Normele din 21 februarie 2007

Anexa la norma sanitară veterinara

METODE DE ANALIZA A COMPONENTELOR FURAJELOR
I. Prevederi generale cu privire la metodele de analiza pentru furaje
A. Pregătirea probelor pentru analiza
1. Scopul
Procedurile descrise mai jos se referă la pregătirea pentru analiza a probelor finale, trimise laboratoarelor de control după prelevare, în conformitate cu prevederile Normei sanitare veterinare privind controlul oficial al furajelor pentru animale, aprobată prin
Ordinul ministrului agriculturii, alimentației și pădurilor nr. 390/2001 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 766 din 30 noiembrie 2001, ce transpune în legislația naționala
Directiva Comisiei 76/371/CEE
.
Aceste probe trebuie să fie preparate în asa fel încât cantitățile cantarite, asa cum au prevăzut metodele de analiza, să fie omogene și reprezentative pentru probele finale.
2. Precautii
Toate operațiunile necesare trebuie să fie efectuate în asa fel încât să se evite pe cat posibil contaminarea probei și schimbarea compoziției acesteia. Macinarea, amestecarea și cernerea trebuie să fie efectuate cat de repede posibil cu o expunere minima a probei la aer și lumina. Nu trebuie să fie utilizate mori și rasnite care pot incalzi apreciabil proba. Este recomandată macinarea manuală pentru furajele care sunt în mod deosebit sensibile la căldură. Trebuie, de asemenea, să se aibă grija ca însăși aparatura sa nu fie o sursa de contaminare cu oligoelemente.
Umiditatea se determina înainte și după preparare, dacă prepararea nu poate fi efectuată fără schimbări semnificative ale umiditatii probei, în conformitate cu metoda stabilită în partea 1 a anexei la Norma sanitară veterinara ce stabilește metode de analiza pentru controlul oficial al furajelor privind umiditatea, bazele azotate volatile, fosforul total și uleiurile și grasimile brute, aprobată prin Ordinul președintelui Agenției Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 15/2004, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.020 și 1.020 bis din 4 noiembrie 2004, ce transpune în legislația naționala
Directiva Comisiei 71/393/CEE
.
3. Procedura
Se amesteca bine proba finala, fie mecanic, fie manual. Se împarte proba în doua părți egale (poate fi utilizata metoda de împărțire în patru, atunci când este cazul). Se păstrează una dintre părți într-un container corespunzător, curat și uscat, echipat cu un dop etans, iar din cealaltă parte sau dintr-o parte reprezentativa a acesteia se pregătesc cel puțin 100 g, asa cum se indica mai jos.
3.1. Furaje ce pot fi macinate ca atare
Cu excepția cazului când nu s-a specificat altfel în metodele de analiza, după macinare, dacă este necesar, se cerne întreaga proba printr-o sita cu ochiuri de 1 mm (în conformitate cu Recomandarea ISO R 565). Se evita orice supramacinare (macinare excesiva). Se amesteca proba macinata și se colectează într-un container corespunzător, curat și uscat, echipat cu un dop etans. Se amesteca din nou, imediat înainte de cantarirea cantității pentru analiza.
3.2. Furaje ce pot fi macinate după uscare
În cazul în care în metodele de analiza nu se specifică altfel, se usucă proba pentru a se aduce conținutul în umiditate al acesteia la un nivel scăzut de 8% până la 12%, în conformitate cu procedura preliminară de uscare descrisă în baza pct. 4.3 al metodei de determinare a umiditatii, menționată la pct. 2 de mai sus. Se procedează apoi asa cum s-a indicat la secțiunea 3.1.
3.3. Furaje lichide sau semilichide
Se colectează proba într-un container corespunzător, curat și uscat, echipat cu un dop etans. Se amesteca bine imediat înainte de cantarirea cantității pentru analiza.
3.4. Alte furaje
Probele ce nu pot fi preparate în conformitate cu una dintre procedurile anterioare trebuie să fie tratate prin orice alta procedura care asigura ca, în fapt, cantitățile cantarite pentru analiza sunt omogene și reprezentative pentru probele finale.
4. Depozitarea probelor
Probele trebuie să fie depozitate la o temperatura care să nu altereze compozitia acestora. Probele destinate pentru analiza vitaminelor sau a substanțelor care sunt sensibile în mod deosebit la lumina trebuie să fie depozitate în recipiente din sticlă fumurie.
B. Prevederi în legătură cu reactivii și aparatura utilizata în cadrul metodelor de analiza
1. În cazul în care nu s-a specificat altfel în metodele de analiza, toți reactivii analitici trebuie să fie puri din punct de vedere analitic (a.p.). Când se determina urme de oligoelemente, puritatea reactivilor trebuie să fie controlată printr-un test martor. în funcție de rezultatele obținute, poate fi solicitată o purificare ulterioară a reactivilor.
2. Orice operațiune care include pregătirea soluțiilor, diluarea, clatirea sau spalarea, menționate în metodele de analiza, fără indicație în ceea ce privește natura solventului sau a diluantului întrebuințat, implica utilizarea apei. Ca regula generală, apa trebuie să fie demineralizata sau distilata. în cazuri particulare ce sunt indicate în metodele de analiza, aceasta trebuie să fie supusă unor proceduri speciale de purificare.
3. În legătură cu echipamentul aflat în mod normal în laboratoarele de control, metodele de analiza fac referire numai la acele instrumente sau aparate care sunt speciale ori necesita utilizare specifică. Acestea trebuie să fie curate, în special atunci când urmează să fie determinate cantități foarte mici de substanțe.
C. Aplicarea metodelor de analiza și exprimarea rezultatelor
1. în general trebuie stabilită o singura metoda de analiza pentru determinarea fiecărei substanțe din furaje. Atunci când sunt prezentate mai multe metode, trebuie să fie indicată, în raportul de analiza, metoda specifică utilizata de laboratorul de control.
2. Rezultatul prezentat în raportul de analiza trebuie să reprezinte valoarea medie obținută de la cel puțin două determinări efectuate pe părți separate în proba și de o repetabilitate satisfăcătoare. Acest rezultat trebuie să fie exprimat în maniera stabilită de metoda de analiza, cu un număr corespunzător de cifre semnificative, și trebuie să fie corectat, dacă este necesar, în funcție de umiditatea probei finale anterioare preparării.
3. În legătură cu substantele nedorite în sensul normei sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor aprobate prin Ordinul președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 120/2005, ce transpune în legislația naționala
Directiva 2002/32/CE
, inclusiv dioxinele și derivatii de dioxina PCB, un produs destinat nutritiei animalelor este considerat ca nefiind conform cu conținutul maxim stabilit, dacă se considera ca rezultatul analitic depășește conținutul maxim, ținându-se cont de incertitudinea de măsurare extinsă și de corecția pentru recuperare. Concentrația analizata corectată pentru recuperare și incertitudinea de măsurare extinsă obținută din rezultatul analitic sunt utilizate pentru a stabili conformitatea. Aceasta procedura este aplicabilă doar atunci când metoda de analiza permite estimarea incertitudinii de măsurare și corectarea pentru recuperare (de exemplu, nu este posibil în cazul analizelor microscopice).
Rezultatul analitic se raportează după cum urmează (în măsura în care metoda utilizata pentru analize permite să se estimeze incertitudinea de măsurare și rata recuperării):
a) sunt indicate corectarea sau necorectarea pentru recuperare, maniera de raportare și nivelul recuperării;
b) "x +/- U", în care x este rezultatul analitic și U reprezintă incertitudinea de măsurare extinsă, utilizându-se un factor de acoperire de 2 care oferă un nivel de încredere de aproximativ 95%.
II. Determinarea acidului cianhidric
1. Scop și domeniu de aplicare
Aceasta metoda se utilizează pentru determinarea nivelului acidului cianhidric, liber și combinat sub forma glicozidelor, în furaje și în special în produse derivate din semințe de în, din făina de manioc și din unele specii de fasole.
2. Principiu
Proba se introduce în apa. Acidul cianhidric este eliberat prin acțiunea enzimelor, antrenat prin distilare cu aburi și colectat într-un volum specific de soluție acidifiata de azotat de argint. Cianura de argint trebuie separată prin filtrare, iar excesul de azotat de argint trebuie titrat cu o soluție de tiocianat de amoniu.
3. Reactivi
3.1. O suspensie de migdale dulci: se zdrobesc 20 de migdale dulci confiate în 100 ml de apa la 37°C până la 40°C. Se controlează sa nu existe acid cianhidric în cei 10 ml ai suspensiei, utilizându-se hârtie de picrat de sodiu sau efectuandu-se un test martor, asa cum s-a descris la ultimul paragraf al pct. 5.2.
