Decizia nr. 868/2006

Articolul 21

lit. k): "- Închirierea locuințelor se face pe baza acordului dintre proprietar și chiriaș, consemnat prin contract scris, care se va înregistra la organele fiscale teritoriale și va cuprinde:

(...) k) persoanele care vor locui împreună cu titularul contractului;".

Prevederile art. 27 alin. (1) lit. b) și alin. (3) au fost modificate prin

art. I pct. 7 din Legea nr. 145/1999

pentru modificarea și completarea

Legii locuinței nr. 114/1996 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 439 din 9 septembrie 1999, și au în prezent următorul cuprins: "În cazul părăsirii definitive a domiciliului de către titularul contractului de închiriere sau al decesului acestuia, precum și în cazul titularului de contract, nerezident, care, fără a fi detașat, nu a mai folosit locuința mai mult de 2 ani, fără întrerupere, închirierea continuă, după caz:

(...) b) în beneficiul descendenților sau al ascendenților, dacă au locuit împreună cu acesta;

(...) În lipsa persoanelor care pot solicita locuința, potrivit alin. 1, contractul de închiriere încetează în termen de 30 de zile de la data părăsirii domiciliului de către titularul contractului sau de la data înregistrării decesului ori de la împlinirea termenului de 2 ani de nefolosire neîntreruptă a locuinței."

Aceste texte de lege sunt considerate a fi contrare dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 16 - Egalitatea în drepturi și art. 47 - Nivelul de trai, precum și celor ale Declarației Universale a Drepturilor Omului și ale Pactului internațional cu privire la drepturile civile și politice.

Analizând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată și urmează a fi respinsă, pentru următoarele considerente:

Potrivit prevederilor

art. 21 lit. k) din Legea locuinței nr. 114/1996 , părți ale contractului de închiriere sunt proprietarul și chiriașul, iar persoanele care locuiesc împreună cu titularul contractului de închiriere dobândesc drepturi locative proprii, cu condiția să locuiască efectiv cu acesta și să fie menționate în contract.

Prin urmare, Curtea constată că drepturile locative ale persoanelor care sunt înscrise în contract, deși sunt drepturi proprii, nu izvorăsc din contractul de închiriere, ci din drepturile locative ale titularului contractului de închiriere. Este motivul pentru care aceste persoane nu pot dispune ele însele de contract, legea recunoscându-le dreptul de a continua locațiunea numai în anumite condiții restrictive, și anume în cazul părăsirii definitive a domiciliului de către titularul contractului de închiriere, al decesului acestuia sau al nefolosirii locuinței de către titularul de contract, nerezident, timp de 2 ani, fără întrerupere.

Din această cauză, nu se poate reține nicio încălcare a principiului constituțional al egalității în drepturi, dat fiind faptul că titularul contractului de închiriere și persoanele care locuiesc împreună cu acesta se află în situații juridice diferite, iar drepturile lor locative au naturi juridice diferite. De altfel, în jurisprudența Curții Constituționale, de exemplu, prin

Decizia nr. 62 din 6 aprilie 2000 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 280 din 21 iunie 2000, s-a statuat că înțelesul art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție vizează egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale, iar nu și identitatea de tratament juridic în aplicarea unor măsuri, indiferent de natura lor.

Pentru aceleași considerente, Curtea nu poate reține nicio contradicție între textele de lege criticate și dispozițiile Declarației Universale a Drepturilor Omului și ale Pactului internațional cu privire la drepturile civile și politice.

În ceea ce privește invocarea dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 47 referitoare la nivelul de trai, Curtea constată că acestea nu au relevanță în cauză.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 21 lit. k) și

art. 27 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea locuinței nr. 114/1996 , excepție ridicată de Ion Gavrilă în Dosarul nr. 25.049/3/2005 (nr. 3.701/2005) al Tribunalului București - Secția a III-a civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 30 noiembrie 2006.