Decizia nr. 23
A din 5 februarie 2007 împotriva Deciziei directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 74/12 aprilie 2006
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Are ca temei 1
- Constituția din 1991 21 noiembrie 1991 CONSTITUȚIE din 21 noiembrie 1991
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
Secția a IX-a civilă și pentru cauze
privind proprietatea intelectuală
Ședința publică din 5.02.2007
Curtea compusă din:
Președinte - Georgeta Stegaru
Judecător - Viorel Voineag
Grefier - Ionică Roșioru
Pe rol se află soluționarea cererilor de apel formulate de apelanta Societatea Română de Radiodifuziune - SRR și apelanta Asociația Română de Comunicații Audiovizuale - ARCA, împotriva
Deciziei nr. 74/12 aprilie 2006
(Hotărârii arbitrale din 10 aprilie 2006), pronunțată de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, în contradictoriu cu intimații Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - (CREDIDAM), Uniunea Producătorilor de Fonograme din România - UPFR și Oficiul Român Pentru Drepturile de Autor - ORDA.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din 12 ianuarie 2007, când părțile prezente au pus concluzii pe cererile de apeluri, ce au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la 19 ianuarie 2007, 26 ianuarie 2007, 2 februarie 2007 și 5 februarie 2007 - data pronunțării prezentei decizii.
CURTEA,
asupra apelului de față, reține următoarele:
În conformitate cu art. 123^1 alin. (1) lit. f) și cu
art. 131 alin. (2) din Legea nr. 8/1996
privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale
art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 123/2005 , ORDA a emis
privind constituirea comisiei de negociere a metodologiei privind utilizarea prin radiodifuzare a fonogramelor publicate în scop comercial de către organismele de radiodifuziune.
Ca urmare a existenței unei divergențe între organismele de gestiune colectivă și utilizatori, în ceea ce privește cuantumul remunerației ce trebuie plătită către organismele de gestiune colectivă pentru radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial, s-a inițiat procedura de arbitraj cu privire la stabilirea formei finale a metodologiei privind utilizarea prin radiodifuzare a fonogramelor publicate în scop comercial de către organismele de radiodifuziune.
Prin Hotărârea arbitrală pronunțată la data de 10 aprilie 2006, Completul de arbitraj desemnat în baza
art. 131 și următoarele din Legea nr. 8/1996 , cu modificările ulterioare, a stabilit forma finală a metodologiei privind remunerația datorată artiștilor interpreți sau executanți și producătorilor de fonograme pentru radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora de către organismele de radiodifuziune, cu următorul conținut:
1. Pentru utilizarea directă sau indirectă a fonogramelor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora prin radiodifuzare, organismele de radiodifuziune au obligația să plătească o remunerație unică echitabilă organismelor de gestiune colectivă ale artiștilor interpreți sau executanți și producătorilor de fonograme.
2. Utilizarea prin radiodifuzare a fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, aduse anterior la cunoștința publică, și ale căror drepturi conexe patrimoniale se află în termenele de protecție prevăzute de lege, de către organismele de radiodifuziune, se face în baza prevederilor art. 98 alin. (1) lit. g), art. 105 alin. (1) lit. f), art. 106^5 și ale
art. 112^1 din Legea nr. 8/1996 , modificată și completată.
3. În cazul utilizării fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora în spoturi publicitare, în spoturi de promovare a unui post de radio, în generice de emisiuni sau rubrici proprii ale acestora, producătorul spoturilor, respectiv realizatorul emisiunii sau al rubricii proprii, are obligația de a obține acordul expres al producătorului de fonograme, care va fi comunicat în cel mult două zile de la solicitare.
4. Societatea Română de Radiodifuziune are obligația să plătească trimestrial organismelor de gestiune colectivă desemnate de ORDA drept colectori pentru artiștii interpreți sau executanți și producătorii de fonograme o remunerație reprezentând drepturi conexe patrimoniale pentru utilizarea fonogramelor publicate în scop comercial sau ale reproducerii acestora, în sumă forfetară de 5.000.000 RON pentru anul 2006, respectiv 2.500.000 RON pentru fiecare categorie de beneficiari, respectiv artiștii interpreți sau executanți și producătorii de fonograme.
5. Pentru anii 2007 și 2008 Societatea Română de Radiodifuziune are obligația de a plăti aceeași sumă indexată cu indicele de inflație.
6. Utilizatorii, alte organisme comerciale de radiodifuziune decât Societatea Română de Radiodifuziune, au obligația să plătească trimestrial organismelor de gestiune colectivă desemnate de ORDA drept colectori pentru artiștii interpreți sau executanți și producătorii de fonograme o remunerație reprezentând drepturi conexe patrimoniale pentru utilizarea fonogramelor publicate în scop comercial sau ale reproducerilor acestora, într-un procent din totalul veniturilor brute lunare obținute din activitatea de radiodifuzare (publicitate și barter), respectiv:
a) 2% pentru anul 2006;
b) 2,2% pentru anul 2007;
c) 2,4% pentru anul 2008.
7. Din totalul veniturilor brute lunare obținute din activitatea de radiodifuzare se scad TVA și alocația bugetară, dacă este cazul. În lipsa acestor încasări baza de calcul o constituie cheltuielile ocazionate de utilizare.
8. Utilizatorii au obligația să transmită organismelor de gestiune colectivă ale artiștilor interpreți și producătorilor de fonograme, până la data de 25 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, un raport care va cuprinde:
a) lista completă, în format electronic, a fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora radiodifuzate, conform modelului de playlist din tabelul de mai jos. Aceste liste constituie baza de repartizare a remunerațiilor încasate de organismele de gestiune colectivă a drepturilor conexe prevăzute în prezenta metodologie;
N
r.
c
r
t.
Data
difu-
zării
Mi-
nu
te
Se-
cun
de
Ti-
tlu
pie-
să
Au-
tor
mu-
zi
că
Ar-
tist
Orches
tră/
for-
mație/
grup
Nr.
ar-
tiști
Al-
bum
Nr.
ca-
ta-
log
Pro
du
că
tor
Tară
Anul
inreg.
F/V
1
2
4
5
7
8
11
12
13
14
15
16
17
18
19
b) baza de calcul a sumelor virate.
9. Raportul va fi transmis în format electronic și va fi însoțit de o adresă de înaintare purtând numele reprezentantului legal, semnătura acestuia și ștampila utilizatorului, adresă prin care va fi confirmată pe propria răspundere veridicitatea informațiilor ce sunt conținute în raport.
10. Remunerația se plătește trimestrial până la data de 26 a primei luni următoare trimestrului pentru care este datorată.
11. La solicitarea scrisă a organismelor de gestiune colectivă, după efectuarea plăților, utilizatorul are obligația de a comunică acestora copii certificate pe proprie răspundere de reprezentantul legal de pe documentele cuprinzând informațiile pe baza cărora s-a determinat baza de calcul. Utilizatorul care a primit din partea organismelor de gestiune colectivă o asemenea cerere va avea un termen de maximum 15 zile calendaristice pentru pregătirea documentației solicitate.
12. Organismele de gestiune colectivă au dreptul să ceară un audit extern, pentru examinarea corectitudinii calculării remunerației, de către un auditor agreat de toate părțile.
13. Pentru întârzieri la plată, utilizatorii datorează penalități de 0,1% aferente sumelor neachitate la termen, pe zi de întârziere.
14. Prezenta metodologie va putea fi modificată numai după 3 ani de la data publicării sale în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepția cazului în care dispozițiile
privind dreptul de autor și drepturile conexe sunt modificate înainte de împlinirea acestui termen, caz în care organismele de gestiune colectivă sau utilizatorii vor putea solicita inițierea unei noi proceduri de negociere și înainte de împlinirea termenului de 3 ani.
Pentru a pronunța această hotărâre, Completul de arbitraj a reținut, în esență, următoarele:
- SRR a declarat în timpul negocierilor o pondere a utilizării repertoriului celor două organisme de gestiune colectivă de 30%, pentru ca în întâmpinare să menționeze un procent de 42%, iar în punctajul comun un procent de 43,54%. Din datele Consiliului Național al Audiovizualului (CNA) rezultă că ponderea utilizării repertoriului celor două organisme de gestiune colectivă este de 46,13%;
- SRR a recunoscut utilizarea repertoriului la nivelul de 43,54%, context în care, față de dispozițiile
art. 131^1 alin. (4) din Legea nr. 8/1996 , cu modificările și completările ulterioare, ce obligă la negocierea metodologiilor, fără a se ține seama de criteriile prevăzute de alin. (1) lit. c) și e), "repertoriile fiind considerate repertorii extinse", și având în vedere solicitarea SRR de acordare a unui procent de 2% din veniturile ponderate obținute de SRR din activitatea de radiodifuzare, se justifică majorarea acestui procent proporțional cu creșterea ponderii, ajungându-se efectiv la un procent de 2,94%;
- față de împrejurarea că în anul 2004 s-a prevăzut achitarea de către SRR a sumei de 3.735.004 lei RON celor două organisme de gestiune colectivă, ceea ce reprezintă 2,1% din veniturile ponderate ale SRR, prin aplicarea procentului de 2,94% la acea sumă, rezultă pentru anul 2006 o sumă forfetară de 5.215.005 RON, ceea ce înseamnă mai mult decât au solicitat organismele de gestiune colectivă CREDIDAM și UPFR;
- având în vedere că organismele de gestiune colectivă și SRR au agreat și ipoteza stabilirii unei remunerații forfetare, Completul de arbitraj a hotărât că SRR trebuie să plătească celor două organisme de gestiune colectivă suma forfetară de 5.000.000 lei, pentru anii 2007 și 2008, suma urmând a fi actualizată cu indicele inflației;
- în ceea ce privește celelalte organisme de radiodifuziune, Completul de arbitraj a hotărât că acestea trebuie să plătească un procent din totalul veniturilor brute lunare, respectiv 2% pentru anul 2006, 2,2% pentru anul 2007 și 2,4% pentru anul 2008.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE - SRR și ASOCIAȚIA ROMÂNĂ DE COMUNICAȚII AUDIOVIZUALE - ARCA.
A. Apelul formulat de apelanta SRR a fost depus la ORDA, instituție care a dispus înaintarea acestuia către Curtea de Apel București, unde a fost înregistrat sub nr. 5.588/2/2006 pe rolul Secției a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Apelanta SRR a invocat nelegalitatea și netemeinicia hotărârii arbitrale expunând, în esență, următoarele critici:
1. referitor la pct. 1 al metodologiei: legiuitorul a prevăzut că pentru situația fonogramelor publicate în scop comercial gestiunea colectivă este facultativă, iar nu obligatorie, împrejurare în care trebuia să se țină seama și de dispozițiile
art. 131^1 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 8/1996 , potrivit cărora trebuia să se țină seama la stabilirea remunerației și de "proporția utilizărilor pentru care utilizatorul a îndeplinit obligațiile de plată prin contracte directe cu titularii de drepturi";
2. în ceea ce privește pct. 3 al metodologiei: prin acest punct Completul de arbitraj a stabilit necesitatea obținerii unui acord suplimentar din partea producătorilor, pentru utilizarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora în spoturi publicitare, în spoturi de promovare a unui post de radio sau în generice de emisiuni ori rubrici proprii ale acestora. Acest acord este nelegal și nenecesar,iar obligația obținerii unui astfel de acord nu poate fi stabilită într-o metodologie care privește activitatea de radiodifuzare, ci în raporturile dintre producătorul spotului publicitar și organismele de gestiune colectivă. În plus, obligația producătorului spotului publicitar nu poate fi transferată SRR, care nu este decât un prestator care transmite spotul respectiv. În ceea ce privește spoturile de promovare a unor emisiuni-programe de radio, acordul organismelor de gestiune colectivă trebuie să fie același cu cel de la art. 1 din metodologie, deci cel dat prin autorizația-licență neexclusivă;
3. referitor la pct. 4-5 din metodologie: modificarea
prin
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 123/2005 , în sensul eliminării limitelor procentuale privind plata remunerației de maximum 3% pentru drepturi conexe și 10% pentru drepturi de autor, nu justifică o majorare a pretențiilor intimatelor față de prevederile Protocolului privind Metodologia de plată a remunerației respective, publicat în data de 6 mai 2005 în Monitorul Oficial al României, Partea I. Este neîntemeiată decizia Completului de arbitraj prin care s-a stabilit creșterea de la 2,1% asupra veniturilor ponderate în anul 2005 la 4,5% pentru anii 2006-2008. În mod greșit, Completul de arbitraj a avut în vedere la stabilirea ponderii utilizării și acele fonograme pentru care organismele de gestiune colectivă nu au mandat de reprezentare în condițiile legii.
În acest sens, un procent total de 7,5% din înregistrările sonore radiodifuzate de SRR nu intră în gestiunea colectivă deoarece SRR este producător asupra acestora (4%), are drept de radiodifuzare în baza schimburilor reciproce cu membrii Uniunii Europene de Radio UER (2%) sau are încheiat în mod direct contract de licență cu Casa de producție Euromusic (1,5%). Ponderea utilizării repertoriilor de către SRR este un factor fluctuant și de aceea plata remunerației trebuie să se facă proporțional cu utilizarea repertoriului.
Metodologia trebuia să prevadă principii, și nu situații punctuale referitoare la sumele pretinse și achitate, ci formula de calcul a remunerației (baza de calcul și procentul), și nu elemente variabile, cum este ponderea. În raport de cuantumul remunerației pe care l-a plătit SRR pe anii 2003-2005 este total nejustificată creșterea acesteia la suma considerabilă de 5.000.000 lei (RON). În mod greșit, Completul de arbitraj a aplicat procentul de 2,94% la veniturile totale ale SRR, iar nu la veniturile ponderate cu 43%.
4. referitor la pct. 8 din metodologie: există o imposibilitate obiectivă de a pune în aplicare această dispoziție, fiind încălcate, de altfel, și dispozițiile
art. 130 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 8/1996 .
De asemenea, apelanta SRR a solicitat și suspendarea executării hotărârii arbitrale atacate până la soluționarea irevocabilă a cauzei, invocându-se, în esență, faptul că nu s-a stabilit în mod clar domeniul de aplicare al acesteia, respectiv nu s-a determinat repertoriul de fonograme publicate în scop comercial pentru care se datorează remunerație, precum și faptul că în cazul admiterii acțiunii recuperarea sumelor plătite deja organismelor de gestiune colectivă s-ar face foarte greu.
B. Cererea de apel formulată de ARCA a fost depusă inițial la Curtea de Apel București, unde a fost înregistrată sub nr. 5.760/2/2006 pe rolul Secției a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Ulterior, aceeași cerere a fost depusă și la ORDA, fiind înaintată instanței.
