Apel din 12 noiembrie 1997
la propuneri privind programele de plasament și schimburi "Leonardo da Vinci" pe anul 1997
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
1. Introducere
Prezentul apel național este lansat ca urmare a Deciziei nr. 2/1997 a Consiliului de Asociere între Comunitatile Europene și România, prin care, începând cu data de 1 septembrie 1997, se acordă României statutul de partener activ în Programul european "Leonardo da Vinci", destinat contributiei la formarea profesionala a forței de muncă.
Statutul de partener activ în Programul "Leonardo da Vinci" asigura condițiile organizatorice și financiare pentru trecerea la derularea imediata, începând cu luna noiembrie 1997, a activităților specifice "Domeniul de actiune I.1.2 - Programe (proiecte) transnationale de plasamente și schimburi", cu promotori din România.
Inițiativa în sensul celor de mai sus aparține Directiei generale XXII - Comisia Europeana, iar Ministerul Educatiei Naționale și Centrul Național "Leonardo da Vinci" și-au asumat responsabilitatile care decurg din dezvoltarea, în perioada imediat urmatoare, a unor propuneri de programe transnationale de plasamente și schimburi pe anul 1997 în cadrul Directiei de actiune I.1.2 a Programului "Leonardo da Vinci".
Apelul național la propuneri privind programe transnationale de plasamente și schimburi (I.1.2.) se adreseaza tuturor potentialilor promotori (persoane juridice) din România, care sunt interesati sa participe la asemenea proiecte (programe) transnationale în sistemul Programului "Leonardo da Vinci".
În cele ce urmeaza sunt prezentate principalele informații privind prioritatile, condițiile de calitate, suportul financiar și unele aspecte de natura tehnica, referitoare la propunerile de proiecte/programe (denumite în continuare proiecte) de plasamente și schimburi (I.1.2.).
2. Numele și adresa institutiei de contractare
Centrul Național pentru Programul de Formare Profesionala "Leonardo da Vinci" (CNPFP "LEONARDO") are sediul în Splaiul Independentei nr. 313 - Universitatea "Politehnica" - Corp R/Camera 518, București - România.
3. Context general
Statele Uniunii Europene acționează pentru o cooperare mai stransa în dezvoltarea politicilor de educatie și instruire profesionala. Ele considera un asemenea proces drept un mijloc esential pentru dobandirea de către popoarele Europei a competentei profesionale necesare prezentului proces de revigorare economica, din care va rezultă o lunga perioada de prosperitate economica.
Politica și practicile în domeniul formarii competentelor profesionale trebuie să răspundă cerințelor impuse de organizarea socioeconomica în schimbare, și anume:
* o noua piața a muncii, în care intreprinderile mici și mijlocii vor oferi o pondere importanța din totalul locurilor de muncă, numărul femeilor în ansamblul forței de muncă va crește, iar cerința de locuri de muncă se va extinde mai ales în domeniul serviciilor, protectiei mediului sau al turismului;
* ameliorarea ratei angajarii, în condițiile tendintei de orientare spre profesii cu grad sporit de calificare;
* cresterea competitivitatii, în domeniul economic, pe plan mondial;
* actualizarea continua a sistemelor tehnologice, impusa de impactul schimbarilor rapide în domeniile industriale;
* dezvoltarea formarii profesionale a individului pe tot parcursul vietii sale.
În contextul dezideratelor schimbarii, enuntate mai sus, a fost conceput și aprobat, de către Consiliul de Ministri al Uniunii Europene, Programul "Leonardo da Vinci" pentru formarea profesionala (Decizia CM-UE/decembrie 1994).
Scopul Programului "Leonardo da Vinci" este de a sprijini dezvoltarea politicilor și acțiunilor novatoare, în cadrul statelor participante, prin inițierea și susținerea unor proiecte transnationale cu parteneri interesati în formarea profesionala a forței de muncă.
Programul "Leonardo da Vinci" își propune să contribuie la schimbările socioeconomice și la modelarea profesiilor viitoare, în concordanta cu aceste schimbari.
Obiectivele Programului "Leonardo da Vinci" vizeaza trei direcții: cresterea eficientei și a calității pregatirii profesionale, dezvoltarea metodelor și a continutului proceselor de formare și destinarea demersurilor de formare profesionala spre grupuri-ținta de beneficiari (tineri, adulti, șomeri, persoane cu deficiente). Distribuite după aceste direcții, obiectivele, în numar de 19, alcătuiesc cadrul comun al Programului "Leonardo da Vinci" și sunt precizate în Decizia Consiliului de Ministri al Uniunii Europene din decembrie 1994.
