Decizia nr. 266/2007
privind constituționalitatea dispozițiilor art. 67, art. 68 și art. 70 din Regulamentul ședințelor comune ale Camerei Deputaților și Senatului
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Cu Adresa nr. 51/1.005 din 6 martie 2007 secretarul general al Camerei Deputaților a trimis Curții Constituționale sesizarea formulată de 50 de deputați și 26 de senatori, în temeiul dispozițiilor
art. 27 alin. (2) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, în legătură cu neconstituționalitatea art. 67, art. 68 și art. 70 din Regulamentul ședințelor comune ale Camerei Deputaților și Senatului, aprobat prin
Hotărârea Parlamentului României nr. 4 din 3 martie 1992 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 34 din 4 martie 1992, modificat prin
Hotărârea Parlamentului României nr. 13 din 29 iunie 1995 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 5 iulie 1995.
Autorii sesizării sunt următorii: Gheorghe I. Albu, Roberta Alma C. Anastase, Nicolae N. Bara, Gheorghe G. Barbu, Cornel Ștefan C. Bardan, Iulian-Gabriel P. Bîrsan, Anca-Daniela C. Boagiu, Ionela I. Bruchental-Pop, William Gabriel S. Brânză, Daniel I. Buda, Costică N. Canacheu, Bogdan C. Cantaragiu, Alexandru A. Ciocâlteu, Anca M. Constantinescu, Radu-Cătălin Drăguș, Stelian N. Duțu, Ionesie P. Ghiorghioni, Ion I. Gonțea, Dan N. Grigore, Monica Maria C. Iacob Ridzi, Traian Constantin A. Igaș, Valentin Adrian M. Iliescu, Grațiela Denisa M. Iordache, Radu V. D. Lambrino, Dănuț E. Liga, Mircea Man, Marian-Jean J. G. Marinescu, Laurențiu C. Mironescu, Liviu Alexandru H. Miroșeanu, Alexandru E. Mocanu, Petru P. Movilă, Dorin-Liviu D. Nistoran, Ioan C. Oltean, Aurel A. Olărean, Constantin M. Petrea, Cosmin Gabriel C. Popp, Cezar Florin Gh. Preda, Ioan Dumitru I. Puchianu, Dumitru Ghe. Puzdrea, Romeo Marius Gh. Raicu, Cristian I. Rădulescu, Marius I. Rogin, Marcel Laurențiu M. Romanescu, Gheorghe G. Sârb, Mugurel Liviu S. Sârbu, Mihai Gr. Stănișoară, Petre Străchinaru, Valeriu I. Tabără, Horia C. Văsioiu, Augustin A. Zegrean, Petru Nicolae I. Ioțcu, Maria D. Petre, Marin A. Bobeș, Jan C. Vraciu, Antonie T. Ștefan-Mihail, Paula Maria T. Ivănescu, Ionel E. Popescu, Mihai Țâbuleac, David I. Gheorghe, Gheorghe N. Flutur, Viorel A. Arion, Nicolae Vlad N. E. Popa, Dan G. Sabău, Mircea A. Cinteză, Cristache C. Rădulescu, Cristian C. Cucuian, Dan S. Cârlan, Ivan O. Cismaru, Radu V. Țîrle, Dorel-Constantin I. Onaca, Marius C. Marinescu, Cornelia Gh. Cazacu, Verginia Șt. Șerbănescu, Dorel V. Jurcan, Dan Gabriel P. Popa, Nicolae N. Neagu.
Sesizarea a fost înregistrată la Curtea Constituțională sub nr. 1.942 din 6 martie 2007 și formează obiectul Dosarului nr. 319C/2007.
Obiectul sesizării îl constituie dispozițiile art. 67, art. 68 și art. 70 din Regulamentul ședințelor comune al Camerei Deputaților și Senatului, aprobat prin
Hotărârea Parlamentului României nr. 4/1992 , cu modificările ulterioare, care au următorul cuprins:
- Art. 67: "Președintele care conduce ședința comună, după prezentarea propunerii de suspendare din funcție și ascultarea explicațiilor Președintelui României, consultă deputații și senatorii dacă datele existente sunt suficiente pentru a fi sesizată Curtea Constituțională sau dacă este necesară constituirea unei comisii comune de anchetă. Hotărârea se ia cu majoritatea voturilor din numărul total al deputaților și senatorilor.
