Decizia nr. 371/2007

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ion Tiucă - procuror

Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 14 alin. (1) și (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , excepție ridicată de Maria Blaj în Dosarul nr. 4.795/45/2006 al Curții de Apel Iași - Secția contencios administrativ și fiscal.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 11 decembrie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 4.795/45/2006, Curtea de Apel Iași - Secția contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 14 alin. (1) și (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 . Excepția a fost ridicată de Maria Blaj într-o cauză având ca obiect soluționarea unui recurs declarat împotriva unei sentințe prin care s-a dispus suspendarea executării unui ordin al prefectului județului Iași.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că dispozițiile

art. 14 alin. (1) și (4) din Legea nr. 554/2004 , referitoare la procedura suspendării executării actului administrativ, contravin dispozițiilor constituționale ale art. 16 și ale art. 21. În acest sens, autorul excepției afirmă că recunoașterea dreptului autorității administrative de a declara recurs împotriva sentinței prin care s-a dispus suspendarea executării actului nelegal pe care l-a emis creează condițiile menținerii unui tratament preferențial al autorității publice ca parte în proces, fiind înfrânte principiul egalității în drepturi, dreptul la un proces echitabil și liberul acces la justiție. Autoritatea publică nu poate justifica un interes legitim de natura celui înscris în

art. 1 din Legea nr. 554/2004 , având în vedere că rațiunea legii contenciosului administrativ este protecția persoanelor față de actele emise de autoritățile administrative, și nu invers. În opinia autorului excepției, actul administrativ considerat nelegal ar trebui să fie suspendat de drept prin simpla exercitare a căilor de atac, iar sentința prin care s-a dispus suspendarea executării actului să nu fie supusă niciunei căi de atac, așa cum se procedează, potrivit art. 403 alin. 4 din Codul de procedură civilă, în cazul suspendării executării silite.

Curtea de Apel Iași - Secția contencios administrativ și fiscal apreciază că dispozițiile

art. 14 din Legea nr. 554/2004

sunt constituționale, acestea asigurând părților un tratament egal, inclusiv în ceea ce privește exercitarea căilor de atac. De altfel, în acest sens Curtea Constituțională s-a pronunțat prin

Decizia nr. 177 din 2 martie 2006 .

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, indicând, în sensul acestei opinii, considerentele pe baza cărora Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 14 alin. (1) și (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

prin deciziile nr. 177/2006, nr. 673/2005 și nr. 257/2006. În esență, se reține că procedura prealabilă a recursului grațios sau ierarhic, reglementată de art. 7 din lege, urmărește atât protecția persoanei vătămate, cât și degrevarea instanțelor judecătorești de contencios administrativ de acele litigii care pot fi soluționate pe cale administrativă, dându-se expresie principiului celerității. Totodată, în paralel cu această procedură prealabilă, dispozițiile art. 14 din aceeași lege reprezintă o garanție pentru persoana vătămată în ceea ce privește evitarea eventualelor pagube ce ar putea surveni prin executarea actului administrativ pretins a fi nelegal, dar, prin condițiile de admisibilitate impuse, se asigură prevenirea și limitarea eventualelor abuzuri în valorificarea unui atare drept de către persoanele vătămate. În consecință, se apreciază că textele legale criticate nu îngrădesc accesul liber la justiție, dreptul la un proces echitabil și la apărare al părților și nu aduc atingere nici prevederilor art. 126 alin. (2) și art. 129 din Constituție.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile

art. 14 alin. (1) și (4) din Legea nr. 554/2004

nu contravin prevederilor art. 21 din Constituție. Dimpotrivă, acestea asigură posibilitatea persoanei vătămate de o autoritate publică printr-un act administrativ de a solicita și de a obține suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond. În plus, textele supuse controlului sunt norme de procedură, stabilite de legiuitor în temeiul prerogativelor conferite de art. 126 alin. (2) din Constituție.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului și dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispozițiile

art. 14 alin. (1) și (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004. Din examinarea motivării excepției rezultă, însă, că autorul acesteia vizează doar prevederile alin. (4) teza a doua al art. 14 din legea menționată, astfel că doar acestea constituie, în realitate, obiectul excepției de neconstituționalitate. Textul de lege criticat are următorul conținut:

- Art. 14 - Suspendarea executării actului: "(4) Încheierea sau, după caz, sentința prin care se pronunță suspendarea este executorie de drept. Ea poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare."