Apelanta ARCA a invocat nelegalitatea și netemeinicia hotărârii arbitrale, expunând, în esență, următoarele critici:
- hotărârea arbitrală este rezultatul procedurilor declanșate prin
Decizia ORDA nr. 216/2005 , decizie ce a fost anulată prin Sentința civilă nr. 940/20 aprilie 2006 de Curtea de Apel București. Având în vedere faptul că actul administrativ de instituire a comisiilor de negociere este nelegal, rezultă că și rezultatul generat prin acțiunea de negociere este nelegal;
- art. 1 și 6 din metodologie extind în mod nelegal obligația de plată a remunerației la toate fonogramele publicate în scop comercial aflate în termenele de protecție de societăți de radiodifuziune și nu o rezumă numai la cele aflate în repertoriul gestionat de organismele de gestiune colectivă. Atât timp cât metodologia a avut ca obiect fonogramele publicate în scop comercial rezultă că gestiunea colectivă este facultativă, iar nu obligatorie, astfel cum prevede
art. 123^2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 8/1996 , spre deosebire de art. 123^1 alin. (1) lit. f) din aceeași lege, care prevede că gestiunea colectivă este obligatorie numai în cazul fonogramelor de comerț;
- prin urmare, în mod nelegal, nu s-a ținut seama la stabilirea remunerației și de criteriul prevăzut la
art. 131^1 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 8/1996 , respectiv nu s-a ținut seama de repertoriul gestionat de organismul de gestiune colectivă pentru membrii proprii, precum și pentru membrii altor organisme străine similare, în baza contractelor de reprezentare. De asemenea, trebuia să se țină seama și de criteriul prevăzut la lit. e) din același articol, respectiv de proporția utilizărilor pentru care utilizatorul a îndeplinit obligațiile de plată prin contracte directe cu titularii de drepturi;
- deși art. 131^1 alin. (3) din legea dreptului de autor prevede că remunerațiile pot fi solicitate numai în măsura în care se realizează o utilizare a operelor, metodologia nu face nicio diferențiere în raport de procentul de utilizare care poate fi diferit de la o societate de radiodifuziune la alta. Faptul că legea introduce un reper al dreptului de a solicita remunerații constând în raportarea acestora la "măsura utilizării operelor" impune o diferențiere între utilizări de grade diferite, care trebuie să corespundă unor diferențieri ale cuantumului procentual sau forfetar al remunerației;
- procentul de 2,5% stabilit de metodologie este mai ridicat decât scara de procente practicată în Europa;
- art. 3 din metodologie contravine dispozițiilor legale deoarece metodologia privind exercitarea dreptului la remunerația unică echitabilă nu trebuie să includă prevederi privind obținerea autorizării radiodifuzării fonogramelor;
- prin art. 8 din metodologie se dispune o soluție imposibil de aplicat sub raport contabil, datele solicitate fiind imposibil de procurat, încălcându-se în același timp și prevederile art. 130 alin. (1) lit. h) din lege.
De asemenea, apelanta ARCA a solicitat și suspendarea executării hotărârii arbitrale atacate până la soluționarea irevocabilă a cauzei, invocându-se, în esență, faptul că în condițiile în care se anulează hotărârea recuperarea sumelor plătite deja organismelor de gestiune colectivă s-ar realiza foarte greu.
La termenul de judecată din data de 10 noiembrie 2006 s-a dispus conexarea dosarului nr. 5.760/2/2006 la dosarul nr. 5.588/2/2006, considerentele fiind expuse în cuprinsul încheierii de la acel termen.
C. În ședința publică din data de 13 octombrie 2006 apelanta SRR a depus o cerere prin care și-a restrâns motivele de apel depuse inițial, cerere prin care a solicitat să se ia act că solicită modificarea pct. 4 al metodologiei, în sensul reducerii sumei pe care a fost obligată să o plătească celor două organisme de gestiune colectivă de la 5.000.000 lei la 2.320.060 lei. De asemenea, a reiterat cererea de suspendare a hotărârii arbitrale.
În motivarea acestei cereri apelanta SRR a arătat, în esență, că hotărârea a stabilit cuantumul remunerației cu aplicarea greșită a legii, în sensul că a fost aplicat procentul de 2,94% la veniturile totale ale SRR în loc să fie aplicat la veniturile ponderate, corespunzător utilizării fonogramelor publicate în scop comercial.
Prin Încheierea din 23 octombrie 2006, Curtea a respins ca nefondată cererea de suspendare a hotărârii arbitrale atacate, pentru considerentele expuse în respectiva încheiere.
Intimatul CREDIDAM a formulat întâmpinare la apelul formulat de SRR, astfel cum au fost modificate motivele de apel ulterior, solicitând respingerea acestuia ca nefondat, în esență, pentru următoarele considerente:
- susținerea că remunerația echitabilă poate fi colectată individual de către titularii drepturilor sau numai prin acordarea unui mandat special dat organismelor de gestiune colectivă este în contradicție cu dispozițiile
art. 123^1 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 8/1996 . Se ignoră astfel specificul dreptului la remunerație și multitudinea de artiști interpreți sau executanți a căror prestații sunt utilizate;
- invocarea noțiunii de comunicare publică, în sensul că nu toate fonogramele utilizate de apelantă în emisiuni reprezintă comunicare publică, motiv pentru care pentru acestea nu s-ar datora remunerație, este incorectă, având în vedere definiția legală a acestei noțiuni;
- nu poate fi avut în vedere Protocolul încheiat anterior
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 123/2005 , deoarece acesta avea la bază alte reglementări legale.
Intimatul CREDIDAM a formulat întâmpinare la apelul formulat de ARCA, solicitând respingerea acestuia ca nefondat, în esență, pentru următoarele considerente:
- împrejurarea că instanța a anulat decizia ORDA prin care s-au stabilit organismele de gestiune colectivă care să negocieze metodologiile privind remunerațiile echitabile, după ce metodologiile au fost supuse procedurii de arbitraj, nu semnifică anularea automată a acestor acte, care nu se găsesc în raport de subsecvență cu decizia ORDA ce a intrat deja în circuitul civil și a produs efecte autonome;
- susținerea apelantei în sensul că remunerația echitabilă nu trebuie colectată în mod obligatoriu printr-un organism de gestiune colectivă este nefondată, fiind în contradicție cu dispozițiile
art. 123^1 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 8/1996 , care reglementează gestiunea colectivă obligatorie;
- este anormal și inoportun ca fiecare artist interpret să ceară drepturile patrimoniale de la fiecare televiziune în parte, în condițiile în care utilizarea la care se referă legea are caracter continuu, inapt a fi urmărit sau valorificat prin fiecare titular individual de drept.
Intimata UPFR a formulat întâmpinare la apelul formulat de SRR, astfel cum au fost modificate motivele de apel ulterior, solicitând respingerea acestuia ca nefondat, în esență, pentru următoarele considerente:
- în mod eronat s-a susținut că nu s-a ținut seama la stabilirea remunerației de ponderea utilizării fonogramelor în propriile programe, din probele administrate în procedura arbitrajului și declarațiile SRR, rezultând că procentul a avut în vedere și ponderea utilizării;
- în mod greșit s-a susținut că SRR ar avea dreptul să își gestioneze singură drepturile conexe pentru operele în care a avut calitatea de producător. Fiind vorba despre o gestiune colectivă obligatorie, aceste drepturi conexe vor fi gestionate de către organismele de gestiune colectivă, urmând ca și SRR să încaseze de la acestea sume de bani cu titlu de remunerație;
- în mod corect Completul de arbitraj a stabilit procentul de 2,94%, raportându-se la remunerația pe care a plătit-o SRR pentru anul 2004, reținând și ponderea utilizării fonogramelor în anul respectiv. În condițiile în care ponderea utilizării a crescut în anul 2006 și procentul a crescut în mod proporțional.
În dovedirea apelurilor și în apărare s-a administrat proba cu înscrisuri.
D. La ultimul termen de judecată, apelanta ARCA a renunțat la cererea de suspendare a hotărârii arbitrale atacate, precum și la motivul de apel prin care a solicitat anularea hotărârii arbitrale ca urmare a anulării deciziei ORDA prin care au fost desemnate organismele de gestiune colectivă să participe la negocieri privind stabilirea remunerațiilor echitabile.
De asemenea, s-a pus în vedere apărătorului SRR să depună la dosar cererea de restrângere a motivelor de apel semnată de reprezentantul legal al acestei instituții, formalitate îndeplinită până la data pronunțării prezentei decizii.
E. Tot la ultimul termen de judecată s-au invocat și nulitatea apelului formulat de ARCA, pe motiv că acesta ar fi fost depus în mod direct la instanța de judecată, și tardivitatea apelului formulat de această apelantă și depus în mod direct la ORDA.
Curtea a acordat cuvântul părților atât cu privire la excepțiile formulate, cât și cu privire la fondul celor două apeluri.
Analizând cele două apeluri de față, Curtea reține următoarele:
I. În primul rând se impune a analiza excepția nulității apelului depus de ARCA în mod direct la instanță, în speță la Curtea de Apel București.
Argumentele părților:
Intimații CREDIDAM și UPFR au invocat nulitatea cererii inițiale de apel formulate de ARCA, pe motiv că aceasta a fost depusă în mod direct la instanță, respectiv Curtea de Apel București. În drept, s-au invocat dispozițiile
art. 131^2 alin. (9) din Legea nr. 8/1996 , coroborat cu art. 288 alin. 2 din Codul de procedură civilă.
Apelanta ARCA a solicitat respingerea excepției de nulitate a apelului considerând că din interpretarea
art. 131^2 alin. (9) din Legea nr. 8/1996
rezultă că cererea de apel se depune în mod direct la instanță.
Dispoziții legale relevante:
Articolul 131
^2 din Legea nr. 8/1996 :
"(1) Negocierea metodologiilor se desfășoară conform programului stabilit între cele două părți, pe o durată de maximum 30 de zile calendaristice de la data constituirii comisiei.
(2) Înțelegerea părților cu privire la metodologiile negociate se consemnează într-un protocol care se depune la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor. Protocolul se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, pe cheltuiala organismelor de gestiune colectivă, prin decizie a directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, emisă în termen de 5 zile de la data depunerii. Metodologiile astfel publicate sunt opozabile tuturor utilizatorilor din domeniul pentru care s-a negociat și tuturor importatorilor și fabricanților de suporturi și aparate pentru care se datorează remunerația compensatorie pentru copia privată, conform art. 107.
(3) Oficiul Român pentru Drepturile de Autor poate fi solicitat, pentru inițierea procedurii de arbitraj efectuate de către arbitri, în următoarele situații:
a) entitățile care alcătuiesc o parte ce urmează să participe la negociere nu au putut conveni asupra punctului de vedere comun ce trebuie prezentat celeilalte părți;
b) cele două părți aflate în negociere nu au putut conveni o formă unică a metodologiei în termenul prevăzut la alin. (1);
c) organismele de gestiune colectivă nu au putut conveni încheierea unui protocol de repartizare a remunerațiilor și de stabilire a comisionului datorat colectorului unic.
(4) Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, în termen de 5 zile de la solicitarea arbitrajului, convoacă părțile în vederea desemnării, prin tragere la sorți, a 5 arbitri titulari, care vor constitui completul de arbitraj, și a 3 arbitri de rezervă. Aceștia din urmă îi vor înlocui, în ordinea tragerii la sorți, pe arbitrii titulari indisponibili. Desemnarea arbitrilor prin tragere la sorți se face și în cazul absenței părților convocate.
(5) Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, în termen de 5 zile de la data desemnării arbitrilor, convoacă la sediul său arbitrii desemnați și părțile, în vederea constituirii completului de arbitraj. Completul de arbitraj stabilește: onorariul brut, prin negociere cu părțile, primul termen, dar nu mai târziu de 5 zile, precum și locul arbitrajului și informează părțile.
...........................................................
(8) Hotărârea arbitrală privind forma definitivă a metodologiilor se comunică părților de către Oficiul Român pentru Drepturile de Autor și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, pe cheltuiala Oficiului, prin decizie a directorului general, emisă în termen de 5 zile de la data depunerii. Metodologiile astfel publicate sunt opozabile tuturor utilizatorilor din domeniul pentru care s-a negociat și nu se pot acorda reduceri la plata remunerațiilor datorate, altele decât cele prevăzute în metodologiile publicate.
(9) În termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a hotărârii arbitrale, părțile pot face apel împotriva acesteia la instanța Curții de Apel București, care se va pronunța asupra cauzei în complet civil. Hotărârea arbitrală este executorie de drept până la pronunțarea soluției cu privire la menținerea sau modificarea metodologiilor. Soluția Curții de Apel București este definitivă și irevocabilă, se comunică Oficiului Român pentru Drepturile de Autor și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, pe cheltuiala Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, prin decizie a directorului general, emisă în termen de 5 zile de la data comunicării.
(10) Metodologiile negociate sau stabilite conform prevederilor alin. (1)-(9) nu sunt opozabile utilizatorilor care la data declanșării procedurii de negociere a metodologiilor se află în curs de negociere directă a unui contract de licență sau au încheiat deja aceste negocieri cu organismele de gestiune colectivă."
Articolul 153
din Legea nr. 8/1996 :
"Dispozițiile prezentei legi se completează cu dispozițiile dreptului comun."
Articolul 288
alin. 2 din Codul de procedură civilă:
"Apelul se depune la instanța a cărei hotărâre se atacă, sub sancțiunea nulității."
Articolul 6
alin. 1, prima teză din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale:
Dreptul la un proces echitabil
"1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa."
Articolul 20
alin. (1) din Constituția României:
Tratatele internaționale privind drepturile omului
"(1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte."
Articolul 21
alin. (1) și (2) din Constituția României:
"(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.
(2) Nicio lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept."
Aprecierea Curții
Prezentul litigiu are drept cauză neînțelegerile dintre organismele de gestiune colectivă (în calitate de reprezentanți ai titularilor de drepturi conexe drepturilor de autor) și organismele de radiodifuziune în legătură cu metodologia privind remunerația datorată artiștilor interpreți sau executanți și producătorilor de fonograme pentru radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora de către organismele de radiodifuziune.
Cu alte cuvinte, în esență, părțile nu au ajuns la un consens în ceea ce privește drepturile și obligațiile corelative cu caracter civil derivând din utilizarea fonogramelor publicate în scop comercial prin radiodifuzare de către organismele de radiodifuziune.
Astfel cum rezultă din
art. 131^2 alin. (3) și (4) din Legea nr. 8/1996 , în condițiile în care cele două părți nu ajung la un consens se inițiază o procedură de arbitraj, arbitrii desemnați urmând a stabili printr-o metodologie drepturile și obligațiile corelative cu caracter civil derivând din utilizarea fonogramelor.
Este ceea ce s-a întâmplat în speța de față, Completul de arbitraj pronunțând Hotărârea arbitrală din 10 aprilie 2006 prin care a stabilit forma finală a metodologiei.
Curtea constată că acest complet de arbitri, desemnat să stabilească forma finală a metodologiilor, nu face parte din rândul instanțelor judecătorești prevăzute de
art. 1 și 2 din Legea nr. 304/2004 .
Potrivit
art. 131^2 alin. (9) din Legea nr. 8/1996 , părțile nemulțumite de hotărârea arbitrală pot exercita împotriva acesteia calea de atac a apelului la Curtea de Apel București, care pronunță o hotărâre irevocabilă.
În condițiile în care Curtea de Apel București face parte din rândul instanțelor judecătorești prevăzute de lege (art. 1, 2 și anexa nr. 1 la
Legea nr. 304/2004 ), fiind prima și unica instanță din sistemul justiției ce are competența de a soluționa litigiul dintre părți, dispozițiile
art. 131^2 alin. (9) din Legea nr. 8/1996
consacră, în mod implicit, și dreptul de acces la justiție, drept fundamental prevăzut atât de Constituția României, cât și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Prin urmare, Curtea va avea în vedere în soluționarea excepției de nulitate a apelului și particularitatea specială a cazului, cererea de apel fiind, în fapt, prima cerere prin care este sesizată o instanță judecătorească pentru a decide asupra drepturilor și obligațiilor cu caracter civil ale părților, iar hotărârea pronunțată fiind una irevocabilă. În consecință, Curtea de Apel București nu este numai prima, ci și singura instanță judecătorească care face parte din sistemul justiției, care poate fi sesizată de părți pentru a decide asupra drepturilor și obligațiilor lor derivând din radiodifuzarea operelor muzicale.
În opinia Curții, dispozițiile
art. 131^2 alin. (9) din Legea nr. 8/1996
trebuie interpretate în mod coroborat atât cu dispozițiile Codului de procedură civilă, cât și prin prisma dispozițiilor art. 6 alin. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 21 din Constituția României, prevederi legale care stabilesc dreptul fundamental de acces la justiție.
