Norme · Banca Națională a României

Normele nr. 3/2007

pentru modificarea și completarea Normei Băncii Naționale a României nr. 3/2006 privind Registrul general, Registrul special și Registrul de evidență

prezumat în vigoare

Data actului
1 februarie 2007
Emitent
Banca Națională a României
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 119 din 16 februarie 2007
Citează
3 acte
Structură
2 articole · 4.752 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

În temeiul prevederilor

art. 48 din Legea nr. 312/2004

privind Statutul Băncii Naționale a României,

Banca Națională a României emite prezenta normă.

Articolul I

Norma Băncii Naționale a României nr. 3/2006

privind Registrul general, Registrul special și Registrul de evidență, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din 3 mai 2006, se modifică și se completează după cum urmează:

1. Preambulul va avea următorul cuprins:

"Având în vedere dispozițiile art. 4 lit. a), ale art. 25, 30, 31, ale art. 32 alin. (1) teza a doua și ale

art. 33 din titlul I al Ordonanței Guvernului nr. 28/2006

privind reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 266/2006 ,

în temeiul

art. 72 din titlul I al Ordonanței Guvernului nr. 28/2006

privind reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 266/2006 , și al

art. 48 din Legea nr. 312/2004

privind Statutul Băncii Naționale a României,

Banca Națională a României emite prezenta normă."

2. La articolul 1, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

"Art. 1. - (1) Instituțiile financiare nebancare persoane juridice române și sucursalele din România ale instituțiilor financiare nebancare persoane juridice străine, denumite în continuare instituții financiare nebancare, altele decât casele de ajutor reciproc, casele de amanet și persoanele juridice fără scop patrimonial, așa cum acestea sunt definite la

art. 4 lit. a) din titlul I al Ordonanței Guvernului nr. 28/2006

privind reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 266/2006 , denumită în continuare ordonanță, care îndeplinesc cerințele generale prevăzute de ordonanță și de reglementările emise în aplicarea acesteia, se înscriu în Registrul general."

3. La articolul 1, alineatul (3) va avea următorul cuprins:

"(3) Casele de ajutor reciproc, casele de amanet și persoanele juridice fără scop patrimonial, care îndeplinesc cerințele aplicabile acestora prevăzute de ordonanță și de reglementările emise de Banca Națională a României în aplicarea acesteia, se înscriu în Registrul de evidență."

4. La articolul 3 alineatul (3), după litera c) se introduce o nouă literă, litera d), cu următorul cuprins:

"d) persoane juridice fără scop patrimonial."

5. La articolul 5, alineatul (4) va avea următorul cuprins:

"(4) Instituțiile financiare nebancare radiate din Registrul special ca urmare a faptului că, pentru o perioadă care cuprinde 3 raportări trimestriale succesive, nu mai îndeplinesc cumulativ limitele aferente criteriilor pentru înscrierea în Registrul special prevăzute de reglementările Băncii Naționale a României vor fi radiate din Registrul special, rămânând înscrise în Registrul general."

6. La articolul 8, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:

"(2) Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și entităților rezultate din reorganizarea persoanelor juridice fără scop patrimonial care la data intrării în vigoare a

Legii nr. 266/2006

pentru aprobarea

Ordonanței Guvernului nr. 28/2006

privind reglementarea unor măsuri financiar-fiscale derulau, pe lângă activități de creditare din fonduri publice sau puse la dispoziție în baza unor acorduri interguvernamentale cu caracter rambursabil/nerambursabil, și activități de creditare din fonduri private."

7. După articolul 9 se introduce un nou articol, articolul 9^1, cu următorul cuprins:

"Art. 9^1. - Persoanele juridice fără scop patrimonial, în funcțiune la data intrării în vigoare a

Legii nr. 266/2006 , vor fi înregistrate în Registrul de evidență de către Direcția reglementare și autorizare numai dacă îndeplinesc formalitățile de luare în evidență conform ordonanței și reglementărilor emise de Banca Națională a României în aplicarea acesteia."

Articolul II

Norma Băncii Naționale a României nr. 3/2006

privind Registrul general, Registrul special și Registrul de evidență, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din 3 mai 2006, cu modificările și completările aduse prin prezenta normă, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.

Președintele Consiliului
de administrație al
Băncii Naționale a României,
Mugur Constantin Isărescu
București, 1 februarie 2007.
Nr. 3.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.