Decizia nr. 588/2007
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 228 și art. II alin. (3) din Legea nr. 356/2006 pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală, precum și pentru modificarea altor legi
prezumat în vigoare
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Șerban Viorel Stănoiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Marinela Mincă - procuror
Marieta Safta - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 228 și
art. II alin. (3) din Legea nr. 356/2006
pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală, precum și pentru modificarea altor legi, excepție ridicată direct de Avocatul Poporului în temeiul prevederilor art. 146 lit. d) teza finală din Constituție.
La apelul nominal se prezintă, pentru autorul excepției, expertul pentru probleme juridice în cadrul instituției Avocatul Poporului, Bianca Drăghici.
Având cuvântul, autorul excepției, prin reprezentantul său, solicită admiterea excepției de neconstituționalitate așa cum a fost formulată.
Ministerul Public, arătând că
art. I pct. 228 din Legea nr. 356/2006
este criticat din perspectiva lipsei unor criterii clare și precise pentru stabilirea relei-credințe sau a gravei neglijențe a magistratului, pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, în ceea ce privește acest text de lege, ca neîntemeiată. Referitor la dispozițiile art. II alin. (3) din același act normativ, arată că, în măsura în care acestea ar permite un control administrativ al hotărârilor judecătorești, ar înfrânge prevederile art. 124 și art. 129 din Constituție. Ca urmare, cu privire la acest text de lege arată că se impune admiterea excepției de neconstituționalitate ridicate.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin Adresa nr. 425 din 17 ianuarie 2007, trimisă Curții Constituționale în temeiul prevederilor art. 146 lit. d) teza finală din Constituție, Avocatul Poporului a ridicat direct excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 228 și
art. II alin. (3) din Legea nr. 356/2006
pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală, precum și pentru modificarea altor legi, la solicitarea a 14 judecători din cadrul Judecătoriei Slatina.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că prevederile
art. I pct. 228 din Legea nr. 356/2006
încalcă dispozițiile constituționale ale art. 52 alin. (3) referitoare la răspunderea patrimonială a statului pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare, prin aceea că instituie obligativitatea exercitării de către stat a acțiunii în regres. În opinia Avocatului Poporului, textul constituțional invocat "nu stabilește obligația statului, ci posibilitatea acestuia, ca, în cazul magistraților, să dispună de o acțiune în regres pentru a putea recupera prejudiciile cauzate statului, prin asumarea răspunderii patrimoniale a magistraților pentru erorile judiciare". Tot astfel,
art. 96 alin. (7) din Legea nr. 303/2004
privind statutul judecătorilor și procurorilor, în acord cu art. 52 alin. (3) din Constituție, reglementează posibilitatea, și nu obligația statului, de a recupera contravaloarea reparației acordate persoanei care a suferit din cauza unei erori judiciare, sens în care statul poate formula acțiune în regres împotriva judecătorului sau procurorului, în măsura în care respectiva eroare le este imputabilă acestora, fiind cauzată de exercitarea cu rea-credință sau gravă neglijență a funcției. Se mai susține că textul legal criticat nu conține criterii clare și precise pentru stabilirea relei-credințe sau a gravei neglijențe a magistratului și lasă loc subiectivismului și arbitrariului. De asemenea, din redactarea acestuia nu rezultă "dacă stabilirea relei-credințe sau a gravei neglijențe a magistratului se realizează în cadrul acțiunii în regres a statului sau pe calea unei acțiuni disciplinare sau penale, finalizată cu o hotărâre definitivă prin care să se rețină răspunderea disciplinară sau penală a acestuia". Așa fiind,
art. I pct. 228 din Legea nr. 356/2006
nu asigură, în opinia autorului excepției, garanțiile procesuale necesare angajării răspunderii magistraților, fiind în contradicție cu principiul independenței judecătorilor și supunerii lor numai legii.
