Decizia nr. 109/2007

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Antonia Constantin - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (1), art. 4 alin. (2) și (4), art. 8 alin. (1), (2) și (5) și ale

art. 10 alin. (1) și (2) din Ordonanța Guvernului nr. 5/2001

privind procedura somației de plată, excepție ridicată de Societatea Comercială "Monticava Strade" - S.R.L. Italia - Sucursala Râmnicu Vâlcea în Dosarul nr. 19.981/299/2006 al Judecătoriei Sectorului 1 București

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudența în materie a Curții Constituționale și apreciind că dispozițiile legale criticate nu contravin prevederilor constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 23 august 2006, pronunțată în Dosarul nr. 19.981/299/2006, Judecătoria Sectorului 1 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (1), art. 4 alin. (2) și (4), art. 8 alin. (1), (2) și (5) și ale

art. 10 alin. (1) și (2) din Ordonanța Guvernului nr. 5/2001

privind procedura somației de plată, excepție ridicată de Societatea Comercială "Monticava Strade" - S.R.L. Italia - Sucursala Râmnicu Vâlcea.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea excepției susține că prevederile art. 1 alin. (1) și ale

art. 4 alin. (2) și (4) din Ordonanța Guvernului nr. 5/2001

contravin dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (3), ale art. 20 alin. (2), ale art. 21, ale art. 44 și ale art. 53 alin. (2), întrucât "permit instanței de judecată să soluționeze o cauză fără a-și exercită obligația de aflare a adevărului, doar pe baza susținerilor subiective ale creditoarei, fără ca debitoarea să poată administra probe în apărare, potrivit Codului de procedură civilă". Mai susține că "posibilitatea soluționării cererii creditorului numai pe baza actelor depuse și a explicațiilor date de părți împiedică exercitarea dreptului la apărare și realizarea unui proces echitabil".

Totodată, autoarea excepției susține că art. 8 alin. (1), (2) și (5), coroborat cu

art. 10 alin. (1) și (2) din Ordonanța Guvernului nr. 5/2001 , contravine dispozițiilor constituționale ale art. 21 alin. (3) și ale art. 129. De asemenea, se consideră că sunt încălcate și prevederile art. 6 paragraful 1 teza întâi din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și cele ale art. 14 pct. 1 teza întâi din Pactul internațional privind drepturile civile și politice.

Autoarea excepției apreciază că dispozițiile legale criticate "îngrădesc nelegitim dreptul părților la un proces echitabil și la o judecată imparțială, precum și dreptul de a obține un control judiciar real, obiectiv și efectiv, întrucât cererea în anulare se soluționează întotdeauna de către aceeași instanță care a soluționat cererea de emitere a ordonanței cu somația de plată". În acest sens, se susține că "o judecată de către o instanță imparțială reclamă ca efectuarea oricărui control judiciar să se realizeze de către alte instanțe, de regulă, superioare celei care a dat o dezlegare, atât în materie necontencioasă, cât și în materie contencioasă ". În consecință, autoarea excepției apreciază că "examinarea propriilor soluții de către aceeași instanță și pronunțarea în primă instanță, pe fond, a unei hotărâri irevocabile nu permit, în mod obiectiv, repararea greșelilor realizate cu ocazia primei dezlegări".

Judecătoria Sectorului 1 București apreciază că excepția de neconstituționalitate invocată este neîntemeiată. În argumentarea acestei opinii, instanța arată că, "atât în timpul examinării cererii pentru emiterea ordonanței cu somația de plată, cât și în cursul soluționării cererii în anulare, debitorul are posibilitatea de a-și exercită neîngrădit dreptul la apărare, fiind asigurate pentru toate părțile condițiile ca interesele lor legitime să fie realizate în cadrul unui proces echitabil. În plus, specificul domeniului supus reglementării prin procedura instituită de

Ordonanța Guvernului nr. 5/2001

a impus adoptarea unor soluții diferite față de cele din dreptul comun, una dintre acestea constituind-o judecarea cererii în anulare, care reprezintă evident o cale de atac împotriva ordonanței, de către aceeași instanță. Împrejurarea că legiuitorul a instituit o cale de atac diferită de cea de drept comun nu contravine normelor constituționale, legiuitorul fiind îndreptățit să opteze pentru o cale de atac cu o identitate proprie, alta decât cea de drept comun".

