Circulară nr. 11/2007
privind realizarea și punerea în circulație, în scop numismatic, a unei monede dedicate aniversării a 50 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma
prezumat în vigoare
Articolul 1
În conformitate cu prevederile
privind Statutul Băncii Naționale a României, Banca Națională a României va pune în circulație, în scop numismatic, începând cu data de 10 mai 2007, o monedă de argint dedicată aniversării a 50 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma, actul de naștere al Comunității Economice Europene.
Articolul 2
Caracteristicile monedei din argint sunt următoarele:
- valoare nominală: 10 lei;
- formă: rotundă;
- titlu: 999/1000;
- calitate: proof;
- greutate: 31,103 g;
- diametru: 37 mm;
- margine: zimțată.
Aversul conține, în centru, harta Uniunii Europene, în dreapta stema României și sub ea inscripția "ROMÂNIA", valoarea nominală "10 LEI", sub hartă, iar la exterior, în partea superioară stângă, inscripția circulară pe două rânduri "UNIUNEA EUROPEANĂ - 2007".
Reversul prezintă, în centru, pagina cu semnături a Tratatului de la Roma, suprapusă peste desenul pavajului pieței Capitoliului din Roma, pavaj desenat de Michelangelo, și inscripțiile "EUROPA" și "50 ANI"; la exterior, în partea superioară și inferioară, inscripțiile "TRATATUL DE LA ROMA" și "25 MARTIE 1957".
Articolul 3
Monedele, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoțite de o broșură de prezentare a acestei emisiuni numismatice, redactată în limbile română, engleză și franceză. Broșura cuprinde și două file cu rol de certificat de autenticitate a emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului Băncii Naționale a României și casierului central. Monedele vor fi prezentate în cutii adecvate, pe al căror capac este inscripționată sigla Băncii Naționale a României.
Articolul 4
Monedele din argint dedicate aniversării a 50 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma au putere circulatorie pe teritoriul României.
Articolul 5
Punerea în circulație, în scop numismatic, a monedelor din argint din emisiunea dedicată aniversării a 50 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma se realizează prin sucursalele București, Iași, Cluj și Timiș ale Băncii Naționale a României.
Președintele Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României, Mugur Constantin Isărescu București, 4 mai 2007. Nr. 11.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.