În ceea ce privește
art. II alin. (3) din Legea nr. 356/2006 , care a modificat
art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004
privind statutul judecătorilor și procurorilor, se susține că ar putea intră în contradicție cu dispozițiile constituționale ale art. 124 alin. (3) referitoare la independența judecătorilor, ale art. 126 alin. (1) referitoare la înfăptuirea justiției prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege și ale art. 129 privind folosirea căilor de atac "în condițiile în care instituirea răspunderii disciplinare a judecătorilor sau a procurorilor în cazul nerespectării normelor de procedură cu reacredință sau din gravă neglijență ar aduce atingere înfăptuirii actului de justiție." Se arată în acest sens că stabilirea situației în care judecătorul sau procurorul nu a respectat normele de procedură cu rea-credință sau gravă neglijență se realizează de către Consiliul Superior al Magistraturii, prin secțiile sale, pe calea unei acțiuni disciplinare. În acest fel se poate deschide calea unui control administrativ al hotărârilor judecătorești pronunțate. Or, potrivit art. 129 din Legea fundamentală, hotărârile judecătorești pot fi supuse doar controlului judecătoresc, fiind susceptibile de desființare sau casare, în ipoteza nerespectării normelor de procedură, doar în căile de atac promovate de părți sau Ministerul Public, în condițiile legii. Pe cale de consecință, în măsura în care hotărârile judecătorești ar putea fi supuse unui alt tip de control de legalitate decât cel statuat de art. 129 din Constituție, prevederile
art. II alin. (3) din Legea nr. 356/2006
contravin art. 124 alin. (2) din Legea fundamentală și principiului 1 pct. 2 lit. d) din Recomandarea nr. R(94) 12 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei către statele membre cu privire la independența, eficiența și rolul judecătorilor.
Potrivit dispozițiilor art. 30 și
art. 33 din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctul de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât prevederile legale criticate nu contravin vreunei dispoziții constituționale. Astfel, textele de lege ce fac obiectul excepției reglementează doar răspunderea disciplinară și patrimonială a judecătorilor pentru erorile produse cu reacredință sau gravă neglijență, iar nu pentru orice eroare apărută în desfășurarea actului de justiție, în deplină concordanță cu prevederile art. 52 alin. (3) din Constituție. Aplicarea unei sancțiuni pentru încălcarea obligațiilor stabilite chiar prin Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor nu poate fi de natură să afecteze desfășurarea actului de justiție, ci este, din contră, o garanție a înfăptuirii justiției, având ca scop împiedicarea comiterii de abuzuri de către cei chemați să înfăptuiască justiția. În opinia Guvernului, controlul instituit de
art. 99 din Legea nr. 303/2004
nu duce la desființarea hotărârilor judecătorești care au fost rezultatul relei-credințe sau neglijenței grave a judecătorului, astfel încât nu se poate susține că, prin modificarea legislativă criticată, se creează posibilitatea unei imixtiuni în actul de justiție. Se arată, totodată, că textele constituționale invocate nu interzic stabilirea răspunderii judecătorilor pentru nerespectarea normelor de procedură. Art. 52 alin. (3) din Constituție nu face nicio distincție în acest sens, iar în atribuțiile de serviciu ale magistraților intră și respectarea normelor de procedură, astfel încât nu se poate considera că dispozițiile criticate au lărgit în mod nejustificat sfera răspunderii magistraților.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) teza finală din Constituție și celor ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 10 și ale
art. 29-33 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată direct de Avocatul Poporului.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. I pct. 228 și
art. II alin. (3) din Legea nr. 356/2006
pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală, precum și pentru modificarea altor legi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006, care au următorul conținut:
- Art. I pct. 228: "Codul de procedură penală, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 30 aprilie 1997, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:[...]
228. Articolul 507 va avea următorul cuprins:
«Acțiunea în regres
Articolul 507
În cazul în care repararea pagubei a fost acordată potrivit art. 506, cât și în situația în care statul român a fost condamnat de către o instanță internațională, acțiunea în regres împotriva aceluia care, cu rea-credință sau din gravă neglijență, a provocat situația generatoare de daune, este obligatorie.»"
