Decizia nr. 337/1997

Ioan Muraru - președinte

Costica Bulai - judecător

Viorel Mihai Ciobanu - judecător

Nicolae Popa - judecător

Victor Dan Zlatescu - judecător

Raul Petrescu - procuror

Valer-Vasilie Bica - magistrat-asistent

Pe rol, pronunțarea asupra recursului declarat de Nica Leon, președintele Partidului Liber Democrat, împotriva

Deciziei Curții Constituționale nr. 10 din 22 ianuarie 1997 .

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 1 iulie 1997, în prezenta recurentului și a reprezentantului Ministerului Public, și au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 15 iulie 1997.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Decizia nr. 10 din 22 ianuarie 1997, Curtea Constituțională a respins ca vadit nefondata excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 46 din Legea partidelor politice nr. 27/1996 , modificată prin

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 3/1996 , invocată de Nica Leon în Dosarul nr. 5/1996 a Tribunalului Municipiului București - Secția a IV-a civilă.

Pentru a decide astfel, completul de judecată a reținut, în esenta, ca textul atacat nu infrange nici o norma constituțională și ca, de altfel, Curtea s-a mai pronunțat asupra dispozițiilor

art. 46 din Legea nr. 27/1996 , în cadrul controlului prealabil, prin Decizia nr. 35 din 2 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 11 aprilie 1996, constatând constituționalitatea textului, motivele care au fundamentat aceasta decizie subzistand în cauza, neexistand vreun element nou care să facă necesară reconsiderarea lor.

Împotriva acestei decizii, Nica Leon a declarat recurs, în esenta, pentru următoarele motive:

- folosirea practicii jurisdicționale a Curții în soluționarea cauzelor ce îi sunt deduse nu este admisibilă, deoarece "într-un stat de drept organele abilitate de lege să aplice normele de drept trebuie să se orienteze exclusiv numai pe lege", practica aplicându-se "în țările primitive, unde nu exista legi, aceasta fiind exercitată de sfatul batranilor";

- în contestația introdusă la Tribunalul Municipiului București a invocat și neconstituționalitatea

art. 17 din Legea nr. 27/1996 , nu numai pe cea a art. 46, precum și neconstituționalitatea

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 3/1996 ;

- soluția la fond este gresita, deoarece

art. 17 din Legea nr. 27/1996 , potrivit căruia cererea de înregistrare a unui partid politic trebuie să fie însoțită, printre alte acte, de o lista cu semnăturile a cel puțin 10.000 de membri fondatori, raportat la prevederile art. 37 alin. (1) din Constituție - care statuează ca cetățenii se pot asocia liber în partide politice - prin condiționarea înregistrării de un anumit număr de membri fondatori, ingradeste dreptul constituțional la asociere;

-

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 3/1996

este neconstitutionala, ilegala și lipsită de efecte juridice, deoarece "printr-o hotărâre a Guvernului nu se poate modifica o lege" și pentru că nu a fost aprobată de Parlament printr-o lege, astfel cum dispune art. 114 alin. (1), (3), (4) și (5) din Constituție.

În temeiul art. 25 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, s-au solicitat punctele de vedere celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.

Comisia juridică, de numiri, disciplina, imunități și validari a Senatului constata ca "excepția ridicată este vadit neîntemeiată, iar contestația formulată a fost respinsă ca nefondata de către Tribunalul Municipiului București - Secția a IV-a civilă".

În punctul de vedere al Guvernului se apreciază ca "excepțiile de neconstituționalitate ale art. 17 alin. (1) lit. (b) și ale

art. 46 din Legea nr. 27/1996

sunt nefondate", deoarece "instituirea unui anumit prag de reprezentativitate nu poate aduce atingere dreptului la libera asociere, ci urmărește ca asocierea cetățenilor în partide să aibă semnificatia institutionalizarii unui curent politic, fără de care partidul respectiv nu-și poate îndeplini rolul de a contribui la definirea și la exprimarea voinței politice a cetățenilor", ca "adoptarea unei ordonanțe de urgență nu este condiționată de existenta unei legi speciale de abilitare a Guvernului", ordonanța de urgență intrand în vigoare după depunerea acesteia, spre aprobare, la Parlament, și ca "actul prin care s-a modificat

art. 46 din Legea nr. 27/1996

a fost o ordonanța de urgență" - în acest caz fiind vorba de o delegare legislativă - și nu de o hotărâre a Guvernului.

Camera Deputaților nu a comunicat punctul sau de vedere.

