Normele din 28 iunie 2007
privind modalitatea de acordare a drepturilor la transport interurban gratuit persoanelor cu handicap
prezumat în vigoare
Articolul 1
Potrivit prevederilor
art. 22 alin. (1)-(5) din Legea nr. 448/2006
privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază de gratuitatea transportului interurban, la alegere, cu orice tip de tren, în limita costului unui bilet la tren accelerat clasa a II-a, cu autobuzele sau cu navele pentru transport fluvial, următoarele categorii de persoane:
a) persoanele cu handicap grav;
b) persoanele cu handicap accentuat;
c) însoțitorii persoanelor cu handicap grav, numai în prezența acestora;
d) asistenții personali ai persoanelor cu handicap grav;
e) însoțitorii copiilor cu handicap accentuat, numai în prezența acestora;
f) persoanele cu afecțiuni renale care necesită hemodializă în alte localități decât cele de domiciliu;
g) asistenții personali sau însoțitorii persoanelor cu handicap care au afecțiuni renale care necesită hemodializă în alte localități decât cele de domiciliu.
Articolul 2
Persoanele cu handicap grav și accentuat care beneficiază de facilități pentru transportul interurban pe calea ferată, auto sau fluvial, atât în baza
Legii nr. 448/2006 , cât și potrivit altor prevederi legale, nu pot cumula aceste facilități.
Articolul 3
Pentru călătoria gratuită pe calea ferată, la alegere, cu tren de persoane sau accelerat, clasa a II-a, cu autobuzele sau cu navele pentru transport fluvial, persoanele cu handicap, precum și asistenții personali sau însoțitorii acestora vor utiliza biletele de călătorie emise de către organismele abilitate.
Asistenții personali sau însoțitorii persoanelor cu handicap călătoresc în baza biletelor speciale de călătorie gratuită acordate persoanei cu handicap, pe care se înscrie mențiunea "asistent personal", respectiv "însoțitor".
Articolul 4
Operatorii de transport interurban vor încheia convenții privind transportul de călători cu fiecare direcție generală de asistență socială și protecția copilului județeană sau locală a sectoarelor municipiului București, denumite în continuare DGASPC, cu respectarea prevederilor prezentei hotărâri.
Articolul 5
Biletele de călătorie gratuită pentru transportul interurban se tipăresc de către operatorii de transport, costul tipăririi fiind suportat din bugetul DGASPC.
Articolul 6
Călătoriile gratuite pe calea ferată se efectuează pe baza biletului de călătorie gratuită, dus-întors, acordat în baza
Legii nr. 448/2006 , cu modificările și completările ulterioare, de DGASPC, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 1.
Biletele de călătorie gratuită pe calea ferată sunt tipărite pe hârtie de culoare galbenă, cu filigran "CFR Călători" în masa hârtiei, nominale, netransmisibile și anuale. Biletele de călătorie gratuită au tipărite aceeași serie, care reprezintă inițialele județului, și același număr pe fiecare dintre părțile componente, în casetă oranj, care devine fluorescentă sub acțiunea razelor UV, precum și numele județului sau al sectorului de care aparține beneficiarul. Anul calendaristic de valabilitate este tipărit în întregime.
În anul 2007 se utilizează în paralel și biletele prevăzute în anexa nr. 2, care au anul 2007 tipărit sau aplicat prin ștampilare.
Biletele de călătorie gratuită sunt valabile și în prima lună calendaristică - luna ianuarie a anului următor celui pentru care au fost distribuite beneficiarilor.
Biletele de călătorie gratuită pe calea ferată sunt valabile numai pentru tren de persoane, clasa a II-a, și tren accelerat, clasa a II-a. Folosirea acestor bilete la clasa I, clasa business sau la trenurile de rang superior: rapid, intercity, la vagon de dormit, vagon cușetă sau pe o altă rută decât cea înscrisă pe bilet se face numai cu plata integrală a diferențelor tarifare corespunzătoare, inclusiv a tichetelor de rezervare.
Articolul 7
Biletul de călătorie gratuită dă dreptul la întreruperea călătoriei de până la 5 zile.