Masurile practice pentru implementarea obiectivelor Programului "Leonardo da Vinci" sunt proiectele-pilot, proiectele de schimburi și plasamente și proiectele de studii și analize.
Participanti în proiectele de mai sus pot fi toți cei interesati în pregătirea profesionala: întreprinderi, asociați publici, autorități publice locale, universitati, scoli, parteneri sociali s.a. (persoane juridice), care provin din tarile europene admise în acest program.
4. Proiecte de plasamente și schimburi (Măsura I.1.2.)
4.1. Tipuri de proiecte de plasamente și schimburi
Proiectele de plasamente și schimburi prevăzute în Domeniul/I-Măsura I.1.2 a Programului "Leonardo da Vinci" sunt urmatoarele:
I.1.2.a) - Proiectele transnationale de plasament pentru tineri aflati în pregatire profesionala initiala (formare în meserii). Durata: 3-12 saptamani sau 3-9 luni. Aceste plasamente fac parte integrantă din programul de pregatire inclus în contextul regulamentelor naționale și presupun recunoasterea deprinderilor dobandite în cadrul sistemelor statelor membre.
I.1.2.b) - Proiectele transnationale de plasament pentru tineri muncitori. Durata: 3-12 luni. Participa, cu prioritate, tineri care au efectuat deja pregatire profesionala initiala (în meserii) sau au experienta practica în domeniu.
Scopul acestor programe este dobandirea de către cei în cauza a unei experiente profesionale recunoscute sau a unei calificari superioare. Măsura serveste tranzitiei tineretului către viața profesionala.
I.1.2.c) - Proiectele transnationale de schimburi pentru formatori/organizatori și administratori de programe de pregatire profesionala. Durata: 2-8 saptamani.
Măsura se referă la instruirea pe tot parcursul vietii și are scopul de a sprijini proiectele transnationale de schimburi între întreprinderi și organisme publice și/sau universitati, în vederea crearii de programe transnationale de pregatire.
4.2. Prioritati, obiective
Obiectivele generale ale proiectelor de plasamente și schimburi pe anul 1997, măsura I.1.2., reflecta prioritatile comunitare, definite prin Apelul la propuneri - 1997, lansat de Comisia Europeana în luna decembrie 1996. Obiectivele particulare sunt determinate în functie de beneficiari.
Principalul criteriu de evaluare a calității proiectelor propuse va fi reflectarea prioritatilor din apelul mentionat mai sus:
* adaptarea metodelor și a continutului de formare vocationala la dezvoltarea tehnologica, cat și schimbările în domeniul social și al organizarii muncii;
* dobandirea de aptitudini care să faciliteze practicarea unor noi meserii;
* dezvoltarea creativitatii, initiativei și a spiritului antreprenorial;
* dezvoltarea unei culturi tehnologice în procesul de invatamant;
* dobandirea de cunoștințe fundamentale ca baza pentru educatia continua;
* îmbunătățirea metodelor specifice și a continutului programelor de invatare pentru grupurile de persoane dezavantajate pe piața muncii, în special a tinerilor fără calificare, a acelora cu risc de excludere sociala datorita factorilor socioeconomici, geografici sau etnici, cat și unor handicapuri fizice sau mentale;
* adaptarea continutului și metodelor învățământului vocational initial la dezvoltarile tehnologice în domeniul invatarii;
* promovarea învățământului vocational initial în domenii specifice (protectia mediului, sănătate, calificari "cheie", turism etc.);
* dobandirea de deprinderi care să permită întreprinderilor mici și mijlocii, societatilor de servicii, cat și industriei sa răspundă cerințelor pieței interne.
Măsura I.1.2.a)
---------------
Plasamentul trebuie să faca parte integrantă din procesul de formare profesionala și să fie considerat în consecința, inclusiv în actul oficial de finalizare a formarii initiale. Sunt incurajate alternanta formarii în cadrul scolar și în afara scolii, precum și grupurile mixte (tineri aflati în formare initiala și tineri în pregatire).
Măsura I.1.2.b)
---------------
Obiectivul esential al proiectelor de plasamente pentru tineri muncitori este dobandirea unei calificari profesionale prin care cei în cauza să aibă acces la un loc de muncă stabil.
Un astfel de plasament trebuie să realizeze pentru beneficiari un dublu scop: sprijin pentru identificarea unui loc de muncă și sprijin pentru conceperea unui proiect profesional de acces la un loc de muncă.