CURTEA,

având în vedere decizia atacată, motivele de recurs, punctul de vedere al Comisiei juridice, de numiri, disciplina, imunități și validari a Senatului și cel al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile recurentului și ale procurorului, prevederile legale ce fac obiectul excepției de neconstituționalitate, raportate la dispozițiile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, retine:

Motivul de recurs, potrivit căruia completul de judecată, la fond, n-ar fi trebuit să-și bazeze concluziile pe practica jurisdicțională a Curții - practica având valoare numai în țările primitive, unde nu exista legi -, nu poate fi luat în considerare, deoarece chestiunea excede obiectului recursului, discuția asupra rolului și locului practicii judecătorești în sistemul izvoarelor dreptului putând fi facuta în cadrul unui demers teoretic, cu grija elementara pentru respectarea cerințelor minime ale unui discurs doctrinar.

De altfel, soluția bazată pe practica Curții respecta dispozițiile art. 145 alin. (2) din Constituție și ale art. 23 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii și au putere numai pentru viitor, prevederile legale a căror constituționalitate a fost stabilită potrivit art. 145 alin. (1) din Constituție nemaiputand face obiectul excepției.

În ceea ce privește obiectul excepției de neconstituționalitate, care nu ar fi numai a

art. 46 din Legea nr. 27/1996 , ci și a art. 17 din aceeași lege, precum și a

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 3/1996 , nici acest motiv de recurs nu este întemeiat.

Dispozițiile art. 144 lit. c) din Constituție, conform cărora Curtea "hotărăște asupra excepției ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea legilor și ordonanțelor", cat și cele ale art. 23 alin. (4) și (5) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora sesizarea Curții Constituționale se dispune de instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate printr-o încheiere, care va cuprinde punctele de vedere ale părților, pentru susținerea sau combaterea acesteia, și opinia instanței asupra excepției, nu permit instanței constituționale să se pronunțe asupra unor excepții de neconstituționalitate ridicate în fața ei, nemijlocit, direct în recurs.

Din actul de sesizare înaintat Curții de către Tribunalul Municipiului București, Secția a IV-a civilă, rezultă ca recurentul a invocat numai excepția de neconstituționalitate a

art. 46 din Legea nr. 27/1996 , iar nici un alt act din Dosarul nr. 5/1996 al aceleiași instanțe nu cuprinde vreo referire la

art. 17 din Legea partidelor politice nr. 27/1996

sau la

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 3/1996 .

În aceste împrejurări, este evident ca recurentul extinde excepția și la alte texte legale decât cele pe care le-a atacat în fața tribunalului, or, Curtea Constituțională nu se poate pronunța asupra acestora, nefiind sesizată în condițiile articolului constituțional și ale dispozițiilor Legii nr. 47/1992 sus-amintite.

În practica sa, Curtea Constituțională a hotărât în mod constant ca ridicarea unei excepții de neconstituționalitate direct în recurs afectează ratiunile pentru care s-au instituit cele doua grade de jurisdicție, cu toate consecințele ce decurg de aici pentru judecata în fond, unde părțile pot să-și administreze probele și sa ridice excepții. În acest sens, Curtea s-a pronunțat, spre exemplu, prin deciziile nr. 3 din 6 ianuarie 1994, nr. 97 din 24 octombrie 1995 și nr. 94 din 17 septembrie 1996, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 8 iunie 1994, nr. 8 din 17 ianuarie 1996 și nr. 293 din 19 noiembrie 1996.

Pentru considerentele de mai sus, faptul ca

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 3/1996

nu a fost încă aprobată prin lege, astfel cum prevede art. 114 alin. (5) din Constituție, nu prezintă interes din moment ce neconstituționalitatea ordonanței nu a fost invocată și în fața tribunalului care a sesizat Curtea.

Observatia, în motivarea recursului, ca modificarea unei legi printr-o hotărâre a Guvernului nu produce efecte juridice, este justa, însă recurentul se afla în eroare, făcând confuzie între un act normativ cu putere de lege - Ordonanța de urgenta a Guvernului care a modificat

Legea nr. 27/1996

- și o reglementare emisă în aplicarea legii - hotărârea Guvernului.

În consecința, în temeiul dispozițiilor art. 144 lit. c) și ale art. 145 alin. (2) din Constituție, ale art. 13 alin. (1) lit. A.c), ale art. 25 și ale art. 26 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA,

În numele legii

DECIDE:

Respinge recursul declarat de Nica Leon, președintele Partidului Liber Democrat, împotriva

Deciziei Curții Constituționale nr. 10 din 22 ianuarie 1997 .

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 15 iulie 1997.