3.2. 10% soluție (m/v) de acetat de sodiu, neutra la fenolftaleina
3.3. Emulsie antispuma (de exemplu, Silicon)
3.4. Acid azotic, d:1,40
3.5. Soluție de azotat de argint: 0,02 N
3.6. Soluție de tiocianat de amoniu: 0,02 N
3.7. Soluție saturata de sulfat feric de amoniu
3.8. Amoniac, d:0,958
4. Aparatura
4.1. Etuva cu termostat fixat la 38°C
4.2. Aparatura pentru distilare prin antrenare cu aburi, echipata cu un condensator cu o piesa extinsă curbata
4.3. Baloane cu fundul plat de 1.000 ml, cu dop de sticlă
4.4. Baie de ulei
4.5. Biurete gradate de 1/20 ml.
5. Procedura
5.1. Se cantaresc 20 g din proba, cu o marja de 5 mg, se plaseaza într-un balon cu fundul plat de 1 l și se adauga 50 ml de apa și 10 ml de suspensie de migdale dulci prevăzută la pct. 3.1. Se adapteaza dopul la balon și se transfera în etuva, timp de 16 ore la 38°C. Se raceste apoi la temperatura camerei și se adauga 80 ml de apa, 10 ml de soluție de acetat de sodiu prevăzută la pct. 3.2 și o picatura din emulsia antispuma prevăzută la pct. 3.3.
Se conecteaza balonul la aparatura de distilare cu aburi și se plaseaza într-o baie de ulei ce a fost mai întâi adusă la o temperatura cu puțin peste 100°C. Se distileaza 200 ml până la 300 ml de lichid, trecând un puternic curent de aburi prin balon și incalzind ușor baia de ulei. Se colectează distilatul într-un pahar Erlenmeyer protejat de lumina și care conține exact 50 ml de soluție de azotat de argint 0,02 N prevăzută la pct. 3.5 și 1 ml de acid azotic prevăzută la pct. 3.4. Trebuie să se asigure ca piesa extinsă a condensatorului este imersata într-o soluție de azotat de argint.
5.2. Se transfera conținutul din paharul Erlenmeyer într-un balon cotat de 500 ml, se completează cu apa, se agita și se filtreaza. Se inlatura 250 ml din filtrat, se adauga aproximativ 1 ml de soluție de sulfat feric de amoniu prevăzută la pct. 3.7 și se titreaza excesul de azotat de argint cu soluție de tiocianat de amoniu 0,02 N prevăzută la pct. 3.6, luată dintr-o biureta gradata de 1/20 ml.
Un test martor poate să fie efectuat, dacă este necesar, aplicându-se aceeași procedura la 10 ml de suspensie de migdale dulci prevăzută la pct. 3.1, omitandu-se proba ce trebuie analizata.
6. Calcularea rezultatelor
Dacă testul martor indica faptul ca soluția de azotat de argint 0,02 N a fost consumată, se scade valoarea acesteia din volumul consumat de distilatul probei. 1 ml de AgNO3 0,02 N corespunde la 0,54 mg de HCN. Rezultatul se exprima procentual.
7. Observații
Dacă proba conține o cantitate mare de sulfuri (de exemplu, boabe de fasole), se formează un precipitat negru de sulfura de argint care este filtrat împreună cu un depozit de cianura de argint. Formarea acestui precipitat cauzează o pierdere de soluție de azotat de argint 0,02 N, volum ce trebuie să fie scăzut din volumul utilizat pentru a calcula conținutul de HCN. Pentru a face aceasta, se procedează după cum urmează:
Se tratează depozitul rămas pe un filtru cu 50 ml de amoniac prevăzut la pct. 3.8, pentru a se dizolva cianura de argint. Se spala reziduul în amoniac diluat și apoi se determina conținutul în argint al acestuia. Se transforma valoarea obținută în ml de soluție de azotat de argint 0,02 N.
Conținutul în HCN al probei poate fi, de asemenea, determinat prin titrarea filtratului amoniacal acidifiat cu acid azotic.
III. Determinarea calciului
1. Scop și domeniu de aplicare
Metoda se utilizează pentru determinarea conținutului de calciu total din furaje.
2. Principiu
Calciul trebuie calcinat, cenusa trebuie tratata cu acid clorhidric, iar calciul trebuie precipitat cu oxalat de calciu. Se dizolva precipitatul în acid sulfuric și se titreaza cu o soluție de permanganat de potasiu acidul oxalic format.
3. Reactivi
3.1. Acid clorhidric p.a., d:1,14
3.2. Acid azotic p.a., d:1,40
3.3. Acid sulfuric p.a., d:1,13
3.4. Amoniac p.a., d:0,98
3.5. Soluție saturata rece de oxalat de amoniu p.a.
3.6. Soluție 30% (m/v) de acid citric p.a.
3.7. Soluție 5% (m/v) de clorura de amoniu p.a.
3.8. Soluție 0,04% (m/v) de verde brom crezol
3.9. Soluție de permanganat de potasiu 0,1N.
4. Aparatura
4.1. Cuptor electric cu circulație a aerului și termostat
4.2. Creuzete din platina, siliciu sau portelan pentru calcinare
4.3. Creuzete cu filtru din sticlă de porozitate G(4).
5. Procedura
5.1. Se cantaresc aproximativ 5 g din proba (sau mai mult, dacă este necesar) cu o aproximatie de mg, se calcineaza la 550°C și se transfera cenusa într-un pahar de laborator de 250 ml.
Se adauga 40 ml de acid clorhidric prevăzut la pct. 3.1, 60 ml de apa și câteva picaturi de acid azotic prevăzut la pct. 3.2. Se aduce la fierbere și se menține la punctul de fierbere timp de 30 de minute. Se raceste și se transfera soluția într-un balon cotat de 250 ml. Se clateste, se completează până la semn cu apa, se omogenizeaza și se filtreaza.
Utilizându-se o pipeta, se transfera într-un pahar de laborator de 250 ml o parte alicota ce conține de la 10 până la 40 mg de calciu, în conformitate cu conținutul în calciu asumat. Se adauga 1 ml de soluție de acid citric prevăzută la pct. 3.6 și 5 ml de soluție de clorura de amoniu prevăzută la pct. 3.7.
5.2. Se completează cu apa volumul până la aproximativ 100 ml. Se aduce până la punctul de fierbere, se adauga 8 până la 10 picaturi de soluție de verde brom crezol prevăzută la pct. 3.8 și 30 ml de soluție calda de oxalat de amoniu prevăzut la pct. 3.5. Dacă se formează un precipitat, acesta se dizolva adăugându-se câteva picaturi de acid clorhidric prevăzut la pct. 3.1.
Se neutralizeaza foarte lent cu amoniac prevăzut la pct. 3.4, se agita continuu până la obținerea unui pH între 4,4 până la 4,6 (de exemplu, atunci când indicatorul își schimba culoarea). Se plaseaza paharul de laborator într-o baie de apa fierbinte și se menține timp de 30 de minute, pentru a permite precipitatului care s-a format să se depună. Se scoate paharul de laborator din baia de apa. Se lasă ca acesta sa stea timp de o ora și se filtreaza printr-un creuzet filtrant de G4.
Se spala paharul de laborator și creuzetul cu apa, până când excesul de oxalat de amoniu este înlăturat complet (absenta clorurii din apa de spălat indica faptul ca acestea au fost spalate suficient).
Se dizolva precipitatul de pe filtru în 50 ml de acid sulfuric cald prevăzut la pct. 3.3. Se clateste creuzetul cu apa calda și se completează filtratul până la aproximativ 100 ml. Se aduce temperatura până la 70-80°C și se titreaza picatura cu picatura cu o soluție de permanganat de potasiu prevăzut la pct. 3.9 până când este obținută o culoare roz ce persista timp de un minut.
6. Calcularea rezultatelor
1 ml de permanganat de potasiu 0,1 N corespunde la 2,004 mg de calciu. Rezultatul obținut se exprima procentual.
7. Observații
7.1. Pentru un conținut foarte scăzut de calciu se procedează după cum urmează: se filtreaza precipitatul de oxalat de calciu printr-o hârtie de filtru libera de cenusa. După spalare se usucă filtrul și cenusa la 550°C într-un creuzet de platina. Se redizolva reziduul în câteva picaturi de acid sulfuric prevăzut la pct. 3.3, se evapora până se usucă, se calcineaza din nou la 550°C și se cantareste. Dacă M este masa sulfatului de calciu obținut, conținutul de calciu al părții alicote luate ca proba = M x 0,2944.
7.2. Dacă proba consta numai din substanțe minerale, aceasta se dizolva în acid clorhidric fără a o calcina mai întâi. în cazul produselor precum fosfatul de aluminiu-calciu ce sunt dificil de dizolvat în acid, se topeste după cum urmează, printr-un proces alcalin înainte de dizolvare: se amesteca proba ce trebuie analizata într-un creuzet de platina cu un amestec de cinci ori greutatea acesteia, constând în cantități egale de carbonat de potasiu și carbonat de sodiu. Se incalzeste cu grija până când amestecul este topit complet. Se raceste și se dizolva în acid clorhidric.
7.3. În cazul în care conținutul în magneziu al probei este ridicat, se precipita oxalatul de calciu a doua oara.
IV. Determinarea carbonatilor
1. Scop și domeniu de aplicare
Aceasta metoda se utilizează pentru determinarea cantității de carbonati, exprimată convențional drept carbonat de calciu, din furaje. în unele cazuri, trebuie să fie utilizata o metoda specială (de exemplu, cu carbonat de fier).
2. Principiu
Carbonatii trebuie descompusi în acid clorhidric. Dioxidul de carbon eliberat trebuie colectat într-un tub gradat, iar volumul acestuia, comparat cu cel eliberat în aceleași condiții printr-o cantitate cunoscută de carbonat de calciu p.a.
