Decizia nr. 105/2007

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Antonia Constantin - procuror

Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor " art. 5 alin. (1) lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiaților în România", excepție ridicată de Al-Tikriti Waleed Khalid Subhi în Dosarul nr. 1.712/302/2006 (RF) al Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal, cauză înregistrată la Curtea Constituțională sub nr. 2.183D/2006.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Se prezintă interpretul autorizat de limba arabă, Rashed Abdullah Abdul Rahman. Magistratul-asistent informează Curtea că partea Oficiul Național pentru Refugiați a transmis prin Serviciul de Registratură al Curții Constituționale note scrise prin care solicită respingea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

Curtea dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 2.184D/2006 având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor " art. 5 pct. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiaților în România", excepție ridicată de Nabeel Ahmed Dawood, Sarra Hasen Saeed, Nabeel Abdalla și Nabeel Miriam în Dosarul nr. 3.748/302/2006 al Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Răspunde interpretul autorizat de limbă arabă.

Curtea dispune a se face apelul și în dosarele nr. 2.223D/2006, nr. 2.364D/2006 și nr. 2.265D/2006, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor " art. 5 pct. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiaților în România", excepție ridicată de Du Zhonghen, Johnson Albert și Dii Eugene Menesusor în dosarele nr. 9.560/302/2006, nr. 11.126/302/2006 și nr. 10.753/302/2006 ale Judecătoriei Sectorului 5 București.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Răspund interpretul autorizat de limba chineză, dl. Ioan Budura, precum și interpretul autorizat de limba engleză, d-na Elena Andrei. Magistratul-asistent arată că și în aceste dosare partea Oficiul Național pentru Refugiați a transmis note scrise, cu un conținut identic, prin care solicită respingea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

Curtea, având în vedere identitatea parțială a obiectului excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în dosarele sus-menționate, pune în discuție, din oficiu, problema conexării cauzelor.

Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.

Curtea, în temeiul

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , dispune conexarea dosarelor nr. 2.365D/2006, nr. 2.364D/2006, nr. 2.223D/2006 și nr. 2.184D/2006 la Dosarul nr. 2.183D/2006, care a fost primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public precizează, mai întâi, că

Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

a fost abrogată expres prin

Legea nr. 122/2006

privind azilul în România. Arată însă că soluția legislativă conținută în textele ce constituie obiectul excepției a fost preluată de noua reglementare, la art. 26 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 și 3. Consideră că jurisprudența Curții Constituționale cu privire la dispozițiile

art. 5 pct. 2 și 3 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

își menține valabilitatea și în ceea ce privește dispozițiile menționate din

Legea nr. 122/2006 , motiv pentru care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 26 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 și 3 din Legea nr. 122/2006 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin încheierile din 7 și 14 septembrie 2006, pronunțate în dosarele nr. 1.712/302/2006 (RF) și nr. 3.748/302/2006, Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 pct. 2, respectiv

art. 5 pct. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiaților în România. Excepția a fost ridicată de Al-Tikriti Waleed Khalid Subhi, respectiv de Nabeel Ahmed Dawood, Sarra Hasen Saeed, Nabeel Abdalla și Nabeel Miriam în cauze având ca obiect soluționarea unor recursuri formulate împotriva unor sentințe civile de respingere a cererilor de acordare a statutului de refugiat. Totodată, prin încheierile din 20 octombrie 2006 și 13 noiembrie 2006, pronunțate în dosarele nr. 9.560/302/2006, nr. 11.126/302/2006 și nr. 10.753/302/2006, Judecătoria Sectorului 5 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 5 pct. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiaților în România. Excepția a fost ridicată de Du Zhonghen, Johnson Albert și Dii Eugene Menesusor în cauze având ca obiect soluționarea unor plângeri împotriva hotărârilor Oficiului Național pentru Refugiați de respingere a cererilor de acordare a statutului de refugiat.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, având un conținut similar, se susține că dispozițiile

art. 5 pct. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

sunt contrare prevederilor art. 22 alin. (2) din Constituție, art. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale art. 3 din Convenția împotriva torturii și a altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, texte care instituie dreptul absolut al persoanei la protecție împotriva riscului de tortură, pedepse sau tratamente inumane ori degradante.

Se arată, în acest sens, că, dată fiind lipsa de claritate a dispozițiilor legale criticate, acestea permit, pe de o parte, limitarea condițiilor de acordare a protecției umanitare condiționate numai la situațiile în care riscul de tortură, pedepse sau tratamente inumane ori degradante ar surveni dintr-o temere bine întemeiată de persecuție, pentru unul sau mai multe dintre cele 5 motive de persecuție (rasa, religia, naționalitatea, opinia politică și apartenența la un anumit grup social), în condițiile în care prevederile art. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la interzicerea torturii, au un caracter absolut și necondiționat. Pe de altă parte, caracterul ambiguu al dispozițiilor legale criticate lasă loc unor interpretări arbitrare și în ceea ce privește "natura și conținutul pedepselor și tratamentelor inumane ori degradante". Se mai menționează că, în practică, majoritatea hotărârilor, atât ale Oficiului Național pentru Refugiați, cât și ale instanței de judecată, sunt, în realitate, nemotivate sub aspectul acordării protecției umanitare condiționate, întâlnindu-se, de cele mai multe ori, o soluție tipizată, favorizată de caracterul imprecis al textului de lege criticat, dar contrară prevederilor art. 3 alin. (2) din Convenția împotriva torturii și a altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante.