În cazul în care s-a apreciat că datele sunt suficiente, propunerea de suspendare, însoțită de informațiile necesare, se trimite de îndată, de către președintele care a condus ședința comună, Curții Constituționale spre consultare, menționându-se termenul până la care acesta trebuie să se pronunțe.
În termen de 24 de ore de la primirea avizului Curții Constituționale, Camerele Parlamentului se întrunesc în ședință comună pentru a hotărî asupra propunerii de suspendare din funcție.
La dezbateri este invitat și Președintele României, căruia i se va da cuvântul, la cererea sa, oricând în timpul dezbaterilor, pentru a da explicații asupra faptelor ce i se impută.
Hotărârea se adoptă cu votul majorității deputaților și senatorilor. Votul este secret, prin bile.";
- Art. 68: "În cazul în care s-a hotărât constituirea unei comisii comune de anchetă, raportul întocmit de aceasta în termenul stabilit în hotărârea prevăzută la art. 67 alin. 1 se trimite, prin grija președinților celor două Camere, Curții Constituționale spre consultare, în termen de 3 zile de la data depunerii raportului.";
- Art. 70: "Prevederile art. 66-69 se aplică, în mod corespunzător, și în cazul propunerii de suspendare a persoanei care asigură interimatul funcției de Președinte."
În opinia autorilor sesizării textele din regulament menționate încalcă prevederile art. 88, art. 95 și art. 111 din Constituție, potrivit cărora:
- Art. 88: "Președintele României adresează Parlamentului mesaje cu privire la principalele probleme politice ale națiunii.";
- Art. 95: "(1) În cazul săvârșirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituției, Președintele României poate fi suspendat din funcție de Camera Deputaților și de Senat, în ședință comună, cu votul majorității deputaților și senatorilor, după consultarea Curții Constituționale. Președintele poate da Parlamentului explicații cu privire la faptele ce i se impută.
(2) Propunerea de suspendare din funcție poate fi inițiată de cel puțin o treime din numărul deputaților și senatorilor și se aduce, neîntârziat, la cunoștință Președintelui.
(3) Dacă propunerea de suspendare din funcție este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea Președintelui.";
- Art. 111: "(1) Guvernul și celelalte organe ale administrației publice, în cadrul controlului parlamentar al activității lor, sunt obligate să prezinte informațiile și documentele cerute de Camera Deputaților, de Senat sau de comisiile parlamentare, prin intermediul președinților acestora. În cazul în care o inițiativă legislativă implică modificarea prevederilor bugetului de stat sau a bugetului asigurărilor sociale de stat, solicitarea informării este obligatorie.
(2) Membrii Guvernului au acces la lucrările Parlamentului. Dacă li se solicită prezența, participarea lor este obligatorie."
În motivarea sesizării se arată că prin
Curtea Constituțională a definit mesajul ca fiind "mijlocul prin care Președintele României comunică Parlamentului opiniile sale cu privire la problemele politice ale națiunii", iar primirea mesajului constituie "o modalitate a colaborării celor două autorități alese prin vot direct - Parlamentul și Președintele României - constând în aducerea la cunoștința parlamentarilor a opiniilor Președintelui cu privire la principalele probleme politice ale națiunii". Or, declanșarea și derularea procedurii de suspendare este una dintre aceste probleme, "iar explicațiile, precum și apărările Președintelui României împotriva acuzațiilor aduse pot fi date Parlamentului numai prin intermediul instituției constituționale a mesajului prevăzută de art. 88." Art. 84 din Constituție, coroborat cu art. 72 alin. (1) și art. 95 din aceasta, consacră imunitatea Președintelui, făcând trimitere la regimul juridic al independenței opiniilor, aplicabil membrilor Parlamentului, respectiv inviolabilitatea și lipsa răspunderii pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, precum și excepția de la regulă - instituția juridică a suspendării Președintelui României. Ancheta parlamentară desfășurată de o comisie parlamentară este un mijloc de realizare a controlului parlamentar, circumstanțiat cât privește subiectele supuse controlului, prin art. 111 din Constituție, în categoria cărora nu intră și Președintele României. Ancheta desfășurată de o comisie parlamentară presupune desfășurarea unor activități de strângere de probe, printre care și cea de a audia pe cel anchetat. În acest sens, prin
Decizia Curții Constituționale nr. 45 din 17 mai 1994
s-a statuat că Președintele României "poate fi suspendat din funcție, în condițiile art. 95 din Constituție, de Camera Deputaților și Senat, în ședință comună, cu votul majorității deputaților și senatorilor, iar eventualele explicații privind faptele ce i se impută pot fi date Parlamentului și nu unei comisii".
