Metodologia din 6 august 2007
privind selecția, încadrarea și evaluarea personalului implicat în proiectul Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului privind predarea cursurilor de limbă, cultură și civilizație românească în unități școlare din Republica Italiană și Regatul Spaniei începând cu anul școlar 2007-2008
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Prezenta metodologie reglementează modalitățile prin care se fac selecția, încadrarea și evaluarea personalului implicat în predarea cursurilor de limbă, cultură și civilizație românească în unități școlare din Regatul Spaniei și Republica Italiană. De operaționalizarea acestui proces se ocupă Comisia de monitorizare, numită prin ordin al ministrului educației, cercetării și tineretului.
I. Selecția personalului implicat în predarea cursului de limbă, cultură și civilizație românească se face prin concurs. Concursul se organizează de Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului și Institutul Limbii Române și se realizează în două etape, după cum urmează: 1. evaluarea dosarului; 2. interviul cu candidatul.
Înscrierea la concurs se face prin depunerea unui dosar care conține următoarele documente:
- lista documentelor cuprinse în dosarul de înscriere;
- formular-tip de înscriere;
- curriculum vitae în format european;
- copii legalizate de pe cartea de identitate/pașaport/cartea de rezidență/permisul de ședere;
- copii legalizate de pe actele de studii: diplomă de bacalaureat, diplomă de absolvire, diplomă de licență;
- copie de pe foaia matricolă;
- copie de pe carnetul de muncă/acte doveditoare pentru vechimea în învățământ;
- copie de pe atestatul de grad didactic (dacă este cazul);
- certificat medical cu mențiunea "apt pentru muncă";
- cazier judiciar.
Dosarele se depun în perioada 13-17 august 2007, după cum urmează:
a) la Institutul Limbii Române, cu sediul în municipiul București, str. Spiru Haret nr. 12, sectorul 1, cod 010176, e-mail office@ilr. ro, telefon +40 21 311 06 31, între orele 8,00-16,00.
b) în Regatul Spaniei - la Ambasada României în Regatul Spaniei (Embajada de Rumania)
Adresa: Avenida de Alfonso XIII nr. 157, Madrid 28016
Telefon: 00 34 91 350 18 81
Fax: 0034-91-345.29.17
Website: http://madrid. mae. ro
E-mail: secretariat@embajadaderumania. es
- la Consulatul general al României-Barcelona (Spania)
Adresa: C/San Juan de la Salle 35 bis (08022), Barcelona
Intrare pentru public: Alcoy 22
Telefon: (0034-93) 4341108; 4341139; 183507
Fax: (0034-93) 4341189
E-mail: consuladogeneralenbarcelo@telefonica. net
Website: http://barcelona. mae. ro
c) în Republica Italiană - la Ambasada României în Republica Italiană (Ambasciata di România)
Adresa: Via Nicolo Tartaglia 36 (Parioli), 00197 Roma
Telefon: 0039-06-808.45.29
Fax: 0039-06-808.49.95
Website: http://www. roembit. org/; http://roma. mae. ro/
E-mail: amdiroma@roembit. org
- la Consulatul General al României
(Consolato Generale di România)
Adresa: Via Gignese 2, 20148 Milano
Telefon: 00-3902-400.74.023; 00-3902-400.74.018
Fax: 00-3902-400.74.023
E-mail: consulatmilano@gmx. net
Website: www. consulatmilano. com; www. consolatoromeno. it
NOTĂ: Toate documentele sunt obligatorii. Vor fi evaluate doar dosarele complete și depuse în termenele stabilite de prezenta metodologie.
1. Calculul punctajului rezultat din evaluarea dosarului personal
Acte de studii:
- diplomă de licență în domeniul științelor umaniste - 10 puncte
- diplomă de absolvire a colegiului de institutori și învățători - 9 puncte
- diplomă de liceu pedagogic, cu specializarea învățător - 8 puncte
Alte categorii: absolvenți cu diplomă de licență sau cu diplomă de bacalaureat cu experiență în activitatea didactică
- pentru diplomă de licență - 4 puncte
- pentru diplomă de bacalaureat - 2 puncte.
Grade didactice:
- gradul didactic I - 10 puncte
- gradul didactic II - 8 puncte
- gradul didactic definitiv - 6 puncte
Vechime în învățământ
- pentru fiecare an de activitate didactică se acordă un punct
- evaluare maximă - 10 puncte
NOTĂ: Candidații cu peste 10 ani vechime în învățământ primesc maximum 10 puncte.
Dovadă de absolvire a modulului psihopedagogic (foaie matricolă sau atestat) - 10 puncte.
NOTĂ: Punctajul maxim ce poate fi obținut la acest criteriu - 40 de puncte.
2. Interviul
În cadrul interviului se vor puncta: prezentarea candidatului, calitățile de comunicare, cunoașterea curriculei cursului de limbă, cultură și civilizație românească, cunoașterea limbii spaniole și, respectiv, a limbii italiene.
Interviul cu candidații selectați în urma evaluării dosarelor va avea loc după cum urmează:
- pentru România - 25 august, la București;
- pentru Regatul Spaniei - în perioada 27-30 august, la sediul Ambasadei României în Regatul Spaniei și la Consulatul General al României la Barcelona;
- pentru Republica Italiană - în perioada 3-6 septembrie, la sediul Ambasadei României în Republica Italiană/Academia Română la Roma, Consulatul General al României la Milano.
NOTĂ: Locul, ora și planificarea candidaților pentru interviu se vor afișa pe pagina de internet a Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului, cu 48 de ore înaintea începerii perioadei de interviuri.
Punctajul maxim ce poate fi obținut la acest criteriu - 60 de puncte.
Punctajul maxim ce poate fi obținut prin parcurgerea etapelor cuantificabile (1 și 2) - 100 de puncte.
Afișarea rezultatelor finale se va face pe pagina de internet a Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului și la locul desfășurării interviului.
II. Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului și Institutul Limbii Române vor încheia cu persoanele selectate pentru predarea cursului de limbă, cultură și civilizație românească un contract de colaborare.
III. Evaluarea activității personalului implicat în predarea cursului de limbă, cultură și civilizație românească este realizată periodic de Comisia de monitorizare.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.