Decizia nr. 908/2006

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Antonia Constantin - procuror

Maria Bratu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstitu-ționalitate a prevederilor art. 1200 pct. 4 și art. 1201 din Codul civil, excepție ridicată de Gabriela Vasilescu în Dosarul nr. 1.918/2006 al Judecătoriei Buftea.

La apelul nominal răspund, personal și asistate de avocat, părțile George Valentin Bădiță și Georgiana Bădiță, lipsind autorul excepției, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Având cuvântul, apărătorul părților prezente solicită respingerea excepției, arătând că, de fapt, invocarea excepției se întemeiază pe nemulțumirea unui justițiabil care nu mai are alte căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești, definitivă și irevocabilă, precum și posibilitatea de a introduce o altă cerere de chemare în judecată, având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți. Solicită cheltuieli de judecată pentru care prezintă chitanțe fiscale.

Cu privire la solicitarea privind acordarea cheltuielilor de judecată, formulată de apărătorul părților prezente, Curtea constată că nu poate fi primită, întrucât aceasta urmează a fi soluționată de instanța care judecă procesul în fond, singura în măsură să aprecieze cuantumul integral al acestora și repartizarea lor.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției ca neîntemeiată, arătând că prevederile de lege criticate nu contravin dispozițiilor constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 5 iunie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 1.918/2006, Judecătoria Buftea a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1200 pct. 4 și art. 1201 din Codul civil, excepție ridicată de Gabriela Vasilescu într-o cauză civilă având ca obiect o acțiune în grănițuire.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia, susține, în esență, că prevederile de lege criticate contravin art. 21 din Constituție, precum și art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât "lipsește justițiabilul de dreptul de a-i fi examinată cauza sub aspectul verificării titlului său de proprietate în raport cu cel al pârâților". Autorul excepției susține că este încălcat și art. 44 din Legea fundamentală, deoarece cele două texte de lege criticate "nu-i permit recunoașterea dreptului său de proprietate".

Judecătoria Buftea apreciază excepția ca neîntemeiată, arătând, în acest sens, că prevederile criticate nu contravin dispozițiilor constituționale și nici celor din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la dreptul părților la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil și de o instanță imparțială și independentă, atâta timp cât în litigiul dedus judecății sunt respectate principiile de drept civil.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constituționale, întrucât prin aceste norme legiuitorul a avut în vedere asigurarea securității și stabilității raporturilor juridice.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părților prezente, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției îl reprezintă prevederile art. 1200 pct. 4 și art. 1201 din Codul civil, prevederi ce au următoarea redactare:

- Art. 1200 pct. 4: "Sunt prezumții legale acelea care sunt determinate special prin lege, precum:

[...];

4. puterea ce legea acordă autorității lucrului judecat."

- Art. 1201: "Este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate."

Dispozițiile constituționale considerate a fi încălcate sunt cele ale art. 21 - Accesul liber la justiție și art. 44 Dreptul de proprietate privată. Este invocată și încălcarea art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține următoarele:

Autorul excepției susține că prevederile art. 1200 pct. 4 și ale art. 1201 din Codul civil contravin principiilor constituționale ale garantării și ocrotirii dreptului de proprietate și ale accesului liber la justiție. Principalul argument în susținerea neconstituționalității acestor texte este acela că autoritatea de lucru judecat a hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile "nu-i permite recunoașterea dreptului de proprietate" și "lipsește justițiabilul de dreptul de a-i fi examinată cauza sub aspectul verificării titlului său de proprietate în raport cu titlul de proprietate al pârâților".

Analizând aceste susțineri, Curtea reține că puterea lucrului judecat res judicata pro veritate habetur este o excepție ce operează în exclusivitate în domeniul procesual și ea poate fi ridicată numai în fața instanțelor judecătorești, când, potrivit art. 1201 din Codul civil, a doua cerere are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză, iar procesul are loc între aceleași părți, ele având aceeași calitate.

Autoritatea de lucru judecat este nu numai o prezumție legală, dar și una absolută, în sensul că un proces odată judecat, între aceleași părți, având același obiect și aceeași cauză, nu poate fi reluat, asigurându-se prin aceasta stabilitatea și securitatea raporturilor juridice încheiate. De aceea, dată fiind importanța autorității de lucru judecat, întemeiată pe considerații de ordine publică, legiuitorul a înțeles să o reglementeze în mod expres, textele de lege criticate fiind de strictă interpretare.

Totodată, Curtea constată că autoritatea de lucru judecat, chiar dacă este consacrată ca un principiu ce stă la baza procesului civil, nu este consacrată ca atare de Constituție, astfel că nu se poate susține că este în contradicție cu dispozițiile art. 44 și art. 21 din Constituție.

Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1200 pct. 4 și art. 1201 din Codul civil, excepție ridicată de Gabriela Vasilescu în Dosarul nr. 1.918/2006 al Judecătoriei Buftea.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 5 decembrie 2006.