3. Reactivi
3.1. Acid clorhidric, d:1,10
3.2. Carbonat de calciu, p.a.
3.3. Acid sulfuric, aproximativ 0,1 N, colorat cu roșu metil.
4. Aparatura
Aparatura Scheibler-Dietrich (vezi diagrama) sau aparatura echivalenta.
5. Procedura
În conformitate cu conținutul în carbonati al probei, se cantareste o parte a probei asa cum se arata în continuare:
- 0,5 g pentru produse ce conțin de la 50% până la 100% carbonati, exprimati ca și carbonat de calciu;
- 1 g pentru produse ce conțin de la 40% până la 50% carbonati, exprimati ca și carbonat de calciu;
- 2 până la 3 g pentru alte produse.
Se plaseaza porțiunea probei într-un recipient special, prevăzut la pct. 4 al aparaturii, echipata cu un tub mic din material indestructibil ce conține 10 ml de acid clorhidric prevăzut la pct. 3.1 și se conecteaza recipientul la aparatura. Se deschide robinetul cu trei cai prevăzut la pct. 5, astfel încât tubul (1) se conecteaza cu exteriorul. Se aduce nivelul lichidului până la semnul zero, utilizându-se tubul mobil (2) ce este umplut cu acid sulfuric colorat prevăzut la pct. 3.3 și conectat la tubul gradat (1). Se deschide robinetul (5) pentru a se conecta tuburile (1) și (3) și se verifica dacă nivelul este la zero.
Se da drumul lent la acid clorhidric prevăzut la pct. 3.1 peste proba, aplecandu-se recipientul prevăzut la pct. 4. Se egalizeaza presiunea coborandu-se tubul prevăzut la pct. 2. Se agita recipientul prevăzut la pct. 4 până când se oprește complet eliberarea de dioxid de carbon.
Se restaureaza presiunea aducandu-se lichidul din tuburile (1) și (2) înapoi la același nivel. Se citește după câteva minute, atunci când volumul de gaz a devenit constant.
Se efectuează un test de control în aceleași condiții pe 0,5 g de carbonat de calciu prevăzut la pct. 3.2.
6. Calcularea rezultatelor
Conținutul de carbonati în grame, exprimat drept carbonat de calciu, ca procent din proba, se calculează utilizându-se formula:
Vx100
────── ,
Tx2M
unde:
V = ml de CO(2) eliberați din proba;
T = ml de CO(2) eliberați din 0,5 g de CaCO 3 p.a.;
M = masa, în grame, a părții din proba.
7. Observații
7.1. Atunci când partea din proba cantareste mai mult de 2 g, se plaseaza mai întâi 15 ml de apa distilata în recipientul prevăzut la pct. 4 și se amesteca înainte de a începe testarea. Se utilizează același volum de apa pentru testul de control.
7.2. Dacă aparatura utilizata are un volum diferit de cel al aparatului Scheibler-Dietrich, părțile prelevate din proba și din substanța de control și calcularea rezultatelor trebuie să fie adaptate în consecința.
V. Determinarea cenusii brute
1. Scop și domeniu de aplicare
Aceasta metoda se utilizează pentru determinarea conținutului de cenusa bruta al furajelor.
2. Principiu
Proba este calcinata la 550°C
Se cantareste reziduul.
3. Reactivi
Soluție 20% (m/v) de azotat de amoniu.
4. Aparatura
4.1. Plita incinsa
4.2. Cuptor electric cu termostat
4.3. Creuzete pentru calcinare confectionate din platina sau dintr-un aliaj din platina și aur (10% Pt, 90% Au), fie rectangular (60x40x25 mm), fie circular (diametru: 60 mm până la 75 mm, înălțime: 20 mm până la 25 mm).
5. Procedura
Se cantaresc aproximativ 5 g de proba cu o marja de mg (2,5 în cazul produselor ce au tendinta de a crește în volum) și se plaseaza într-un creuzet pentru calcinare ce inițial a fost calcinat și cantarit în vederea stabilirii tarei. Se plaseaza creuzetul pe plita incinsa și se incalzeste treptat până când substanța se carbonizeaza. Se pune creuzetul într-un cuptor fixat la 550±5°C. Se menține la aceasta temperatura până când este obținută o cenusa alba, gri deschis sau rosiatica ce pare a fi libera de particule de cărbune. Se plaseaza creuzetul într-un desicator, se lasă să se raceasca și se cantareste imediat.
6. Calcularea rezultatelor
Greutatea reziduului se calculează scăzându-se țara. Rezultatul se exprima procentual.
7. Observații
7.1. Cenusa substanțelor ce sunt dificil de calcinat trebuie să fie supusă unei calcinari inițiale de cel puțin 3 ore, racita și apoi se adauga la aceasta (cu grija, pentru a se evita dispersia cenusii sau formarea de bulgari) câteva picaturi de soluție 20% de azotat de amoniu. Se continua calcinarea după uscare în cuptor. Se repeta operațiunea cat este necesar, până când calcinarea este completa.
7.2. în cazul substanțelor rezistente la tratamentul descris în baza pct. 7.1, se procedează după cum urmează: după o calcinare de 3 ore, se plaseaza cenusa în apa calda și se filtreaza printr-un filtru mic, liber de cenusa. Se calcineaza filtrul și conținutul acestuia în creuzetul inițial. Se plaseaza filtratul în creuzetul racit, se evapora până se usucă, se calcineaza și se cantareste.
7.3. în cazul uleiurilor și al grasimilor, se cantareste cu acuratete o proba de aproximativ 25 g într-un creuzet de mărime potrivita. Se carbonizeaza fixându-se resturile substanței cu o bucata de hârtie de filtru libera de cenusa. După ardere, se umezeste cu o cantitate foarte mica de apa. Se usucă și se calcineaza, asa cum s-a descris la pct. 5.
VI. Determinarea cenusii insolubile în acid clorhidric
1. Scop și domeniu de aplicare
Aceasta metoda se utilizează pentru determinarea nivelului de substanțe minerale care sunt insolubile în acid clorhidric din furaje. în funcție de natura probei pot fi utilizate doua metode.
1.1. Metoda a: aplicabilă furajelor organice simple și majorității furajelor combinate
1.2. Metoda b: aplicabilă compusilor minerali, amestecurilor și furajelor combinate al căror conținut în substanțe insolubile în acid clorhidric, asa cum s-a determinat prin metoda a, este mai mare de 1%.
2. Principiu
2.1. Metoda a: proba trebuie calcinata, cenusa trebuie fiarta în acid clorhidric, iar reziduul insolubil trebuie filtrat și cantarit.
2.2. Metoda b: proba trebuie tratata cu acid clorhidric. Soluția trebuie filtrata, reziduul trebuie calcinat, iar cenusa astfel obținută trebuie tratata în conformitate cu metoda a.
3. Reactivi
3.1. Acid clorhidric 3 N
3.2. 20% soluție (m/v) de acid tricloracetic
3.3. 1% soluție (m/v) de acid tricloracetic.
4. Aparatura
4.1. Plita incinsa
4.2. Cuptor electric cu termostat
4.3. Creuzete pentru calcinare din platina sau un aliaj din platina și aur (10% Pt, 90% Au), fie rectangular (60x40x25 mm), fie circular (diametru: 60 mm până la 75 mm, înălțime: 20 mm până la 25 mm).
5. Procedura
5.1. Metoda a
Se calcineaza proba utilizându-se metoda descrisă pentru determinarea cenusii brute. De asemenea, poate fi utilizata cenusa obținută din acea analiza.
Se plaseaza cenusa într-un pahar de laborator de 250 ml până la 400 ml, utilizându-se 75 ml de acid clorhidric 3 N prevăzut la pct. 3.1. Se aduce treptat la punctul de fierbere și se menține timp de 15 minute. Se filtreaza soluția calda printr-o hârtie de filtru libera de cenusa și se spala reziduul cu apa calda până când nu mai este vizibila reactia acida. Se usucă filtrul ce conține reziduul și cenusa într-un creuzet cantarit în prealabil la o temperatura de nu mai puțin de 550°C și nu mai mult de 700°C. Se raceste într-un exicator și se cantareste.
5.2. Metoda b
Se cantaresc 5 g din proba cu o marja de mg și se plaseaza într-un pahar de laborator de 250 ml până la 400 ml. Se adauga succesiv 25 ml de apa și 25 ml de acid clorhidric 3 N prevăzut la pct. 3.1, se amesteca și se asteapta sa înceteze efervescenta. Se adauga încă 50 ml de acid clorhidric 3 N prevăzut la pct. 3.1. Se asteapta sa înceteze orice eliberare de gaz, apoi se plaseaza paharul de laborator într-o baie cu apa adusă și menținută la punctul de fierbere. Paharul se menține timp de 30 de minute sau mai mult, dacă este necesar, pentru a se hidroliza bine amidonul ce poate fi prezent.
Se filtreaza, în timp ce se incalzeste printr-un filtru liber de cenusa, și se spala filtrul cu 50 ml de apa calda (vezi observatia 7). Se plaseaza filtrul ce conține reziduul într-un creuzet pentru calcinare, se usucă și se calcineaza la o temperatura de minimum 550°C și maximum 700°C. Se plaseaza cenusa într-un pahar de 250 ml până la 400 ml, utilizându-se 75 ml de acid clorhidric 3 N prevăzut la pct. 3.1. Se continua asa cum s-a descris la al doilea subparagraf al pct. 5.1.