În conformitate cu dispozițiile
art. 27 alin. (2) și (3) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, sesizarea a fost trimisă președinților celor două Camere, pentru a comunică punctele de vedere ale birourilor permanente.
Președinții celor două Camere nu au comunicat Curții Constituționale punctele de vedere ale birourilor permanente.
CURTEA,
examinând sesizarea de neconstituționalitate, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispozițiile criticate din Regulamentul ședințelor comune ale Camerei Deputaților și Senatului, raportate la prevederile Constituției României și dispozițiile
pentru organizarea și funcționarea Curții Constituționale, reține următoarele:
Curtea a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. c) din Constituție, precum și celor ale
art. 1, 10, 27 și 28 din Legea nr. 47/1992 , să se pronunțe asupra constituționalității prevederilor criticate din Regulamentul ședințelor comune ale Camerei Deputaților și Senatului.
Obiectul controlului de constituționalitate îl constituie prevederile art. 67, art. 68 și art. 70 din Regulamentul ședințelor comune ale Camerei Deputaților și Senatului, aprobat prin
Hotărârea Parlamentului României nr. 4/1992 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 34 din 4 martie 1992, cu modificările ulterioare.
În esență, în opinia autorilor sesizării, aceste prevederi regulamentare prin care se instituie o comisie comună de anchetă în vederea cercetării unor fapte grave de încălcare a Constituției de către Președintele României, de natură să atragă suspendarea din funcție a acestuia, sunt contrare dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 88 - "Mesaje", art. 95 - "Suspendarea din funcție" și art. 111 - "Informarea Parlamentului".
Examinând sesizarea de neconstituționalitate formulată, Curtea Constituțională constată că aceasta este neîntemeiată și urmează a fi respinsă pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor constituționale ale art. 95, Președintele României poate fi suspendat din funcție, de Camera Deputaților și de Senat, în ședință comună, în cazul săvârșirii unor fapte grave prin care încalcă dispozițiile acesteia, iar potrivit art. 64 alin. (4) din Constituție, fiecare Cameră a Parlamentului "[...] își constituie comisii permanente și poate institui comisii de anchetă sau alte comisii speciale. Camerele își pot constitui comisii comune". Din analiza coroborată a prevederilor constituționale menționate rezultă că Parlamentul își constituie comisii pentru exercitarea oricăror atribuții prevăzute de Constituție în competența sa. Or, art. 95 din Constituție, care prevede că atribuție a celor două Camere ale Parlamentului suspendarea din funcție a Președintelui României nu interzice instituirea unei comisii de anchetă pentru exercitarea acestei atribuții. Totodată, potrivit tezei finale a art. 95 din Constituție, Președintele României poate da explicații cu privire la faptele ce i se impută, care, de asemenea, presupun efectuarea de cercetări prin intermediul unei comisii de anchetă. În caz contrar, faptele imputate ar fi cercetate chiar de către cei care propun suspendarea, ceea ce este mai grav decât constituirea unei comisii în acest scop. Mai mult, suspendarea din funcție a Președintelui României, a cărui legitimitate rezultă din votul electoratului, este o măsură foarte gravă, având un caracter sancționator, astfel că gravitatea faptelor trebuie dovedită și stabilită. Față de cele arătate rezultă că prevederile art. 67, art. 68 și art. 70 din Regulamentul ședințelor comune ale Camerei Deputaților și Senatului, referitoare la constituirea unei comisii de anchetă în vederea cercetării unor fapte grave de încălcare a Constituției de către Președintele României, de natură să atragă suspendarea din funcție a acestuia, nu numai că nu încalcă, dar sunt chiar în sensul dispozițiilor constituționale ale art. 95 coroborate cu cele ale art. 64 alin. (4).