-
Articolul II
alin. (3): "Litera h) a articolului 99 din Legea nr. 303/2004
privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările ulterioare, va avea următorul cuprins:
«h) exercitarea funcției, inclusiv nerespectarea normelor de procedură, cu rea-credință sau din gravă neglijență, dacă fapta nu constituie infracțiune;»".
În motivarea excepției se invocă prevederile constituționale ale art. 52 alin. (3) referitoare la răspunderea patrimonială a statului pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare, ale art. 124 alin. (3) privind independența judecătorilor, ale art. 126 alin. (1) referitoare la înfăptuirea justiției prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege și ale art. 129 privind folosirea căilor de atac. Se invocă, totodată, principiul I pct. 2 lit. d) din Recomandarea nr. (94)12 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei către statele membre privind independența, eficiența și rolul judecătorilor, potrivit căruia "în procesul decizional, judecătorii trebuie să fie independenți și să poată acționa fără niciun fel de restricție, influență subiectivă, presiuni, amenințări sau interferențe, directe sau indirecte. Legea trebuie să prevadă sancțiuni clare împotriva persoanelor care încearcă să influențeze deciziile judecătorilor în orice fel. În concluzie, judecătorii trebuie să decidă imparțial, în concordanță cu interpretarea faptelor și cu respectarea legilor aplicabile speței respective. Judecătorii nu trebuie să fie obligați să raporteze despre felul în care au soluționat un caz niciunei persoane din afara sistemului judiciar."
Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
I. În ceea ce privește
art. I pct. 228 din Legea nr. 356/2006 , Curtea constată că, în mod contrar celor susținute de autorul excepției, acest text de lege dă expresie prevederilor constituționale ale art. 52 alin. (3), potrivit cărora "Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Răspunderea statului este stabilită în condițiile legii și nu înlătură răspunderea magistraților care și-au exercitat funcția cu rea-credință sau gravă neglijență." Astfel, în deplin acord cu normele constituționale invocate, art. 507 din Codul de procedură penală, astfel cum a fost modificat prin textul de lege criticat, stabilește obligația statului ca, în cazul condamnării sale de către o instanță internațională sau al reparării pagubei potrivit art. 506 din același cod, să exercite acțiunea în regres împotriva aceluia (așadar inclusiv împotriva magistraților) care, cu rea-credință sau din gravă neglijență, a provocat situația generatoare de daune. Prin urmare, nu orice încălcare a atribuțiilor specifice magistratului îndreptățește statul român să formuleze acțiune în regres. Chiar dacă repararea pagubei a fost acordată potrivit art. 506 din Codul de procedură penală sau dacă statul român a fost condamnat de o instanță internațională, magistratul este răspunzător numai atunci când și-a exercitat atribuțiile cu rea-credință sau gravă neglijență, provocând astfel situația generatoare de daune. Susținerea potrivit căreia norma constituțională ar reglementa numai posibilitatea, iar nu obligația statului de a exercita acțiunea în regres, nu poate fi reținută, întrucât aceasta se bazează pe o interpretare eronată a art. 52 alin. (3) din Legea fundamentală, text care nu distinge în sensul arătat de autorul excepției.
Nu poate fi reținută nici critica întemeiată pe compararea textului de lege ce face obiectul excepției cu dispozițiile
art. 96 alin. (7) din Legea nr. 303/2004
privind statutul judecătorilor și procurorilor. Curtea a statuat în acest sens în jurisprudența sa, de exemplu prin
Decizia nr. 486 din 11 decembrie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 43 din 19 ianuarie 2004, că examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu dispozițiile constituționale pretins încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele și raportarea concluziei ce ar rezultă din această comparație la dispoziții ori principii ale Constituției. Procedându-se altfel, s-ar ajunge, inevitabil, la concluzia că, deși fiecare dintre dispozițiile legale este constituțională, numai coexistența lor ar pune în discuție constituționalitatea uneia dintre ele. În același sens, Curtea a mai reținut, de exemplu prin
Decizia nr. 203 din 29 aprilie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 21 iunie 2004, că eventuala contradicție existentă între dispozițiile unor legi în vigoare nu intră sub incidența controlului de constituționalitate.