Interpretând sistematic, literal și teleologic dispozițiile
art. 131^2 alin. (9) din Legea nr. 8/1996
cu dispozițiile art. 6 alin. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 20 și 21 din Constituția României și art. 288 alin. 2 din Codul de procedură civilă, Curtea apreciază următoarele:
Așa cum s-a arătat mai sus, dispozițiile
art. 131^2 alin. (9) din Legea nr. 8/1996
consacră, în mod implicit, și dreptul de acces la justiție, drept fundamental prevăzut atât de Constituția României, cât și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Curtea de Apel București fiind prima și singura instanță judecătorească care face parte din sistemul justiției, care poate fi sesizată de părți pentru a decide asupra drepturilor și obligațiilor lor derivând din radiodifuzarea operelor muzicale.
Intimatele au invocat nulitatea apelului pentru neîndeplinirea unei cerințe formale, respectiv ca cererea de apel să fie depusă în termenul legal la ORDA, iar nu direct la instanță.
În mod cu totul evident sancțiunea nulității apelului constituie în cazul de față o limitare a dreptului de acces la justiție, deoarece, adoptând o astfel de soluție instanța nu va decide asupra drepturilor și obligațiilor cu caracter civil ale apelantei.
Prin urmare, Curtea trebuie să examineze sensul noțiunii de "acces la justiție" pentru a decide dacă eventuala aplicare a sancțiunii nulității apelului pentru nedepunerea acestuia în termenul legal la ORDA nu afectează substanța dreptului de acces la justiție.
În ceea ce privește înțelesul noțiunii de "drept de acces la instanță" sau "dreptul de acces la justiție", acesta a fost dezvoltat în jurisprudența sa bogată de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Astfel, fără a fi un drept absolut, dreptul de acces la instanță trebuie să fie un drept efectiv.
Astfel, s-a decis că accesul efectiv la instanță poate fi afectat în cazul în care costurile de sesizare a instanței sunt foarte mari (Cauza Weissman și alții v. România, 2006) sau când din cauza complexității procedurilor și a neclarităților privind natura juridică a unor acte partea a pierdut termenul în care putea adresa o cerere justiției (Cauza De Geouffre de la Pradelle c Franța, 1992).
Nefiind un drept absolut, pot fi aduse limitări exercițiului dreptului de acces la instanță.
Limitările trebuie să respecte însă câteva principii: să fie prevăzute de lege, să urmărească un scop legitim, să nu afecteze substanța însăși a dreptului și să existe un raport rezonabil de proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele alese.
Prin prisma acestor considerații, urmează a decide dacă, în raport cu circumstanțele de fapt ale speței, poate fi aplicată sancțiunea nulității în ceea ce privește cererea de apel depusă în mod direct la instanță de către apelanta ARCA.
Pentru aceasta, Curtea consideră necesar a examina, separat și coroborat, conținutul textelor de lege relevante cuprinse în
și în Codul de procedură civilă.
Procedând la acest demers judiciar, Curtea apreciază următoarele:
1. Dispozițiile
art. 131^2 alin. (9) din Legea nr. 8/1996
sunt redactate în mod defectuos, motiv pentru care, procedând la o interpretare literală, părțile interesate ar putea ajunge la opinii diferite în ceea ce privește locul (instituția) unde trebuie depus apelul împotriva hotărârii arbitrale.
În acest sens, Curtea constată modul de redactare a
art. 131^2 alin. (9) din Legea nr. 8/1996 :
"În termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a hotărârii arbitrale, părțile pot face apel împotriva acesteia la instanța Curții de Apel București, care se va pronunța asupra cauzei în complet civil."
După cum se observă, textul stabilește în mod lipsit de orice echivoc care este calea de atac împotriva hotărârii arbitrale și care este instanța competentă să o judece.
În ceea ce privește locul (instituția) la care se depune apelul, Curtea constată modul defectuos de redactare a textului, acesta fiind susceptibil de două interpretări diferite:
a) într-o primă interpretare s-ar putea considera că, în realitate, textul de lege stabilește doar instanța competentă să judece apelul și nu dispune nimic cu privire la locul unde se depune cererea de apel. "A se face apel la instanța CAB" poate fi interpretat în sensul de a se indica instanța judecătorească unde se judecă apelul, iar nu unde se depune cererea de apel. Un argument suplimentar în sprijinul acestei interpretări ar fi acela că textul de lege respectiv este unul cu caracter special și, prin urmare, numai ce rezultă în mod neechivoc din cuprinsul acestuia derogă de la dispozițiile de drept comun din materia apelului. Atât timp cât din cuprinsul textului rezultă în mod neechivoc care este instanța competentă să judece apelul, rezultă că numai acest aspect este derogatoriu, iar nu și altele.
Prin urmare, cât privește modul de sesizare a instanței,
se completează cu normele cu caracter general prevăzute în materia apelului de Codul de procedură civilă, și anume art. 288 alin. 2 care prevede că apelul se depune la instanța a cărei hotărâre se atacă;
b) într-o a doua interpretare se poate considera că textul de lege stabilește în mod implicit și locul unde se depune cererea de apel, și anume la instanța competentă să judece apelul.
Astfel, textul prevede că părțile pot face apel împotriva acesteia la instanță. Folosirea prepoziției "la" înaintea complementului circumstanțial de loc "instanță" poate sugera și ideea că apelul (de fapt, cererea de apel) nu numai că se judecă la Curtea de Apel București, dar se și depune la această instanță. Dacă legiuitorul nu ar fi dorit să reglementeze și locul unde se depune cererea de apel, atunci ar fi folosit următoarea redactare: părțile pot face apel împotriva acesteia, care se judecă de instanța Curții de Apel București.
2. Interpretând sistematic și literal dispozițiile
art. 131^2 alin. (9) din Legea nr. 8/1996
cu cele prevăzute de art. 288 alin. 2 din Codul de procedură civilă, se poate ajunge iarăși la opinii diferite în ceea ce privește chestiunea locului unde se depune apelul.
a) Astfel, unii ar putea să considere că ORDA sau Completul de arbitraj care a pronunțat hotărârea arbitrală trebuie asimilată/asimilat noțiunii de "instanță" la care face referire art. 288 alin. 2 din Codul de procedură civilă, deoarece hotărârea arbitrală este asimilată de legiuitor unei hotărâri judecătorești pronunțate de o instanță judecătorească, argumentul principal fiind acela că legiuitorul a prevăzut calea de atac a apelului împotriva acesteia.
b) Dimpotrivă, alții ar putea să considere că în sfera noțiunii de "instanță" prevăzută la art. 288 alin. 2 din Codul de procedură civilă, nu intră și Completul de arbitraj ce a luat naștere și a fost organizat ad-hoc de către ORDA pentru stabilirea formei finale a metodologiilor. Astfel, din întreaga economie a dispozițiilor cuprinse în Codul de procedură civilă în materia apelului rezultă că este vorba despre apelul îndreptat împotriva hotărârilor pronunțate de instanțe judecătorești, iar nu de către alte instanțe.
În raport de cele constatate Curtea reține următoarele concluzii:
Sub un prim aspect, Curtea constată că redactarea textului
art. 131^2 alin. (9) din Legea nr. 8/1996
este defectuoasă, existând argumente serioase ce ar putea determina părțile să interpreteze că cererea de apel se poate depune și în mod direct la instanța competentă, în speță Curtea de Apel București [a se vedea mai sus pct. I.1 lit. b) coroborat cu dispozițiile art. 6 alin. 1].
De asemenea, chiar și într-o eventuală interpretare sistematică a dispozițiilor
art. 131^2 alin. (9) din Legea nr. 8/1996
în raport cu cele prevăzute de art. 288 alin. 2 din Codul de procedură civilă există argumente rezonabile ce ar putea determina părțile să interpreteze că cererea de apel se poate depune și în mod direct la instanța competentă [a se vedea mai sus pct. I.2 lit. b)].
În aceste condiții Curtea constată că textele de lege care reglementează sesizarea instanței cu o cerere de apel împotriva hotărârii arbitrale sunt neclare, iar a dispune anularea cererii apelantei pentru motivul că nu le-a interpretat într-un sens, ci în altul, ar însemna a se aduce atingere dreptului efectiv la o instanță.
Atât timp cât Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că neclaritățile privind natura juridică a unor acte pot constitui obstacole pentru realizarea accesului efectiv la o instanță (Cauza De Geouffre de la Pradelle c Franța, 1992), prin similitudine se poate reține și faptul că lipsa de claritate a normelor care reglementează modul de sesizare a instanței afectează acest drept.
În consecință, Curtea apreciază că nu poate să dispună anularea cererii de apel depuse de apelanta ARCA în mod direct la instanță.
Sub un al doilea aspect, Curtea apreciază că nici dacă s-ar interpreta în mod imperativ că apelul trebuie depus la ORDA, sancțiunea anulării acestuia pentru motivul că a fost depus direct la instanță nu corespunde principiilor ce trebuie să fie respectate în ceea ce privește orice limitare a dreptului de acces la justiție.
Astfel, considerând că sancțiunea nulității este prevăzută de lege, Curtea nu întrevede care ar fi acel scop legitim pentru aplicarea ei.
Dacă pentru o hotărâre pronunțată de instanța judecătorească necesitatea depunerii cererii de apel la instanța care a pronunțat-o este justificată de asigurarea unei bune administrări a justiției (verificarea îndeplinirii termenelor pentru exercitarea căii de atac, verificarea rămânerii sau nu definitive a hotărârii, în funcție de limitele căii de atac, înaintarea dosarului către instanța competentă să soluționeze calea de atac, statistici privind sistemul judiciar), în cazul hotărârii arbitrale pronunțate în condițiile
art. 131^2 din Legea nr. 8/1996
astfel de cerințe nu sunt îndeplinite. Hotărârea arbitrală este executorie și nu se prevede nicăieri obligația ORDA de a înainta instanței împreună cu cererea de apel și dosarul în care s-a pronunțat hotărârea arbitrală.
Prin urmare, dacă sancțiunea nulității apelului pentru nedepunerea la instanța prevăzută de lege vizează un scop legitim (buna administrare a justiției) atunci când această cale de atac este formulată împotriva unei hotărâri judecătorești, un astfel de scop lipsește în cazul în care s-ar aplica o aceeași sancțiune și în cazul apelului declarat împotriva hotărârii arbitrale pronunțate în condițiile
art. 131^2 din Legea nr. 8/1996 .
Având în vedere aceste considerente, Curtea va respinge ca nefondată excepția nulității cererii de apel depuse de apelanta ARCA direct la instanță.
II. În ceea ce privește apelul declarat de ARCA, astfel cum au fost restrânse motivele acestuia la ultimul termen de judecată, Curtea reține următoarele:
Prin apelul formulat de ARCA s-au expus, în esență, următoarele critici esențiale:
1. art. 1 și 6 din metodologie extind în mod nelegal obligația de plată a remunerației la toate fonogramele publicate în scop comercial aflate în termenele de protecție de societăți de radiodifuziune și nu o rezumă numai la cele aflate în repertoriul gestionat de organismele de gestiune colectivă. Atât timp cât metodologia a avut ca obiect fonogramele publicate în scop comercial rezultă că gestiunea colectivă este facultativă, iar nu obligatorie, astfel cum prevede
art. 123^2 lit. f) din Legea nr. 8/1996 , spre deosebire de art. 123^1 lit. f) din aceeași lege, care prevede că gestiunea colectivă este obligatorie numai în cazul fonogramelor de comerț. Prin urmare, în mod nelegal nu s-a ținut seama la stabilirea remunerației și de criteriile prevăzute la
art. 131^1 alin. (1) lit. c) și e) din Legea nr. 8/1996 , respectiv nu s-a ținut seama de repertoriul gestionat de organismul de gestiune colectivă pentru membrii proprii, precum și pentru membrii altor organisme străine similare, în
baza contractelor de reprezentare, și de proporția utilizărilor pentru care utilizatorul a îndeplinit obligațiile de plată prin contracte directe cu titularii de drepturi.
Deși art. 131^1 alin. (3) din legea dreptului de autor prevede că remunerațiile pot fi solicitate numai în măsura în care se realizează o utilizare a operelor, metodologia nu face nicio diferențiere în raport de procentul de utilizare care poate fi diferit de la o societate de radiodifuziune la alta. Faptul că legea introduce un reper al dreptului de a solicita remunerații constând în raportarea acestora la "măsura utilizării operelor" impune o diferențiere între utilizări de grade diferite, care trebuie să corespundă unor diferențieri ale cuantumului procentual sau forfetar al remunerației. Procentul de 2,5% stabilit de metodologie este mai ridicat decât scara de procente practicate în Europa;
2. art. 3 din metodologie contravine dispozițiilor legale, deoarece metodologia privind exercitarea dreptului la remunerația unică echitabilă nu trebuie să includă prevederi privind obținerea autorizării radiodifuzării fonogramelor;
3. prin art. 8 din metodologie se dispune o soluție imposibil de aplicat sub raport contabil, datele solicitate fiind imposibil de procurat, încălcându-se în același timp și prevederile art. 130 alin. 1) lit. h) din lege.
Analizând succesiv aceste critici, Curtea reține următoarele:
1. În ceea ce privește prima critică, aceasta ridică mai multe probleme pe care instanța este chemată să le rezolve, și anume:
A. sensul noțiunilor de "fonograme publicate în scop comercial" și "fonograme de comerț" și existența sau nu a unui regim juridic diferit cu privire la acestea;
B. care sunt fonogramele ce au făcut obiectul arbitrajului;
C. legalitatea și temeinicia pct. 1 și 6 din metodologie în raport cu rezolvarea problemelor anterioare.
A. În ceea ce privește sensul sintagmelor de "fonograme publicate în scop comercial" și "fonograme de comerț", Curtea constată următoarele:
Apelanta ARCA a invocat faptul că obiectul arbitrajului l-au constituit neînțelegerile dintre părți cu privire la remunerația datorată pentru radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial, iar nu pentru radiodifuzarea fonogramelor de comerț, motiv pentru care gestiunea colectivă a drepturilor este una facultativă, iar nu obligatorie, cu consecințe juridice sub aspectul aplicării dispozițiilor
art. 131^1 alin. (1) lit. c) și lit. e) din Legea nr. 8/1996 .
Apelanta nu a încercat să definească cele două sintagme, arătând doar că există o diferență evidentă de regim juridic între acestea, astfel cum rezultă din cuprinsul art. 123^1 lit. f) și al
art. 123^2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 8/1996 .
Cu privire la această problematică, intimatele au considerat că gestiunea colectivă este una obligatorie. Nu au expus un punct de vedere cu privire la stabilirea sensului celor două sintagme.
În ceea ce privește Completul de arbitraj, Curtea constată că nici acesta nu s-a preocupat a defini cele două sintagme, mulțumindu-se a aprecia că pentru radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial repertoriile sunt considerate ca fiind extinse, consecința fiind aceea că arbitrii au considerat implicit că gestiunea colectivă este una obligatorie pentru fonogramele publicate în scop comercial.
Aprecierea Curții:
Curtea constată că la momentul pronunțării hotărârii arbitrale (10 aprilie 2006) erau în vigoare dispozițiile
Legii nr. 8/1996 , astfel cum fuseseră modificate prin
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 123/2005 .
Potrivit art. 123^1 alin. (1) lit. f) din această lege, astfel cum era în vigoare la momentul respectiv:
"Gestiunea colectivă este obligatorie pentru exercitarea următoarelor drepturi:
.........................................................
f) dreptul la remunerație echitabilă recunoscut artiștilor interpreți și producătorilor de fonograme pentru comunicarea publică și radiodifuzarea fonogramelor de comerț sau a reproducerilor acestora."
Potrivit art. 123^2 alin. (1) lit. f) din această lege, astfel cum era în vigoare la momentul respectiv:
"Pot fi gestionate colectiv următoarele drepturi:
..........................................................
f) dreptul la remunerație echitabilă recunoscut artiștilor interpreți și producătorilor de fonograme pentru comunicarea publică și radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora."