Măsura I.1.2.c)
---------------
Proiectele de schimburi de formatori vizeaza dezvoltarea proiectelor comune între organisme de formare și întreprinderi. În scopul facilitarii dezvoltării acestor proiecte se pot initia parteneriate între organisme de formare, situate în diferite tari și având între ele insele parteneriate cu întreprinderi. Proiectele vor avea ca obiective elaborarea de module comune de formare, strategii de formare profesionala transnationala sau pentru schimb de experienta în acest domeniu. Prin continut, aceste proiecte nu trebuie confundate cu vizite de pregatire și este recomandabil ca ele sa favorizeze sistemul național de formare profesionala (formarea formatorilor, efecte asupra programelor și/sau metodelor de pregatire s.a.).
În România, Programul "Leonardo da Vinci" este de dorit sa acopere o arie cat mai larga de domenii profesionale. În consecința, partenerii potentiali din cele mai diverse segmente profesionale sunt invitati sa participe activ la program.
4.3. Beneficiari
După cum s-a mentionat mai sus, la paragraful 4.1., persoanele care pot participa la forme de pregatire prin proiecte în cadrul masurii I.1.2 a Programului "Leonardo da Vinci" sunt urmatoarele:
a) tineri aflati în formare profesionala initiala [măsura I.1.2.a)]
----------------------------------------------------------------
Prin formare profesionala initiala se înțelege orice formă de pregatire profesionala initiala (în meserii), inclusiv pregătirea tehnica și în meserii, precum și sistemele de ucenicie, prin care tanarul dobandeste o calificare profesionala recunoscută de autoritățile competente din statele în care a fost obtinuta.
Tinerii care urmeaza o formă de pregatire de tipul "perfectionare profesionala" și care au deja o diploma obtinuta anterior prin formare profesionala initiala pot, de asemenea, sa participe la proiecte în cadrul masurii I.1.2.a), dacă perfectionarea urmata este într-un domeniu tehnologic de vârf;
b) tineri muncitori salariati și solicitanți de loc de muncă [măsura
--------------------------------------------------------------------
I.1.2.b)];
----------
c) formatori, organizatori și administratori de programe de formare
-------------------------------------------------------------------
profesionala [măsura I.1.2.c)].
-------------------------------
Formatorii pot fi: cadre didactice din scoli profesionale, licee de profil (informatic, tehnic, economic, agricol, silvic, agromontan, administrativ) sau din institutii de invatamant superior; formatori de formatori.
Alte categorii de persoane care pot fi beneficiare ale proiectelor propuse în măsura I.1.2.c) sunt: responsabilii cu formarea profesionala din întreprinderi, din organele administrației publice locale, de la inspectoratele scolare, din ministere economice sau aparținând partenerilor sociali (sindicate, patronat).
Vârsta maxima pentru beneficiarii care se încadrează în masurile I.1.2.a) și b) va fi de 28 de ani (la data plecarii în stagiu), iar vârsta minima va fi de 16 ani.
În selectionarea proiectelor propuse în cadrul masurii I.1.2 se vor avea în vedere și urmatoarele:
* formarea și schimburile de formatori și agenti sociali care lucreaza cu publicul defavorizat;
* calificarea sau recalificarea tinerilor aflati în dificultate (șomeri, persoane fără calificare s.a.);
* incurajarea și susținerea instituțiilor publice și private pentru dezvoltarea unor proiecte-pilot, specifice formarii profesionale a persoanelor cu handicap.
4.4. Pregătirea lingvistica a participantilor
Cunoasterea unui minim de notiuni privind limba de comunicare în tara primitoare va fi luata în considerare în elaborarea și pregătirea oricărui proiect de schimburi și plasamente.
În cazul proiectelor din masurile I.1.2.a) și I.1.2.b), dacă acestea au durata de 3 saptamani, pregătirea lingvistica va fi realizata în tara, inaintea plecarii. Când plasamentul dureaza 3 luni sau mai mult, pregătirea lingvistica se va consolida în tara primitoare.
Proiectele pentru formatori [(măsura I.1.2.c)] reclama cunoasterea limbii tarii primitoare de către participantii beneficiari. Se poate accepta cunoasterea unei limbi de larga circulatie, alta decat a tarii în cauza, dacă plasamentul este de scurta durata.
Pregătirea lingvistica va face, fără excepție, obiectul consensului cu partenerii din tarile primitoare.
4.5. Validarea plasamentelor
Recunoasterea și validarea de către autoritățile oficiale, abilitate, a competentelor profesionale dobandite de participantii la plasament [masurile I.1.2.a) și I.1.2.b)] este o condiție pentru acceptarea proiectelor propuse.
4.6. Selectionarea proiectelor propuse
Proiectele propuse în cadrul masurii I.1.2.a), b) și c) vor fi analizate și evaluate de către Comisia naționala de evaluare. Fiecare proiect va face obiectul unei duble lecturi (experti diferiti) și va fi notat cu un calificativ ("excelent", "bun", "suficient" sau "respins").