6. Calcularea rezultatelor
Masa reziduului se calculează prin scăderea tarei. Rezultatul se exprima procentual.
7. Observații
Dacă filtrarea se dovedește dificila, se reîncepe analiza, inlocuindu-se cei 50 ml de acid clorhidric 3 N prevăzut la pct. 3.1 cu 50 ml de acid tricloracetic 20% prevăzut la pct. 3.2. și spalandu-se filtrul într-o soluție calda de acid tricloracetic 1% prevăzut la pct. 3.3.
VII. Determinarea clorului din cloruri
1. Scop și domeniu de aplicare
Aceasta metoda se utilizează pentru determinarea cantității de clor din cloruri ce sunt solubile în apa, exprimate convențional drept clorura de sodiu. Aceasta metoda este aplicabilă tuturor furajelor.
2. Principiu
Clorurile trebuie dizolvate în apa. Dacă produsul conține materie organică, se procedează la clarificare. Soluția trebuie ușor acidifiata cu acid azotic, iar clorurile precipitate sub forma de clorura de argint, prin intermediul unei soluții de azotat de argint. Azotatul de argint în exces trebuie titrat cu o soluție de tiocianat de amoniu, prin metoda Volhard.
3. Reactivi
3.1. Soluție de tiocianat de amoniu 0,1 N
3.2. Soluție de azotat de argint 0,1 N
3.3. Soluție saturata de sulfat feric de amoniu
3.4. Acid azotic, d:1,38
3.5. Eter dietilic p.a.
3.6 Acetona p.a.
3.7. Soluție Carrez I: se dizolva în apa 21,9 g de acetat de zinc, Zn(CH 3 COO)2 . 2H 2 O și 3g de acid acetic glacial. Se completează cu apa până la 100 ml.
3.8. Soluție Carrez II: se dizolva în apa 10,6 g de ferocianura de potasiu K 4 Fe(CN)6 x 3H 2 O. Se completează cu apa până la 100 ml.
3.9. Carbon activ p.a., liber de cloruri și neabsorbant al acestora.
4. Aparatura
Agitator: aproximativ 35 rpm până la 40 rpm.
5. Procedura
5.1. Prepararea soluției
În funcție de natura probei, se prepara o soluție asa cum se arata la pct. 5.1.1, 5.1.2 sau 5.1.3.
În același timp se efectuează un test martor care omite proba ce trebuie analizata.
5.1.1. Probe libere de materie organică
Se cantareste, cu o marja de mg, o proba de cel mult 10 g și care conține cel mult 3 g de clor sub forma de cloruri. Se plaseaza împreună cu 400 ml de apa într-un balon cotat de 500 ml, la aproximativ 20°C. Se agita timp de 30 de minute în pahar, se aduce la volum, se omogenizeaza și se filtreaza.
5.1.2. Probe ce conțin materie organică, excluzând produsele prevăzute la pct. 5.1.3
Se cantaresc aproximativ 5 g de proba cu o marja de mg și se plaseaza împreună cu 1 g de carbon activ într-un balon cotat de 500 ml. Se adauga 400 ml de apa la aproximativ 20°C și 5 ml de soluție Carrez I prevăzută la pct. 3.7, se agita și apoi se adauga 5 ml de soluție Carrez II prevăzută la pct. 3.8. Se agita timp de 30 de minute într-un pahar, se aduce la volum, se omogenizeaza și se filtreaza.
5.1.3. Furaje preparate, turte și făina de în, produse bogate în făina de în și alte produse bogate în mucilagii sau în substanțe coloidale (de exemplu, amidon dextrinat)
Se prepara soluția asa cum s-a descris la pct. 5.1.2, dar nu se filtreaza. Se decanteaza (dacă este necesar, se centrifugheaza), se rețin 100 ml din lichidul supernatant și se transfera într-un balon cotat de 200 ml. Se amesteca cu acetona prevăzută la pct. 3.6 și se aduce la volum cu acest solvent, se omogenizeaza și se filtreaza.
5.2. Titrare
Utilizându-se o pipeta, se transfera într-un pahar Erlenmayer 25 până la 100 ml din filtratul (în conformitate cu conținutul de clor presupus) obținut asa cum s-a descris în baza pct. 5.1.1, 5.1.2 sau 5.1.3. Partea alicota nu trebuie să conțină mai mult de 150 mg Cl. Dacă este necesar, se dilueaza cu apa la cel puțin 50 ml, se adauga 5 ml de acid azotic prevăzut la pct. 3.4, 20 ml de soluție saturata de sulfat feric de amoniu prevăzut la pct. 3.3 și doua picaturi de soluție de tiocianat de amoniu prevăzută la pct. 3.1, transferat prin intermediul unei biurete umplute până la semnul zero. Utilizându-se o biureta, se transfera soluția de azotat de argint prevăzut la pct. 3.2, în asa fel încât este obținut un exces de 5 ml. Se adauga 5 ml de dietil eter prevăzut la pct. 3.5 și se scutura puternic pentru a se coagula precipitatul.
Se titreaza excesul de azotat de argint cu soluție de tiocianat de amoniu prevăzut la pct. 3.1, până când tenta roșie-bruna durează timp de un minut.
6. Calcularea rezultatelor
Cantitatea de clor (m), exprimată drept clorura de sodiu, prezenta în volumul de filtrat luat pentru titrare, se calculează utilizându-se următoarea formula:
M = 5,845 [V(1) - V(2)]mg,
unde:
V(1) = ml de soluție de azotat de argint conc.1 N adăugată;
V(2) = ml de soluție de tiocianat de amoniu 0,1 N utilizata pentru titrare.
Dacă testul martor indica faptul ca soluția de azotat de argint 0,1 N a fost consumată, se scade aceasta valoare din volumul [V(1) - V(2)].
7. Observații
7.1. Titrarea poate fi, de asemenea, efectuată prin potentiometru.
7.2. În cazul produselor care sunt foarte bogate în uleiuri și grăsimi, se realizează o primă degresare cu dietil eter sau petrol ușor.
7.3. În cazul fainii de peste, titrarea poate fi efectuată prin metoda Mohr.
VIII. Determinarea lactozei
1. Scop și domeniu de aplicare
Aceasta metoda se utilizează pentru determinarea nivelului de lactoza din furaje ce conțin mai mult de 0,5% lactoza.
2. Principiu
Zaharurile trebuie dizolvate în apa. Soluția trebuie supusă fermentației cu Saccharomyces cerevisiae ce lasă lactoza intactă. După precipitare și filtrare conținutul de lactoza al filtratului se determina prin metoda Luff-Schoorl.
3. Reactivi
3.1. Suspensie de Saccharomyces cerevisiae: se introduc 25 g de drojdie proaspăta în 100 ml de apa. Suspensia se va tine pentru o perioadă maxima de o săptămâna într-un frigider.
3.2. Soluție Carrez I: se dizolva în apa 21,9 g acetat de zinc Zn[CH(3)COO]2 x 2H(2)O și 3 g de acid acetic glacial. Se completează cu apa până la 100 ml.
3.3. Soluție Carrez II: se dizolva în apa 10,6 g ferocianura de potasiu K(4)Fe(CN)6 x 3H(2)O. Se completează cu apa până la 100 ml.
3.4. Reactiv Luff-Schoorl
Se toarna soluția de acid citric prevăzută la pct. 3.4.2 în soluția de carbonat de sodiu prevăzută la pct. 3.4.2, agitandu-se cu grija. Se adauga soluția de sulfat de cupru prevăzută la pct. 3.4.1 și se completează cu apa până la un litru. Se lasă să se decanteze peste noapte și se filtreaza. Se controlează normalitatea reactivului astfel obținut [Cu 0,1N; Na(2)C0(3) 2N]. Ph-ul soluției trebuie să fie de aproximativ 9,4.
3.4.1. Soluție de sulfat de cupru: se dizolva 25 g de sulfat de cupru p.a. CuSO(4) 5H(2)O, libera de fier, în 100 ml de apa.
3.4.2. Soluție de acid citric: se dizolva 50 g de acid citric p.a. C(6)H(8)O(7) x H(2)O în 50 ml de apa.
3.4.3. Soluția de carbonat de sodiu: se dizolva 143,8 g de carbonat de sodiu anhidru p.a. în aproximativ 300 ml de apa calda. Se lasă să se raceasca.
3.5. Piatra ponce granulata, fiarta în acid clorhidric, spalata cu apa și uscata
3.6. 30% soluție de iodura de sodiu (m/v)
3.7. Acid sulfuric 6 N
3.8. Soluție de tiosulfat de sodiu 0,1 N
3.9. Soluție de amidon: se adauga într-un litru de apa fiarta un amestec format din 5 g de amidon solubil și 30 ml de apa. Se fierbe timp de 3 minute, se lasă să se raceasca și, dacă este necesar, se adauga 10 mg de iodura de mercur drept conservant.
4. Aparatura
Baie de apa cu termostat fixat la 38-40°C.