Potrivit art. 131^1 alin. (1) și 4) din această lege, astfel cum era în vigoare la momentul respectiv:
"Art. 131^1. - (1) Metodologiile se negociază de către organismele de gestiune colectivă cu reprezentanții prevăzuți la art. 131 alin. (2) lit. b), ținându-se seama de următoarele criterii principale:
a) categoria titularilor de drepturi, membri sau nemembri, și domeniul pentru care se poartă negocierea;
b) categoria de utilizatori pe care îi reprezintă la negocieri structurile asociative sau ceilalți utilizatori desemnați să negocieze;
c) repertoriul, confirmat de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, gestionat de organismul de gestiune colectivă, pentru membrii proprii, precum și pentru membrii altor organisme străine similare, în baza contractelor de reprezentare;
d) proporția utilizării repertoriului gestionat de un organism de gestiune colectivă;
e) proporția utilizărilor pentru care utilizatorul a îndeplinit obligațiile de plată prin contracte directe cu titularii de drepturi;
f) veniturile obținute de utilizatori din activitatea care utilizează repertoriul ce face obiectul negocierii;
g) cheltuielile ocazionate de utilizare, în cazul în care nu există venituri.
........................................................
(3) Remunerațiile forfetare sau procentuale, prevăzute la alin. (2), pot fi solicitate numai dacă și în măsura în care sunt utilizate opere pentru care drepturile de autor sau drepturile conexe protejate se află în termenele de protecție prevăzute de lege.
(4) În cazul în care gestiunea colectivă este obligatorie conform prevederilor art. 123^1, metodologiile se negociază fără a se ține seama de criteriile prevăzute la alin. (1) lit. c) și e), repertoriile fiind considerate repertorii extinse."
După cum se observă, din cuprinsul acestor texte legale rezultă în mod evident faptul că legiuitorul a înțeles să reglementeze în mod diferit relațiile sociale privind remunerația cuvenită pentru radiodifuzarea fonogramelor de comerț față de aceeași activitate de radiodifuzare a fonogramelor publicate în scop comercial.
Posibilitatea existenței unei erori materiale în ceea ce privește redactarea textului de lege este exclusă având în vedere faptul că lit. f) a art. 123^2 alin. (1) a fost introdusă în lege pentru prima dată prin
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 123/2005 , la foarte scurt timp după ce
fusese modificată prin
Legea nr. 285/2004 , care nu prevedea în mod expres printre cazurile de gestiune facultativă și pe cele referitoare la difuzarea fonogramelor publicate în scop comercial.
De asemenea, alin. (4) al
art. 131^1 din Legea nr. 8/1996
a fost modificat tot prin
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 123/2005 , specificându-se în mod expres că numai în cazul în care gestiunea colectivă este obligatorie potrivit art. 123^1 metodologiile se negociază fără a se ține seama de criteriile prevăzute la alin. (1) lit. c) și e), repertoriile fiind considerate repertorii extinse.
Prin urmare este exclusă orice posibilă eroare de redactare a textelor de lege, concluzia fiind aceea că sintagmele "fonograme de comerț" și "fonograme publicate în scop comercial" au un înțeles propriu și un regim juridic diferit.
Pentru a stabili domeniul de aplicare al celor două noțiuni, Curtea va proceda la o analiză a modului în care s-a realizat gestiunea drepturilor conexe recunoscute artiștilor interpreți și producătorilor de fonograme, începând cu data intrării în vigoare a
și până la momentul arbitrajului.
Acest demers se impune a fi făcut, deoarece pe baza unei interpretări literale a celor două sintagme nu se poate stabili cu certitudine care este domeniul de aplicare al acestora.
a) Astfel, în forma inițială a legii intrate în vigoare în anul 1996, drepturile patrimoniale ale artiștilor interpreți sau executanți cuvenite din exploatarea operei lor erau susceptibile, în mod deosebit, de a fi gestionate colectiv, astfel cum rezultă din coroborarea dispozițiilor art. 123 alin. (2) cu
art. 102 din Legea nr. 8/1996 .
"Art. 123. - (1) Titularii dreptului de autor și ai drepturilor conexe își pot exercita drepturile recunoscute prin prezenta lege în mod personal sau, la cererea lor, prin organismele de gestiune colectivă.
(2) Dreptul de autor și drepturile conexe care, prin natura lor, corespund unui mod de exploatare a operelor sau a prestațiilor ce face imposibilă autorizarea individuală, sunt în mod deosebit susceptibile de a fi gestionate în colectiv. Fac parte din această categorie în special drepturile prevăzute la art. 13 lit. g), h), j), k) și l), art. 17, 18, 102, 107 și 109 din prezenta lege."
"Art. 102. - Durata drepturilor patrimoniale ale artiștilor interpreți sau executanți este de 50 de ani, începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a avut loc prima fixare sau, în lipsă, prima comunicare către public."
Prin urmare, indiferent de persoanele care exploatau operele sau prestațiile respective (utilizatori), artiștii interpreți sau executanți își puteau valorifica drepturile patrimoniale numai prin intermediul organismelor de gestiune colectivă.
Pentru drepturile patrimoniale cuvenite producătorilor de fonograme se aplicau aceleași dispoziții prevăzute la art. 123 alin. (1) și (2) din lege, cu mențiunea că producătorii de fonograme își puteau exercita drepturile în mod direct [alin. (1)], iar în cazul în care era imposibilă obținerea autorizării individuale din partea acestora, drepturile lor trebuiau gestionate în mod obligatoriu prin intermediul organismelor de gestiune colectivă [alin. (2)].
La art. 131 din lege se prevedea procedura în cadrul căreia urma a se stabili remunerația pe care trebuia să o plătească utilizatorii către organismele de gestiune colectivă ale artiștilor interpreți sau executanți și către producătorii de fonograme, procedură ce se finaliza printr-o metodologie ce se aproba în final prin Hotărâre a Guvernului.
În aplicarea acestor dispoziții legale, prin
Hotărârea Guvernului nr. 71/2000
pentru aprobarea metodologiilor privind utilizările prestațiilor artistice muzicale fixate pe fonograme și a tabelelor cuprinzând drepturile patrimoniale cuvenite artiștilor interpreți sau executanți și producătorilor de fonograme, s-au stabilit două tipuri de metodologii, și anume:
- Metodologie privind utilizarea prestațiilor artistice muzicale fixate pe fonograme de către organismele de radiodifuziune, televiziune și distribuitorii prin cablu și tabelele cuprinzând sumele cuvenite artiștilor interpreți sau executanți și producătorilor de fonograme;
- Metodologie privind comunicarea publică a prestațiilor muzicale fixate pe fonograme și tabelele cuprinzând drepturile cuvenite artiștilor interpreți sau executanți și producătorilor de fonograme.
Corespunzător primei metodologii s-au stabilit remunerațiile pe care trebuiau să le plătească organismele de radiodifuziune, televiziune și distribuitorii prin cablu către organismele de gestiune colectivă ale artiștilor interpreți sau executanți și producătorilor de fonograme.
Pct. 2 din această metodologie avea următorul conținut: "Autorizațiile eliberate de organismele de gestiune colectivă a drepturilor producătorilor de fonograme acordă utilizatorilor dreptul de a emite, de a transmite sau de a retransmite orice fonogramă aflată în comerț, cu excepția celor pentru care producătorul a interzis expres aceste modalități de utilizare secundară."
Prin cea de-a doua metodologie s-au stabilit remunerațiile pe care trebuiau să le plătească utilizatorii, alții decât organismele de radiodifuziune, televiziune sau distribuitorii prin cablu, către aceleași organisme de gestiune colectivă.
Pct. 1 și 2 din această metodologie aveau următorul conținut:
"1. Prin comunicarea publică a prestațiilor muzicale fixate pe fonograme se înțelege comunicarea acestora în spații publice, indiferent de modalitatea realizării comunicării, prin întrebuințarea unor mijloace mecanice sau electroacustice (instalații de amplificare, aparatură de redare a înregistrărilor sonore sau audiovizuale, receptoare radio sau televizoare, echipament informatic etc.).
2. Sunt utilizatori, în sensul prezentei anexe, orice persoane fizice sau juridice autorizate, care folosesc cu orice titlu (de proprietate, administrare, închiriere, subînchiriere etc.) spații în care sunt comunicate prestații artistice muzicale fixate pe fonograme."
În tabelul cuprinzând drepturile cuvenite artiștilor interpreți sau executanți și producătorilor de fonograme erau enumerate următoarele categorii de utilizatori ce trebuiau să plătească această remunerație: unități de alimentație, discoteci, unități comerciale sau de prestări de servicii, unități de sport și agrement, turism, transporturi.
Hotărârea Guvernului nr. 71/2000
a fost abrogată prin
Hotărârea Guvernului nr. 143/2003
pentru aprobarea metodologiilor privind utilizarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora și a tabelelor cuprinzând drepturile patrimoniale cuvenite artiștilor interpreți sau executanți și producătorilor de fonograme.
În mod similar,
Hotărârea Guvernului nr. 71/2000
și
Hotărârea Guvernului nr. 143/2003
au stabilit două tipuri de metodologii, și anume:
- Metodologie privind utilizarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora de către organismele de radiodifuziune televiziune și distribuitorii de servicii de programe de televiziune prin cablu și tabelele cuprinzând drepturile patrimoniale cuvenite artiștilor interpreți sau executanți și producătorilor de fonograme;
- Metodologie privind comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora și tabelul cuprinzând drepturile patrimoniale cuvenite artiștilor interpreți sau executanți și producătorilor de fonograme.
De asemenea, în mod similar, prin
Hotărârea Guvernului nr. 71/2000
și prin
Hotărârea Guvernului nr. 143/2003
s-au stabilit în mod diferențiat remunerațiile pe care trebuiau să le plătească organismele de radiodifuziune, televiziune și distribuitorii de cablu, față de remunerațiile pe care trebuiau să le plătească alte categorii de utilizatori, respectiv unități de alimentație, discoteci, unități comerciale sau de prestări de servicii, unități de sport și agrement, turism, transporturi.
Curtea observă însă că, spre deosebire de
Hotărârea Guvernului nr. 71/2000
în care se vorbea despre "fonograme" și, în mod izolat, despre "orice fonogramă aflată în comerț", prin
Hotărârea Guvernului nr. 143/2003
s-a introdus denumirea de "fonogramă publicată în scop comercial", utilizându-se această denumire indiferent de categoria de utilizatori (organisme de radiodifuziune, televiziune, distribuitori prin cablu sau alți utilizatori).
În același timp
nu folosea sintagme de genul "fonogramă de comerț" sau "fonogramă publicată în scop comercial".
Curtea observă însă că prin aceste hotărâri Guvernul a stabilit o diferențiere a utilizatorilor de fonograme, cu consecința reglementării diferite a regimului remunerației ce trebuia plătită de aceștia.
Cele două categorii de utilizatori au fost:
- societățile de radiodifuziune, televiziune și distribuitorii prin cablu;
- alți utilizatori, respectiv: unități de alimentație, discoteci, unități comerciale sau de prestări de servicii, unități de sport și agrement, turism, transporturi.
b) Prima modificare a
s-a realizat prin
Pentru prima dată apar în cuprinsul legii sintagmele "fonogramă publicată în scop comercial" și "fonogramă de comerț", dar fără a fi definite.
Dispozițiile legale relevante, astfel cum au fost adoptate prin
Legea nr. 285/2004 , sunt următoarele:
"Art. 105. - (1) În condițiile prevăzute la art. 92 alin. (1), producătorul de înregistrări sonore are dreptul patrimonial exclusiv de a autoriza sau de a interzice următoarele:
.........................................................
f) radiodifuzarea și comunicarea publică a propriilor înregistrări sonore, cu excepția celor publicate în scop comercial;
........................................................
Articolul 106
^5. - (1) Pentru utilizarea directă sau indirectă a fonogramelor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora prin radiodifuzare sau prin orice modalitate de comunicare către public, artiștii interpreți sau executanți și producătorii de fonograme au dreptul la o remunerație unică echitabilă.
(2) Cuantumul acestei remunerații se stabilește prin metodologii, conform procedurii prevăzute la art. 131, 131^1 și 131^2.
(3) Colectarea remunerației unice se efectuează în condițiile prevăzute la art. 133.
Capitolul I Gestiunea drepturilor patrimoniale de autor și a drepturilor conexe
Secțiunea I Dispoziții generale
Articolul 123
Titularii dreptului de autor și ai drepturilor conexe își pot exercita drepturile recunoscute prin prezenta lege în mod individual sau, pe bază de mandat, prin organismele de gestiune colectivă, în condițiile prezentei legi.
Gestiunea colectivă a drepturilor de autor se poate face numai pentru operele aduse anterior la cunoștință publică, iar gestiunea colectivă a drepturilor conexe se poate face numai pentru interpretări sau execuții fixate ori radiodifuzate anterior, precum și pentru fonograme ori videograme aduse anterior la cunoștință publică.
Titularii de drepturi de autor sau de drepturi conexe nu pot cesiona drepturile patrimoniale recunoscute prin prezenta lege către organisme de gestiune colectivă.
Articolul 123
^1. - (1) Gestiunea colectivă este obligatorie pentru exercitarea următoarelor drepturi:
.......................................................
f) dreptul la remunerație echitabilă recunoscut artiștilor interpreți și producătorilor de fonograme pentru comunicarea publică și radiodifuzarea fonogramelor de comerț sau a reproducerilor acestora;
......................................................
(2) Pentru categoriile de drepturi prevăzute la alin. (1), organismele de gestiune colectivă îi reprezintă și pe titularii de drepturi care nu le-au acordat mandat.
Articolul 123
^2.- (1) Pot fi gestionate colectiv următoarele drepturi:
a) dreptul de reproducere a operelor muzicale pe fonograme sau videograme;
b) dreptul de comunicare publică a operelor;
c) dreptul de împrumut, cu excepția cazului prevăzut la art. 123^1 alin. (1) lit. b);
d) dreptul de radiodifuzare a operelor;
e) dreptul la remunerație echitabilă rezultată din cesiunea dreptului de închiriere prevăzut la art. 111^1 alin. (1);
.......................................................
(2) Pentru categoriile de drepturi prevăzute la alin. (1), organismele de gestiune colectivă îi reprezintă numai pe titularii de drepturi care le-au acordat mandat și pot elabora metodologii, în limita repertoriului gestionat. (...)
Articolul 123
^3. - Drepturile recunoscute în prezentul capitol, cu excepția celor prevăzute la art. 123^1 și 123^2, pot fi gestionate prin intermediul organismelor de gestiune colectivă, numai în limita mandatului special acordat de titularii de drepturi.
.......................................................
Articolul 130
Organismele de gestiune colectivă au următoarele obligații:
a) să acorde autorizații neexclusive utilizatorilor, la cererea acestora, efectuată înainte de utilizarea repertoriului protejat, în schimbul unei remunerații, prin licență neexclusivă, în formă scrisă;
b) să elaboreze metodologii pentru domeniile lor de activitate, cuprinzând drepturile patrimoniale cuvenite, ce trebuie negociate cu utilizatorii în vederea plății acestor drepturi, în cazul acelor opere al căror mod de exploatare face imposibilă autorizarea individuală de către titularii de drepturi;
....................................................
Articolul 131
În vederea inițierii procedurilor de negociere, organismele de gestiune colectivă trebuie să depună la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor o cerere, însoțită de metodologiile propuse a fi negociate, potrivit prevederilor art. 130 alin. (1) lit. b).
Metodologiile se negociază în cadrul unei comisii constituite prin decizie a directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, emisă în termen de maximum cinci zile de la primirea cererii de inițiere a procedurilor de negociere. (...) Comisia de negociere este constituită din:
a) câte un reprezentant al principalelor organisme de gestiune colectivă, care funcționează pentru câte o categorie de drepturi;
b) câte un reprezentant al principalelor structuri asociative ale utilizatorilor, numit dintre acestea, sau, în lipsa acestora, câte un reprezentant al primilor trei utilizatori majori din domeniu, stabiliți pe baza cifrei de afaceri, precum și al societăților publice de radiodifuziune și de televiziune, după caz.
