Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 94/2007

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 24 alin. (7) și (8) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989

prezumat în vigoare

Data actului
13 februarie 2007
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 175 din 13 martie 2007
Citează
3 acte
Structură
0 articole · 7.373 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1

  • Legea nr. 10/2001 8 februarie 2001 (prevederi anume) privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 -…

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Antonia Constantin - procuror

Irina Loredana Gulie - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 24 alin. (7) și (8) din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepție ridicată de Vasile Halas și Camelia Halas în Dosarul nr. 1.733/2005 al Tribunalului București - Secția a III-a civilă.

La apelul nominal răspunde reprezentantul părților Rodica Macry și Lavinia Burculeț, avocat, cu delegație la dosar. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Având cuvântul, reprezentantul părților Rodica Macry și Lavinia Burculeț solicită respingerea excepției ca inadmisibilă, arătând că, în temeiul

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , o prevedere legală ce nu mai este în vigoare nu poate fi supusă controlului de constituționalitate.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției ca inadmisibilă, având în vedere faptul că prevederile legale criticate au fost abrogate în mod expres prin dispozițiile

art. I pct. 59 din Legea nr. 247 din 19 iulie 2005

privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 10 ianuarie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 1.733/2005, Tribunalul București - Secția a III-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 24 alin. (7) și (8) din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Excepția a fost ridicată de Vasile Halas și Camelia Halas într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații împotriva deciziei de restituire în natură a unui imobil-construcție.

În motivarea excepției, autorii acesteia susțin că limitarea persoanelor care pot contesta decizia privind soluționarea cererii de restituire în natură a unui imobil contravine principiilor constituționale privind egalitatea în drepturi și accesul liber la justiție.

Tribunalul București - Secția a III-a civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudența Curții Constituționale în materie.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul apreciază că excepția este inadmisibilă, arătând că textele de lege criticate au fost abrogate expres anterior invocării excepției.

Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, deoarece prevederile legale criticate nu mai sunt în vigoare.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile reprezentantului părților prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției îl constituie prevederile

art. 24 alin. (7) și (8) din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 4 aprilie 2005, potrivit cărora: "(7) Dacă oferta este refuzată potrivit alin. (3), persoana îndreptățită poate ataca în justiție decizia prevăzută la alin. (1) în termen de 30 de zile de la data comunicării acesteia.

(8) Competența de soluționare revine secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție teritorială se află sediul unității deținătoare. Hotărârea tribunalului este supusă căilor legale de atac."

Curtea constată că aceste prevederi legale au fost abrogate expres, prin dispozițiile

art. I pct. 59 din Legea nr. 247/2005

privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, astfel încât la data sesizării Curții Constituționale, prin Încheierea din 10 ianuarie 2006, aceste prevederi legale nu mai erau în vigoare.

În susținerea neconstituționalității acestor prevederi legale, se invocă încălcarea dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 16 alin. (1) privind egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice și în art. 21 alin. (1) referitor la accesul liber la justiție.

Examinând excepția, Curtea constată că prevederile legale criticate au fost abrogate, în mod expres, înainte de 10 ianuarie 2006, data sesizării Curții Constituționale, prin dispozițiile

art. I pct. 59 din Legea nr. 247 din 19 iulie 2005

privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, astfel încât excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă și urmează a fi respinsă ca atare.

De altfel, Tribunalul București - Secția a III-a civilă trebuia să respingă cererea de sesizare a Curții Constituționale ca inadmisibilă, contravenind dispozițiilor

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , și să constate că textele de lege criticate pentru neconstituționalitate nu mai sunt în vigoare.

În ipoteza în care o instanță de judecată admite, în mod eronat, o asemenea cerere, Curtea Constituțională are competența de a constata că sesizarea sa a fost făcută nelegal și, în consecință, să respingă ea însăși, prin decizie, excepția de neconstituționalitate, ca fiind inadmisibilă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 24 alin. (7) și (8) din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepție ridicată de Vasile Halas și Camelia Halas în Dosarul nr. 1.733/2005 al Tribunalului București - Secția a III-a civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 13 februarie 2007.

PREȘEDINTELE CURȚII
CONSTITUȚIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Irina Loredana Gulie

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.