Decizia nr. 92/2007

Articolul 61

alin. (2) din Legea nr. 168/1999 : "În cazul în care dispune încetarea grevei ca fiind ilegală, instanțele, la cererea celor interesați, pot obliga persoanele vinovate de declanșarea grevei ilegale la plata unor despăgubiri.";

- Art. 213 alin. (2) din Codul de procedură civilă: "La cererea experților, ținându-se seama de lucrare, instanța le va putea mări plata cuvenită prin încheiere executorie dată cu citarea părților."

În opinia autorului excepției, dispozițiile de lege criticate încalcă prevederile constituționale astfel:

-

art. 61 alin. (2) din Legea nr. 168/1999

contravine prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (3), art. 9 teza finală, art. 20 alin. (1) și art. 43 alin. (1) din Constituție, precum și art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale;

- art. 213 alin. 2 din Codul de procedură civilă contravine art. 21 alin. (1) și (3) din Constituție și art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea reține următoarele:

În legătură cu neconstituționalitatea

art. 61 alin. (2) din Legea nr. 168/1999 , sub aspectul acelorași critici, precum și asupra altor texte din aceasta, Curtea s-a mai pronunțat prin

Decizia nr. 639 din 28 noiembrie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.089 din 2 decembrie 2005, reținând, în esență, că:

- autorul excepției pornește în susținerile sale de la ideea că întreaga lege este nedemocratică și, în consecință, neconstituțională, dar nu motivează aceasta în niciun mod. Enunță negarea dreptului la grevă și încurajarea muncii forțate, dar în concret nu critică niciuna dintre dispozițiile legii prin care sunt stabilite condițiile și limitele exercitării dreptului la grevă, ci doar posibilitatea ca instanța de judecată să oblige persoanele vinovate de declanșarea grevei ilegale la plata unor despăgubiri, la cererea celor interesați. Astfel, neagă implicit dreptul de acces liber la justiție în această materie și dreptul instanțelor judecătorești de a cerceta încălcarea legii și de a dispune măsuri în consecință;

- declanșarea și continuarea grevei într-o unitate, și cu atât mai mult într-un întreg sector de activitate, pot aduce atingere drepturilor, libertăților și intereselor legitime ale multor terțe persoane. Fără a nega dreptul salariaților la grevă, trebuie reținut că și acest drept poate fi exercitat, în spiritul prevederilor art. 57 din Constituție, "cu bună-credință, fără să încalce drepturile și libertățile celorlalți". Principala premisă a exercitării dreptului la grevă în acest spirit este și respectarea condițiilor și limitelor stabilite de lege. Greva poate leza în primul rând interesele angajatorului, ale unității ori ale autorității publice în ale cărei atribuții intră conducerea sau coordonarea sectorului de activitate respectiv. Această unitate sau autoritate are dreptul, potrivit prevederilor art. 21 alin. (1) din Constituție, să se adreseze justiției pentru apărarea drepturilor și a intereselor sale legitime, întrucât, conform alin. (2) al art. 21 din Constituție, nicio lege nu poate îngrădi accesul liber la justiție, a fost necesar ca

Legea nr. 168/1999 , astfel cum a fost modificată prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 138/2000 , să stabilească regulile de procedură pentru exercitarea dreptului unității angajatoare de a cere instanței judecătorești încetarea grevei, apreciată ca fiind declanșată ori continuată ilegal, precum și regulile pentru soluționarea unor asemenea litigii. Aprecierea dacă angajatorul urmărește apărarea unor drepturi și interesele legitime ori nu, dacă greva a fost declanșată și continuă cu respectarea ori cu încălcarea reglementărilor legale în vigoare, nu reprezintă probleme de constituționalitate, ci intră în competența instanței judecătorești;

- în situația în care o grevă a fost declanșată ori continuată ilegal și prin aceasta au fost cauzate prejudicii materiale altor persoane, nu este contrar dispozițiilor și principiilor Constituției dacă instanța judecătorească, la cererea celor păgubiți, obligă la despăgubiri persoanele vinovate de încălcarea legii. Așadar, invocarea încălcării prevederilor constituționale ale art. 43 alin. (1) urmează a fi înlăturată;

