Ordinul nr. 1476/2006
privind modificarea Procedurilor de implementare, monitorizare și evaluare a subprogramului ”Investiții în turism”, aprobate prin Ordinul ministrului integrării europene nr. 368/2004
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Modifică 1
- Ordinul nr. 368/2004 26 octombrie 2004 privind aprobarea Procedurilor de implementare, monitorizare și evaluare a subprogramului …
În baza prevederilor:
–
privind dezvoltarea regională în România, cu modificările și completările ulterioare;
–
Hotărârii Guvernului nr. 1.307/2004
privind aprobarea structurii, indicatorilor și fondurilor aferente subprogramului "Investiții în turism", care se finanțează de la bugetul de stat prin bugetele Ministerului Integrării Europene, pe anii 2004, 2005 și 2006 în cadrul programelor regionale specifice, cu modificările ulterioare;
–
Ordinului ministrului integrării europene nr. 368/2004
privind aprobarea Procedurilor de implementare, monitorizare și evaluare a subprogramului "Investiții în turism", cu modificările ulterioare,
în temeiul
art. 6 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 243/2006
privind organizarea și funcționarea Ministerului Integrării Europene,
ministrul integrării europene emite prezentul ordin.
Articolul I
Procedurile
de implementare, monitorizare și evaluare a subprogramului "Investiții în turism", aprobate prin
Ordinul ministrului integrării europene nr. 368/2004 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.192 și 1.192 bis din 14 decembrie 2004, cu modificările ulterioare, se modifică conform
anexei
care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul II
Ordinul se va publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Articolul III
Direcția contractare împreună cu celelalte direcții implicate vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Ministrul integrării europene, Anca Daniela Boagiu București, 13 decembrie 2006. Nr. 1.476.
Anexa 1.
La
subcapitolul 13.1
"Contractul de finanțare nerambursabilă", paragraful "Termene limită", după liniuța a 3-a se introduce o nouă liniuță cu următorul cuprins:
–
Beneficiarii care au primit fonduri din bugetul subprogramului, conform contractelor de finanțare, și care, până la data de 31 decembrie 2006, au fost în imposibilitatea realizării activităților prevăzute în proiectul respectiv, din motive determinate de cauze tehnico-economice, pot solicita prelungirea duratei de execuție a proiectului cu până la 6 luni, modificându-se corespunzător clauzele contractuale.
2.
La
punctul C
"Raportul final" al subcapitolului 17.1 "Raportări efectuate de către beneficiari" se introduce un nou paragraf cu următorul cuprins:
Beneficiarii cărora li s-a aprobat prelungirea duratei de execuție a proiectelor cu maximum 6 luni vor depune raportul final până la sfârșitul acestei perioade.
3.
Paragraful de la subcapitolul 17.3
"Raportări efectuate de către MIE" va avea următorul cuprins:
În termen de 7 luni de la data finalizării subprogramului (31 decembrie 2006), Ministerul Integrării Europene va elabora Raportul final de evaluare privind rezultatele implementării subprogramului «Investiții în turism».
4.
La s ecțiunea B "Desfășurarea proiectului" din anexa D
"Fișă monitorizare contract" la Contractul de prestări servicii (prevăzut în anexa nr. 3 la proceduri), poziția a 5-a va avea următorul cuprins:
Proiect finalizat la data de: (data rezultată după prelungirea cu 6 luni a duratei de execuție a proiectului).
5.
La
capitolul III "Raportul final al beneficiarului" din anexa C
"Raportarea și monitorizarea" la Contractul de finanțare nerambursabilă (prevăzut în anexa nr. 17 la proceduri), înainte de ultimul paragraf se introduce un nou paragraf cu următorul cuprins:
Beneficiarii care până la data de 31 decembrie 2006 au fost în imposibilitatea realizării activităților prevăzute în proiect și cărora li s-a aprobat prelungirea duratei de execuție a proiectului cu maximum 6 luni vor depune rapoartele finale până la sfârșitul acestei perioade.
6.
Ultimul paragraf al capitolului III
"Raportul final al beneficiarului" din anexa C "Raportarea și monitorizarea" la Contractul de finanțare nerambursabilă (prevăzut în anexa nr. 17 la proceduri) va avea următorul cuprins:
Proiectele vor fi monitorizate în perioada de valabilitate a contractelor de finanțare nerambursabilă, respectiv 5 ani de la data finalizării execuției acestor proiecte.
----------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.