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Avocatul Poporului arată că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, textele de lege criticate fiind în deplină concordanță cu dispozițiile constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 4 alin. (2) și (4), art. 8 alin. (1), (2) și (5) și ale

art. 10 alin. (1) și (2) din Ordonanța Guvernului nr. 5/2001

privind procedura somației de plată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422 din 30 iulie 2001, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 295/2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 380 din 5 iunie 2002, cu modificările și completările ulterioare. Textele legale menționate au următorul conținut:

- Art. 1 alin. (1): "Procedura somației de plată se desfășoară, la cererea creditorului, în scopul realizării de bunăvoie sau prin executare silită a creanțelor certe, lichide și exigibile ce reprezintă obligații de plată a unor sume de bani, asumate prin contract constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege și care atestă drepturi și obligații privind executarea anumitor servicii, lucrări sau orice alte prestații.";

- Art. 4 alin. (2) și (4): "(2) În toate cazurile, pentru soluționarea cererii, judecătorul dispune citarea părților, potrivit dispozițiilor Codului de procedură civilă referitoare la pricinile urgente, pentru explicații și lămuriri, precum și pentru a stărui în efectuarea plății sumei datorate de debitor ori pentru înțelegerea părților asupra modalităților de plată. [...]

(4) În citație se va face mențiunea că până cel mai târziu în ziua fixată pentru înfățișare debitorul poate să depună întâmpinare, precum și actele ce pot contribui la soluționarea cererii.";

- Art. 8 alin. (1), (2) și (5): "(1) Împotriva ordonanței prevăzute la art. 6 alin. (2) debitorul poate formula cererea în anulare, în termen de 10 zile de la data înmânării sau comunicării acesteia.

(2) Cererea în anulare se soluționează de către instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță. [...]

(5) Hotărârea prin care a fost respinsă cererea în anulare este irevocabilă.";

- Art. 10: "(1) Cel interesat poate face contestație la executare, potrivit dispozițiilor Codului de procedură civilă.

(2) Prin contestația la executare debitorul poate invoca apărări de fond împotriva titlului executoriu, cu excepția cazului în care a formulat, potrivit art. 8, cerere în anulare împotriva ordonanței de admitere a cererii creditorului."

Textele constituționale invocate în susținerea excepției sunt cele ale art. 1 alin. (3), referitoare la "Statul român", ale art. 20 alin. (2), referitoare la "Tratatele internaționale privind drepturile omului", ale art. 21, referitoare la "Accesul liber la justiție", ale art. 44, care statuează cu privire la "Dreptul de proprietate privată", ale art. 53 alin. (2) privind "Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți" și ale art. 129, referitoare la "Folosirea căilor de atac". Totodată, în susținerea excepției sunt invocate și prevederile art. 6 paragraful 1 teza întâi din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și ale art. 14 pct. 1 teza întâi din Pactul internațional privind drepturile civile și politice, care se referă la dreptul la un proces echitabil.

Examinând excepția de neconstituționalitate, se constată că procedura somației de plată, reglementată prin

Ordonanța Guvernului nr. 5/2001 , este o procedură specială, simplificată și accelerată în materia executării creanțelor, derogatorie de la dreptul comun, prin intermediul căreia se urmărește recuperarea într-un timp cât mai scurt a creanțelor certe, lichide și exigibile.

Astfel, în ceea ce privește critica potrivit căreia dispozițiile art. 1 alin. (1) și cele ale art. 4 alin. (2) și (4) din ordonanță sunt neconstituționale, deoarece permit instanței să soluționeze cauza doar pe baza susținerilor creditoarei și pe baza înscrisurilor depuse la dosar, se constată că aceasta este neîntemeiată. Limitarea mijloacelor de probă doar la înscrisuri completate cu explicații și lămuriri date de părți a fost determinată tocmai de caracterul special al procedurii, ce se aplică, potrivit art. 1 alin. (1), doar "creanțelor certe, lichide și exigibile ce reprezintă obligații de plată a unor sume de bani, asumate prin contract constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege [...]". Întrucât ordonanța privind somația de plată, ce urmează a fi emisă de judecător, se va referi doar la obligații de plată a unor sume de bani rezultate din înscrisuri însușite de părți, este justificată cerința ca dovada acestora să se facă prin înscrisuri. Celelalte aspecte ale raporturilor juridice dintre părți urmează să fie rezolvate conform reglementărilor din dreptul comun. Limitarea este deopotrivă valabilă pentru ambele părți, ele având condiții identice pentru exercitarea dreptului la apărare, fără a se încălca prin aceasta egalitatea în drepturi sau accesul liber la justiție și la un proces echitabil.