- în ceea ce privește susținerile că textele de lege criticate îngrădesc exercitarea și realizarea rolului sindicatelor care, potrivit art. 9 teza finală din Constituție, "contribuie la apărarea drepturilor și la promovarea intereselor profesionale, economice și sociale ale membrilor lor", se constată că nici acestea nu pot fi reținute. Aceasta deoarece, din cuprinsul textelor de lege criticate, nu rezultă îngrădirea exercițiului acestui drept, dimpotrivă, în scopul apărării și promovării drepturilor și intereselor membrilor lor, sindicatele pot utiliza orice mijloace și acțiuni legale, inclusiv organizarea și conducerea unei greve;

- în legătură cu invocarea încălcării art. 20 alin. (1) din Constituție, cu raportare la art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind "Dreptul la un proces echitabil", se constată că acest drept este consacrat și de art. 21 alin. (3) din Constituție. Exercitarea sa presupune dreptul părților de a utiliza toate mijloacele legale și de a beneficia de toate garanțiile procedurale pentru promovarea intereselor lor legitime. Or, dispozițiile de lege criticate nu aduc atingere prevederilor constituționale și convenționale menționate;

- autorul excepției mai invocă și încălcarea prevederilor art. 1 alin. (3) din Constituție, partea referitoare "[...] la tradițiile democratice ale poporului român și idealurile Revoluției din decembrie 1989", prin aceea că textele de lege ce fac obiectul controlului de constituționalitate, precum și

Legea nr. 168/1999 , în ansamblul său, golesc de conținut însuși dreptul la grevă, astfel că apare în mod paradoxal încurajarea muncii forțate". Cu privire la aceste susțineri, se constată că art. 1 alin. (3) din Constituție dispune că "România este stat de drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradițiilor democratice ale poporului român și idealurilor Revoluției din decembrie 1989, și sunt garantate". Așadar, acest text constituțional enunță elementele definitorii ale statului român, care reprezintă valori supreme în spiritul tradițiilor poporului român, cărora

Legea nr. 168/1999

și dispozițiile criticate ale acesteia nu le sunt contrare.

Cele statuate prin

Decizia Curții Constituționale nr. 639/2005

își mențin valabilitatea și în prezenta cauză, întrucât nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe.

De altfel, se constată că, în realitate, autorul excepției, atât în ceea ce privește legea în ansamblu, cât și cu privire la textul din aceasta expres menționat, nu formulează o motivare din care să rezulte în ce anume constă contrarietatea față de prevederile constituționale, ci doar invocă încălcarea lor. Or, Curtea Constituțională nu se poate substitui autorului excepției în formularea unor motive de neconstituționalitate, astfel că, și pentru acest considerent, excepția urmează să fie respinsă ca neîntemeiată.

O altă critică de neconstituționalitate privește art. 213 alin. 2 din Codul de procedură civilă. În opinia autorului excepției, aceste prevederi contravin liberului acces la justiție și dreptului la un proces echitabil, deoarece "dau dreptul expertului de a-și majoră onorariul pentru pretinse eforturi suplimentare, dar nu se ține cont de faptul că așa-zisa muncă suplimentară nu este în realitate decât o înlăturare a unor erori comise de același expert". Se constată că această susținere urmează să fie respinsă, deoarece posibilitatea instanței de a dispune, prin încheiere executorie, majorarea onorariului expertului pentru lucrarea efectuată în dosar, nu poate fi apreciată ca o îngrădire a dreptului părților de a se adresa unei instanțe de judecată sau a dreptului la un proces echitabil. Astfel, posibilitatea de majorare a onorariului expertului pornește de la principiul că acesta, în calitatea sa de specialist, are dreptul de a fi remunerat pentru activitatea prestată prin efectuarea unei expertize în condițiile art. 201-217 din Codul de procedură civilă.

Față de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 61 alin. (2) din Legea nr. 168/1999

privind soluționarea conflictelor de muncă și ale art. 213 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Sindicatul Alternativa 2002 Azomureș din Târgu Mureș în Dosarul nr. 477/C/2004 al Tribunalului Neamț - Secția civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 13 februarie 2007.