Decizia nr. 447/2007

Ioan Vida - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ion Tiucă - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. II alin. (3) și (4) din Legea nr. 219/2005

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000

pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, excepție ridicată de Maria-Irina Drăgușanu în Dosarul nr. 20.680/1/2003, de Ioan Gafencu, Victoria Florica Gafencu, Ioan Florin Gafencu, Daniela Gafencu și Anca Violeta Gafencu în Dosarul nr. 6.796/2/2006, precum și de Vasile Mirel Axinte și Dumitrița Axinte în Dosarul nr. 40.189/1/2004, toate înregistrate pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, precum și de Ilie Lucian și Ilie Luminița Gabriela în Dosarul nr. 15.918/1/2003 al Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă.

La apelul nominal se prezintă autorii excepției Maria-Irina Drăgușanu, prin avocat Adrian Nica, și Ioan Gafencu, precum și părțile Roza Călin și Mirna Elena Cecilia Haifler, lipsind celelalte părți, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor nr. 2.245D/2006, nr. 2.351D/2006 și nr. 2.411D/2006 la Dosarul nr. 2.241D/2006, care a fost primul înregistrat, având în vedere că obiectul excepțiilor de neconstituționalitate este identic.

Părțile prezente și reprezentantul Ministerului Public apreciază ca fiind întrunite condițiile conexării dosarelor.

Reținând identitatea de obiect, în temeiul

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , Curtea dispune conexarea celor trei dosare.

Cauza fiind în stare de judecată, avocatul Mariei Irina Drăgușanu solicită admiterea excepției, întrucât textele de lege criticate încalcă o serie de principii constituționale, precum liberul acces la justiție, controlul ierarhic al hotărârilor judecătorești, dreptul la apărare și neretro-activitatea legii civile. Aceleași concluzii de admitere a criticii le susține și Ioan Gafencu.

În ceea ce privește părțile Roza Călin și Mirna-Elena Cecilia Haifler, acestea solicită respingerea excepției de neconstituționalitate, arătând că dispozițiile legale criticate nu încalcă prevederile constituționale invocate de autori.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, deoarece nu au intervenit elemente noi, de natură a justifica o schimbare a jurisprudenței Curții în această materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:

Prin Încheierea din 4 octombrie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 20.680/1/2003, Încheierea din 8 noiembrie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 6.796/2/2006 și prin Încheierea din 23 noiembrie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 40.189/1/2004, Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. II alin. (3) și (4) din Legea nr. 219/2005

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000

pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, excepție ridicată de Maria-Irina Drăgușanu, Ioan Gafencu, Victoria Florica Gafencu, Ioan Florin Gafencu, Daniela Gafencu și Anca Violeta Gafencu, precum și de Mirel Axinte și Dumitrița Axinte.

De asemenea, prin Încheierea din 13 octombrie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 15.918/1/2003, Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu aceeași excepție de neconstituționalitate, ridicată de Ilie Lucian și Ilie Luminița Gabriela.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că textele de lege criticate contravin prevederilor constituționale referitoare la dreptul la un proces echitabil și la folosirea căilor de atac, întrucât, prin acordarea competenței de soluționare a apelului și recursului aceleiași instanțe de judecată, părțile nu beneficiază de un control judiciar real, exercitat de către o instanță superioară. Mai mult, prin trimiterea dosarelor de la o instanță la alta pe cale administrativă se încalcă atât principiul separației puterilor în stat, cât și principiile oralității și contradictorialității dezbaterilor, elemente esențiale ale unui proces echitabil. Autorii excepției apreciază că dispozițiile legale criticate lezează și dreptul la apărare, prin privarea de un grad de jurisdicție, fapt ce este de natură a contraveni și art. 53 din Constituție, dreptul de a exercita calea de atac a recursului fiind în mod evident și nejustificat restrâns.

Pe de altă parte, se mai susține că textele de lege criticate aduc atingere principiului neretroactivității legii, întrucât, în cauzele deduse judecății, aceste dispoziții produc efecte și pentru trecut.

Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie arată că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, instanța consideră că norma de competență materială criticată nu contravine prevederilor constituționale invocate, având caracterul unei măsuri adoptate în materia administrării actului de justiție.

Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă apreciază, de asemenea, că excepția de neconstituționalitate este lipsită de temei, deoarece prevederile criticate nu contravin accesului liber la justiție și nici dreptului la un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale, neîngrădind dreptul părților de a apela la instanțele judecătorești și de a promova căile de atac stabilite prin lege. Chiar dacă aceeași instanță este chemată să soluționeze ambele căi de atac, și anume apelul și recursul, acest aspect nu constituie în sine o prezumție a lipsei de imparțialitate a judecătorilor, întrucât cele două căi de atac sunt guvernate de reguli procedurale distincte.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Guvernul consideră excepția de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată, invocând jurisprudența constantă a Curții Constituționale în această materie.

Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt în deplin acord cu prevederile constituționale ale art. 126 alin. (2) și ale art. 129, care încredințează legiuitorului dreptul de a stabili căile de atac și condițiile exercitării acestora. În acest context, prevederile legale criticate nu sunt de natură a îngrădi dreptul părților interesate de a apela la instanțele judecătorești și de a beneficia de toate garanțiile menite să le asigure dreptul la un proces echitabil.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susținerile părților prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. II alin. (3) și (4) din Legea nr. 219/2005

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000

pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 14 iulie 2005. Textele de lege criticate au următorul cuprins: "(3) Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data intrării în vigoare a prezentei legi și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența curților de apel se trimit la curțile de apel.

(4) În cazurile prevăzute la alin. (1)-(3), trimiterea dosarelor se va face, pe cale administrativă, instanțelor devenite competente să le judece."

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale autorii excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii civile, ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (1), (2) și (3) care consacră accesul liber la justiție, ale art. 24 privind dreptul la apărare, ale art. 53 referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, ale art. 124 alin. (2) privind înfăptuirea justiției, ale art. 126 alin. (1) referitoare la instanțele judecătorești și ale art. 129 privind folosirea căilor de atac. De asemenea, sunt invocate și dispozițiile art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale art. 14 pct. 1 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că asupra constituționalității textelor de lege criticate s-a mai pronunțat prin

Decizia nr. 137/2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 229 din 14 martie 2006. Cu acel prilej a reținut că reglementarea criticată a fost adoptată de legiuitor în cadrul competenței sale, astfel cum este determinată prin dispozițiile art. 126 alin. (2) și ale art. 129 din Constituție, potrivit cărora "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", iar, "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii".

Potrivit

art. II din Legea nr. 219/2005 , apelurile aflate pe rolul curților de apel la data intrării în vigoare a legii și care, potrivit acesteia, sunt de competența tribunalului se trimit la tribunal, iar, în mod similar, recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data intrării în vigoare a legii și care, potrivit acesteia, sunt de competența curților de apel, se trimit la curțile de apel. În toate aceste cazuri, trimiterea dosarelor la instanțele competente potrivit legii noi se face pe cale administrativă, fără a se mai pronunța o hotărâre de declinare a competenței. Soluția trimiterii pe cale administrativă a dosarelor s-a impus pentru a se evita pe cât posibil tergiversarea soluționării cauzelor.

Chiar dacă, prin efectul aplicării imediate a noii reglementări referitoare la competența materială, aceeași instanță urmează să soluționeze o cale de atac împotriva propriei sale hotărâri, soluția legislativă adoptată nu relevă niciun fine de neconstituționalitate. Astfel, dincolo de faptul că ne aflăm în prezența unei reglementări cu caracter tranzitoriu, soluționarea aparține unor complete cu o compunere diferită, iar părțile beneficiază de toate drepturile și garanțiile procesuale menite să le asigure dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil și la soluționarea acestuia într-un termen rezonabil. Mai mult, noua soluție legislativă nu instituie nicio discriminare și, ca atare, nu contravine nici principiului egalității de tratament între subiectele de drept.

Totodată, dispozițiile legale ce fac obiectul excepției nu aduc nicio atingere principiului imparțialității instanțelor judecătorești, în contextul dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 21 din Legea fundamentală și de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Judecarea recursului de către aceeași instanță care a soluționat apelul, dar în complete diferite, nu constituie, în sine, o prezumție a lipsei de imparțialitate a judecătorilor care se pronunță asupra recursului. Cele două căi de atac - apelul și recursul - sunt guvernate de reguli procedurale distincte, menite să asigure realizarea dreptului la un proces echitabil.

Rațiunile care au stat la baza adoptării soluției anterioare își păstrează valabilitatea și în prezent, astfel încât aceasta se impune a fi menținută.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. II alin. (3) și (4) din Legea nr. 219/2005

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000

pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, excepție ridicată de Maria-Irina Drăgușanu în Dosarul nr. 20.680/1/2003, de Ioan Gafencu, Victoria Florica Gafencu, Ioan Florin Gafencu, Daniela Gafencu și Anca Violeta Gafencu în Dosarul nr. 6.796/2/2006, precum și de Vasile Mirel Axinte și Dumitrița Axinte în Dosarul nr. 40.189/1/2004, toate înregistrate pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, precum și de Ilie Lucian și Ilie Luminița Gabriela în Dosarul nr. 15.918/1/2003 al Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data 15 mai 2007.