Ordinul nr. 2101/2007
privind declasarea imobilului "Moara" din orașul Bolintin-Vale, str. Poarta Luncii nr. 7, județul Giurgiu
prezumat în vigoare
În temeiul prevederilor
art. 19 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 422/2001
privind protejarea monumentelor istorice, republicată,
ținând seama de dispozițiile
Ordinului ministrului culturii și cultelor nr. 2.682/2003
privind aprobarea Normelor metodologice de clasare și evidență a monumentelor istorice, a Listei monumentelor istorice, a Fișei analitice de evidență a monumentelor istorice și a Fișei minimale de evidență a monumentelor istorice, cu modificările și completările ulterioare,
având în vedere dosarele de declasare nr. 377 din 19 ianuarie 2007, nr. 7.676 din 21 septembrie 2006, precum și Avizul Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice nr. 18/E din 7 noiembrie 2006,
în temeiul prevederilor
art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 78/2005
privind organizarea și funcționarea Ministerului Culturii și Cultelor, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul culturii și cultelor emite următorul ordin:
Articolul 1
Imobilul "Moara" din orașul Bolintin-Vale, str. Poarta Luncii nr. 7, județul Giurgiu, având până la data prezentului ordin regimul juridic de monument istoric - grupa B, cod GR-II-m-B-14934, se declasează.
Articolul 2
Direcția pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național a Județului Giurgiu va comunică prezentul ordin proprietarului, în termen de cel mult 30 de zile de la data publicării acestuia în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul culturii și cultelor, Adrian Iorgulescu București, 20 februarie 2007. Nr. 2.101.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.