Metodologie · Oficiul Român pentru Drepturile de Autor

Metodologia din 10 aprilie 2007

privind remunerația datorată artiștilor interpreți sau executanți și producătorilor de fonograme pentru comunicarea publică a fonogramelor

prezumat în vigoare

Data actului
10 aprilie 2007
Emitent
Oficiul Român pentru Drepturile de Autor
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 280 din 26 aprilie 2007
Citează
1 act
Structură
0 articole · 7.542 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

1. Pentru comunicarea publică directă sau indirectă a fonogramelor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora, inclusiv sau exclusiv prin internet (simulcasting sau webcasting), organismele de radiodifuziune și televiziune sau orice persoană implicată în furnizarea serviciilor de muzică on-line au obligația să obțină licențe neexclusive din partea organismelor de gestiune colectivă ale artiștilor interpreți sau executanți și producătorilor de fonograme și să plătească o remunerație unică echitabilă pentru această utilizare.

2. Comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, inclusiv sau exclusiv prin internet (simulcasting sau webcasting), aduse anterior la cunoștință publică și ale căror drepturi conexe patrimoniale se află în termenele de protecție prevăzute de lege, de către organismele de radiodifuziune și televiziune sau orice persoane implicate în furnizarea serviciilor de muzică on-line, se face în baza art. 98 alin. (1) lit. h) și

art. 105 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 8/1996

privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare.

3. Prin utilizator, în sensul prezentei metodologii, se înțelege orice persoană fizică sau juridică care comunică public fonograme publicate în scop comercial ori reproduceri ale acestora, inclusiv sau exclusiv prin internet (simulcasting sau webcasting).

4. În cazul comunicării publice a fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, inclusiv ori exclusiv prin internet, în spoturi publicitare, în spoturi de promovare a unui post de radio sau televiziune, în generice de emisiuni ori în rubrici proprii ale acestora, producătorul spoturilor, respectiv realizatorul emisiunii sau al rubricii proprii, are obligația de a obține acordul expres al producătorului de fonograme, care va fi comunicat în cel mult două zile de la solicitare.

5. Utilizatorii au obligația să plătească trimestrial organismelor de gestiune colectivă desemnate de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor drept colectori pentru artiștii interpreți sau executanți și producătorii de fonograme o remunerație reprezentând drepturi conexe patrimoniale pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, inclusiv sau exclusiv prin internet (simulcasting sau webcasting), după cum urmează:

Pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora și prin internet (simulcasting) sau exclusiv prin internet (webcasting), organismul de radiodifuziune va plăti o sumă forfetară de 0,08 lei/utilizare/fonogramă, dar nu mai puțin de 5.000 lei/an, indiferent de durata efectivă a utilizării, organismelor de gestiune colectivă a drepturilor conexe ale artiștilor interpreți sau executanți și producătorilor de fonograme, în cote egale.

Pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora și prin internet (simulcasting) sau exclusiv prin internet (webcasting), organismul de televiziune va plăti o sumă forfetară de 0,08 lei/utilizare/fonogramă, dar nu mai puțin de 5.000 lei/an, indiferent de durata efectivă a utilizării, organismelor de gestiune colectivă a drepturilor conexe ale artiștilor interpreți sau executanți și producătorilor de fonograme, în cote egale.

Pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora și prin internet (simulcasting) sau exclusiv prin internet (webcasting), orice persoană implicată în furnizarea serviciilor de muzică on-line va plăti o sumă forfetară de 0,08 lei/utilizare/ fonogramă, dar nu mai puțin de 5.000 lei/an, indiferent de durata efectivă a utilizării, organismele de gestiune colectivă a drepturilor conexe ale artiștilor interpreți sau executanți și producătorilor de fonograme, în cote egale.

6. Utilizatorii au obligația să transmită organismelor de gestiune colectivă ale artiștilor interpreți sau executanți și producătorilor de fonograme, până la data de 15 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, un raport care va cuprinde lista completă a fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora comunicate public, inclusiv sau exclusiv prin internet, conform modelului de playlist din tabelul de mai jos. Aceste liste constituie baza de repartizare a remunerațiilor încasate de organismele de gestiune colectivă a drepturilor conexe prevăzute în prezenta metodologie:

Nr. crt.

Data difuzării

Minute

Secunde

Titlul piesei

Autorul muzicii

Artistul

Orchestră/ Formație/ Grup

Nr. de artiști

Album

Nr. catalog

Producător

Țara

Anul înregistrării

F/V

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

11

12

13

14

15

7. Raportul va fi transmis în format electronic și va fi însoțit de o adresă de înaintare purtând numele reprezentantului legal, semnătura acestuia și ștampila utilizatorului, adresă prin care va fi confirmată pe propria răspundere veridicitatea informațiilor ce sunt conținute în raport.

8. Remunerația se plătește trimestrial, până la data de 20 a primei luni următoare trimestrului pentru care este datorată.

9. La solicitarea scrisă a organismelor de gestiune colectivă, după efectuarea plăților, utilizatorul are obligația de a comunică acestora copii certificate pe propria răspundere de reprezentantul legal de pe documentele cuprinzând informațiile pe baza cărora s-a determinat baza de calcul. Utilizatorul care a primit din partea organismelor de gestiune colectivă o asemenea cerere va avea un termen de maximum 15 zile calendaristice pentru pregătirea și comunicarea documentației solicitate.

10. Organismele de gestiune colectivă au dreptul să ceară un audit extern pentru examinarea corectitudinii calculării remunerației de către un auditor agreat de toate părțile.

11. Pentru întârzieri la plată, utilizatorii datorează penalizări de 0,2%, aferente sumelor neachitate la termen, pe zi de întârziere.

12. La toate sumele prevăzute la pct. 5 se adaugă TVA.

13. Prezenta metodologie nu se referă la ascultarea preferențială a uneia sau a mai multor fonograme în paralel cu cele comunicate public prin punerea lor la dispoziția publicului în conformitate cu prezenta reglementare și nici la descărcarea sau distribuirea fonogramelor.

14. Prezenta metodologie va putea fi modificată numai după 3 ani de la data publicării sale în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepția cazului în care dispozițiile

Legii nr. 8/1996 , cu modificările și completările ulterioare, sunt modificate înainte de împlinirea acestui termen, caz în care organismele de gestiune colectivă sau utilizatorii vor putea solicita inițierea unei noi proceduri de negociere și înainte de împlinirea termenului de 3 ani.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.