Cât privește criticile potrivit cărora
art. I pct. 228 din Legea nr. 356/2006
nu conține criterii clare și precise pentru stabilirea relei-credințe sau a gravei neglijențe a magistratului, respectiv nu prevede cadrul în care se poate determina existența uneia din cele două condiții imputabile magistratului, se constată că vizează aspecte ce excedează competenței Curții Constituționale. Aceasta întrucât, pe de o parte, interpretarea și aplicarea unitară a legii este, potrivit art. 126 alin. (3) din Legea fundamentală, atributul exclusiv al Înaltei Curți de Casație și Justiție iar, pe de altă parte, potrivit
art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , Curtea Constituțională nu poate completa prevederea supusă controlului.
II.
Articolul II
alin. (3) din Legea nr. 356/2006
a modificat
art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004
privind statutul judecătorilor și procurorilor. În noua redactare, acest text de lege stabilește că reprezintă abatere disciplinară a magistratului exercitarea funcției, inclusiv nerespectarea normelor de procedură, cu rea-credință sau din gravă neglijență, dacă fapta nu constituie infracțiune. În opinia autorului excepției, câtă vreme stabilirea situației în care judecătorul sau procurorul nu a respectat normele de procedură cu rea-credință sau gravă neglijență se realizează de către Consiliul Superior al Magistraturii, prin secțiile sale, pe calea unei acțiuni disciplinare, se poate deschide calea unui control administrativ al hotărârilor judecătorești pronunțate, aducându-se astfel atingere înfăptuirii actului de justiție, independenței judecătorilor și normelor constituționale privind folosirea căilor de atac.
Curtea constată că și aceste critici sunt neîntemeiate, întrucât
art. II alin. (3) din Legea nr. 356/2006
nu instituie o nouă cale de atac împotriva hotărârilor judecătorești. Astfel, de esența înfăptuirii actului de justiție este supunerea judecătorului în fața legii și, ca un corolar al acestei cerințe, respectarea normelor de procedură. Consiliul Superior al Magistraturii, în virtutea rolului său constituțional de garant al independenței justiției, îndeplinește rolul de instanță de judecată, prin secțiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor, așadar și în situația nerespectării, de către aceștia, cu rea-credință sau din gravă neglijență, a normelor de procedură. Obiectul judecății îl constituie însă numai abaterile disciplinare, așadar conduita magistraților, aspect ce nu poate fi interpretat ca având semnificația unui control administrativ al hotărârilor judecătorești pronunțate de aceștia. De altfel, și hotărârile pronunțate în materie disciplinară de Consiliul Superior al Magistraturii sunt supuse controlului judecătoresc, potrivit art. 133 alin. (7) raportat la art. 134 alin. (2) din Constituție.
Pentru aceleași considerente, nu pot fi reținute nici criticile formulate în raport cu Recomandarea nr. (94)12 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, adoptată în data de 13 octombrie 1994 la cea de-a 516-a întâlnire a secretarilor de stat. De altfel, Curtea reține că acest tip de acte comunitare reprezintă măsuri legale ce permit instituțiilor Uniunii Europene să-și prezinte punctele de vedere în fața statelor membre, fără ca acestea să fie obligate să se conformeze soluției propuse de administrația comunitară. Recomandările, spre deosebire de opinii, pot fi date și din proprie inițiativă, reprezentând astfel doar poziția instituției de la care emană, semnificația lor reală fiind de natură morală sau politică.
Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) teza finală și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1 alin. (1), al
art. 2, 3, 10 și 29-33 din Legea nr. 47/1992 ,
Cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 228 și
art. II alin. (3) din Legea nr. 356/2006
pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală, precum și pentru modificarea altor legi, excepție ridicată direct de Avocatul Poporului.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 19 iunie 2007.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Marieta Safta
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.