......................................................
Articolul 131
^1. - (1) Metodologiile se negociază de către organismele de gestiune colectivă cu reprezentanții prevăzuți la art. 131 alin. (2) lit. b) (...)."
Din examinarea acestor dispoziții legale Curtea constată că legiuitorul a folosit atât sintagma "fonogramă de comerț", cât și pe cea de "fonogramă publicată în scop comercial".
S-a menținut, de asemenea, principiul exercitării drepturilor recunoscute de lege, în mod direct sau prin intermediul organismelor de gestiune colectivă.
S-au prevăzut în mod expres cazurile în care gestiunea colectivă este obligatorie, printre acestea fiind inclusă și exercitarea dreptului la remunerație echitabilă recunoscut artiștilor interpreți și producătorilor de fonograme pentru comunicarea publică și radiodifuzarea fonogramelor de comerț sau a reproducerilor acestora.
Totodată s-a stipulat că stabilirea remunerațiilor urma a se face pe baza negocierii dintre organismele de gestiune colectivă și principalele structuri asociative ale utilizatorilor sau, în lipsa acestora, câte un reprezentant al primilor 3 utilizatori majori din domeniu, stabiliți pe baza cifrei de afaceri, precum și al societăților publice de radiodifuziune și de televiziune, după caz.
Curtea constată că, în mod similar modului de reglementare a dreptului la remunerație prin
Hotărârea Guvernului nr. 71/2000
și
Hotărârea Guvernului nr. 143/2003 , prin modificarea adusă
art. 131 lit. b) prin Legea nr. 285/2004
s-a realizat iarăși în mod implicit o diferențiere a categoriei de utilizatori de fonograme care participă la negociere. Această diferențiere rezultă din tehnica redactării textului de lege, prevăzându-se că la negociere participă "principalele structuri asociative ale utilizatorilor sau, în lipsa acestora, câte un reprezentant al primilor trei utilizatori majori din domeniu, stabiliți pe baza cifrei de afaceri, precum și al societăților publice de radiodifuziune și de televiziune, după caz."
Or, este evident că utilizatorii fac parte din mai multe categorii de domenii (radiodifuziune, televiziune, unități de alimentație, discoteci, unități comerciale sau de prestări de servicii, unități de sport și agrement, turism, transporturi) și, prin urmare, negocierea trebuie să se realizeze separat cu fiecare categorie de utilizatori din același domeniu.
c) O ultimă modificare a
realizată până la data soluționării arbitrajului s-a făcut prin
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 123/2005 .
Din cuprinsul acestui act normativ prezintă relevanță deosebită art. 1 pct. 41 prin care s-a modificat alin. 1) al
art. 123^2 din Legea nr. 8/1996
în următorul sens:
"(1) Pot fi gestionate colectiv următoarele drepturi:
a) dreptul de reproducere a operelor muzicale pe fonograme sau videograme;
b) dreptul de comunicare publică a operelor și a prestațiilor artistice în domeniul audiovizual;
c) dreptul de împrumut, cu excepția cazului prevăzut la art. 123^1 alin. (1) lit. b);
d) dreptul de radiodifuzare a operelor și a prestațiilor artistice în domeniul audiovizual;
e) dreptul la remunerație echitabilă rezultată din cesiunea dreptului de închiriere prevăzut la art. 111^1 alin. (1);
f) dreptul la remunerație echitabilă recunoscut artiștilor interpreți și producătorilor de fonograme pentru comunicarea publică și radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora."
După cum se observă, la puțin timp de la prima modificare a
Legii nr. 8/1996 , realizată prin
Legea nr. 285/2004 , prin
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 123/2005
se procedează la o nouă modificare a legii, fiind inclus în mod expres printre cazurile de gestiune facultativă și dreptul la remunerație echitabilă recunoscut artiștilor interpreți și producătorilor de fonograme pentru comunicarea publică și radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora.
d) Observând modul în care a fost reglementat conținutul raporturilor juridice privind dreptul la remunerație derivând din comunicarea publică și radiodifuzarea fonogramelor de către diverși utilizatori, de la apariția
și până în prezent, Curtea reține următoarele:
- în forma inițială a
Legii nr. 8/1996 , astfel cum a fost adoptată (incluzând și hotărârile Guvernului date în aplicarea acesteia), artiștii interpreți sau executanți își puteau valorifica drepturile patrimoniale derivând din exploatarea operelor de către utilizatori numai prin intermediul organismelor de gestiune colectivă, stabilindu-se o remunerație diferită în funcție de categoriile de utilizatori, respectiv societățile de radiodifuziune, televiziune și distribuitorii prin cablu, pe de o parte, și alți utilizatori: unități de alimentație, discoteci, unități comerciale sau de prestări de servicii, unități de sport și agrement, turism, transporturi, pe de altă parte.
Aceste remunerații se stabileau în baza unor negocieri purtate separat pe domenii între organismele de gestiune colectivă și reprezentanții principalelor asociații patronale ale utilizatorilor.
În schimb, producătorii de fonograme își puteau exercita drepturile în mod direct, iar în cazul situațiilor în care era imposibilă obținerea autorizării individuale din partea acestora, drepturile lor trebuiau gestionate în mod obligatoriu prin intermediul organismelor de gestiune colectivă.
Așa cum s-a arătat mai sus, legiuitorul a folosit noțiunile de "fonograme", "orice fonogramă aflată în comerț", "fonogramă publicată în scop comercial".
- în forma
Legii nr. 8/1996 , astfel cum a fost modificată pentru prima dată prin
Legea nr. 285/2004 , s-a reformulat principiul exercitării drepturilor conexe de autor în mod individual sau pe bază de mandat dat organismelor de gestiune colectivă, dar s-au expus în mod limitativ situațiile în care gestiunea colectivă este obligatorie.
Legiuitorul a renunțat astfel la anterioara formulare a textului art. 123, în care se stipula, cu caracter general, situația premisă ce determină o gestiune obligatorie - modul de exploatare a operelor face imposibilă autorizarea individuală - și în care se enumerau cu caracter exemplificativ cazuri de gestiune obligatorie, lăsând astfel posibilitatea identificării și a altor situații în care gestiunea ar fi putut fi obligatorie.
S-a menținut principiul negocierii între organismele de gestiune colectivă și reprezentanții principalelor asociații patronale ale utilizatorilor dintr-un domeniu, însă, în ceea ce privește caracterul gestiunii, s-a stipulat că aceasta este obligatorie doar pentru exercitarea dreptului la remunerație pentru comunicarea publică și radiodifuzarea fonogramelor de comerț sau a reproducerilor acestora.
- în forma
Legii nr. 8/1996 , astfel cum a fost modificată ulterior prin
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 123/2005 , s-a menținut principiul exercitării drepturilor conexe de autor în mod individual sau pe bază de mandat dat organismelor de gestiune colectivă.
S-a menținut caracterul obligatoriu al gestiunii în ceea ce privește exercitarea dreptului la remunerație pentru comunicarea publică și radiodifuzarea fonogramelor de comerț sau a reproducerilor acestora.
În schimb, printre cazurile de gestiune facultativă s-a inclus exercitarea dreptului la remunerație pentru comunicarea publică și radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora.
e) Pentru definirea corectă a celor două sintagme "fonograme de comerț" și "fonograme publicate în scop comercial", Curtea consideră că trebuie să aibă în vedere și un alt criteriu esențial, respectiv modalitatea în care legiuitorul a înțeles să reglementeze regimul juridic al acestora, cu referire specială la dreptul de remunerație derivând din utilizarea acestora.
În acest sens, Curtea constată că fonogramele de comerț au fost incluse în categoria celor pentru care gestiunea este obligatorie pentru exercitarea dreptului la remunerație, iar fonogramele publicate în scop comercial au fost incluse în categoria celor pentru care gestiunea colectivă este facultativă.
În opinia Curții, principiul stabilit în termeni generali de
art. 123 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 , în forma inițială a legii, reprezintă temeiul reglementării cazurilor de gestiune colectivă obligatorie prevăzute la art. 123^1 din lege, în forma în vigoare la momentul arbitrajului.
Astfel, în fapt, gestiunea colectivă obligatorie este justificată de existența acelor situații în care modul de exploatare a operelor sau a prestațiilor face imposibilă autorizarea individuală, înțelegându-se prin aceasta imposibilitatea exercitării în mod individual a unuia sau a mai multor prerogative ale dreptului de autor.
Această imposibilitate trebuie însă privită din perspectiva ambelor părți, respectiv atât a titularului dreptului de autor sau a dreptului conex, cât și a utilizatorului.
Astfel, pe de o parte, titularului dreptului de autor îi va fi imposibil să identifice și să urmărească fiecare utilizator al operei sale pentru a-i solicita plata remunerației, dar, în același timp, și utilizatorii se vor afla în situația în care le va fi imposibil să identifice fiecare titular de drepturi și să îi plătească remunerația cuvenită pentru exploatarea operei sale.
De aceea, legiuitorul a reglementat instituția gestiunii colective obligatorii, în principal pentru a-i proteja pe titularii drepturilor de autor sau ai drepturilor conexe și, în subsidiar, pentru a asigura exercitarea cu bună-credință de către utilizatori a drepturilor și obligațiilor derivând din utilizarea operelor muzicale.
În raport de considerațiile de mai sus, per a contrario, în acele situații în care modul de exploatare a operei permite autorizarea individuală (înțelegându-se prin aceasta exercitarea unora sau chiar a tuturor drepturilor incluse în sfera dreptului de autor), gestiunea colectivă nu mai este obligatorie, titularul dreptului putând să își exercite dreptul, fie în mod individual, fie prin intermediul unui organism de gestiune colectivă - gestiunea colectivă facultativă.
f) Având în vedere considerațiile de mai sus și observând dinamica modificărilor aduse legii dreptului de autor, Curtea concluzionează că cele două sintagme "fonograme de comerț" și "fonograme publicate în scop comercial" folosite de legiuitor în art. 123^1 alin. (1) lit. f) și în
art. 123^2 lit. f) din Legea nr. 8/1996
în forma în vigoare la momentul arbitrajului (deci cu modificările aduse prin
și
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 123/2005 ) trebuie interpretate astfel:
- prin sintagma "fonogramă de comerț" se înțelege acea fonogramă ce se comunică public sau se radiodifuzează de acea categorie de utilizatori în raport cu care este imposibilă exercitarea în mod individual a dreptului la remunerație echitabilă de către titularii drepturilor conexe dreptului de autor;
- prin sintagma "fonogramă publicată în scop comercial" se înțelege acea fonogramă ce se comunică public sau se radiodifuzează de acea categorie de utilizatori în raport cu care este posibilă exercitarea în mod individual a dreptului la remunerație echitabilă de către titularii drepturilor conexe dreptului de autor.
g) Din examinarea dispozițiilor art. 123^1, 123^2 și ale art. 131^1 alin. (1) și (4) din lege, Curtea constată că rezultă cu evidență regimul juridic diferit al raporturilor juridice privind exercitarea dreptului la remunerație echitabilă, în funcție de categoria fonogramelor, respectiv "fonograme de comerț" și "fonograme publicate în scop comercial".
Astfel, în cazul fonogramelor de comerț, titularii drepturilor conexe drepturilor de autor nu își vor putea exercita dreptul la remunerație în mod individual, ci numai printr-un organism de gestiune colectivă, chiar dacă nu au acordat un mandat în acest sens unui astfel de organism. În același timp utilizatorii nu vor putea refuza plata remunerației pe motiv că organismul de gestiune colectivă nu are mandat din partea titularului dreptului sau pe motiv că ar plăti în mod direct titularilor de drepturi remunerațiile cuvenite [art. 131^1 alin. (4)].
În schimb, în cazul fonogramelor publicate în scop comercial, titularii drepturilor conexe drepturilor de autor își vor putea exercita dreptul la remunerație fie în mod individual, fie printr-un organism de gestiune colectivă. În astfel de situații, organismele de gestiune colectivă vor putea încasa remunerația numai dacă dovedesc că îl reprezintă pe titularul de drepturi conexe, iar la stabilirea cuantumului remunerației se va ține seama și de proporția utilizării operelor pentru care utilizatorul a îndeplinit obligațiile de plată prin contracte directe cu titularii de drepturi [art. 131^1 alin. (4)].
B. Stabilind la lit. A de mai sus sensul sintagmelor de "fonograme de comerț" și "fonograme publicate în scop comercial", Curtea urmează în continuare să verifice și să stabilească natura juridică a fonogramelor în raport cu care s-a realizat arbitrajul.
În acest sens, Curtea constată că obiectul arbitrajului l-a constituit stabilirea Metodologiei privind remunerația datorată artiștilor interpreți sau executanți și producătorilor de fonograme pentru radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora de către organismele de radiodifuziune.
La o simplă citire a titlului metodologiei se constată că aceasta s-a referit la fonogramele publicate în scop comercial, astfel că ar părea lipsită de interes o analiză privind stabilirea naturii juridice a fonogramelor ce au făcut obiectul arbitrajului.
Totuși, Curtea consideră necesar a cerceta dacă într-adevăr în raport de sensul noțiunii de "fonogramă publicată în scop comercial", astfel cum a fost definită la lit. A de mai sus, Comisia de arbitraj a stabilit în mod corect natura juridică a fonogramelor în raport cu care s-a realizat procedura arbitrajului.
În acest sens, Curtea urmează să cerceteze dacă, în raport de categoria de utilizatori cu care s-a realizat procedura negocierii, fonogramele respective pot fi considerate ca fiind "publicate în scop comercial" sau "de comerț".
Cu privire la acest aspect Curtea constată că utilizatorii în raport cu care s-a realizat negocierea pentru stabilirea remunerației sunt organismele de radiodifuziune.
Problema care se pune este aceea de a stabili dacă, în raport cu această categorie de utilizatori, este posibilă exercitarea în mod individual a dreptului la remunerație echitabilă de către artiștii interpreți sau executanți și de către producătorii de fonograme.
Cu privire la această chestiune Curtea apreciază că pentru a determina dacă este posibilă sau nu exercitarea în mod individual a dreptului la remunerație trebuie să aibă în vedere toate împrejurările de fapt în care se realizează sau se poate realiza comunicarea publică ori radiodifuzarea fonogramelor.
Astfel, este un fapt incontestabil că fonogramele pot fi comunicate public sau radiodifuzate de către societăți de radiodifuziune, televiziune, dar și de către alți utilizatori care nu au ca obiect principal de activitate comunicarea publică a fonogramelor, dar asigură sau creează un mediu plăcut pentru desfășurarea comerțului, ca de exemplu: unități de alimentație, unități comerciale sau de prestări de servicii, unități de sport și agrement, turism, transporturi. De asemenea, fonogramele pot fi comunicate public și de societăți comerciale care au ca obiect principal de activitate chiar această activitate, exemplul elocvent fiind discotecile.
Prin urmare există o largă categorie de utilizatori ce pot comunică public sau radiodifuza fonograme.
În aceste condiții se pune problema identificării criteriului sau criteriilor ce trebuie luate în calcul pentru a stabili în fiecare caz în parte dacă titularul dreptului conex își poate sau nu exercita în mod individual dreptul la remunerație recunoscut de lege.
În opinia Curții un criteriu esențial pentru a identifica soluția la problema de mai sus îl reprezintă numărul utilizatorilor potențiali care exploatează opera respectivă.
Astfel, în situația în care pe o anumită piață există o categorie limitată și cu un număr redus de utilizatori, incluși într-o bază de date ușor accesibilă titularului dreptului conex și care ar putea fi urmărită printr-un efort rezonabil din partea acestuia, titularul dreptului conex își va putea exercita în mod individual drepturile, deoarece are posibilitatea să îi identifice ușor pe utilizatori și să negocieze cu aceștia drepturile sale.
