Decizia nr. 107/2007

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Antonia Constantin - procuror

Daniela Ramona Marițiu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. II alin. (1), (3) și (4) din Legea nr. 219/2005

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000

pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, excepție ridicată de Valentin Șerbănescu, Nadejda Șerbănescu, Societatea Comercială "Oviram" - S.A. din Reghin și Societatea Comercială "Agromar" - S.R.L. din Reghin în Dosarul nr. 12.343/2005 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția civilă și de proprietate intelectuală.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. În acest sens, face referire la jurisprudența Curții Constituționale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 9 martie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 12.343/2005, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția civilă și de proprietate intelectuală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. II alin. (1), (3) și (4) din Legea nr. 219/2005

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000

pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, excepție ridicată de Valentin Șerbănescu, Nadejda Șerbănescu, Societatea Comercială "Oviram" - S.A. din Reghin și Societatea Comercială "Agromar" - S.R.L. din Reghin.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale, încălcând prevederile art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1), (2) și (3), art. 24, 53, art. 115 alin. (4), (5) și (6), art. 124 alin. (2) și art. 126 alin. (1) din Constituție.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția civilă și de proprietate intelectuală arată că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului arată că textele de lege criticate nu contravin dispozițiilor art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1), (2) și (3), art. 24, art. 124 alin. (2) și art. 126 alin. (1) din Constituție. În acest sens, face referire la jurisprudența Curții Constituționale în materie. În ceea ce privește invocarea dispozițiilor art. 53 și art. 115 alin. (4), (5) și (6) din Constituție, arată că acestea nu au incidență în cauza de față.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. II alin. (1), (3) și (4) din Legea nr. 219/2005

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000

pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 14 iulie 2005, care au următorul cuprins:

- Art. II alin. (1), (3) și (4): "(1) Procesele în curs de judecată în primă instanță la data schimbării competenței instanțelor legal învestite, precum și căile de atac se judecă de instanțele competente, potrivit legii. [...]

(3) Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data intrării în vigoare a prezentei legi și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența curților de apel se trimit la curțile de apel.

(4) În cazurile prevăzute la alin. (1)-(3), trimiterea dosarelor se va face, pe cale administrativă, instanțelor devenite competente să le judece."

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 15 alin. (2) referitoare la neretroactivitatea legii, art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea cetățenilor în fața legii, art. 21 alin. (1), (2) și (3) referitoare la accesul liber la justiție, art. 24 referitoare la dreptul la apărare, art. 53 referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, art. 115 alin. (4), (5) și (6) referitoare la delegarea legislativă, art. 124 alin. (2) referitoare la înfăptuirea justiției și art. 126 alin. (1) referitoare la instanțele judecătorești.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile de lege criticate au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la aceleași prevederi constituționale ca și în cauza de față. Astfel, prin

Decizia nr. 90 din 7 februarie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 1 martie 2006, și prin

Decizia nr. 405 din 16 mai 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 7 iunie 2006, Curtea a statuat că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale.

În acest sens Curtea a reținut că reglementarea criticată a fost adoptată de legiuitor în cadrul competenței sale constituționale, astfel cum este consacrată prin art. 126 alin. (2) și art. 129 din Constituție, potrivit cărora "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", iar "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii".

De asemenea, Curtea a statuat că, deși prin efectul aplicării imediate a noii reglementări referitoare la competența materială, aceeași instanță urmează să soluționeze o cale de atac împotriva propriei sale hotărâri, soluția legislativă adoptată nu relevă niciun fine de neconstituționalitate.

Astfel, dincolo de caracterul tranzitoriu al acestei reglementări, soluționarea aparține unor complete cu o compunere diferită, iar părțile beneficiază de toate drepturile și garanțiile procesuale menite să le asigure dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil și la soluționarea acestuia într-un termen rezonabil. În fine, Curtea a constatat că nu poate fi primită nici critica privind încălcarea principiului controlului judiciar ierarhic, întrucât Constituția nu consacră un asemenea principiu, ci, potrivit art. 129, numai folosirea căilor de atac prevăzute de lege.

Deoarece nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, atât soluțiile, cât și motivarea acestor decizii își păstrează valabilitatea.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. II alin. (1), (3) și (4) din Legea nr. 219/2005

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000

pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, excepție ridicată de Valentin Șerbănescu, Nadejda Șerbănescu, Societatea Comercială "Oviram" - S.A. din Reghin și Societatea Comercială "Agromar" - S.R.L. din Reghin în Dosarul nr. 12.343/2005 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția civilă și de proprietate intelectuală.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 13 februarie 2007.