Ordinul nr. 8/2007
privind prospectul de emisiune al certificatelor de trezorerie cu discont aferente lunii ianuarie 2007
prezumat în vigoare
În temeiul prevederilor
art. 11 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 208/2005
privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice și a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu modificările și completările ulterioare,
având în vedere prevederile
Legii datoriei publice nr. 313/2004 , cu modificările ulterioare, ale Regulamentului privind operațiunile cu titluri de stat emise în formă dematerializată, aprobat prin
Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.408/2005 , cu modificările și completările ulterioare, ale
Regulamentului Băncii Naționale a României nr. 11/2005
privind piața primară a titlurilor de stat administrate de Banca Națională a României, ale
Regulamentului Băncii Naționale a României nr. 12/2005
privind piața secundară a titlurilor de stat administrată de Banca Națională a României și ale
Convenției nr. 184.575/13/2005 , încheiate între Ministerul Finanțelor Publice și Banca Națională a României,
ministrul finanțelor publice emite următorul ordin:
Articolul 1
În vederea finanțării și refinanțării datoriei publice în luna ianuarie 2007 se aprobă prospectul de emisiune al certificatelor de trezorerie cu discont, în sumă de 3.500 milioane lei, prevăzut în anexă.
Articolul 2
Prezentul ordin intră în vigoare la data semnării acestuia.
Articolul 3
Unitatea de management a Trezoreriei Statului va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Articolul 4
Anexa face parte integrantă din prezentul ordin.
Ministrul finanțelor publice, Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu București, 4 ianuarie 2007. Nr. 8.
Anexa PROSPECT DE EMISIUNE
al certificatelor de
trezorerie cu discont
aferente lunii ianuarie 2007
Articolul 1
În vederea finanțării și refinanțării datoriei publice în luna ianuarie 2007, Ministerul Finanțelor Publice anunță programul emisiunilor certificatelor de trezorerie cu discont, astfel:
Cod ISIN
Data licitației
Data emisiunii
Data scadenței
Nr. de zile
Valoarea emisiunii (lei)
RO0707CTN017
8 ianuarie 2007
8 ianuarie 2007
7 februarie 2007
30
2.000.000.000
RO0707CTN025
8 ianuarie 2007
10 ianuarie 2007
11 iulie 2007
182
500.000.000
RO0707CTN033
15 ianuarie 2007
17 ianuarie 2007
18 iulie 2007
182
1.000.000.000
Articolul 2
Valoarea nominală individuală a unui certificat de trezorerie cu discont este de 10.000 lei.
Articolul 3
Metoda de vânzare este licitația, care va avea loc la data menționată în tabelul de mai sus, iar adjudecarea se va face după metoda cu preț multiplu.
Articolul 4
Certificatele de trezorerie cu discont pot fi cumpărate de către intermediarii pieței primare, care vor depune oferte atât în cont propriu, cât și în contul clienților lor persoane juridice și fizice.
Articolul 5
Ofertele de cumpărare sunt competitive și necompetitive.
În cadrul ofertei de cumpărare competitive se vor indica valoarea nominală, costul total, rata discontului, prețul și randamentul.
Numărul de tranșe valorice la rate diferite ale randamentului nu este restricționat.
Ofertele de cumpărare necompetitive pot fi depuse de persoane fizice și juridice, cu excepția instituțiilor de credit, în calitate de clienți ai dealerilor primari.
În cazul ofertelor de cumpărare necompetitive, participantul indică valoarea pe care dorește să o adjudece. Se admit oferte de cumpărare necompetitive într-o pondere de 10% din totalul emisiunilor anunțate. Executarea acestora se va efectua la nivelul mediu ponderat al randamentului la care s-au adjudecat ofertele competitive.
Fiecare tranșă a ofertei de cumpărare competitivă sau necompetitivă va fi de minimum 10.000 lei.
Articolul 6
Prețul și randamentul se vor calcula utilizându-se următoarele formule:
P = 1 - d*r/360
Y = r/P,
în care:
P = prețul titlului cu discont, exprimat cu patru zecimale;
d = numărul de zile până la scadență;
r = rata discontului, exprimată cu două zecimale;
Y = randamentul, exprimat cu două zecimale.
Articolul 7
Ofertele de cumpărare se depun la Banca Națională a României, care acționează în calitate de administrator al pieței primare și secundare a titlurilor de stat și a sistemului de înregistrare/depozitare, în ziua licitației, până la ora 12,00.
Articolul 8
Rezultatul licitației se va stabili în aceeași zi, la sediul Băncii Naționale a României, de către comisia de licitație constituită în acest scop și va fi dat publicității.
Articolul 9
Evenimentele de plată aferente certificatelor de trezorerie cu discont se gestionează în conformitate cu Regulile Sistemului de înregistrare și decontare a operațiunilor cu titluri de stat - SaFIR.
Articolul 10
Dacă data la care trebuie efectuată una dintre plățile aferente titlului de stat este o zi de sărbătoare sau o zi nelucrătoare, plata se va face în următoarea zi lucrătoare, fără obligarea la dobânzi moratorii. Titlurile de stat care se regăsesc în această situație rămân în proprietatea deținătorului înregistrat și nu pot fi tranzacționate.
Articolul 11
Regimul fiscal al titlurilor de stat prevăzute la art. 1 este reglementat de legislația în vigoare.
-------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.