5. Procedura
Se cantareste 1 g de proba cu o marja de mg și se plaseaza aceasta porțiune de proba într-un balon cotat de 100 ml. Se adauga 25 ml până la 30 ml de apa. Se plaseaza balonul într-o baie de apa fierbinte, timp de 30 de minute și apoi se raceste la aproximativ 35°C. Se adauga 5 ml de suspensie de drojdie prevăzută la pct. 3.1 și se omogenizeaza. Se lasă balonul sa stea timp de doua ore într-o baie de apa, la o temperatura de 38-40°C. Se lasă să se raceasca până la aproximativ 20°C.
Se adauga 2,5 ml de soluție Carrez I prevăzută la pct. 3.2 și se agita timp de 30 de secunde, apoi se adauga 2,5 ml de soluție Carrez II prevăzută la pct. 3.3 și se agita din nou timp de 30 de secunde. Se completează cu apa până la 100 ml, se amesteca și se filtreaza. Utilizându-se o pipeta, se retine o cantitate de filtrat ce nu depășește 25 ml și care conține de preferinta 40 ml până la 80 mg de lactoza și aceasta se transfera într-un pahar Erlenmeyer de 300 ml. Dacă este necesar, se completează cu apa până la 25 ml.
Se efectuează în același mod un test martor cu 5 ml de suspensie de drojdie prevăzută la pct. 3.1.
Conținutul de lactoza se determina în conformitate cu metoda Luff-Schoorl, după cum urmează: se adauga exact 25 ml de reactiv Luff-Schoorl prevăzut la pct. 3.4 și doua granule de piatra ponce prevăzută la pct. 3.5. Se agita manual în timp ce se incalzeste deasupra unei flacari libere, la înălțime medie, și se aduce lichidul la fierbere în aproximativ doua minute. Se plaseaza imediat paharul Erlenmeyer pe o sita de azbest cu un orificiu de aproximativ 6 cm în diametru, sub care a fost aprinsa flacara. Flacara trebuie să fie reglata în asa fel încât numai baza paharului Erlenmeyer să fie incalzita. Se potriveste un condensator de reflux la paharul Erlenmeyer. Se fierbe timp de 10 minute. Se raceste imediat în apa rece și după aproximativ 5 minute se titreaza după cum urmează:
Se adauga 10 ml de soluție de iodura de potasiu prevăzută la pct. 3.6 și imediat după aceea (cu grija, datorită riscului de spumare abundenta) se adauga 25 ml de acid sulfuric 6 N prevăzut la pct. 3.7. Se titreaza cu soluție de tiosulfat de sodiu 0,1 N prevăzută la pct. 3.8 până când apare o culoare galbena stearsa, se adauga amidon ca indicator, prevăzut la pct. 3.9, și se completează titrarea.
Se efectuează aceeași titrare pe un amestec măsurat cu acuratete de 25 ml de reactiv Luff-Schoorl prevăzut la pct. 3.4 și 25 ml de apa, după care se adauga 10 ml de iodura de potasiu prevăzută la pct. 3.6 și 25 ml de acid sulfuric 6 N, prevăzut la pct. 3.7, fără fierbere.
6. Calcularea rezultatelor
Utilizându-se tabelul atasat, se stabilește cantitatea de lactoza, în mg, ce corespunde diferenței dintre rezultatele celor două titrari, exprimată în ml de tiosulfat 0,1 N. Rezultatul se exprima procentual ca părți de lactoza anhidra.
7. Observatie
Pentru produse ce conțin mai mult de 40% zahăr fermentabil, se utilizează mai mult de 5 ml de suspensie de drojdie prevăzută la pct. 3.1.
Tabel de valori pentru 25 ml de reactiv Luff-Schoorl
ml de Na(2)S(2)O(3) 0,1 N, 2 minute de încălzire, 10 minute de fierbere
Na(2)S(2)O(3)
0,1N
Glucoza, fruc-
toza, zaharuri
invertite
C(6)H(12)O(6)
Lactoza
Maltoza
Na(2)S(2)
ml
mg
dife-
renta
mg
dife-
renta
mg
diferența
ml
1
2.4
2.4
3.6
3.7
3.9
3.9
1
2
4.8
2.4
7.3
3.7
7.8
3.9
2
3
7.2
2.5
11.0
3.7
11.7
3.9
3
4
9.7
2.5
14.7
3.7
15.6
4.0
4
5
12.2
2.5
18.4
3.7
19.6
3.9
5
6
14.7
2.5
22.1
3.7
23.5
4.0
6
7
17.2
2.6
25.8
3.7
27.5
4.0
7
8
19.8
2.6
29.5
3.7
31.5
4.0
8
9
22.4
2.6
33.2
3.8
35.5
4.0
9
10
25.0
2.6
37.0
3.8
39.5
4.0
10
11
27.6
2.7
40.8
3.8
43.5
4.0
11
12
30.3
2.7
44.6
3.8
47.5
4.1
12
13
33.0
2.7
48.4
3.8
51.6
4.1
13
14
35.7
2.8
52.2
3.8
55.7
4.1
14
15
38.5
2.8
56.0
3.9
59.8
4.1
15
16
41.3
2.9
59.9
3.9
63.9
4.1
16
17
44.2
2.9
63.8
3.9
68.0
4.2
17
18
47.1
2.9
67.7
4.0
72.2
4.3
18
19
50.0
3.0
71.7
4.0
76.5
4.4
19
20
53.0
3.0
75.7
4.1
80.9
4.5
20
21
56.0
3.1
79.8
4.1
85.4
4.6
21
22
59.1
3.1
83.9
4.1
90.0
4.6
22
23
62.2
88.0
94.6
23
IX. Determinarea potasiului
1. Scop și domeniu de aplicare
Aceasta metoda se utilizează pentru determinarea nivelului de potasiu din furaje.
2. Principiu
Proba trebuie calcinata, iar cenusa trebuie dizolvată în acid clorhidric. Conținutul în potasiu al soluției se determina prin fotometrie cu flacara, în prezenta clorurii de cesiu și a azotatului de aluminiu. Adăugarea acestor substanțe elimina în mare măsura interferenta elementelor perturbatoare.
3. Reactivi
3.1. Acid clorhidric p.a., d:1,12
3.2. Clorura de cesiu p.a
3.3. Azotat de aluminiu Al (NO 3 ) 3 x 9H 2 O, reactiv cu scop general
3.4. Clorura de potasiu p.a., anhidra
3.5. Soluție-tampon: se dizolva în apa 50 g de clorura de cesiu prevăzută la pct. 3.2 și 250 g de azotat de aluminiu prevăzut la pct. 3.3, se completează până la un litru cu apa și se omogenizeaza. Se depozitează în sticle de plastic.
3.6. Soluție standard de potasiu: se dizolva în apa 1,907 g de clorura de potasiu prevăzută la pct. 3.4, se adauga 5 ml de acid clorhidric prevăzut la pct. 3.1, se completează până la un litru cu apa și se omogenizeaza. Se depozitează în sticle de plastic. 1 ml din aceasta soluție conține 1,00 mg de potasiu.
4. Aparatura
4.1. Creuzete din platina, siliciu sau portelan, prevăzute, dacă este necesar, cu capace
4.2. Cuptor electric cu termostat
4.3. Flamfotometru
5. Procedura
5.1. Analiza probei
Ca regula generală, se cantaresc 10 g din proba, cu o aproximatie de 10 mg, se plaseaza într-un creuzet și se calcineaza la 450°C, timp de 3 ore. După răcire, se transfera cantitatea de cenusa într-un balon cotat de 500 ml, utilizându-se 250 până la 300 ml de apa, și se adauga apoi 50 ml de acid clorhidric prevăzut la pct. 3.1. Când a încetat eliberarea de dioxid de carbon, se incalzeste soluția și se menține la o temperatura de aproximativ 90°C, timp de doua ore, agitandu-se ocazional. După răcire la temperatura camerei, se completează până la semn, se agita și se filtreaza. Se transfera într-un balon cotat de 100 ml o parte alicota din filtratul ce conține un maxim de 1,0 mg de potasiu, se adauga 10,0 ml soluție-tampon prevăzută la pct. 3.5, se completează până la semn cu apa și se omogenizeaza. în cazul unor niveluri mai mari de potasiu, se dilueaza soluția ce trebuie analizata în proporții potrivite înainte de a se adauga soluția-tampon.
Tabelul de mai jos servește ca model pentru o proba de aproximativ 10 g.
──────────────────────────────────────────────────────────
Conținut presupus
Factor
Parte alicota
de potasiu din proba
de
în ml
(% K)
dilutie
soluție
──────────────────────────────────────────────────────────
până la 0.1
-
50
──────────────────────────────────────────────────────────
0.1 până la 0.5
-
10
──────────────────────────────────────────────────────────
0.5 până la 1.0
-
5
──────────────────────────────────────────────────────────
1.0 până la 5.0
1:10
10
──────────────────────────────────────────────────────────
5.0 până la 10.0
1:10
5
──────────────────────────────────────────────────────────
10.0 până la 20.0
1:20
5
──────────────────────────────────────────────────────────
Se măsoară la flamfotometru, la o lungime de unda de 768 nm. Se calculează rezultatul prin intermediul curbei de calibrare.