Curtea constată că prevederile art. 88 - "Mesaje" și art. 111 - "Informarea Parlamentului" din Constituție, invocate ca fiind încălcate, nu sunt relevante în susținerea neconstituționalității textelor regulamentare criticate.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 146 lit. c) și art. 147 alin. (1) și (4) din Constituție, precum și al prevederilor art. 11 alin. (1) lit. A.c),
art. 27 și 28 din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Constată că prevederile art. 67, art. 68 și art. 70 din Regulamentul ședințelor comune ale Camerei Deputaților și Senatului, aprobat prin
Hotărârea Parlamentului României nr. 4 din 3 martie 1992 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 34 din 4 martie 1992, cu modificările ulterioare, sunt constituționale.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică președinților celor două Camere ale Parlamentului și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Dezbaterea a avut loc la data de 21 martie 2007 și la aceasta au participat: Ioan Vida, președinte, Nicolae Cochinescu, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Kozsokar Gabor, Ion Predescu, Șerban Viorel Stănoiu și Tudorel Toader, judecători.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent șef,
Gabriela Dragomirescu
*
OPINIE SEPARATĂ
Prin această opinie separată dorim să ne exprimăm și să argumentăm aprecierea discordantă față de cea pe care se întemeiază soluția adoptată cu votul majorității membrilor Curții Constituționale cu privire la constituționalitatea prevederilor art. 67 alin. 2, art. 68 și art. 70 din Regulamentul ședințelor comune ale Camerei Deputaților și Senatului.
Considerăm că prevederile regulamentului supuse controlului de constituționalitate reprezintă o interpretare extensivă nepermisă a dispozițiilor Constituției referitoare la procedura suspendării din funcție a Președintelui României, adăugând la acestea proceduri a căror instituire nu a fost în intenția Constituantei. Reglementarea procedurii prin regulament împrumută de fapt unele prevederi constituționale care au ca obiect alte instituții juridice.
Posibila sancțiune a suspendării din funcție a Președintelui României pentru săvârșirea unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituției și procedura acestei forme de tragere la răspundere sunt reglementate exclusiv prin art. 95 din Constituție. Dispozițiile art. 95 implică în procedura de suspendare din funcție a Președintelui României: cel puțin o treime din numărul deputaților și senatorilor, care pot iniția propunerea de suspendare; Curtea Constituțională, care trebuie să dea un aviz consultativ, înainte ca propunerea să fie dezbătută de Parlament; cele două Camere ale Parlamentului, în ședință comună, în fața cărora Președintele României poate da explicații cu privire la faptele ce i se impută și care pot hotărî suspendarea din funcție; și, în final, cetățenii cu drept de vot, care hotărăsc, prin referendum, eventuala demitere a Președintelui României. Această implicare este valabilă atât în cazul președintelui ales, cât și în cazul persoanei care asigură interimatul funcției.
Rezultă din această reglementare constituțională că nicio altă autoritate publică sau structură de lucru a Parlamentului nu are atribuții ori competența de a întreprinde vreo măsură sau de a hotărî în legătură cu suspendarea din funcție a Președintelui României.