În schimb, în situația în care numărul utilizatorilor este foarte mare, fiind greu accesibil titularilor drepturilor conexe, aceștia nu vor putea să își exercite în mod individual dreptul la remunerație echitabilă, situație în care gestiunea colectivă va fi obligatorie, cu consecințele juridice de rigoare.
Aplicând criteriul de mai sus, Curtea consideră că, în ceea ce privește societățile de radiodifuziune, acestea fac parte din categoria utilizatorilor ce este ușor accesibilă titularilor drepturilor conexe, deoarece pe teritoriul României numărul societăților de radiodifuziune este unul limitat, există o procedură specială prin care astfel de societăți obțin acordul de funcționare, iar titularii de drepturi au posibilitatea rezonabilă de a le identifica și de a negocia în mod individual remunerația echitabilă corespunzătoare utilizării fonogramelor.
Prin urmare, fonogramele publicate de societățile de radiodifuziune de pe teritoriul României au natura juridică a unor "fonograme publicate în scop comercial".
În schimb, în cazul utilizatorilor care utilizează fonogramele pentru a asigura sau a crea un mediu plăcut pentru desfășurarea comerțului, ca de exemplu: unități de alimentație, discoteci, unități comerciale sau de prestări de servicii, unități de sport și agrement, turism, transporturi, Curtea consideră că fonogramele utilizate de aceștia prin comunicare publică sau radiodifuziune au natura juridică a unor fonograme de comerț, pentru care gestiunea colectivă a dreptului la remunerație este obligatorie. În astfel de situații este practic imposibil atât titularilor de drepturi, cât și respectivelor societăți să își exercite drepturile și obligațiile privind încasarea, respectiv plata remunerației echitabile.
Concluzia de mai sus este întărită și de modul în care a înțeles legiuitorul să stabilească remunerațiile de plată încă din perioada în care era în vigoare
în forma inițială, când, prin hotărâri ale Guvernului, se stabilea în mod diferențiat, în funcție de categoria de utilizatori, obligația de plată a remunerației.
Astfel, categoria restrânsă de utilizatori formată din societățile de radiodifuziune, televiziune și distribuitorii prin cablu avea o metodologie separată de cea privind categoria extinsă de utilizatori, formată din unități de alimentație, discoteci, unități comerciale sau de prestări de servicii, unități de sport și agrement, turism, transporturi.
Practic, prin modificările
intervenite până la momentul arbitrajului, s-a realizat aceeași diferențiere a utilizatorilor, dar în alți termeni, respectiv prin considerarea fonogramelor utilizate de organismele de radiodifuziune, televiziune, distribuitori prin cablu (toate fiind în număr limitat și ușor accesibile) ca fiind "fonograme publicate în scop comercial", iar fonogramele utilizate de marea majoritate a celorlalți comercianți ca fiind "fonograme de comerț".
C. Cât privește legalitatea și temeinicia pct. 1 și 6 din metodologie, în raport de rezolvarea problemelor expuse la lit. B și C, Curtea reține următoarele:
Apelanta ARCA a arătat că pct. 1 și 6 din metodologie extind în mod nelegal obligația de plată a remunerației la toate fonogramele publicate în scop comercial aflate în termenele de protecție de societăți de radiodifuziune și nu o rezumă numai la cele aflate în repertoriul gestionat de organismele de gestiune colectivă. Atât timp cât metodologia a avut ca obiect fonogramele publicate în scop comercial rezultă că gestiunea colectivă este facultativă, iar nu obligatorie, astfel cum prevede
art. 123^2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 8/1996 , spre deosebire de art. 123^1 alin. (1) lit. f) din aceeași lege, care prevede că gestiunea colectivă este obligatorie numai în cazul fonogramelor de comerț. Prin urmare, în mod nelegal, nu s-a ținut seama la stabilirea remunerației și de criteriile prevăzute la
art. 131^1 alin. (1) lit. c) și lit. e) din Legea nr. 8/1996 , respectiv nu s-a ținut seama de repertoriul gestionat de organismul de gestiune colectivă pentru membrii proprii, precum și pentru membrii altor organisme străine similare, în baza contractelor de reprezentare, și de proporția utilizărilor pentru care utilizatorul a îndeplinit obligațiile de plată prin contracte directe cu titularii de drepturi.
Curtea constată întemeiată această critică.
Astfel, potrivit pct. 1 din metodologie "Pentru utilizarea directă sau indirectă a fonogramelor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora prin radiodifuzare, organismele de radiodifuziune au obligația să plătească o remunerație unică echitabilă organismelor de gestiune colectivă ale artiștilor interpreți sau executanți și producătorilor de fonograme".
După cum se observă, acest punct stabilește cadrul general al metodologiei, respectiv fonogramele pentru a căror utilizare se plătește remunerație, categoria de utilizatori și cea a beneficiarilor.
Fiind însă vorba despre dreptul la remunerație echitabilă pentru utilizarea "fonogramelor publicate în scop comercial" de către societățile de radiodifuziune, gestiunea colectivă a unui astfel de drept era una facultativă potrivit art. 123^2 lit. f) din lege, iar Completul de arbitraj trebuia să țină cont la stabilirea cadrului general al obligației de plată a remunerației și de criteriile prevăzute la
art. 131^1 alin. (1) lit. c) și lit. e) din Legea nr. 8/1996 , astfel cum prevede art. 131^1 alin. (1) coroborat cu alin. (4) din lege:
"(1) Metodologia se negociază de către organismele de gestiune colectivă cu reprezentanții prevăzuți la art. 131 alin. (2) lit. b), ținându-se seama de următoarele criterii principale:
........................................................
c) repertoriul, confirmat de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, gestionat de organismul de gestiune colectivă, pentru membrii proprii, precum și pentru membrii altor organisme străine similare, în baza contractelor de reprezentare;
........................................................
e) proporția utilizărilor pentru care utilizatorul a îndeplinit obligațiile de plată prin contracte directe cu titularii de drepturi;
.....................................................
(4) În cazul în care gestiunea colectivă este obligatorie conform prevederilor art. 123^1, metodologiile se negociază fără a se ține seama de criteriile prevăzute la alin. (1) lit. c) și e), repertoriile fiind considerate repertorii extinse."
Numai în cazul unor utilizări ale unor "fonograme de comerț" nu trebuie să se țină seama de criteriile prevăzute de art. 131^1 alin. (1) lit. c) și e), repertoriile fiind considerate repertorii extinse.
În mod nelegal Completul de arbitraj nu a ținut însă seama de aceste criterii, aspect ce rezultă cu evidență din considerentele hotărârii arbitrale, unde s-a reținut că "... față de dispozițiile
art. 131^1 alin. (4) din Legea nr. 8/1996 , cu modificările și completările ulterioare, ce obligă la negocierea metodologiilor, fără a se ține seama de criteriile prevăzute de alin. (1) lit. c) și e) "repertoriile fiind considerate repertorii extinse și având în vedere solicitarea..." (pagina 3 a hotărârii, penultimul alineat).
În aceste condiții Curtea constată că atât pct. 1, cât și pct. 6 din metodologie sunt stabilite în mod nelegal, deoarece extind în mod nelegal obligația de plată a remunerației de către societățile de radiodifuziune cu privire la toate fonogramele publicate în scop comercial aflate în termenele de protecție.
Pe cale de consecință se impune modificarea pct. 1 din metodologie, care stabilește cadrul general al obligației de plată a remunerației echitabile de către societățile de radiodifuziune, prin includerea condițiilor esențiale prevăzute de lege pentru activarea obligației de plată a remunerației de către societățile de radiodifuziune în favoarea organismelor de gestiune colectivă.
Condițiile în care au loc negocierea și stabilirea remunerației ce trebuie plătită pentru utilizarea fonogramelor publicate în scop comercial, prin comunicare publică sau radiodifuzare, sunt prevăzute la
art. 131^1 alin. (3) și alin. (1) lit. c) și e) din Legea nr. 8/1996 , în forma în vigoare la momentul arbitrajului, respectiv:
- sunt utilizate fonograme pentru care drepturile conexe protejate se află în termenele de protecție prevăzute de lege;
- sunt utilizate fonograme care se află în repertoriul gestionat de organismele de gestiune colectivă respective, pe baza mandatului sau a contractelor de reprezentare date/încheiate în condițiile legii;
- se ține seama de fonogramele pentru care organismul de radiodifuziune a încheiat contracte separate cu titularii de drepturi sau este îndreptățit să gestioneze el însuși drepturile conexe cuvenite artiștilor interpreți sau executanți ori producătorilor de fonograme, pe baza unui mandat sau contract de reprezentare ori în baza legii.
Având în vedere aceste considerente, pct. 1 din metodologie va fi modificat în felul următor:
"1. Pentru utilizarea directă sau indirectă a fonogramelor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora prin radiodifuzare, organismele de radiodifuziune au obligația să plătească o remunerație unică echitabilă organismelor de gestiune colectivă ale artiștilor interpreți sau executanți și producătorilor de fonograme, dar numai în condițiile în care:
a) dacă și în măsura în care sunt utilizate fonograme pentru care drepturile conexe protejate se află în termenele de protecție prevăzute de lege;
b) sunt utilizate fonograme care se află în repertoriul gestionat de organismele de gestiune colectivă respective, pe baza mandatului sau contractelor de reprezentare date/încheiate în condițiile legii;
c) organismul de radiodifuziune nu este îndreptățit ca, pentru anumite fonograme utilizate, să gestioneze el însuși drepturile conexe cuvenite artiștilor interpreți sau executanți ori producătorilor de fonograme, pe baza unui mandat sau contract de reprezentare ori în baza legii."
În ceea ce privește pct. 6 din metodologie, pe lângă critica aferentă și pct. 1, apelanta ARCA a mai arătat următoarele:
Deși art. 131^1 alin. (3) din legea dreptului de autor prevede că remunerațiile pot fi solicitate numai în măsura în care se realizează o utilizare a operelor, metodologia nu face nicio diferențiere în raport de procentul de utilizare care poate fi diferit de la o societate de radiodifuziune la alta. Faptul că legea introduce un reper al dreptului de a solicita remunerații constând în raportarea acestora la "măsura utilizării operelor" impune o diferențiere între utilizări de grade diferite, care trebuie să corespundă unor diferențieri ale cuantumului procentual sau forfetar al remunerației. Procentul de 2,5% stabilit de metodologie este mai ridicat decât scara de procente practicate în Europa.
Curtea consideră întemeiată parțial această critică, pentru următoarele considerente:
Pct. 6 din metodologie, astfel cum a fost stabilit de Completul de arbitraj, are următorul conținut:
"Utilizatorii, alte organisme comerciale de radiodifuziune decât Societatea Română de Radiodifuziune, au obligația să plătească trimestrial organismelor de gestiune colectivă desemnate de ORDA drept colectori pentru artiștii interpreți sau executanți și producătorii de fonograme o remunerație reprezentând drepturi conexe patrimoniale pentru utilizarea fonogramelor publicate în scop comercial sau ale reproducerilor acestora, într-un procent din totalul veniturilor brute lunare obținute din activitatea de radiodifuzare (publicitate și barter), respectiv:
a) 2% pentru anul 2006;
b) 2,2% pentru anul 2007;
c) 2,4% pentru anul 2008".
Pentru a decide în acest sens, Completul de arbitraj a expus următoarele argumente: "Cât privește celelalte organisme de radiodifuziune, Completul de arbitraj constată că acestea nu au înțeles să dea curs arbitrajului, neparticipând la arbitraj și necontestând propunerile organismelor de gestiune colectivă, context în care, pentru o soluție în echitate, având în vedere că ponderea utilizării repertoriului este foarte mare, apreciază acordarea unor procente din total venituri lunare obținute din activitatea de radiodifuzare, respectiv 2% pentru anul 2006, 2,2% pentru anul 2007 și 2,4% pentru anul 2008."
În raport de dispozițiile legale relevante Curtea apreciază că soluția și motivarea expuse de Completul de arbitraj sunt parțial eronate.
Astfel, potrivit
art. 131^1 din Legea nr. 8/1996 , în forma în vigoare la momentul arbitrajului:
"(1) Metodologiile se negociază de către organismele de gestiune colectivă cu reprezentanții prevăzuți la art. 131 alin. (2) lit. b), ținându-se seama de următoarele criterii principale:
a) categoria titularilor de drepturi, membri sau nemembri, și domeniul pentru care se poartă negocierea;
b) categoria de utilizatori pe care îi reprezintă la negocieri structurile asociative sau ceilalți utilizatori desemnați să negocieze;
c) repertoriul, confirmat de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, gestionat de organismul de gestiune colectivă, pentru membrii proprii, precum și pentru membrii altor organisme străine similare, în baza contractelor de reprezentare;
d) proporția utilizării repertoriului gestionat de un organism de gestiune colectivă;
e) proporția utilizărilor pentru care utilizatorul a îndeplinit obligațiile de plată prin contracte directe cu titularii de drepturi;
f) veniturile obținute de utilizatori din activitatea care utilizează repertoriul ce face obiectul negocierii;
g) cheltuielile ocazionate de utilizare, în cazul în care nu există venituri.
(2) Organismele de gestiune colectivă pot solicita de la aceeași categorie de utilizatori remunerații forfetare sau procentuale, raportate la veniturile obținute de utilizatori din activitatea care utilizează repertoriul, iar în lipsa acestor venituri, la cheltuielile ocazionate de utilizare.
(3) Remunerațiile forfetare sau procentuale, prevăzute la alin. (2), pot fi solicitate numai dacă și în măsura în care sunt utilizate opere pentru care drepturile de autor sau drepturile conexe protejate se află în termenele de protecție prevăzute de lege.
(4) În cazul în care gestiunea colectivă este obligatorie conform prevederilor art. 123^1, metodologiile se negociază fără a se ține seama de criteriile prevăzute la alin. (1) lit. c) și e), repertoriile fiind considerate repertorii extinse."
i^1) O primă problemă ce trebuie lămurită este aceea a stabilirii sumei la care trebuie să se raporteze remunerația procentuală.
În acest sens, Curtea constată că în mod corect Completul de arbitraj a reținut că suma la care se raportează procentul este constituită din "totalul veniturilor brute obținute din activitatea de radiodifuzare (publicitate și barter)", acesta fiind criteriul prevăzut de lege la art. 131^1 alin. 2): "veniturile obținute de utilizatori din activitatea care utilizează repertoriul".
Prin sintagma "activitate care utilizează repertoriul" se înțelege activitatea de radiodifuzare, legiuitorul urmărind astfel să nu fie afectate și eventualele venituri obținute de utilizator din alte activități (de exemplu, editare de cărți, reviste etc.) care nu implică utilizarea fonogramelor prin comunicare publică.
O astfel de interpretare este în acord și cu ulterioară modificare a alin. (2) al
art. 131^1, realizată prin Legea nr. 329/2006
de aprobare a
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 123/2005 , modificare prin care s-a realizat practic o lămurire a noțiunii de "activitate care utilizează repertoriul", prevăzându-se următoarele:
"(2) Organismele de gestiune colectivă pot solicita de la aceeași categorie de utilizatori remunerații forfetare sau procentuale, raportate la veniturile obținute de utilizatori din activitatea în cadrul căreia se utilizează repertoriul, cum ar fi: radiodifuzare, retransmitere prin cablu sau comunicare publică, ținând cont de practica europeană privind rezultatele negocierilor dintre utilizatori și organismele de gestiune colectivă. Pentru activitatea de radiodifuzare, remunerațiile procentuale se vor stabili diferențiat, direct proporțional cu ponderea utilizării repertoriului gestionat colectiv în această activitate, iar în lipsa veniturilor, în funcție de cheltuielile ocazionate de utilizare."
