Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 897/2007

pentru aprobarea Memorandumului de înțelegere și a Acordului de cofinanțare privind implementarea proiectului "O Românie frumoasă", semnate între Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare la București la 16 mai 2007

prezumat în vigoare

Data actului
1 august 2007
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 596 din 29 august 2007
Citează
4 acte
Structură
3 articole · 2.575 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Are ca temei 1

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al

art. 20 din Legea nr. 590/2003

privind tratatele și având în vedere prevederile art. III pct. 3 din Acordul dintre Guvernul României și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, aprobat prin

Hotărârea Guvernului nr. 113/1991 , cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă Memorandumul de înțelegere și Acordul de cofinanțare privind implementarea proiectului "O Românie frumoasă" (denumit în continuare Proiectul), semnate la București la 16 mai 2007 între Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare.

Articolul 2

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor asigură cofinanțarea Proiectului pentru perioada 2007-2008, de la bugetul de stat și din venituri proprii constituite la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor, în baza

art. 40 alin. 1 din Legea nr. 10/1995

privind calitatea în construcții, cu modificările ulterioare.

Articolul 3

Cofinanțarea de la bugetul de stat pentru anul 2007 se asigură în limita fondurilor aprobate cu această destinație în bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor și în conformitate cu Acordul de cofinanțare. Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor își va cuprinde în proiectul de buget pentru anul 2008 fondurile ce rezultă din aplicarea Memorandumului de înțelegere și a Acordului de cofinanțare. Finanțarea lucrărilor din venituri proprii se va face prin programe anuale, aprobate prin ordin al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și locuințelor.

PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Ministrul dezvoltării,
lucrărilor publice și locuințelor,
Lazlo Borbely
Ministrul afacerilor externe,
Adrian Mihai Cioroianu
Ministrul culturii și cultelor,
Adrian Iorgulescu
p. Ministrul economiei și finanțelor,
Doina-Elena Dascălu,
secretar de stat
București, 1 august 2007.
Nr. 897.
MEMORANDUM 16/05/2007
ACORD 16/05/2007

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.