Centrul Național "Leonardo da Vinci", pe baza rezultatelor furnizate de Comisia de evaluare, va stabili o lista de preselectie, pe care o va prezenta, spre aprobare, Comitetului Național "Leonardo da Vinci".
Listele proiectelor selectionate vor fi insotite de o lista de rezerva, care va permite redistribuirea unor burse în cazurile de renuntare din partea celor din lista de baza.
4.7. Organizatorii proiectelor (I.1.2.)
a) Proiectele pentru tineri aflati în formare profesionala initiala și pentru tineri muncitori [(masurile I.1.2.a) și b)] vor fi organizate direct de către promotori, fără a se apela la prestatori de servicii;
b) proiectele pentru formatori vor fi organizate de către promotori, sub asistența Consiliului Național "Leonardo da Vinci".
4.8. Atribuirea burselor
Participantii la proiecte de schimburi și plasamente (măsura I.1.2) beneficiaza de burse a caror evaluare depinde de durata plasamentului și de distanta la care se afla tara unde se desfășoară proiectul.
Documentele contractuale pentru acordarea suportului financiar vor fi cele propuse de către Comisia Europeana, completate cu prevederile specifice României.
O convenție financiară va fi incheiata între promotorul proiectului și Centrul Național "Leonardo da Vinci", cel tarziu până la data de 1 februarie 1998.
Detalii privind structura burselor, costurile pe care bursa le acopera, precum și alte elemente privind suportul financiar se obtin de la Centrul Național "Leonardo da Vinci", prin intermediul promotorilor de proiecte.
Se precizeaza ca, având în vedere prevederile stabilite de Comisia Europeana privind finantarea programelor europene, 70% din cuantumul bursei se acordă în avans, iar 30%, după prezentarea raportului final.
4.9. Coordonare. Urmărire
Centrul Național "Leonardo da Vinci" va coordona și va urmări realizarea proiectelor selectionate. În acest scop centrul va lucra în concordanta cu procedurile specifice Programului "Leonardo da Vinci" și se va baza pe ajutorul instituțiilor naționale și locale implicate în formarea profesionala a forței de muncă.
4.10. Evaluare
Evaluarea proiectelor este un proces continuu, care se va efectua pe mai multe niveluri:
* la nivel individual, prin autoevaluare, se vor aborda proiectele de plasamente pentru tineri muncitori și pentru schimburi de formatori;
* promotorii de proiecte vor intreprinde evaluari atât în perioada de pregatire a proiectelor, cat și în timpul derularii și după incheierea acestora;
* metode specifice de evaluare vor fi utilizate la nivel regional, iar la nivel național Centrul Național "Leonardo da Vinci" va intreprinde o analiza globală, care va urmări efectele proiectelor asupra sistemului național de formare profesionala.
4.11. Calendar
Principalele etape pentru proiectele de schimburi și plasamente (măsura I.1.2), lansate în anul 1997 în România, sunt urmatoarele:
* 15 decembrie 1997 - termenul limita până la care se primesc propunerile de proiecte de plasament și schimburi;
* 31 decembrie 1997 - termenul limita pentru notificarea promotorilor selectionati;
* 1 februarie 1998 - termenul limita pentru incheierea convențiilor financiare cu promotorii;
* 31 mai 1998 - termenul limita de pornire a proiectelor de plasamente și schimburi propuse în anul 1997.
5. Informații suplimentare
* Documentele principale privind Programul "Leonardo da Vinci" sunt "Vademecum" și "Formulare de inscriere". Ele descriu condițiile generale de eligibilitate, criteriile aplicate și principiile care stau la baza acordarii suportului financiar din partea Comisiei Europene.
Aceste documente se pot obtine de la Centrul Național "Leonardo da Vinci".
* Respectarea criteriilor de eligibilitate prezentate în "Vademecum" și "Formulare de inscriere" este obligatorie.
* Termenul limita pentru prezentarea propunerilor de proiecte (15 decembrie 1997 la Centrul Național "Leonardo da Vinci") trebuie respectat, stiindu-se ca propunerile primite după această dată nu vor mai fi luate în considerare.
* Propunerile de proiecte se trimit sau se depun de către promotor la:
CENTRUL NAȚIONAL
PENTRU PROGRAMUL DE FORMARE PROFESIONALĂ
"LEONARDO DA VINCI"
BUCUREȘTI, SPLAIUL INDEPENDENȚEI Nr. 313 - UNIVERSITATEA "POLITEHNICA",
CORP R/CAMERA 518, BUCUREȘTI - ROMÂNIA, TEL. 41.037.57 FAX. 410.32.13
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.