excepție invocată de Curtea de Apel Cluj - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 2.252/33/2006.
La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca inadmisibilă, deoarece criticile de neconstituționalitate vizează modificarea și completarea textului de lege criticat, ceea ce excedează competenței Curții Constituționale.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin Încheierea din 5 iunie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 2.252/33/2006, Curtea de Apel Cluj - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 98 lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002
privind circulația pe drumurile publice, excepție invocată din oficiu de instanța de judecată.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea excepției susține, în esență, că dispozițiile
art. 98 lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002
sunt neconstituționale în raport cu prevederile art. 21 alin. (1) și (3) din Constituție, precum și cu cele ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, vizând dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, întrucât această dispoziție legală care permite reținerea permisului de conducere ca urmare a săvârșirii unor infracțiuni prevăzute de art. 178 și 184 din Codul penal, dacă acestea au fost comise ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale privind circulația pe drumurile publice, nu prevede un timp pentru care nu se restituie permisul, dispoziții necorelate cu prevederile art. 100 și 105 din aceeași ordonanță.
În conformitate cu dispozițiile
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece prevederile
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002
nu limitează în niciun fel dreptul conducătorului auto al cărui permis a fost reținut de a se adresa instanțelor judecătorești, exercitarea acestui drept urmând a se face în condițiile stabilite de lege. În ceea ce privește încălcarea dispozițiilor art. 21 alin. (3) și ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, consideră că acestea nu sunt incidente în cauză.
Avocatul Poporului apreciază, de asemenea, că excepția este neîntemeiată, întrucât textul legal criticat nu pune în discuție sub niciun aspect restrângerea dreptului părților interesate de a se adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor lor legitime, de a beneficia de un proces echitabil, precum și de judecarea cauzei lor de către o instanță independentă, imparțială și într-un termen rezonabil.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 98 lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002
privind circulația pe drumurile publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 958 din 28 decembrie 2002, care au următorul conținut: "Permisul de conducere se reține în următoarele cazuri: [...] c) când titularul acestuia a săvârșit una dintre infracțiunile prevăzute la art. 178 și 184 din Codul penal, dacă acestea au fost comise ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale privind circulația pe drumurile publice."
Autoarea excepției susține că dispozițiile legale criticate contravin art. 21 alin. (1) și (3) din Constituție referitor la accesul liber la justiție și la dreptul la un proces echitabil, precum și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece "nu prevăd un timp limitat pentru care nu se restituie permisul", fiind "necorelate cu prevederile art. 100 și 105 din aceeași ordonanță".
Examinând excepția de neconstituționalitate, se constată că în realitate critica de neconstituționalitate formulată de autoarea excepției privește caracterul incomplet al
art. 98 lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 , situație în care sunt aplicabile prevederile
art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , potrivit cărora "Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului". Conform dispozițiilor art. 61 alin. (1) din Constituție, competența de a modifica norma legală criticată aparține exclusiv Parlamentului, ca "unica autoritate legiuitoare a țării".
De altfel, prin
pentru aprobarea
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 20 martie 2006, dispozițiile legale criticate au fost modificate și completate, urmând a se aplică de la data intrării în vigoare a acestei legi, respectiv de la data de 20 septembrie 2006, termen care a fost prorogat prin
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 792 din 20 septembrie 2006, până la data de 1 decembrie 2006.
Față de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 98 lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002
privind circulația pe drumurile publice, excepție invocată de Curtea de Apel Cluj - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 2.252/33/2006.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 7 noiembrie 2006.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Florentina Geangu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.