Decizia nr. 634/2007

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Antonia Constantin - procuror

Cristina Cătălina Turcu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 29 alin. (5), (7) și (9) din Legea nr. 317/2004

privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepție ridicată de Florina Simona Lungu în Dosarul nr. 6.398/1/2006 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal.

La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepției, apărător cu delegație la dosar, lipsind cealaltă parte, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Președintele constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Apărătorul autorului excepției susține oral concluziile scrise depuse la instanța de fond.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, arătând că textul de lege criticat a fost adoptat de legiuitor în acord cu prevederile art. 129 și 134 din Legea fundamentală. Totodată, mai arată că problema respectării dublului grad de jurisdicție se pune numai în materie penală. Dreptul de acces la un tribunal nu este absolut, așa cum a statuat Curtea Constituțională în jurisprudența sa, în acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 20 martie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 6.398/1/2006, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 29 alin. (5), (7) și (9) din Legea nr. 317/2004

privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Excepția a fost ridicată de Florina Simona Lungu într-o cauză având ca obiect recursul împotriva unei hotărâri a Consiliului Superior al Magistraturii, prin care s-a respins ca neîntemeiată cererea de apărare a reputației sale profesionale.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile legale criticate contravin dispozițiilor art. 16 alin. (1), ale art. 21, ale art. 20 alin. (2), art. 53, art. 133 alin. (1) și ale art. 134 alin. (1) din Constituție, precum și ale art. 6, 13 și 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În acest sens, arată că prin dispozițiile legale criticate este reglementat recursul, cale unică de atac a hotărârilor Consiliului Superior al Magistraturii. Aceste hotărâri nu mai sunt supuse controlului judiciar eficient și efectiv al instanței de judecată, deoarece, potrivit prevederilor art. 305 din Codul de procedură civilă, recursul este o cale de atac nedevolutivă, cu probatoriu limitat.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât accesul liber la justiție nu înseamnă accesul la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac, legiuitorul putând institui reglementări corespunzătoare unor proceduri speciale.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, prevederea legală criticată nu aduce atingere accesului liber la justiție, întrucât persoana are dreptul de a se adresa instanței, pentru protejarea drepturilor și intereselor sale legitime, chiar în temeiul

art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 . Accesul la justiție nu presupune însă accesul la toate gradele de jurisdicție, Constituția prevăzând că "procedura de judecată este stabilită de lege", iar căile de atac se exercită în condițiile legii, astfel că legiuitorul este singurul competent să stabilească, pentru motive de celeritate, securitate juridică ori pentru alte motive temeinice, căile de atac ce se exercită împotriva hotărârilor judecătorești. Totodată, se mai arată că dispozițiile criticate nu aduc atingere nici egalității în fața legii, în ceea ce privește exercitarea drepturilor procesuale, legea instituind reguli diferite pentru persoane aflate în situații diferite.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. În acest sens, arată că textele de lege criticate se aplică în mod egal tuturor persoanelor interesate care atacă cu recurs hotărârile plenului Consiliului Superior al Magistraturii privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor, fără discriminări pe considerente arbitrare.

Cu privire la critica de neconstituționalitate a prevederilor

art. 29 alin. (5), (7) și (9) din Legea nr. 317/2004 , față de art. 21 și art. 20 alin. (2) din Constituție, raportat la art. 6 și 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, consideră că prevederile legale criticate sunt menite tocmai să asigure persoanelor interesate accesul liber la justiție.

Totodată, cu privire la critica de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 29 alin. (5), (7) și (9) din Legea nr. 317/2004

față de art. 133 alin. (3) și art. 134 alin. (4) din Constituție, se constată că textele criticate sunt conforme cu dispoziția constituțională potrivit căreia Consiliul Superior al Magistraturii îndeplinește și alte atribuții, stabilite prin legea sa organică, în realizarea rolului său de garant al independenței justiției.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile apărătorului autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 29 alin. (5), (7) și (9) din Legea nr. 317/2004

privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, având următorul conținut:

- Art. 29: "(5) Hotărârile plenului privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor se redactează în cel mult 20 de zile și se comunică de îndată.[...]

(7) Hotărârile prevăzute la alin. (5) pot fi atacate cu recurs, de orice persoană interesată, în termen de 15 zile de la comunicare sau de la publicare, la Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție.[...]

(9) Hotărârea prin care se soluționează recursul prevăzut la alin. (7) este irevocabilă."

Autorul excepției susține că prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, ale art. 21 referitor la accesul liber la justiție, ale art. 20 alin. (2) referitor la prioritatea reglementărilor internaționale, art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, ale art. 133 alin. (1) referitor la rolul Consiliului Superior al Magistraturii și ale art. 134 alin. (1) privind atribuțiile Consiliului Superior al Magistraturii, precum și ale art. 6 privind dreptul la un proces echitabil, art. 13 referitor la dreptul la un recurs efectiv și ale art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că principala critică formulată de autorul acesteia privește încălcarea dreptului său la un recurs efectiv. Curtea constată însă că această critică nu poate fi reținută. Astfel, textele de lege criticate prevăd că partea interesată are posibilitatea de a formula recurs la Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la hotărârea pronunțată de plenul Consiliului Superior al Magistraturii referitoare la cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor și de a beneficia pe tot parcursul acestei proceduri de toate garanțiile necesare asigurării unui proces echitabil.

Așa cum a statuat Curtea în jurisprudența sa, de exemplu, prin

Decizia nr. 389 din 16 octombrie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 745 din 24 octombrie 2003, interpretarea art. 6 par.1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale duce la concluzia că acesta nu consacră nici expres, dar nici implicit dreptul la dublul grad de jurisdicție, drept ce este recunoscut doar în materie penală. De asemenea, nici art. 13 din Convenție, care se referă la dreptul la un "recurs efectiv", nu are semnificația asigurării dreptului la un dublu grad de jurisdicție, ci doar a posibilității de a supune judecății unei instanțe naționale cazul violării unui drept consacrat de convenție.

Nu poate fi reținută așadar încălcarea art. 21 și a art. 20 alin. (2) din Constituție și nici a art. 6 și a art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Cu privire la critica referitoare la încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție și ale art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea observă că nici aceasta nu poate fi reținută, întrucât dispozițiile legale criticate nu instituie nicio discriminare între destinatarii normei juridice, aplicându-se în mod egal tuturor celor aflați în ipoteza descrisă de aceasta.

Curtea mai reține că nu sunt încălcate nici prevederile art. 133 alin. (1) referitor la rolul Consiliului Superior al Magistraturii și ale art. 134 alin. (1) privind atribuțiile Consiliului Superior al Magistraturii din Constituția României, ci, dimpotrivă, dispozițiile legale criticate reprezintă transpunerea la nivelul legii organice a principiilor constituționale invocate.

Prin prisma celor anterior reținute, Curtea constată că nu sunt încălcate nici prevederile art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți din Legea fundamentală.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 29 alin. (5), (7) și (9) din Legea nr. 317/2004

privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepție ridicată de Florina Simona Lungu în Dosarul nr. 6.398/1/2006 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 26 iunie 2007.