Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 415/2007

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. 2 lit. c) din Ordonanța Guvernului nr. 15/1996 privind întărirea disciplinei financiar-valutare

prezumat în vigoare

Data actului
3 mai 2007
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 391 din 11 iunie 2007
Citat de
1 act
Citează
7 acte
Structură
1 articol · 9.788 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1

  • OG nr. 15/1996 23 ianuarie 1996 (prevederi anume) privind întărirea disciplinei financiar-valutare

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ion Tiucă - procuror

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 5 alin. 2 lit. c) din Ordonanța Guvernului nr. 15/1996

privind întărirea disciplinei financiar-valutare, excepție ridicată de Ana Czirjek în Dosarul nr. 1.678/320/2006 (nr. vechi 8.762/7.120/2006) al Judecătoriei Târgu Mureș.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției ca neîntemeiată, sens în care arată că textul de lege criticat nu contravine dispozițiilor constituționale invocate de autorul excepției.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 9 februarie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 1.678/320/2006 (nr. vechi 8.762/7.120/2006), Judecătoria Târgu Mureș a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 5 alin. 2 lit. c) din Ordonanța Guvernului nr. 15/1996

privind întărirea disciplinei financiar-valutare. Excepția a fost ridicată de Ana Czirjek într-o cauză ce are ca obiect plângerea formulată împotriva Procesului-verbal de contravenție seria F nr. 0125200 din 11 iulie 2006 întocmit de Garda Financiară Mureș.

În motivarea excepției autorul acesteia susține că prin stabilirea unui plafon maxim al plăților în numerar pe care le pot efectua persoanele juridice și prin sancționarea cu amenzi disproporțional de mari a depășirii acestui plafon se acționează în folosul băncilor și al statului, încălcându-se principiul egalității în drepturi. În urma acestei discriminări, băncile câștigă, iar agenții economici pierd. Totodată, această reglementare legală împiedică exercitarea activității economice și libera inițiativă, reprimându-se voința agentului economic de a-și stinge obligațiile și de a-și încasa creanțele în modul pe care îl consideră cel mai potrivit.

Judecătoria Târgu Mureș apreciază că excepția ridicată nu este întemeiată, întrucât dispozițiile de lege criticate se aplică fără nicio distincție între persoanele juridice de drept public sau de drept privat. Cât privește faptul că băncile primesc un comision pentru plățile efectuate prin decont bancar, arată că acest lucru ține de specificul activității bancare și reprezintă o plată a serviciilor efectuate, acest aspect nefiind contrar Constituției și neinstituind vreo discriminare. De asemenea, arată că accesul la o activitate economică și libera inițiativă se exercită în condițiile legii.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată. În acest sens, arată că principiul egalității nu înseamnă uniformitate, iar situații diferite pot impune și justifică instituirea unor regimuri juridice diferite. De asemenea, arată că art. 16 alin. (1) din Constituție se adresează cetățenilor, iar nu persoanelor juridice în raporturile cu alte persoane juridice. Cât privește critica de neconstituționalitate raportată la prevederile art. 45 din Constituție, consideră că, de fapt, autorul excepției are în vedere aspecte de aplicare a legii, întrucât art. 5 alin. 2 lit. c) și

art. 6 din Ordonanța Guvernului nr. 15/1996

permit o largă marjă de apreciere din partea autorităților publice a sancțiunii ce poate fi aplicată.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale, având în vedere că acestea nu instituie un tratament juridic diferențiat pentru agenții economici, ci se aplică tuturor în aceleași condiții. De asemenea, arată că accesul persoanei la o activitate economică și libera inițiativă sunt garantate de Constituție numai dacă se exercită în condițiile legii.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 5 alin. 2 lit. c) din Ordonanța Guvernului nr. 15/1996

privind întărirea disciplinei financiar-valutare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 31 ianuarie 1996, aprobată prin

Legea nr. 131/1996 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 28 octombrie 1996, așa cum au fost modificate prin

Ordonanța Guvernului nr. 26/1997

pentru modificarea și completarea

Ordonanței Guvernului nr. 15/1996 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 208 din 26 august 1997, și aprobată cu modificări prin

Legea nr. 88/1998 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 169 din 29 aprilie 1998, precum și prin

Ordonanța Guvernului nr. 94/2004

privind reglementarea unor măsuri financiare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 803 din 31 august 2004, aprobată prin

Legea nr. 507/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.080 din 19 noiembrie 2004.

Acest text de lege are următorul conținut:

Articolul 5

alin. 2 lit. c): "Prin excepție de la prevederile alineatului precedent persoanele juridice pot efectua plăți în numerar în următoarele cazuri: [...]

c) plăți către persoane juridice în limita unui plafon zilnic maxim de 100.000.000 lei, plățile către o singură persoană juridică fiind admise în limita unui plafon zilnic în sumă de 50.000.000 lei. Sunt interzise plățile fragmentate în numerar către furnizorii de bunuri și servicii, pentru facturile a căror valoare este mai mare de 50.000.000 lei. Se admit plăți către o singură persoană juridică în limita unui plafon zilnic în numerar în sumă de 100.000.000 lei, în cazul plăților către rețelele de magazine de tipul Cash & Carry, care sunt organizate și funcționează în baza legislației în vigoare. Sunt interzise plățile fragmentate în numerar către astfel de magazine, pentru facturile a căror valoare este mai mare de 100.000.000 lei."

În opinia autorului excepției, dispozițiile de lege criticate încalcă următoarele prevederi constituționale: art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi și art. 45 privind libertatea economică.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că reglementarea legală a condițiilor în care persoanele juridice pot efectua zilnic plăți în numerar s-a impus pentru întărirea disciplinei financiare, prevenirea evaziunii fiscale, cât și pentru asigurarea circulației monetare în condiții optime. Aceste reglementări asigură îndeplinirea obligației statului, prevăzute de art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituție, de a asigura "protejarea intereselor naționale în activitatea economică, financiară și valutară".

Dispozițiile de lege criticate se aplică în mod egal tuturor persoanelor juridice care efectuează plăți și încasări în numerar, fără privilegii și fără discriminări. Băncile, ca mijlocitori de plăți și încasări între agenți economici, nu se află în aceeași situație cu celelalte persoane juridice, iar comisionul reprezintă o plată pentru serviciile efectuate. În ceea ce privește pretinsa poziție privilegiată a statului, Curtea constată că

art. 5 alin. 2 lit. c) din Ordonanța Guvernului nr. 15/1996

nu creează o situație privilegiată pentru stat, ci asigură îndeplinirea obligațiilor constituționale ce revin acestuia.

În sfârșit, Curtea reține că, potrivit prevederilor art. 45 din Constituție, accesul persoanei la o activitate economică și libera inițiativă pot fi exercitate numai în condițiile legii. Or, dispozițiile legale supuse controlului de constituționalitate nu îngrădesc în niciun fel exercițiul dreptului de acces la o activitate economică și nici al liberei inițiative, reglementând doar condițiile în care pot fi efectuate plățile și încasările în numerar.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 5 alin. 2 lit. c) din Ordonanța Guvernului nr. 15/1996

privind întărirea disciplinei financiar-valutare, excepție ridicată de Ana Czirjek în Dosarul nr. 1.678/320/2006 (nr. vechi 8.762/7.120/2006) al Judecătoriei Târgu Mureș.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 3 mai 2007.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Patricia Marilena Ionea

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.