În motivarea excepției, autorul acesteia invocă dispozițiile constituționale ale art. 16 - "Egalitatea în drepturi" și ale art. 21 - "Accesul liber la justiție".

Analizând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că autorul acesteia critică reglementarea, prin

art. 14 alin. (4) teza a doua din Legea nr. 554/2004 , a dreptului de recurs împotriva sentinței prin care instanța a dispus suspendarea executării actului administrativ contestat. Susține, în acest sens, că exercitarea căii de atac împotriva respectivei sentințe situează autoritatea administrativă pe o poziție preferențială față de persoana vătămată prin acel act administrativ, ceea ce contravine principiului egalității, dreptului la un proces echitabil și liberului acces la justiție. Reglementarea suspendării de drept prin simpla exercitare a căii de atac împotriva actului administrativ considerat nelegal sau înlăturarea recursului împotriva sentinței prin care s-a dispus suspendarea executării actului ar fi, în opinia sa, soluții care să corecteze pretinsele vicii de neconstituționalitate.

Față de aceste critici de neconstituționalitate, Curtea Constituțională consideră că excepția este neîntemeiată, pentru următoarele argumente:

Normele constituționale ale art. 16 și 21, pretins a fi încălcate, consacră principiul egalității în drepturi și, respectiv, dreptul de acces liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, ca garanții fundamentale ale exercitării depline a acestor drepturi, cu natură predominant procesuală, în cadrul unui stat de drept. Or, din motivarea autorului excepției rezultă pretenția acestuia ca mijlocul procesual reglementat de

art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , ce constă în posibilitatea atacării cu recurs a încheierii sau sentinței prin care instanța a dispus suspendarea executării actului administrativ contestat, să profite doar persoanei vătămate prin acel act, nu și autorității administrative emitente, argumentând că lipsește de efecte juridice suspendarea obținută în prealabil.

Curtea observă însă că tocmai principiile și drepturile constituționale invocate de autorul excepției sunt cele care pretind și justifică instituirea măsurii criticate în cauză. Principiul egalității de arme și al unui proces echitabil obligă ca în cadrul unui litigiu părțile să beneficieze de aceleași mijloace prin care să-și apere dreptul sau interesul legitim pretins. În opinia autorului excepției, partea adversă în proces, respectiv autoritatea administrativă care a emis actul administrativ contestat, ar trebui să nu beneficieze de posibilitatea exercitării recursului împotriva încheierii sau sentinței prin care persoana vătămată a obținut suspendarea acelui act, în timp ce aceasta din urmă a exercitat dreptul său de a solicita suspendarea până la pronunțarea instanței de fond, încheierea sau sentința fiind executorie de drept. Or, tocmai o astfel de perspectivă a exercitării drepturilor procesuale este contrară exigențelor și principiilor constituționale. În plus, textul de lege criticat nu distinge și nici nu limitează categoriile de subiecte de drept titulare ale dreptului la acțiune, astfel că nu se poate susține favorizarea unuia sau a altuia dintre aceștia. Autoritatea administrativă, ca și persoana vătămată, beneficiază în egală măsură de dreptul de a contesta soluția instanței de judecată, aceasta fiind, însă, cea care va hotărî asupra cererii formulate.

Totodată, se observă că textul de lege contestat conține norme de procedură, care, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, sunt stabilite de legiuitor, în considerarea unor situații speciale, fără a înfrânge drepturile și principiile fundamentale.

Mai mult, autorul excepției pretinde o anumită modalitate de reglementare, care, în opinia sa, ar fi în acord cu exigențele constituționale ale art. 16 și ale art. 21, luând ca exemplu dispozițiile art. 403 alin. 4 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora încheierea prin care s-a dispus suspendarea executării silite nu este supusă niciunei căi de atac.

Or, astfel de susțineri nu pot fi reținute de Curtea Constituțională, întrucât aceasta nu are competența de a modifica textele legale supuse controlului într-un sens sau altul dorit de autorul excepției de neconstituționalitate, în caz contrar transformându-se în legislator pozitiv și încălcând, astfel, Constituția.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 14 alin. (4) teza a doua din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , excepție ridicată de Maria Blaj în Dosarul nr. 4.795/45/2006 al Curții de Apel Iași - Secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 17 aprilie 2007.