5.2. Curba de calibrare
Se plaseaza exact 10 ml de soluție standard prevăzută la pct. 3.6 într-un balon gradat de 250 ml, se completează până la semn cu apa și se omogenizeaza. Se plaseaza în baloane gradate de 100 ml exact 5,10,15, 20 și 25 ml din aceasta soluție, corespunzând respectiv la cantitățile de potasiu de 0,2; 0,4; 0,6; 0,8 și 1,0 mg. Se completează seriile cu baloane martor ce nu conțin soluție standard. Se adauga 10 ml de soluție-tampon prevăzută la pct. 3.5 în fiecare balon, se completează cu apa până la semn și se omogenizeaza. Se efectuează măsurătorile, asa cum s-a indicat la pct. 5.1. Curba de calibrare este în general liniara până la concentrația de potasiu de 1 mg la 100 ml de soluție.
6. Calcularea rezultatelor
Rezultatul se exprima procentual.
7. Observații
Soluția-tampon prevăzută la pct. 3.5, pentru a se elimina interferenta elementelor perturbatoare, se adauga doar dacă se considera necesar.
X. Determinarea sodiului
1. Scop și domeniu de aplicare
Aceasta metoda se utilizează pentru determinarea nivelului de sodiu din furaje.
2. Principiu
Proba trebuie calcinata, iar cenusa dizolvată în acid clorhidric. Conținutul în sodiu al soluției se determina prin fotometrie cu flacara, în prezenta clorurii de cesiu și a azotatului de aluminiu. Aditia acestor substanțe elimina în mare măsura interferenta elementelor perturbatoare.
3. Reactivi
3.1. Acid clorhidric p.a, d: 1.12
3.2. Clorura de cesiu p.a
3.3. Azotat de aluminiu Al[NO(3)]3 x 9H(2)O, reactiv cu scop general
3.4. Clorura de potasiu p.a. anhidra
3.5. Soluție-tampon: se dizolva 50 g de clorura de cesiu prevăzută la pct. 3.2 și 250 g de azotat de aluminiu în apa prevăzut la pct. 3.3, se completează cu apa până la un litru și se omogenizeaza. Se depozitează în sticle de plastic.
3.6. Soluție standard de sodiu: se dizolva în apa 2,542 g de clorura de sodiu prevăzută la pct. 3.4, se adauga 5 ml de acid clorhidric prevăzut la pct. 3.1, se completează până la un litru cu apa și se omogenizeaza. Se depozitează în sticle de plastic. 1 ml din aceasta soluție conține 1,00 mg de sodiu.
4. Aparatura
4.1. Creuzete din platina, siliciu sau portelan pentru calcinare, prevăzute, dacă este necesar, cu capace
4.2. Cuptor electric cu termostat
4.3. Flamfotometru
5. Procedura
5.1. Analiza probei
Ca regula generală, se cantaresc 10 g din proba, cu o aproximatie de 10 mg, se plaseaza într-un creuzet prevăzut la pct. 4.1 și se calcineaza la 450°C timp de 3 ore. Se evita supraincalzirea (aprinderea). După răcire se transfera cantitatea de cenusa într-un balon cotat de 500 ml, utilizându-se 250 ml până la 300 ml de apa și se adauga apoi 50 ml de acid clorhidric prevăzut la pct. 3.1. Când a încetat toată eliberarea de dioxid de carbon, se incalzeste soluția și se menține temperatura la aproximativ 90°C, timp de doua ore, agitandu-se din când în când. După răcire la temperatura camerei, se completează cu apa până la semn, se agita și se filtreaza. Se transfera într-un balon cotat de 100 ml o parte alicota din filtrat ce conține un maxim de 1,0 mg de potasiu, se adauga 10,0 ml de soluție-tampon prevăzută la pct. 3.5, se completează cu apa până la semn și se omogenizeaza. în cazul unor niveluri mai mari de sodiu, se dilueaza soluția ce trebuie analizata în proporții potrivite, înainte de a se adauga soluția-tampon.
Tabelul de mai jos servește ca model pentru o proba de aproximativ 10 g.
──────────────────────────────────────────────
Conținut presupus
Factor
Parte alicota
de sodiu din proba
de
în ml
(% Na)
dilutie
soluție
──────────────────────────────────────────────
până la 0.1
-
50
──────────────────────────────────────────────
0.1 până la 0.5
-
10
──────────────────────────────────────────────
0.5 până la 1.0
-
5
──────────────────────────────────────────────
1.0 până la 5.0
1:10
10
──────────────────────────────────────────────
5.0 până la 10.0
1:10
5
──────────────────────────────────────────────
10.0 până la 20.0
1:20
5
──────────────────────────────────────────────
Se măsoară la flamfotometru o lungime de unda de 589 nm. Se calculează rezultatul prin intermediul curbei de calibrare.
5.2. Curba de calibrare
Se plaseaza exact 10 ml de soluție standard prevăzută la pct. 3.6 într-un balon gradat de 250 ml, se completează cu apa până la semn și se omogenizeaza. Se plaseaza în baloane gradate de 100 ml exact 5, 10, 15, 20 și 25 ml din aceasta soluție, corespunzând respectiv la cantități de sodiu de 0,2; 0,4; 0,6; 0,8 și 1,0 mg. Se completează seriile cu baloane martor ce nu conțin soluție standard. Se adauga 10 ml de soluție-tampon prevăzută la pct. 3.5 în fiecare balon, se completează cu apa până la semn și se omogenizeaza. Se efectuează măsurători, asa cum s-a indicat la pct. 5.1. Curba de calibrare este în general liniara până la concentrația de sodiu de 1 mg la 100 ml de soluție.
6. Calcularea rezultatelor
Rezultatul se exprima procentual.
7. Observații
7.1. Pentru produse ce conțin mai mult de 4% sodiu este preferabil să se calcineze substanța timp de doua ore într-un creuzet cu capac. După răcire se adauga apa, se aduce cenusa în suspensie prin intermediul unui fir de platina, se usucă și se calcineaza din nou, timp de doua ore, într-un creuzet cu capac.
7.2. Dacă proba consta numai din substanțe minerale, se dizolva fără o calcinare prealabilă.
XI. Determinarea zahărului
1. Scop și domeniu de aplicare
Aceasta metoda se utilizează pentru determinarea cantității de zaharuri reducatoare și toate zaharurile după invertire, exprimată ca glucoza sau, când este cazul, ca sucroza, convertită prin factorul 0,95. Aceasta metoda se aplică furajelor combinate. Pentru alte furaje sunt prevăzute metode speciale. Când este necesar, trebuie să fie masurata separat lactoza și trebuie să se țină cont de aceasta atunci când se calculează rezultatele.
2. Principiu
Zaharurile trebuie extrase cu etanol diluat.
Soluția trebuie clarificata cu soluțiile Carrez I și II. După eliminarea etanolului, cantitățile dinainte și după invertire se determina prin metoda Luff-Schoorl.
3. Reactivi
3.1. Etanol 40% (v/v) d: 0,948 la 20°C, neutralizat cu fenolftaleina
3.2. Soluție Carrez I: se dizolva 21,9 g de acetat de zinc Zn [CH(3)COO](2) x 2H(2)O și 3 g de acid acetic glacial în apa. Se completează cu apa până la 100 ml.
3.3. Soluție Carrez II: se dizolva 10,6 g de ferocianura de potasiu K(4)Fe[CN](6) x 3H(2)O în apa. Se completează cu apa până la 100 ml.
3.4. Soluție 0,1% (m/v) de metil oranj
3.5. Acid clorhidric 4 N
3.6. Acid clorhidric 0,1 N
3.7. Soluție de hidroxid de sodiu 0,1 N.
3.8. Reactiv Luff-Schoorl
Amestecandu-se cu atenție, se toarna soluție de acid citric prevăzută la pct. 3.8.2 în soluția de carbonat de sodiu prevăzută la pct. 3.8.3. Se adauga soluție de sulfat de cupru prevăzută la pct. 3.8.1 și se completează până la un litru cu apa. Se lasă să se decanteze peste noapte și se filtreaza. Se controlează normalitatea reactivului astfel obținut (Cu 0,1 N; Na(2)CO(3) 2 N). Ph-ul soluției trebuie să fie de aproximativ 9,4.
3.8.1 Soluție de sulfat de cupru: se dizolva 25 g de sulfat de cupru p.a. CuSO(4) x 5H(2)O, liber de fier, în 100 ml de apa.
3.8.2 Soluție de acid citric: se dizolva 50 g de acid citric p.a., C(6)H(8)O(7) x H(2)O în 50 ml de apa.
3.8.3 Soluție de carbonat de sodiu: se dizolva 143,8 g de carbonat de sodiu anhidru p.a. în aproximativ 300 ml de apa fierbinte. Se lasă să se raceasca.
3.9. Soluție de tiosulfat de sodiu 0,1 N
3.10. Soluție de amidon: se adauga un amestec de 5 g de amidon solubil în 30 ml de apa, la un litru de apa fierbinte. Se fierbe timp de 3 minute, se lasă să se raceasca și, dacă este necesar, se adauga 10 mg de iodura de mercur drept conservant.