În cazul în care posesorul biletului de călătorie gratuită renunță la călătorie, acesta va solicita unității de transport viza de neutilizare și restituirea cuponului statistic, pe care îl poate folosi pentru o altă călătorie, dar numai pentru ruta înscrisă inițial. Solicitarea de restituire se poate face numai în cursul lunii în care s-a dorit călătoria inițială, la unitatea unde s-a prezentat biletul de călătorie gratuită pentru viză.
Tariful biletului de călătorie gratuită este cel din ziua efectuării călătoriei sau din ziua emiterii biletului pentru legitimațiile de călătorie eliberate cu anticipație.
Operatorul de transport de călători întocmește "Decontul prestațiilor efectuate pentru beneficiarii
Legii nr. 448/2006 , cu modificările și completările ulterioare, pentru județul/sectorul .... pe luna ..... anul .... ", decont care, împreună cu centralizatorul însoțit de cupoanele statistice și factura, se înaintează către DGASPC până la data de 25 a lunii în curs pentru luna expirată.
În vederea asigurării transferului de la bugetul Autorității Naționale pentru Persoanele cu Handicap al sumelor aferente decontării prestațiilor efectuate de către operatorii de transport interurban, DGASPC vor depune necesarul de fonduri până la data de 30 a lunii în curs pentru luna expirată.
Cheltuielile aferente prestațiilor efectuate cu transportul interurban se decontează din bugetul DGASPC, din transferuri de la bugetul Autorității Naționale pentru Persoanele cu Handicap.
Articolul 8
Însoțitorii sau asistenții personali ai persoanelor cu handicap călătoresc astfel:
a) în baza biletelor de călătorie gratuită acordate conform prevederilor legale în vigoare, pe care emitentul a bifat cu X categoria "însoțitor" sau "asistent personal" pentru biletele de călătorie gratuită prevăzute în anexa nr. 1;
b) în baza biletelor de călătorie gratuită acordate conform prevederilor legale în vigoare, pe care se înscrie mențiunea "pentru însoțitor", respectiv "pentru asistent personal" la rubrica rezervată numelui, cu semnătura și ștampila unității emitente, pentru biletele de călătorie gratuită prevăzute în anexa nr. 2.
Însoțitorii călătoresc numai însoțindu-l pe titular, iar asistenții personali pot călători fără să însoțească persoana cu handicap. Asistenții personali se legitimează cu actul de identitate.
Articolul 9
Biletul de călătorie gratuită pentru persoanele cu handicap și asistenții personali sau însoțitorii acestora, precum și cupoanele statistice se completează de către utilizator, cu cerneală sau pix cu pastă, cu numele și prenumele persoanei beneficiare, stația de plecare și stația de destinație și se prezintă pentru viză la casele de bilete ale stațiilor sau agențiilor de voiaj de cale ferată, fluvial sau auto înainte de începerea călătoriei.
Casierul stației sau agenției de voiaj de cale ferată, fluvial sau auto va reține cuponul statistic și va elibera biletul de călătorie gratuită.
Biletul de călătorie gratuită și cupoanele statistice vor purta ștampila DGASPC care le eliberează.
La controlul biletelor de călătorie, utilizatorul va prezenta atât biletul de călătorie gratuită, cât și actul de identitate.
Persoanele care nu pot justifica utilizarea biletelor speciale de călătorie gratuită sunt considerate ca fiind fără legitimație de călătorie și vor fi tratate în conformitate cu reglementările în vigoare.
Articolul 10
Decontarea biletelor de călătorie gratuită pentru transportul interurban se va efectua lunar de DGASPC care au eliberat biletele, pe baza decontului și a centralizatorului însoțit de cupoanele statistice, la tarifele sau în cuantumul stabilit prin convenția încheiată cu societățile comerciale de transport interurban.
Operatorii de transport interurban răspund de realitatea și exactitatea datelor prezentate, în condițiile prevăzute de lege.
Articolul 11
Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezentele norme metodologice.
Anexa 1 la normele metodologice
Anexa 2 la normele metodologice
-------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.