Decizia nr. 506/2007

Ion Predescu - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ion Tiucă - procuror

Ioana Marilena Chioran - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 59 din Legea nr. 122/2006

privind azilul în România, excepție ridicată de Muhammad Waseem în Dosarul nr. 16.426/302/2006 al Judecătoriei Sectorului 5 București.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Se prezintă domnul Purba Lakhvir Singh, interpret și traducător pentru limba urdu, desemnat în vederea asigurării traducerii pe parcursul soluționării excepției de neconstituționalitate.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 2 februarie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 16.426/302/2006, Judecătoria Sectorului 5 a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 59 din Legea nr. 122/2006 . Excepția a fost ridicată de Muhammad Waseem în cadrul soluționării unei plângeri împotriva hotărârii Oficiului Național pentru Refugiați.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că, potrivit Constituției și

Legii nr. 51/1995

pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, dreptul la apărare nu poate fi condiționat de exercitarea personală a drepturilor procesuale. Totodată, arată că a interzice apărătorului solicitantului de azil dreptul de a-l reprezenta în fața instanțelor de judecată sau a condiționa exercitarea dreptului la apărare de prezența personală a părții în fața instanței echivalează cu o restrângere nejustificată a dreptului la apărare, care aduce atingere chiar existenței dreptului. De asemenea, Convenția privind statutul refugiaților de la Geneva din 1951 prevede că refugiații se bucură de același tratament ca cetățenii în ceea ce privește drepturile și garanțiile procedurale, inclusiv asistența judiciară.

Judecătoria Sectorului 5 și-a exprimat opinia în sensul că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, iar dispozițiile legale criticate nu îngrădesc dreptul la apărare.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul apreciază că dispozițiile legale criticate nu condiționează exercitarea dreptului la apărare și nu încalcă egalitatea refugiaților cu cea a cetățenilor români.

Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât restricția impusă nu constituie o împiedicare a dreptului la apărare, deoarece partea însăși poate participa la dezbateri și poate pune concluzii înaintea instanței, mandatarul având posibilitatea să formuleze cereri și să propună probe în tot cursul procesului. De asemenea, dispozițiile criticate reprezintă norme de procedură, care, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, sunt stabilite de legiuitor. Referitor la prevederile art. 16 alin. (1) și (2) din Convenția de la Geneva din 1951, apreciază că acestea nu au incidență în cauza de față.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat Curții Constituționale punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională este legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 59 din Legea nr. 122/2006

privind azilul în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 18 mai 2006. Articolul 59, cu denumirea marginală "Exercițiul drepturilor procedurale", are următorul conținut: "Exercitarea drepturilor procedurale se face numai personal sau prin asistența unui apărător."

Autorul excepției susține că dispozițiile criticate sunt contrare prevederilor constituționale ale art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare și ale art. 53 referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, precum și celor ale art. 16 paragrafele 1 și 2 din Convenția privind statutul refugiaților de la Geneva din 1951, raportat la art. 11 alin. (1) și (2), art. 20 alin. (2) și la art. 18 alin. (2) din Constituție.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că asupra dispozițiilor

art. 59 din Legea nr. 122/2006

- raportate la aceleași prevederi din Constituție și din Convenția de la Geneva ca și cele invocate în cauza de față - s-a pronunțat prin

Decizia nr. 282/2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 265 din 19 aprilie 2007, statuând că, în considerarea unor situații deosebite, legiuitorul este în măsură să stabilească reguli speciale de procedură, potrivit art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală. Or, cauzele ce privesc acordarea azilului în România constituie astfel de situații speciale, în care prezența personală a solicitantului de azil poate fi justificată de circumstanțele speței, de necesitatea furnizării unor date, care, prin natura lor, pot avea o importanță esențială pentru buna soluționare a cererii, iar cunoașterea acestora să nu fie la îndemâna apărătorului. Totodată, Curtea a reținut că, dacă în timpul desfășurării procedurii privind soluționarea cererilor de azil se cere prezența personală a solicitantului de azil, căruia i se permite însă asistența juridică din partea unui apărător, aceasta se justifică prin natura cauzei și nu echivalează cu o încălcare a drepturilor sale procesuale.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale în materie, atât soluția, cât și considerentele din decizia menționată își mențin valabilitatea și în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 59 din Legea nr. 122/2006

privind azilul în România, excepție ridicată de Muhammad Waseem în Dosarul nr. 16.426/302/2006 al Judecătoriei Sectorului 5 București.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 29 mai 2007.