Decizia nr. 162/2007
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 26 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- OG nr. 102/2000 31 august 2000 (prevederi anume) privind statutul și regimul refugiaților în România
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Șerban Viorel Stănoiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Antonia Constantin - procuror
Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor " art. 5 alin. (1) pct. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000
privind statutul și regimul refugiaților în România", excepție ridicată de Wang Xiu în Dosarul nr. 11.945/302/2006 al Judecătoriei Sectorului 5 București, cauză înregistrată la Curtea Constituțională sub nr. 2.219D/2006.
La apelul nominal răspunde autorul excepției personal, însoțit de interpretul autorizat de limba chineză, dl Ioan Budura. Lipsește partea Oficiul Național pentru Refugiați, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Curtea dispune a se face apelul și în dosarele nr. 2.222D/2006 și nr. 2.325D/2006, având ca obiect aceeași excepție de neconstituționalitate, ridicată de Du Youmiao și Dong Zhonglin în dosarele nr. 9.557/302/2006 și nr. 9.551/302/2006 ale Judecătoriei Sectorului 5 București.
La apelul nominal se prezintă autorii excepției, însoțiți, de asemenea, de același interpret de limba chineză, lipsind cealaltă parte, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Curtea, având în vedere identitatea dintre obiectul excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în dosarele sus-menționate, pune în discuție, din oficiu, problema conexării cauzelor.
Autorii excepțiilor, prin traducător, sunt de acord cu conexarea dosarelor.
Reprezentantul Ministerului Public este, de asemenea, de acord cu conexarea dosarelor.
Curtea, în temeiul art. 14 și al
art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , dispune conexarea dosarelor nr. 2.325D/2006 și nr. 2.222D/2006 la Dosarul nr. 2.219D/2006, care a fost primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecată, se acordă cuvântul părților prezente. Acestea susțin că returnarea în țara de origine le-ar pune în pericol viața și integritatea fizică, întrucât au încălcat legile naționale privind planificarea familială.
Reprezentantul Ministerului Public arată că reglementarea din
art. 5 pct. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000
privind protecția umanitară condiționată a fost preluată, în mod identic, de art. 26 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 din noua lege în materie, respectiv
privind azilul în România. Asupra constituționalității textului de lege inițial criticat Curtea Constituțională s-a mai pronunțat, de exemplu prin deciziile nr. 717/2006 și nr. 799/2006, iar în lipsa unor motive noi care să determine schimbarea acestei jurisprudențe constante, se impune menținerea ei. Prin urmare, solicită respingerea ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 26 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 .
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin încheierile din 23, 20 și 16 octombrie 2006, pronunțate în dosarele nr. 11.945/302/2006, nr. 9.557/302/2006 și nr. 9.551/302/2006, Judecătoria Sectorului 5 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor " art. 5 pct. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000
privind statutul și regimul refugiaților în România". Excepția a fost ridicată de Wang Xiu, Du Youmiao și Dong Zhonglin în cauze având ca obiect soluționarea unor plângeri împotriva hotărârilor Oficiului Național pentru Refugiați de respingere a cererilor de acordare a statutului de refugiat.
În motivarea excepției de neconstituționalitate, având un conținut identic, se susține că dispozițiile
art. 5 pct. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000
sunt contrare prevederilor art. 22 alin. (2) din Constituție și ale art. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, texte care instituie dreptul absolut al persoanei la protecție împotriva riscului de tortură, pedepse sau tratamente inumane ori degradante.
Se arată, în acest sens, că, dată fiind lipsa de claritate a dispozițiilor legale criticate, acestea permit, pe de o parte, limitarea condițiilor de acordare a protecției umanitare condiționate numai la situațiile în care riscul de tortură, pedepse sau tratamente inumane sau degradante ar surveni dintr-o temere bine întemeiată de persecuție, pentru unul sau mai multe dintre cele cinci motive de persecuție (rasa, religia, naționalitatea, opinia politică și apartenența la un anumit grup social), în condițiile în care prevederile art. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale art. 22 alin. (2) din Constituție, referitoare la interzicerea torturii, au un caracter absolut și necondiționat. Totodată, caracterul ambiguu al dispozițiilor legale criticate lasă loc unor interpretări arbitrare și în ceea ce privește "natura și conținutul pedepselor și tratamentelor inumane ori degradante, ceea ce este contrar definiției date de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza B. contra Franței". De altfel, instanța europeană face, în această materie, un control de convenționalitate a legii interne, în sensul respectării caracterului absolut al protecției instituite de art. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Judecătoria Sectorului 5 București apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
Potrivit dispozițiilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile
art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 , devenite
art. 26 din Legea nr. 122/2006 , sunt constituționale, iar determinarea circumstanțelor specifice fiecărei situații în parte în vederea aplicării textului de lege criticat nu reprezintă o problemă de constituționalitate.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului și dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.
Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispozițiile
art. 5 pct. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000
privind statutul și regimul refugiaților în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.136 din 1 decembrie 2004. Curtea observă că, la data sesizării sale cu soluționarea prezentei excepții, acest act normativ era abrogat în temeiul
art. 152 alin. (2) din Legea nr. 122/2006
privind azilul în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 18 mai 2006, act normativ ce preia însă soluțiile legislative conținute de dispozițiile de lege inițial criticate. Ca atare, Curtea constată că, în realitate, obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 26 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 , care prevăd următoarele:
Articolul 26
Protecția subsidiară: "(1) Protecția subsidiară se poate acorda cetățeanului străin sau apatridului care nu îndeplinește condițiile pentru recunoașterea statutului de refugiat și cu privire la care există motive temeinice să se creadă că, în cazul returnării în țara de origine, respectiv în țara în care își avea reședința obișnuită, va fi expus unui risc serios, în sensul prevederilor alin. (2), și care nu poate sau, datorită acestui risc, nu dorește protecția acelei țări.
(2) Prin risc serios, în sensul alin. (1), se înțelege: (...)
2. tortură, tratamente sau pedepse inumane ori degradante."
În motivarea excepției ridicate, autorii acesteia invocă încălcarea dispozițiilor art. 22 alin. (2) din Constituție și ale art. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, texte care interzic tortura, pedepsele sau tratamentele inumane ori degradante. De asemenea, se face trimitere la jurisprudența în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile
art. 26 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006
privind azilul în România au mai fost supuse controlului de constituționalitate, atât sub forma anterioară a
art. 5 pct. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 , în prezent abrogată, cât și în actuala redactare. De exemplu, prin deciziile nr. 648/2006, nr. 717/2006 și nr. 799/2006, Curtea a reținut, pentru argumentele acolo expuse, că dispozițiile
art. 26 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006
privind azilul în România nu contravin textelor constituționale și convenționale referitoare la interzicerea torturii, pretins a fi încălcate și în prezenta cauză.
Soluția pronunțată prin deciziile menționate, precum și considerentele care au stat la baza acesteia, își mențin valabilitatea și în cauza de față, neintervenind elemente noi, de natură să modifice jurisprudența Curții.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 26 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006
privind azilul în România, excepție ridicată de Wang Xiu, Du Youmiao și Dong Zhonglin în dosarele nr. 11.945/302/2006, nr. 9.557/302/2006 și nr. 9.551/302/2006 ale Judecătoriei Sectorului 5 București.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 27 februarie 2007.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Claudia-Margareta Krupenschi ________
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.