Cât privește dispozițiile

art. 5 pct. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 , autorii excepției consideră că sunt contrare prevederilor art. 20 alin. (1) și ale art. 21 alin. (1) și (2) din Constituție. În acest sens, prezintă în mod detaliat considerații din doctrina internațională și din practica jurisdicțională străină asupra noțiunii de conflict armat internaționalizat în cadrul dreptului umanitar internațional, concluzionând că "va fi esențială dezvoltarea unei protecții umanitare mai puternice în timpul unui conflict armat internaționalizat." Apreciază că, față de situația actuală din Irak, se poate vorbi cu certitudine de un astfel de conflict, însă singurul motiv pentru care nu pot beneficia de protecția statutului român este textul de lege criticat, menit tocmai să acorde protecție solicitanților acesteia.

Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal și Judecătoria Sectorului 5 București apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece argumentele invocate se referă la posibilitatea unor interpretări restrictive ale

art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 , fără a releva un real conflict între textul în cauză și norma înscrisă la art. 22 din Constituție, care, dimpotrivă, dau expresie acestei prevederi din Legea fundamentală.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepțiile de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile

art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 , devenit

art. 26 din Legea nr. 122/2006 , sunt constituționale, iar determinarea circumstanțelor specifice fiecărei situații în parte în vederea aplicării textului de lege criticat nu reprezintă o problemă de constituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului și dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispozițiile

art. 5 pct. 2 și 3 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiaților în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.136 din 1 decembrie 2004. Curtea observă că, la data sesizării sale cu soluționarea prezentei excepții, acest act normativ era abrogat în temeiul

art. 152 alin. (2) din Legea nr. 122/2006

privind azilul în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 18 mai 2006, act normativ ce preia însă soluțiile legislative conținute de dispozițiile de lege inițial criticate. Ca atare, Curtea constată că, în realitate, obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 26 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 și 3 din Legea nr. 122/2006 , care prevăd următoarele:

- Art. 26 - Protecția subsidiară: "(1) Protecția subsidiară se poate acorda cetățeanului străin sau apatridului care nu îndeplinește condițiile pentru recunoașterea statutului de refugiat și cu privire la care există motive temeinice să se creadă că, în cazul returnării în țara de origine, respectiv în țara în care își avea reședința obișnuită, va fi expus unui risc serios, în sensul prevederilor alin. (2), și care nu poate sau, datorită acestui risc, nu dorește protecția acelei țări.

(2) Prin risc serios, în sensul alin. (1), se înțelege: (...)

2. tortură, tratamente sau pedepse inumane ori degradante; sau

3. o amenințare serioasă, individuală, la adresa vieții sau integrității, ca urmare a violenței generalizate în situații de conflict armat intern ori internațional, dacă solicitantul face parte din populația civilă."

În motivarea excepției ridicate autorii acesteia invocă încălcarea dispozițiilor art. 20 alin. (1), art. 21 alin. (1) și (2), art. 22 alin. (2) din Constituție, ale art. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și ale art. 3 din Convenția împotriva torturii și a altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante.

În ceea ce privește dispozițiile

art. 26 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006

privind azilul în România, Curtea Constituțională constată că au mai fost supuse controlului de constituționalitate, atât sub forma anterioară a

art. 5 pct. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 , în prezent abrogată, cât și în actuala redactare. De exemplu, prin deciziile nr. 648/2006, nr. 717/2006 și nr. 799/2006, Curtea a reținut, pentru argumentele acolo expuse, că dispozițiile

art. 26 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006

privind azilul în România nu contravin textelor constituționale și convenționale referitoare la interzicerea torturii, pretins a fi încălcate și în prezenta cauză.

Soluția pronunțată prin deciziile menționate, precum și considerentele care au stat la baza acesteia își mențin valabilitatea și în cauza de față, neintervenind elemente noi, de natură să modifice jurisprudența Curții.

Cât privește critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 26 alin. (1) și alin. (2) pct. 3, Curtea observă că autorii excepției se limitează numai la a indica anumite texte din Constituție pretins a fi încălcate, fără a evidenția însă, prin motivarea formulată, contrarietatea invocată. Susținerile acestora conțin referiri la modalitățile de interpretare în doctrina și practica internațională a noțiunii de conflict armat internaționalizat, în cadrul dreptului internațional umanitar, limitându-se a afirma doar că, datorită neaplicării dispozițiilor

art. 5 pct. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 , solicitanții în speță nu pot beneficia de protecția umanitară acordată de legea română, precum și de Convenția de la Geneva. Curtea constată, așadar, că autorii excepției nu formulează o reală critică de neconstituționalitate, ci prezintă mai degrabă aspecte teoretice legate de interpretarea unei noțiuni de drept și de fapt, ceea ce nu poate fi convertit într-o veritabilă critică de neconstituționalitate.

Față de aceste susțineri, Curtea reamintește că aspectele legate de interpretarea unui text legal și aplicarea acestuia la un caz dat, în funcție de circumstanțele sale specifice, nu pot fi soluționate de instanța de contencios constituțional, ci sunt de atributul exclusiv al organelor competente în materie, precum și al instanței de judecată chemate să soluționeze litigiul în cauză, astfel că excepția de neconstituționalitate urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 26 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006

privind azilul în România, excepție ridicată de Al-Tikriti Waleed Khalid Subhi în Dosarul nr. 1.712/302/2006 (RF) al Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal, precum și de Du Zhonghen, Johnson Albert și Dii Eugene Menesusor în dosarele nr. 9.560/302/2006, nr. 11.126/302/2006 și nr. 10.753/302/2006 ale Judecătoriei Sectorului 5 București.

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 26 alin. (1) și alin. (2) pct. 3 din Legea nr. 122/2006

privind azilul în România, excepție ridicată de Nabeel Ahmed Dawood, Sarra Hasen Saeed, Nabeel Abdalla și Nabeel Miriam în Dosarul nr. 3.748/302/2006 al Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data 13 februarie 2007.