În acest sens s-a pronunțat Curtea prin

Decizia nr. 348 din 18 septembrie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 847 din 27 noiembrie 2003, și prin

Decizia nr. 434 din 18 noiembrie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 29 ianuarie 2004.

De asemenea, se constată că prin

Decizia nr. 72 din 5 martie 2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 266 din 22 aprilie 2002, și prin

Decizia nr. 332 din 11 septembrie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 803 din 14 noiembrie 2003, Curtea a statuat că în timpul examinării cererii pentru emiterea ordonanței cu somația de plată, în termenul prevăzut pentru introducerea cererii în anulare, precum și în tot cursul soluționării cererii în anulare debitorul are posibilitatea de a-și exercită neîngrădit dreptul la apărare, fiind asigurate pentru toate părțile condiții ca interesele lor legitime să fie realizate în cadrul unui proces echitabil. Posibilitatea exercitării dreptului la apărare de către debitor este asigurată și prin reglementarea, în

art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 5/2001 , a posibilității de a formula cerere în anulare împotriva ordonanței prin care judecătorul a admis, integral sau în parte, cererea creditorului.

Referitor la critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 alin. (1), (2) și (5), coroborate cu cele ale

art. 10 alin. (1) și (2) din Ordonanța Guvernului nr. 5/2001 , Curtea, prin

Decizia nr. 447 din 26 octombrie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 5 ianuarie 2005, a stabilit că "specificul domeniului supus reglementării a impus adoptarea unor soluții diferite față de cele din dreptul comun, una dintre acestea constituindu-o consacrarea cererii în anulare, care reprezintă evident o cale de atac împotriva ordonanței; împrejurarea că legiuitorul a instituit o cale de atac cu o fizionomie juridică diferită de aceea a căilor de atac de drept comun nu relevă niciun aspect de neconstituționalitate, fiind în deplină concordanță cu prevederile art. 129 din Constituție. Legiuitorul ordinar este deplin îndreptățit ca, în considerarea anumitor particularități, să opteze pentru o cale de atac cu o identitate proprie, alta decât cea de drept comun, o asemenea concluzie rezultând, de altfel, și din redactarea adoptată de legiuitorul constituțional, potrivit căreia stabilirea regimului juridic al căilor de atac este de competența exclusivă a legiuitorului ordinar, care, potrivit atribuțiilor prevăzute de art. 126 alin. (3) din Constituție, stabilește competența și procedura de judecată, evident, cu condiția ca nicio normă de procedură să nu contravină vreunei dispoziții constituționale".

Totodată, Curtea, prin

Decizia nr. 505 din 16 noiembrie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 13 ianuarie 2005, a statuat că "modul de reglementare a competenței instanțelor în materia soluționării cererilor de emitere a ordonanțelor care conțin somația de plată către creditor și în materia soluționării cererilor în anulare a unor asemenea ordonanțe face posibil ca aceeași instanță, judecătoria, în materie civilă, sau tribunalul, în materie comercială, să fie competentă să judece atât cererea, cât și calea de atac formulată împotriva acesteia. O asemenea împrejurare nu este însă de natură să confere caracter neconstituțional textului de lege dedus controlului, legiuitorul putând institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, precum și modalități particulare de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiție nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătorești. [...]

Departe de a îngrădi drepturi consacrate constituțional, reglementarea legală dedusă controlului instanței de contencios constituțional constituie o garanție a aplicării principiului prevăzut de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind judecarea unei cauze în mod echitabil și într-un termen rezonabil, în scopul înlăturării oricăror abuzuri din partea părților, prin care s-ar tinde la tergiversarea nejustificată a soluționării unui proces".

Neexistând elemente noi, de natură a determina schimbarea jurisprudenței Curții, considerentele și soluțiile deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

Totodată, Curtea reține că prevederile art. 1 alin. (3) și ale art. 53 alin. (2) din Constituție, invocate în susținerea excepției, nu au incidență în cauză.

Față de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (1), art. 4 alin. (2) și (4), art. 8 alin. (1), (2) și (5) și ale

art. 10 alin. (1) și (2) din Ordonanța Guvernului nr. 5/2001

privind procedura somației de plată, excepție ridicată de Societatea Comercială "Monticava Strade" - S.R.L. Italia - Sucursala Râmnicu Vâlcea în Dosarul nr. 19.981/299/2006 al Judecătoriei Sectorului 1 București.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 13 februarie 2007.