Sub nicio formă nu se poate reține că baza de calcul trebuia stabilită prin ponderarea veniturilor totale realizate din radiodifuzare, corespunzător proporției utilizării fonogramelor, atât timp cât legea prevede în termeni foarte preciși că este vorba despre "veniturile obținute de utilizatori din activitatea care utilizează repertoriul", înțelegându-se că este vorba despre veniturile totale obținute din această activitate.
Faptul că nu trebuie să se realizeze o ponderare a veniturilor după care să se aplice un procent rezultă și din modul în care legiuitorul a înțeles să modifice dispozițiile legii până la momentul arbitrajului.
Astfel, dacă prin modificarea inițială a
Legii nr. 8/1996 , realizată prin
Legea nr. 285/2004 , art. 131^1 alin. (4) prevedea că "remunerațiile datorate titularilor de drepturi, potrivit prevederilor alin. (2) și (3), se calculează prin aplicarea procentelor negociate la acea parte din veniturile obținute de utilizatori, corespunzătoare ponderii utilizării repertoriului protejat în activitatea utilizatorilor", prin
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 123/2005
această normă legală a fost abrogată și înlocuită cu alin. (2) al aceluiași articol, care prevedea că "organismele de gestiune colectivă pot solicita de la aceeași categorie de utilizatori remunerații forfetare sau procentuale raportate la veniturile obținute de utilizatori din activitatea care utilizează repertoriul, iar în lipsa acestor venituri, la cheltuielile ocazionate de utilizare".
Se observă cu evidență că legiuitorul a urmărit să stabilească într-un mod mult mai precis baza de calcul la care se raportează procentul cu titlu de remunerație.
Având în vedere aceste considerente, Curtea consideră neîntemeiate propunerile făcute de către apelanta ARCA, prin care solicită ca baza de calcul să fie stabilită prin ponderarea veniturilor totale realizate din radiodifuzare, corespunzător proporției utilizării fonogramelor.
i^2) O a doua problemă o constituie cea legată de modul în care Completul de arbitraj a ținut seama de stabilirea procentelor de criteriile prevăzute de lege.
Cu privire la această chestiune Curtea constată că Completul de arbitraj nu s-a preocupat în a analiza cu atenție dispozițiile legale și a le interpreta și aplica astfel încât să nu realizeze discriminări nejustificate.
Astfel, după cum rezultă din art. 131^1 alin. (1) lit. d) și alin. (3) din lege, la stabilirea procentului trebuie să se țină seama de "proporția utilizării repertoriului gestionat de un organism de gestiune colectivă" și de "măsura în care sunt utilizate operele".
Prin introducerea acestor criterii obligatorii pentru negocierea și stabilirea remunerației este mai mult decât evident că legiuitorul a urmărit să asigure respectarea principiului constituțional al egalității, care presupune ca în situații identice să se aplice un tratament juridic identic.
Or, prin modul în care a înțeles să stabilească obligația de plată, Completul de arbitraj nu a făcut altceva decât să încalce dispozițiile legale, creând premisele unei discriminări nejustificate între societățile de radiodifuziune.
Astfel, în situația ipotetică în care două societăți de radiodifuziune aparținând unor întreprinzători diferiți ar obține aceleași venituri brute din activitatea de radiodifuzare, însă ar utiliza în proporții diferite fonogramele aflate în gestiunea aceluiași organism de gestiune colectivă, ambele societăți ar trebui să plătească aceeași sumă cu titlu de remunerație. Cu titlu de exemplu, dacă una dintre societăți ar utiliza fonogramele în proporție de 90%, iar cealaltă într-o proporție de doar 10%, ele ar trebui să plătească aceeași sumă de bani, în cazul în care ar obține aceleași venituri.
Or, este mai mult decât evident că printr-o astfel de reglementare se creează o discriminare nejustificată între organismele de radiodifuziune.
În același timp se încalcă dispozițiile legale care prevăd în mod suficient de clar că la stabilirea procentului trebuie să se țină seama de "proporția utilizării repertoriului gestionat de un organism de gestiune colectivă" și de "măsura în care sunt utilizate operele".
Aceste dispoziții legale coroborate cu cele care prevăd că baza de calcul o constituie veniturile realizate din activitatea care utilizează repertoriul impuneau o soluție tehnică destul de simplistă, și anume stabilirea unui procent diferențiat în raport cu ponderea utilizării fonogramelor în activitatea de radiodifuzare.
Într-o astfel de modalitate sunt respectate și criteriile prevăzute de lege, dar se asigură și principiul egalității.
Având în vedere aceste considerente, Curtea va dispune modificarea pct. 6 din metodologie în sensul că procentul de 2% se va aplica doar în cazul unei utilizări a fonogramelor în pondere de 100% din totalul timpului de emisie a programelor.
În cazul unei utilizări mai reduse, procentul de 2% se va reduce direct proporțional cu ponderea timpului de utilizare a fonogramelor în raport cu timpul total de emisie a programelor.
Pentru exemplificare, dacă un organism de radiodifuziune va utiliza fonogramele în proporție de 100% din timpul programului de emisie, obținând venituri de 100.000 lei, acesta va trebui să plătească cu titlu de remunerație suma de 2.000 lei.
Dacă însă va utiliza fonogramele în proporție de 75%, atunci și procentul de 2% se va reduce în mod corespunzător la cifra de 1,5%, urmând ca remunerația ce trebuie plătită să fie de 1.500 lei.
Cât privește procentul, deși apelanta a arătat că acesta ar fi prea mare în raport cu scara de procente practicate în Europa, Curtea constată că la dosar nu a depus nicio dovadă privind nivelul procentelor stabilite în alte țări.
Judecând în echitate, Curtea apreciază că procentele de 2% pentru anul 2006, 2,2% pentru anul 2007 și 2,4% pentru anul 2008 sunt echitabile.
Având în vedere aceste considerente, Curtea va dispune modificarea pct. 6 din metodologie în felul următor:
"4. Utilizatorii, alte organisme de radiodifuziune decât Societatea Română de Radiodifuziune, au obligația să plătească trimestrial organismelor de gestiune colectivă desemnate de ORDA drept colectori pentru artiștii interpreți sau executanți și producătorii de fonograme o remunerație reprezentând drepturi conexe patrimoniale pentru utilizarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, calculabilă prin aplicarea la totalul veniturilor brute lunare obținute din activitatea de radiodifuzare (publicitate și barter) a unui procent de 2% în cazul unei utilizări a fonogramelor în pondere de 100% din totalul timpului de emisie a programelor. În cazul unei utilizări mai reduse, procentul de 2% se reduce direct proporțional cu ponderea timpului de utilizare a fonogramelor în raport cu timpul total de emisie a programelor.
Pentru anul 2007 procentul va fi de 2,2%, aplicându-se în mod corespunzător dispozițiile alineatului anterior.
Pentru anul 2008 procentul va fi de 2,4%, aplicându-se în mod corespunzător dispozițiile primului alineat."
2. Cât privește cea de-a doua critică esențială a apelantei ARCA, Curtea reține următoarele:
Apelanta ARCA a susținut că pct. 3 din metodologie contravine dispozițiilor legale deoarece metodologia privind exercitarea dreptului la remunerația unică echitabilă nu trebuie să includă prevederi privind obținerea autorizării radiodifuzării fonogramelor.
Curtea consideră întemeiată această critică.
Astfel, atât timp cât metodologia avea ca obiect stabilirea remunerației datorată artiștilor interpreți sau executanți și producătorilor de fonograme pentru radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora de către organismele de radiodifuziune, includerea în cadrul acesteia a clauzei referitoare la necesitatea obținerii unui acord pentru utilizarea unor fonograme în spoturi publicitare, în spoturi de promovare a unui post de radio, în generice de emisiuni sau rubrici proprii ale acestora este absolut nejustificată.
Clauzele metodologiei trebuie să aibă legătură exclusiv cu obiectul de reglementare al acesteia, respectiv cu stabilirea remunerației, iar nu să reglementeze și alte aspecte legate de prerogativele dreptului de autor și ale celor conexe.
În consecință, Curtea va dispune înlăturarea pct. 3 din metodologie.
3. În ceea ce privește cea de-a treia critică esențială a apelantei ARCA, Curtea reține următoarele:
Apelanta a susținut că prin pct. 8 din metodologie se dispune o soluție imposibil de aplicat sub raport contabil, datele solicitate fiind imposibil de procurat, încălcându-se în același timp și prevederile art. 130 alin. (1) lit. h) din lege.
Curtea consideră neîntemeiată această critică.
Astfel, pct. 8 din metodologie, astfel cum a fost stabilită de Completul de arbitraj, are următorul conținut:
"8. Utilizatorii au obligația să transmită organismelor de gestiune colectivă ale artiștilor interpreți și producătorilor de fonograme, până la data de 25 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, un raport care va cuprinde:
a) lista completă, în format electronic, a fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora radiodifuzate, conform modelului de playlist din tabelul de mai jos. Aceste liste constituie baza de repartizare a remunerațiilor încasate de organismele de gestiune colectivă a drepturilor conexe prevăzute în prezenta metodologie.
N
r.
c
r
t.
Data
difu-
zării
Mi-
nu
te
Se-
cun
de
Ti-
tlu
pie-
să
Au-
tor
mu-
zi
că
Ar-
tist
Orches
tră/
for-
mație/
grup
Nr.
ar-
tiști
Al-
bum
Nr.
ca-
ta-
log
Pro
du
că
tor
Tară
Anul
inreg.
F/V
1
2
4
5
7
8
11
12
13
14
15
16
17
18
19
b) baza de calcul a sumelor virate."
Potrivit
art. 130 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 8/1996 , în forma în vigoare la data arbitrajului, organismele de gestiune colectivă au obligația "să ceară utilizatorilor sau intermediarilor acestora comunicarea de informații și transmiterea documentelor necesare pentru determinarea cuantumului remunerațiilor pe care le colectează, precum și informații privind operele utilizate, cu indicarea titularilor de drepturi, în vederea repartizării acestora; utilizatorii sau intermediarii acestora au obligația să furnizeze, în format scris și electronic, în termen de 10 zile de la solicitare informațiile și documentele solicitate sub semnătura reprezentantului legal și cu ștampilă".
Verificând cerințele stabilite prin tabelul indicat la pct. 8 din metodologie cu dispozițiile legale expuse mai sus, Curtea constată că toate aceste cerințe se circumscriu noțiunii de "informații și documente necesare pentru determinarea cuantumului remunerațiilor" pe care le colectează organismele de gestiune colectivă.
Susținerea apelantei că pct. 8 din metodologie dispune o soluție imposibil de aplicat sub raport contabil, datele solicitate fiind imposibil de procurat, este nerealistă.
În primul rând, sub aspect contabil, singura informație pe care trebuie să o comunice organismele de radiodifuziune constă în indicarea veniturilor brute realizate din activitatea de radiodifuzare. Or, Curtea nu întrevede motivul pentru care compartimentul contabil nu ar putea să indice astfel de venituri.
În al doilea rând, celelalte date pe care trebuie să le transmită organismele de radiodifuziune (cele cuprinse în tabel) sunt exclusiv de natură tehnică, iar în condițiile dezvoltării actuale a tehnologiei prelucrării și stocării informațiilor prin intermediul calculatoarelor este greu credibil că i-ar fi greu unei societăți de radio să completeze datele unui astfel de tabel, informații care de altfel sunt indispensabile pentru calcularea corectă a remunerației cuvenite titularilor de drepturi conexe, mai ales că este vorba despre gestiunea facultativă, iar nu despre cea obligatorie.
Având în vedere considerentele expuse, Curtea va admite apelul formulat de ARCA, în limitele expuse mai sus, respectiv prin modificarea pct. 1 și 6 din metodologie și înlăturarea pct. 3.
III. În ceea ce privește apelul declarat de Societatea Română de Radiodifuziune, astfel cum au fost restrânse motivele apelului, Curtea reține următoarele:
A. Singurul motiv de apel ce a fost invocat de apelanta SRR (în urma restrângerii motivelor invocate inițial) a fost acela prin care s-a solicitat modificarea pct. 4 din metodologie, în sensul reducerii sumei pe care a fost obligată SRR să o plătească celor două organisme de gestiune colectivă de la 5.000.000 lei la 2.320.060 lei.
În motivarea acestei cereri apelanta SRR a arătat, în esență, că hotărârea a stabilit cuantumul remunerației cu aplicarea greșită a legii, în sensul că a fost aplicat procentul de 2,94% la veniturile totale ale SRR, în loc să fie aplicat la veniturile ponderate corespunzător utilizării fonogramelor publicate în scop comercial.
Examinând această critică prin prisma dispozițiilor legale, Curtea constată că este vădit nefondată.
Astfel, așa cum s-a arătat mai sus la pct. II 1) C) i^1), baza de calcul în raport cu care trebuia stabilită remunerația forfetară sau procentuală o constituie totalitatea veniturilor obținute de SRR din activitatea de radiodifuzare.
Potrivit
art. 131^1 din Legea nr. 8/1996 , astfel cum era în vigoare la momentul arbitrajului:
"(1) Metodologiile se negociază de către organismele de gestiune colectivă cu reprezentanții prevăzuți la art. 131 alin. (2) lit. b), ținându-se seama de următoarele criterii principale:
a) categoria titularilor de drepturi, membri sau nemembri, și domeniul pentru care se poartă negocierea;
b) categoria de utilizatori pe care îi reprezintă la negocieri structurile asociative sau ceilalți utilizatori desemnați să negocieze;
c) repertoriul, confirmat de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, gestionat de organismul de gestiune colectivă, pentru membrii proprii, precum și pentru membrii altor organisme străine similare, în baza contractelor de reprezentare;
d) proporția utilizării repertoriului gestionat de un organism de gestiune colectivă;
e) proporția utilizărilor pentru care utilizatorul a îndeplinit obligațiile de plată prin contracte directe cu titularii de drepturi;
f) veniturile obținute de utilizatori din activitatea care utilizează repertoriul ce face obiectul negocierii;
g) cheltuielile ocazionate de utilizare, în cazul în care nu există venituri.
(2) Organismele de gestiune colectivă pot solicita de la aceeași categorie de utilizatori remunerații forfetare sau procentuale, raportate la veniturile obținute de utilizatori din activitatea care utilizează repertoriul, iar în lipsa acestor venituri, la cheltuielile ocazionate de utilizare.
(3) Remunerațiile forfetare sau procentuale, prevăzute la alin. (2), pot fi solicitate numai dacă și în măsura în care sunt utilizate opere pentru care drepturile de autor sau drepturile conexe protejate se află în termenele de protecție prevăzute de lege.
(4) În cazul în care gestiunea colectivă este obligatorie conform prevederilor art. 123^1, metodologiile se negociază fără a se ține seama de criteriile prevăzute la alin. (1) lit. c) și e), repertoriile fiind considerate repertorii extinse."
După cum se observă, alin. (2) al articolului reprodus mai sus stabilește în mod expres și lipsit de orice echivoc baza de calcul la care trebuie să se raporteze procentul sau suma forfetară stabilită pentru plata remunerației.
În acest sens, Curtea constată că în mod corect Completul de arbitraj a reținut că suma la care trebuie să se raporteze procentul este constituită din "totalul veniturilor brute obținute din activitatea de radiodifuzare (publicitate și barter)", acesta fiind criteriul prevăzut de lege la art. 131^1 alin. (2): "veniturile obținute de utilizatori din activitatea care utilizează repertoriul."
Prin sintagma "activitate care utilizează repertoriul" se înțelege activitatea de radiodifuzare, legiuitorul urmărind astfel să nu fie afectate și eventualele venituri obținute de utilizatori din alte activități (de exemplu, editare de cărți, reviste etc.) care nu implică utilizarea fonogramelor prin utilizare publică.