3.11. Acid sulfuric 6 N
3.12. Soluție 30% (m/v) de iodura de potasiu.
3.13. Piatra ponce granulata, fiarta în acid clorhidric, spalata în apa și uscata
3.14. 3-metilbutan-1-ol.
4. Aparatura
Agitator: aproximativ 35 până la 40 rpm.
5. Procedura
5.1. Extractia probei
Se cantaresc 2,5 g din proba cu o marja de mg și se plaseaza într-un balon cotat de 250 ml. Se adauga 200 ml de etanol prevăzut la pct. 3.1 și se amesteca într-un pahar timp de o ora. Se adauga 5 ml de soluție Carrez I prevăzută la pct. 3.2 și se agita timp de un minut. Se adauga 5 ml de soluție Carrez II prevăzută la pct. 3.3 și se agita din nou timp de 1 minut. Se completează la volum cu etanol prevăzut la pct. 3.1, se omogenizeaza și se filtreaza. Se rețin 200 ml din filtrat și se evapora la aproximativ jumătate din volum, pentru a se elimina majoritatea etanolului. Se transfera întreaga cantitate din reziduul de evaporare într-un balon volumetric de 200 ml, utilizându-se apa calda, se raceste, se aduce la volum cu apa, se omogenizeaza și se filtreaza, dacă este necesar. Aceasta soluție va fi utilizata pentru a se determina cantitatea de zaharuri reducatoare și după invertire, a zaharurilor totale.
5.2. Determinarea zaharurilor reducatoare
Utilizându-se o pipeta, se iau cel mult 25 ml de soluție ce conține mai puțin de 60 mg de zaharuri reducatoare, exprimate ca glucoza. Dacă este necesar, se completează până la 25 ml cu apa distilata și se determina conținutul de zaharuri reducatoare prin metoda Luff-Schoorl. Rezultatul este exprimat ca procent al glucozei din proba.
5.3. Determinarea zaharurilor totale după invertire
Utilizându-se o pipeta, se iau 50 ml de soluție și se transfera într-un balon cotat de 100 ml. Se adauga câteva picaturi de soluție de metil oranj prevăzută la pct. 3.4, apoi, cu grija și agitandu-se continuu, se adauga acid clorhidric 4 N prevăzut la pct. 3.5, până când lichidul devine un roșu accentuat. Se adauga 15 ml de acid clorhidric 0,1 N prevăzut la pct. 3.6, se imerseaza balonul într-o baie de apa fierbinte și se tine acolo timp de 30 de minute. Se raceste rapid până la aproximativ 20°C și se adauga 15 ml de soluție de hidroxid de sodiu 0,1 N prevăzută la pct. 3.7. Se completează cu apa până la 100 ml și se omogenizeaza. Se rețin cel mult 25 ml ce conțin mai puțin de 60 mg de zaharuri reducatoare exprimate ca glucoza. Dacă este necesar, se completează până la 25 ml cu apa distilata și se determina conținutul de zaharuri reducatoare prin metoda Luff-Schoorl. Rezultatul este exprimat ca procent de glucoza sau, unde este cazul, sucroza, multiplicandu-se cu factorul 0,95.
5.4. Titrare prin metoda Luff-Schoorl
Utilizându-se o pipeta, se iau 25 ml de reactiv Luff-Schoorl prevăzut la pct. 3.8 și se transfera într-un pahar Erlenmeyer de 300 ml.
Se adauga 25 ml din soluția clarificata de zahăr. Se adauga 2 granule de piatra ponce prevăzută la pct. 3.13, se incalzeste, se agita manual deasupra unei flacari libere la înălțime medie și se aduce lichidul la fierbere în aproximativ doua minute. Se plaseaza imediat balonul Erlenmeyer pe o sita de azbest, cu un orificiu de aproximativ 6 cm în diametru, sub care a fost aprinsa o flacara. Flacara va fi reglata astfel încât numai baza paharului Erlenmeyer să fie incalzita. Se atașează un condensator de reflux la paharul Erlenmeyer. Se fierbe timp de exact 10 minute. Se raceste imediat în apa rece, iar după aproximativ 5 minute se titreaza după cum urmează:
Se adauga 10 ml soluție de iodura de potasiu prevăzută la pct. 3.12 și imediat după aceea (cu grija, datorită riscului de spumare abundenta) se adauga 25 ml de acid sulfuric 6 N prevăzut la pct. 3.11. Se titreaza cu o soluție de tiosulfat de sodiu 0,1 N prevăzută la pct. 3.9 până când apare o culoare galbena stearsa, se adauga indicatorul de amidon prevăzut la pct. 3.10 și se completează titrarea.
Se efectuează aceeași titrare pe un amestec măsurat cu acuratete de 25 ml de reactiv Luff-Schoorl prevăzut la pct. 3.8 și 25 ml de apa, după ce se adauga 10 ml de soluție de iodura de potasiu prevăzută la pct. 3.12 și 25 ml de acid sulfuric 6 N prevăzut la pct. 3.11, fără fierbere.
6. Calcularea rezultatelor
Utilizându-se tabelul 2 se stabilește cantitatea de glucoza în mg ce corespunde diferenței dintre valorile celor două titrari, exprimată în mg de tiosulfat de sodiu 0,1 N. Rezultatul se exprima procentual.
7. Proceduri speciale
7.1. în cazul furajelor ce sunt bogate în melasa și al altor furaje ce nu sunt în particular omogene, se cantaresc 20 g și se adauga împreună cu 500 ml de apa într-un balon cotat de un litru. Se agita timp de o ora. Se clarifica utilizându-se reactivul Carrez I prevăzut la pct. 3.2 și reactivul Carrez II prevăzut la pct. 3.3, asa cum s-a descris la pct. 5.1, utilizându-se totuși, de data aceasta, de patru ori cantitățile din fiecare reactiv. Se aduce la volum cu etanol 80% (v/v).
Se omogenizeaza și se filtreaza. Se elimina etanolul, asa cum s-a descris la pct. 5.1. Dacă nu exista amidon dextrinizat, se aduce la volum cu apa distilata.
7.2. în cazul melasei și al furajelor simple ce sunt bogate în zahăr și aproape libere de amidon (roscove, brichete de sfecla etc.), se cantaresc 5 g, se plaseaza intrtun balon cotat de 250 ml, se adauga 200 ml de apa distilata și se agita, timp de o ora sau mai mult, dacă este necesar. Se clarifica utilizându-se reactivul Carrez I prevăzut la pct. 3.2 și reactivul Carrez II prevăzut la pct. 3.3, asa cum s-a descris la pct. 5.1. Se aduce la volum cu apa rece, se omogenizeaza și se filtreaza. Se continua asa cum s-a descris la pct. 5.3, pentru a se determina cantitatea de zaharuri totale.
8. Observații
8.1. Pentru a se preveni spumarea este recomandabil să se adauge (indiferent de volum) aproximativ 1 ml de 3-metilbutan-1-ol prevăzut la pct. 3.14 înainte de fierbere cu reactiv Luff-Schoorl.
8.2. Diferența dintre conținutul zaharurilor totale după invertire, exprimat ca glucoza, și conținutul de zaharuri reducatoare, exprimat ca glucoza, multiplicat cu 0,95, reflecta conținutul procentual de sucroza.
8.3. Pentru a se determina conținutul de zaharuri reducatoare, excluzând lactoza, pot fi adoptate doua metode:
8.3.1. Pentru o calculare aproximativă, se multiplica cu 0,675 conținutul de lactoza stabilit printr-o metoda diferita de analiza și se scade rezultatul obținut din conținutul zaharurilor reducatoare.
8.3.2. Pentru o calculare precisa a zaharurilor reducatoare, excluzând lactoza, aceeași proba trebuie să fie utilizata pentru cele doua determinări finale. Una dintre analize este efectuată pe o parte din soluția obținută la pct. 5.1, cealaltă pe partea soluției obținute în timpul determinării lactozei de metoda stabilită pentru acel scop (după fermentarea celorlalte tipuri de zaharuri și clarificare).
În ambele cazuri cantitatea de zahăr prezenta se determina prin metoda Luff-Schoorl și se calculează în mg de glucoza. Una dintre valori trebuie scăzută din cealaltă, iar diferența se exprima procentual.
Exemplu:
Cele doua volume preluate corespund, pentru fiecare determinare, unei probe de 250 mg.
În primul caz sunt consumați 17 ml de soluție de tiosulfat de sodiu 0,1 N, corespunzând la 44,2 mg de glucoza.
în al doilea caz sunt consumați 11 ml de soluție de tiosulfat de sodiu 0,1 N, corespunzând la 27,6 mg de glucoza.
Diferența este de 16,6 mg de glucoza.
