Decizia nr. 188/2007
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 80 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 19/2000 17 martie 2000 (prevederi anume) privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Șerban Viorel Stănoiu - judecător
Ion Tiucă - procuror
Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 80 din Legea nr. 19/2000
privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, excepție ridicată de Doina Doandeș în Dosarul nr. 5.300/90/2006 (nr. vechi 2.632/CV/2006) al Tribunalului Vâlcea - Secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca inadmisibilă, întrucât autorul acesteia nu a motivat în ce mod textul de lege criticat contravine dispozițiilor constituționale invocate.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea nr. 80 din 27 noiembrie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 5.300/90/2006 (nr. vechi 2.632/CV/2006), Tribunalul Vâlcea - Secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 80 din Legea nr. 19/2000
privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, excepție ridicată de Doina Doandeș cu prilejul soluționării contestației formulate împotriva deciziei de stabilire a pensiei.
În motivarea excepției autorul acesteia susține că
art. 80 din Legea nr. 19/2000
a fost "modificat și completat în defavoarea oamenilor muncii, a pensionarilor care au cotizat timp de 40 de ani la bugetul statului român". Consideră că pensia ce i s-a stabilit este prea mică. În final solicită verificarea respectării Constituției la adoptarea legilor nr. 108/1990, nr. 42/1990, nr. 189/2000 și nr. 309/2002 în raport cu art. 1, 16, 31, 52 și 154 din Constituție.
Tribunalul Vâlcea - Secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale apreciază că excepția ridicată nu este întemeiată, întrucât dispozițiile
art. 80 din Legea nr. 19/2000
nu aduc atingere normelor constituționale invocate.
În conformitate cu dispozițiile
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
Avocatul Poporului consideră că
art. 80 din Legea nr. 19/2000
nu este contrar art. 16 din Legea fundamentală, întrucât nu conține nicio reglementare care să creeze o inegalitate pe criterii de rasă, de naționalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenență politică, de avere sau de origine socială, aplicându-se fără nicio discriminare tuturor persoanelor aflate în situație identică. Mai arată că prevederile art. 1, 31, 52 și 154 din Constituție nu au incidență în cauză.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au transmis punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 80 din Legea nr. 19/2000
privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000, cu modificările și completările ulterioare. În forma sa actuală, art. 80 prevede:
"(1) Valoarea unui punct de pensie se stabilește prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat. Aceasta se determină prin actualizarea valorii punctului de pensie din luna decembrie a fiecărui an cu cel puțin rata inflației, prognozată pentru anul bugetar următor de instituția cu atribuții în domeniu.
(2) În raport cu evoluția indicatorilor macroeconomici și cu resursele financiare, valoarea punctului de pensie, stabilită conform prevederilor alin. (1), poate fi majorată prin legile de rectificare a bugetului asigurărilor sociale de stat.
(3) Valoarea punctului de pensie, determinată conform prevederilor alin. (1) sau (2), nu poate fi mai mică de 30% și mai mare de 50% din salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat."
Potrivit încheierii de sesizare, autorul excepției consideră că textul de lege criticat contravine următoarelor prevederi constituționale: art. 1 privind statul român, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 31 referitor la dreptul la informație, art. 52 referitor la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică și art. 154 privind conflictul temporar de legi.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că autorul acesteia nu motivează în ce mod textul de lege criticat ar contraveni dispozițiilor constituționale invocate, ci își exprimă doar nemulțumirea pentru faptul că modul de stabilire a punctului de pensie îi este defavorabil, rezultând un cuantum mic al pensiei. Această problemă nu reprezintă, însă, o chestiune de constituționalitate, ci un aspect ce ține de politica pe care legiuitorul a înțeles să o adopte în domeniu și pe care Curtea, potrivit competențelor sale, nu o poate cenzura.
De altfel, Curtea observă că, de fapt, în notele scrise ale autorului excepției, acesta invocă dispozițiile art. 1, 16, 31, 52 și 154 din Constituție atunci când solicită verificarea constituționalității adoptării legilor nr. 108/1990, nr. 42/1990, nr. 189/2000 și nr. 309/2002, însă Tribunalul Vâlcea nu s-a referit și la aceste acte normative în încheierea prin care a sesizat Curtea.
Prin urmare, având în vedere aceste aspecte și dispozițiile
art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , potrivit cărora "sesizările trebuie făcute în formă scrisă și motivate", Curtea constată că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 80 din Legea nr. 19/2000
privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, excepție ridicată de Doina Doandeș în Dosarul nr. 5.300/90/2006 (nr. vechi 2.632/CV/2006) al Tribunalului Vâlcea - Secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 6 martie 2007.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Patricia Marilena Ionea
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.