O astfel de interpretare este în acord și cu ulterioară modificare a alin. (2) al
art. 131^1, realizată prin Legea nr. 329/2006
de aprobare a
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 123/2005 , modificare prin care s-a realizat practic o lămurire a noțiunii de "activitate care utilizează repertoriul", prevăzându-se următoarele:
"(2) Organismele de gestiune colectivă pot solicita de la aceeași categorie de utilizatori remunerații forfetare sau procentuale, raportate la veniturile obținute de utilizatori din activitatea în cadrul căreia se utilizează repertoriul, cum ar fi: radiodifuzare, retransmitere prin cablu sau comunicare publică, ținând cont de practica europeană privind rezultatele negocierilor dintre utilizatori și organismele de gestiune colectivă. Pentru activitatea de radiodifuzare, remunerațiile procentuale se vor stabili diferențiat, direct proporțional cu ponderea utilizării repertoriului gestionat colectiv în această activitate, iar în lipsa veniturilor, în funcție de cheltuielile ocazionate de utilizare."
Sub nicio formă nu se poate reține că baza de calcul trebuia stabilită prin ponderarea veniturilor totale realizate din radiodifuzare, corespunzător proporției utilizării fonogramelor, atât timp cât legea prevede în termeni foarte preciși că este vorba despre "veniturile obținute de utilizatori din activitatea care utilizează repertoriul", înțelegându-se că este vorba despre veniturile totale obținute din această activitate.
Faptul că nu trebuie să se realizeze o ponderare a veniturilor după care să se aplice un procent rezultă și din modul în care legiuitorul a înțeles să modifice dispozițiile legii până la momentul arbitrajului.
Astfel, dacă prin modificarea inițială a
Legii nr. 8/1996 , realizată prin
Legea nr. 285/2004 , art. 131^1 alin. (4) prevedea că "remunerațiile datorate titularilor de drepturi, potrivit prevederilor alin. (2) și (3), se calculează prin aplicarea procentelor negociate la acea parte din veniturile obținute de utilizatori, corespunzătoare ponderii utilizării repertoriului protejat în activitatea utilizatorilor", prin
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 123/2005
această normă legală a fost abrogată și înlocuită cu alin. (2) al aceluiași articol, care prevedea că "organismele de gestiune colectivă pot solicita de la aceeași categorie de utilizatori remunerații forfetare sau procentuale raportate la veniturile obținute de utilizatori din activitatea care utilizează repertoriul, iar în lipsa acestor venituri, la cheltuielile ocazionate de utilizare".
Se observă cu evidență că legiuitorul a urmărit să stabilească într-un mod mult mai precis baza de calcul la care se raportează procentul cu titlu de remunerație.
Având în vedere aceste considerente, Curtea consideră neîntemeiate criticile apelantei SRR, în sensul că suma calculată de Completul de arbitraj ar constitui rezultatul unei erori materiale sau greșeli în legătură cu determinarea bazei de calcul.
B. Apelul formulat de apelanta SRR nu trebuie însă privit și analizat în mod singular, respectiv exclusiv prin prisma criticii expuse, critică ce s-a dovedit a fi nefondată, așa cum s-a arătat mai sus.
În opinia Curții poziția SRR în cauza de față nu este aceea a unui simplu participant în proces cu drepturi și obligații proprii, fără nicio legătură cu ceilalți participanți.
Astfel, trebuie observat că apelul formulat de SRR este exercitat împotriva unei hotărâri arbitrale ce a avut rolul de a stabili Metodologia privind remunerația datorată artiștilor interpreți sau executanți și producătorilor de fonograme pentru radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora de către organismele de radiodifuziune.
După cum se observă, metodologia nu a avut ca obiect stabilirea diferențiată a metodologiei privind remunerația ce trebuia plătită separat de fiecare organism de radiodifuziune în parte sau de SRR, pe de-o parte, și celelalte organisme de radiodifuziune, pe de altă parte.
Chiar dacă la negociere trebuia să participe pe lângă 3 reprezentanți ai principalelor structuri asociative ale radiodifuzorilor și un reprezentant al Societății Române de Radiodifuziune [potrivit art. 131 alin. (2) lit. b)], aceasta nu înseamnă că legiuitorul a intenționat să stabilească un regim juridic diferit al remunerației sau o poziție procesuală distinctă a radiodifuzorilor, ci pur și simplu a considerat că la negociere trebuie să participe și un reprezentant al societății publice de radiodifuziune, pentru a da posibilitatea acestora să își susțină interesele, dat fiind caracterul public al veniturilor ce sunt încasate de această societate.
Metodologia trebuie să stabilească cu caracter unitar și cu respectarea principiului constituțional al egalității remunerația ce trebuie plătită de toate organismele de radiodifuziune, printre acestea numărându-se și SRR.
Din această perspectivă între toate organismele de radiodifuziune față de care s-a stabilit metodologia există o strânsă legătură juridică, determinată de existența identității izvorului obligației de plată a remunerației, respectiv dispozițiile
art. 106^5 alin. (1) și (2) din Legea nr. 8/1996 :
"(1) Pentru utilizarea directă sau indirectă a fonogramelor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora prin radiodifuzare sau prin orice modalitate de comunicare către public, artiștii interpreți sau executanți și producătorii de fonograme au dreptul la o remunerație unică echitabilă.
(2) Cuantumul acestei remunerații se stabilește prin metodologii, conform procedurii prevăzute la art. 131, 131^1 și 131^2."
În acest context toate societățile de radiodifuziune trebuie supuse unui regim juridic unic în ceea ce privește remunerația pe care trebuie să o plătească organismelor de gestiune colectivă ale artiștilor interpreți sau executanți și producătorilor de fonograme.
În virtutea unei astfel de legături juridice, Curtea consideră că admiterea motivelor de apel formulate de apelanta ARCA, cu consecința modificării substanțiale a principiului de stabilire a obligației de plată a remunerației de către organismele de radiodifuziune (pct. 1 și 6 din metodologie), trebuie să aibă ca rezultat extinderea efectelor produse și în ceea ce privește stabilirea obligației de plată a remunerației în ceea ce privește pe Societatea Română de Radiodifuziune.
Practic, așa cum efectele hotărârii de față se produc și asupra organismelor de radiodifuziune care nu au participat la negociere și nici nu au exercitat calea de atac a apelului împotriva hotărârii arbitrale, tot așa trebuie extinse efectele apelului exercitat de ARCA în ceea ce o privește pe apelanta SRR.
Nu are nicio importanță că motivele de apel ale SRR au fost total nefondate.
Chiar dacă SRR nu ar fi exercitat calea de atac a apelului, efectele admiterii apelului formulat de ARCA trebuiau extinse și în ceea ce o privește pe SRR, fiindcă singurul motiv pentru care s-a realizat o reglementare tehnică diferită în cuprinsul metodologiei a obligației SRR față de celelalte organisme de radiodifuziune a fost acela că pentru SRR remunerația a fost stabilită forfetar, iar pentru celelalte procentual.
Termenul juridic al operațiunii juridice de extindere a efectelor admiterii apelului ARCA și în favoarea SRR îl constituie dispozițiile art. 48 alin. 2) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora: "Cu toate acestea, dacă prin natura raportului juridic sau în temeiul unei dispoziții a legii, efectele hotărârii se întind asupra tuturor reclamanților sau pârâților, actele de procedură îndeplinite numai de unii dintre ei sau termenele încuviințate numai unora dintre ei pentru îndeplinirea actelor de procedură folosesc și celorlalți."
Pe cale de consecință Curtea va admite și apelul SRR, admitere justificată exclusiv pe extinderea efectelor apelului ARCA, iar nu pe temeinicia criticilor expuse de SRR.
Având în vedere aceste considerente, Curtea consideră că pct. 4 și 5 din metodologie ce stabilesc obligația de plată a remunerației de către SRR trebuie modificate astfel încât să se regăsească aplicabilitatea pct. 1 din metodologie ce stabilește caracterul general și condițiile în care se plătește remunerația.
Analizând modul în care Completul de arbitraj a stabilit remunerația ce trebuie plătită de SRR, Curtea constată că în mod cu totul nelegal nu s-a ținut seama de criteriile prevăzute de art. 131^1 alin. (1) lit. c) și e) din lege, stabilirea procentului în raport de care s-a fixat remunerația forfetară făcându-se prin luarea în considerare a tuturor fonogramelor publicate de SRR, iar nu doar a acelora pentru care obligația de plată subzistă potrivit pct. 1 din metodologie.
În aceste condiții Curtea constată că nu are suficiente elemente obiective pentru a determina în mod corect o altă sumă forfetară ce ar trebui plătită de SRR organismelor de gestiune colectivă, împrejurare în care, în aplicarea principiului egalității, va stabili obligația de plată a remunerației de către SRR în mod identic celui stabilit pentru celelalte organisme de radiodifuziune.
Pe cale de consecință, pct. 4 va fi modificat astfel:
"Societatea Română de Radiodifuziune are obligația să plătească trimestrial organismelor de gestiune colectivă desemnate de ORDA drept colectori pentru artiștii interpreți sau executanți și producătorii de fonograme o remunerație reprezentând drepturi conexe patrimoniale pentru utilizarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, calculabilă prin aplicarea la totalul veniturilor brute lunare obținute din activitatea de radiodifuzare (publicitate și barter) a unui procent de 2% în cazul unei utilizări a fonogramelor în pondere de 100% din totalul timpului de emisie a programelor. În cazul unei utilizări mai reduse, procentul de 2% se reduce direct proporțional cu ponderea timpului de utilizare a fonogramelor în raport cu timpul total de emisie a programelor.
Pentru anul 2007 procentul va fi de 2,2%, aplicându-se în mod corespunzător dispozițiile alineatului anterior.
Pentru anul 2008 procentul va fi de 2,4%, aplicându-se în mod corespunzător dispozițiile primului alineat."
Ca urmare a modificării și completării pct. 4 se va înlătura pct. 5 din metodologie, acesta rămânând fără obiect.
IV. Având în vedere considerentele expuse mai sus la pct. I, II și III, Curtea va respinge excepția nulității apelului formulat de ARCA, va admite apelurile formulate de ARCA și de SRR, va schimba în parte hotărârea arbitrală, în sensul că se va dispune modificarea pct. 1, 4 și 6 din metodologie și vor fi înlăturate pct. 3 și 5.
Pentru o mai bună tehnică de redactare a punctelor metodologiei, Curtea va dispune și renumerotarea acestora.
PENTRU ACESTE MOTIVE
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca nefondată excepția nulității apelului formulat de Asociația Română de Comunicații Audiovizuale - ARCA.
Admite apelul formulat de apelanta Asociația Română de Comunicații Audiovizuale - ARCA, cu sediul în municipiul București, intrarea Victor Eftimiu nr. 5-7, et. 9, ap. 58, sectorul 1, împotriva Hotărârii arbitrale din 10 aprilie 2006, ce a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, ca urmare a
Deciziei nr. 74 din 12 aprilie 2006
a directorului general al ORDA, pronunțată de Completul de arbitraj desemnat în baza
art. 131 și următoarele din Legea nr. 8/1996 , cu modificările ulterioare, în procedura de arbitraj participând efectiv Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM, cu sediul în municipiul București, str. Jules Michelet nr. 15-17, et. 2, ap. 11, sectorul 1, și Uniunea Producătorilor de Fonograme din România - UPFR, cu sediul în municipiul București, șos. Nicolae Titulescu nr. 88B, sectorul 1, pe de-o parte - în calitate de organisme de gestiune colectivă, și Societatea Română de Radiodifuziune - SRR, cu sediul în municipiul București, str. General Berthelot nr. 60-64, sectorul 1, pe de altă parte, în calitate de organism de radiodifuziune, în procedura de arbitraj fiind invitate să participe și Asociația Română de Comunicații Audiovizuale - ARCA, cu sediul în municipiul București, intrarea Victor Eftimiu, nr. 5-7, et. 9, ap. 58, sectorul 1, și Radio XXI, cu sediul în municipiul București, Calea Victoriei nr. 224, bl. D5, et. 9, sectorul 1, în calitate de organisme de radiodifuziune.
Admite apelul formulat de apelanta Societatea Română de Radiodifuziune - SRR împotriva aceleiași hotărâri.
Schimbă în parte Hotărârea arbitrală din 10 aprilie 2006, ce a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, ca urmare a
Deciziei nr. 74 din 12 aprilie 2006
a directorului general al ORDA, în sensul că: "Metodologia privind remunerația datorată artiștilor interpreți sau executanți și producătorilor de fonograme pentru radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora de către organismele de radiodifuziune" va fi modificată astfel:
Punctul 1 din metodologie va avea următorul conținut:
"1. Pentru utilizarea directă sau indirectă a fonogramelor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora prin radiodifuzare, organismele de radiodifuziune au obligația să plătească o remunerație unică echitabilă organismelor de gestiune colectivă ale artiștilor interpreți sau executanți și producătorilor de fonograme, dar numai în condițiile în care:
a) dacă și în măsura în care sunt utilizate fonograme pentru care drepturile conexe protejate se află în termenele de protecție prevăzute de lege;
b) sunt utilizate fonograme care se află în repertoriul gestionat de organismele de gestiune colectivă respective, pe baza mandatului sau contractelor de reprezentare date/încheiate în condițiile legii;
c) organismul de radiodifuziune nu este îndreptățit ca, pentru anumite fonograme utilizate, să gestioneze el însuși drepturile conexe cuvenite artiștilor interpreți sau executanți ori producătorilor de fonograme, pe baza unui mandat sau contract de reprezentare ori în baza legii."
Punctul 3 din metodologie va fi înlăturat.
Punctul 4 din metodologie va deveni punctul 3 și va avea următorul conținut:
"3. Societatea Română de Radiodifuziune are obligația să plătească trimestrial organismelor de gestiune colectivă desemnate de ORDA drept colectori pentru artiștii interpreți sau executanți și producătorii de fonograme o remunerație reprezentând drepturi conexe patrimoniale pentru utilizarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, calculabilă prin aplicarea la totalul veniturilor brute lunare obținute din activitatea de radiodifuzare (publicitate și barter) a unui procent de 2% în cazul unei utilizări a fonogramelor în pondere de 100% din totalul timpului de emisie a programelor. În cazul unei utilizări mai reduse, procentul de 2% se reduce direct proporțional cu ponderea timpului de utilizare a fonogramelor în raport cu timpul total de emisie a programelor.
Pentru anul 2007 procentul va fi de 2,2%, aplicându-se în mod corespunzător dispozițiile alineatului anterior.
Pentru anul 2008 procentul va fi de 2,4%, aplicându-se în mod corespunzător dispozițiile primului alineat."
Punctul 5 din metodologie va fi înlăturat.
Punctul 6 din metodologie va deveni punctul 4 și va avea următorul conținut:
"4. Utilizatorii, alte organisme de radiodifuziune decât Societatea Română de Radiodifuziune, au obligația să plătească trimestrial organismelor de gestiune colectivă desemnate de ORDA drept colectori pentru artiștii interpreți sau executanți și producătorii de fonograme o remunerație reprezentând drepturi conexe patrimoniale pentru utilizarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, calculabilă prin aplicarea la totalul veniturilor brute lunare obținute din activitatea de radiodifuzare (publicitate și barter) a unui procent de 2% în cazul unei utilizări a fonogramelor în pondere de 100% din totalul timpului de emisie a programelor. În cazul unei utilizări mai reduse, procentul de 2% se reduce direct proporțional cu ponderea timpului de utilizare a fonogramelor în raport cu timpul total de emisie a programelor.
Pentru anul 2007 procentul va fi de 2,2%, aplicându-se în mod corespunzător dispozițiile alineatului anterior.
Pentru anul 2008 procentul va fi de 2,4%, aplicându-se în mod corespunzător dispozițiile primului alineat."
Punctele 7-14 din metodologie își vor păstra conținutul și se vor renumerota în mod corespunzător de la 5 la 12.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 februarie 2007.
Președinte, Judecător, GEORGETA STEGARU VIOREL VOINEAG Grefier, Ionică Roșioru
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.