Conținutul de zaharuri reducatoare (excluzând lactoza), calculat ca glucoza, este, de aceea:
4 x 16,6
───────── = 6,64%
10
Tabel de valori pentru 25 ml de reactiv Luff-Schoorl
ml de Na(2)S(2)O(3) 0,1 N, 2 minute de încălzire, 10 minute de fierbere
Tabelul 2
Na(2)S(2)O(3)
0,1N
Glucoza, fruc-
toza, zaharuri
invertite
C(6)H(12)O(6)
Lactoza
C(12)H(22)O(11)
Maltoza
C(12)H(22)O(11)
Na(2)S(2)O(3)
0,1 N
ml
mg
dife-
renta
mg
dife-
renta
mg
diferența
ml
1
2.4
2.4
3.6
3.7
3.9
3.9
1
2
4.8
2.4
7.3
3.7
7.8
3.9
2
3
7.2
2.5
11.0
3.7
11.7
3.9
3
4
9.7
2.5
14.7
3.7
15.6
4.0
4
5
12.2
2.5
18.4
3.7
19.6
3.9
5
6
14.7
2.5
22.1
3.7
23.5
4.0
6
7
17.2
2.6
25.8
3.7
27.5
4.0
7
8
19.8
2.6
29.5
3.7
31.5
4.0
8
9
22.4
2.6
33.2
3.8
35.5
4.0
9
10
25.0
2.6
37.0
3.8
39.5
4.0
10
11
27.6
2.7
40.8
3.8
43.5
4.0
11
12
30.3
2.7
44.6
3.8
47.5
4.1
12
13
33.0
2.7
48.4
3.8
51.6
4.1
13
14
35.7
2.8
52.2
3.8
55.7
4.1
14
15
38.5
2.8
56.0
3.9
59.8
4.1
15
16
41.3
2.9
59.9
3.9
63.9
4.1
16
17
44.2
2.9
63.8
3.9
68.0
4.2
17
18
47.1
2.9
67.7
4.0
72.2
4.3
18
19
50.0
3.0
71.7
4.0
76.5
4.4
19
20
53.0
3.0
75.7
4.1
80.9
4.5
20
21
56.0
3.1
79.8
4.1
85.4
4.6
21
22
59.1
3.1
83.9
4.1
90.0
4.6
22
23
62.2
88.0
94.6
23
XII. Determinarea ureei
1. Scop și domeniu de aplicare
Aceasta metoda se utilizează pentru determinarea nivelului de uree din furaje.
2. Principiu
Proba trebuie suspendată în apa cu un agent de clarificare. Suspensia trebuie filtrata. Conținutul de uree al filtratului se determina după adăugarea a 4-dimetilaminobenzaldehida (4-DMAB), masurandu-se densitatea optica la o lungime de unda de 420 nm.
3. Reactivi
3.1. Soluție de 4-dimetilaminobenzaldehida: se dizolva 1,6 g de 4-DMAB p.a. în 100 ml de etanol 96% și se adauga 10 ml de acid clorhidric p.a (d = 1,19). Acest reactiv poate fi folosit pentru o perioadă de maximum doua săptămâni.
3.2. Soluție Carrez I: se dizolva 21,9 g de acetat de zinc, Zn [CH(3)COO](2) x 2H(2)O și 3g de acid acetic glacial în apa. Se completează cu apa până la 100 ml.
3.3. Soluție Carrez II: se dizolva 10,6 g de ferocianura de potasiu în apa, K(4)Fe[CN](6) x 3H(2)O. Se completează cu apa până la 100 ml.
3.4. Cărbune activ p.a. ce nu absoarbe uree (ce trebuie controlată)
3.5. Soluție 0,1%(m/v) de uree p.a.
4. Aparatura
4.1. Mixer (agitator) cu frecventa rotatorie de aproximativ 35 rpm până la 40 rpm
4.2. Eprubete: 160 x 16 mm cu dop rodat de sticlă
4.3. Spectrofotometru.
5. Procedura
5.1. Analiza probei
Se cantaresc 2 g de proba cu o marja de mg și se introduc cu 1 g cărbune activ prevăzut la pct. 3.4 într-un balon cotat de 500 ml. Se adauga 400 ml de apa și 5 ml de soluții Carrez I prevăzute la pct. 3.2 și Carrez II prevăzute la pct. 3.3. Amestecul se agita timp de 30 de minute cu ajutorul agitatorului rotativ. Se completează cu apa până la semn, se agita și se filtreaza. Din filtratul clar și incolor se iau 5 ml și se introduc int-o eprubeta cu dop rodat de sticlă. Se adauga 5 ml de soluție 4-DMAB prevăzută la pct. 3.1 și se omogenizeaza. Se introduc eprubetele într-o baie de apa fierbinte la 20°C. După 15 minute se măsoară densitatea optica a soluției de analizat, la lungimea de unda de 420 nm. Se compara cu soluția martor.
5.2. Curba de calibrare
Se rețin volume a 1, 2, 4, 5 și 10 ml de soluție de uree prevăzută la pct. 3.5, se introduc în baloane cotate de 100 ml și se completează cu apa până la semn. Se iau câte 5 ml din fiecare soluție. Se adauga câte 5 ml de soluție 4-DMAB prevăzută la pct. 3.1 în fiecare dintre acestea, se omogenizeaza și se măsoară densitatea optica, asa cum s-a indicat mai sus, în comparatie cu o soluție de control ce conține 5 ml de 4-DMAB și 5 ml de apa libera de uree. Se traseaza curba de etalonare.
6. Calcularea rezultatelor
Cantitatea de uree din proba se determina utilizându-se curba de calibrare.
Rezultatul se exprima procentual.
7. Observații
7.1. în cazul cantităților de uree ce depășesc 3%, se reduce proba la 1 g sau se dilueaza soluția inițială, astfel încât sa nu existe mai mult de 50 mg de uree în 500 ml.
7.2. în cazul cantităților scăzute de uree, se mărește proba atât timp cat filtratul rămâne transparent și incolor.
7.3. Dacă proba conține compuși azotati simpli, precum aminoacizi, densitatea optica trebuie să fie masurata la 435 nm.
XIII. Estimarea activității ureazice a produselor derivate din soia
1. Scop și domeniu de aplicare
Acest test se utilizează pentru estimarea activității ureazice a produselor derivate din soia și arata dacă aceste produse au fost preparate o perioadă de timp corespunzătoare.
2. Principiu
Activitatea ureazica trebuie estimată prin cantitatea de azot amoniacal eliberata per 1 g de produs per minut la 30°C dintr-o soluție de uree.
3. Reactivi
3.1. Acid clorhidric 0,1 N
3.2. Soluție de hidroxid de sodiu 0,1 N
3.3. Soluție-tampon de fosfat 0,05 M, care conține, per 1.000 ml, 4,45 g de fosfat disodic [Na(2)HPO(4) x 2H(2)O] și 3,40 g de fosfat monopotasic [KH(2)PO(4)]
3.4. Soluție-tampon de uree: se dizolva 30,0 g de uree la 1.000 ml soluție-tampon fosfat prevăzută la pct. 3.3; pH 6,9 - 7,0 (se prepara proaspăt)
4. Aparatura
4.1. Aparat de titrare potentiometrica sau pH-metru de înaltă sensibilitate (pH 0,02) cu agitator magnetic.
4.2. Baie de apa echipata cu termostat fixat la exact 30°C
4.3. Eprubete cu dop de sticlă, de 150 x 18 mm.
5. Procedura
Se maruntesc aproximativ 10 g de proba (de exemplu, într-o rasnita de cafea), astfel încât aceasta sa treacă printr-o sita cu ochiuri de 0,2 mm. Se cantaresc 0,2 g din proba maruntita cu o marja de mg, se plaseaza într-o eprubeta cu dop de sticlă și se adauga 10 ml soluție-tampon de uree prevăzută la pct. 3.4. Se astupa imediat și se agita energic. Se plaseaza eprubeta într-o baie de apa fixată la exact 30°C și se tine acolo timp de 30 minute. Se adauga imediat 10 ml de acid clorhidric 0,1 N prevăzut la pct. 3.1, se raceste rapid până la 20°C și se transfera integral conținutul eprubetei într-un vas de titrare, clatindu-se de doua ori cu 5 ml de apa. Utilizându-se un electrod de sticlă prevăzută la pct. 4.1, se titreaza imediat și rapid la pH 4,7 cu soluție de hidroxid de sodiu 0,1 N prevăzută la pct. 3.2, prin electrometrie.
Se efectuează un test-martor după cum urmează: se plaseaza rapid o proba de 0,2 g cantarita cu o aproximatie de mg într-o eprubeta cu dop rodat de sticlă, se adauga 10 ml de acid clorhidric 0,1 N prevăzut la pct. 3.1 și apoi 10 ml de soluție de uree prevăzută la pct. 3.4. Se raceste eprubeta imediat în apa cu gheața și se lasă acolo timp de 30 de minute. în baza condițiilor indicate anterior, se transfera integral conținutul eprubetei în vasul de titrare utilizându-se soluția de hidroxid de sodiu 0,1 N prevăzută la pct. 3.2 până la pH 4,7.
6. Calcul:
Activitatea ureazica se calculează utilizându-se următoarea formula:
mg N
1,4 (b - a)
────── la 30°C =
────────────
g min
30 E
unde:
a = ml de soluție de hidroxid de sodiu 0,1 N consumată de proba;
b = ml de soluție de hidroxid de sodiu 0,1 N consumată în testul martor;
E = greutatea probei în grame.
7. Observații
7.1. Aceasta metoda este adecvată pentru o activitate ureazica de până la 1 mg de N/g/min la 30°C. Pentru mai multe produse cu activitate ureazica mai mare, mărimea probei poate fi redusă la 50 mg.
7.2. Produsele care conțin mai mult de 10% grasime bruta trebuie să fie mai întâi degresate la rece.
----