Este adevărat că, potrivit prevederilor art. 64 alin. (4) din Constituție, "Fiecare Cameră își constituie comisii permanente și poate institui comisii de anchetă sau alte comisii speciale. Camerele își pot constitui comisii comune". Aceste comisii au rolul de a ajuta, de a contribui, printr-o activitate specializată, la îndeplinirea atribuțiilor constituționale ale Parlamentului. Considerăm însă că domeniile de activitate, atribuțiile și competențele comisiilor constituite sunt limitate, neputând fi extinse și în domeniile ori la măsuri ale căror dezbatere și soluționare sunt date de Constituție în competența exclusivă a uneia dintre Camere sau a celor două Camere, în ședință comună.
În sensul prevederilor art. 95 din Constituție, propunerea de suspendare din funcție a Președintelui României, inițiată de cel puțin o treime din numărul deputaților și senatorilor, trebuie analizată în ședința comună a celor două Camere care, după obținerea și a avizului consultativ al Curții Constituționale, dezbat faptele imputate Președintelui României prin propunerea de suspendare, ascultând și eventualele explicații date de Președintele României, după care pot hotărî suspendarea din funcție.
Credem că argumentele noastre sunt susținute și prin practica anterioară a Curții Constituționale, a cărei reamintire o considerăm utilă.
Curtea Constituțională a statuat prin jurisprudența sa constantă că prin regulamentele parlamentare nu pot fi stabilite drepturi și, mai ales, obligații pentru autorități publice și pentru persoane care nu se află în raporturi constituționale cu Parlamentul. Efectuarea oricărei anchete presupune inevitabil strângerea și administrarea de probe, solicitarea de documente, date și informații de la diferite autorități și instituții, precum și audierea unor persoane, inclusiv a celei ale cărei fapte constituie obiectul anchetei. Dreptul comisiei de anchetă de a întreprinde asemenea demersuri se poate exercita numai dacă este prevăzută și obligația corelativă a altor autorități, instituții și persoane de a furniza documentele, datele și informațiile solicitate ori de a se prezenta la audieri.
Prin
Decizia nr. 317 din 13 aprilie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 23 mai 2006, Curtea Constituțională, pronunțându-se asupra constituționalității mai multor reglementări din Regulamentul Senatului, a constatat, printre altele, că este neconstituțională prevederea "privind dreptul comisiei de anchetă de a invita orice persoană care are cunoștință despre o faptă sau împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în cauza ce formează obiectul activității comisiei, obligația oricărei persoane care are asemenea cunoștințe ori deține mijloace de probă pentru a le înfățișa comisiei, precum și obligația instituțiilor de a răspunde solicitărilor sale".
În
Decizia nr. 45 din 17 mai 1994
privind constituționalitatea Regulamentului Camerei Deputaților, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 27 mai 1994, Curtea Constituțională a statuat că "Ancheta parlamentară este un mijloc de realizare a controlului parlamentar, iar acest control este circumstanțiat cât privește subiectele controlului prin art. 110 din Constituție" (actualul art. 111).
Potrivit prevederilor art. 111 din Constituție, controlul parlamentar vizează numai Guvernul și celelalte organe ale administrației publice, evident de grad inferior Guvernului. Nicio altă dispoziție constituțională nu prevede posibilitatea efectuării unei anchete parlamentare în legătură cu activitatea sau faptele Președintelui României.
Tot prin
a constatat Curtea Constituțională că "Anumiți demnitari și funcționari publici nu pot fi însă controlați prin comisiile de anchetă deoarece Constituția, stabilind raporturile juridice dintre autoritățile publice, instituie reguli distincte", iar, cu referire directă la Președintele României, a statuat că acesta "poate fi suspendat din funcție, în condițiile art. 95 din Constituție, de Camera Deputaților și Senat, în ședință comună, cu votul majorității deputaților și senatorilor, iar eventualele explicații privind faptele ce i se impută pot fi date Parlamentului și nu unei comisii".
Constatările Curții Constituționale privind constituționalitatea unor activități și drepturi ale comisiilor de anchetă ale oricărei Camere sunt valabile și pentru comisiile comune de anchetă ale celor două Camere.
Judecător, prof. univ. dr. IOAN VIDA, președintele Curții Constituționale Judecător-raportor, Kozsokar Gabor
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.