Ordinul nr. 211/2007
pentru aprobarea Normelor de aplicare a programelor de restructurare/reconversie a plantațiilor viticole, pentru campaniile 2006-2007 și 2007-2008, derulate cu sprijin comunitar
prezumat în vigoare
Având în vedere:
- prevederile
art. 13 din Legea nr. 244/2002
a viei și vinului în sistemul organizării comune a pieței vitivinicole, cu modificările și completările ulterioare;
- prevederile art. 111 lit. k) din Normele metodologice de aplicare a Legii viei și vinului în sistemul organizării comune a pieței vitivinicole, aprobate prin
Hotărârea Guvernului nr. 1.134/2002 , cu modificările și completările ulterioare;
- prevederile
art. 8 din Hotărârea Guvernului nr. 1.432/2005
privind măsurile și instrumentele de reglementare a filierei vitivinicole;
- prevederile cap. III "Restructurarea și Reconversia", art. 11-15, din
Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1.493/1999
privind organizarea comună a pieței vitivinicole;
- prevederile cap. IV "Restructurare și Reconversie", art. 12-18, din
Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1.227/2000
privind stabilirea unor reguli detaliate de aplicare a
Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1.493/1999
privind organizarea comună a pieței vitivinicole, cu privire la potențialul de producție,
vâzând Referatul de aprobare nr. 15 din 11 ianuarie 2007,
în temeiul
art. 9 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 155/2005
privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale emite următorul ordin:
Articolul 1
Se aprobă Normele de aplicare a programelor de restructurare/reconversie a plantațiilor viticole, pentru campaniile 2006-2007 și 2007-2008, derulate cu sprijin comunitar, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 2
Prezentul ordin creează cadrul necesar aplicării directe a prevederilor
Regulamentului Comisiei (CE) nr. 1.493/1999
privind organizarea comună a pieței vitivinicole, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. 143 din 16 iunie 2000, și a prevederilor
Regulamentului Comisiei (CE) nr. 1.227/2000
privind stabilirea unor reguli detaliate de aplicare a
Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1.493/1999
privind organizarea comună a pieței vitivinicole, cu privire la potențialul de producție, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. 173 din 27 iunie 2001.
Articolul 3
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale, Dan Ștefan Motreanu București, 15 martie 2007. Nr. 211.
Anexa NORMA 15/03/2007
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.