Ghid · Comisia Națională pentru Contrololul Activităților Nucleare

Ghidul din 29 august 2007

privind protecția fizică a materialelor nucleare în timpul transportului

prezumat în vigoare

Data actului
29 august 2007
Emitent
Comisia Națională pentru Contrololul Activităților Nucleare
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 657 din 26 septembrie 2007
Citează
2 acte
Structură
46 de articole · 35.125 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

1. Domeniu

Articolul 1

Prezentul ghid stabilește măsurile care trebuie luate de către titularul de autorizație pentru asigurarea protecției fizice a materialelor nucleare în timpul transportului.

Articolul 2

Ghidul se aplică pentru transportul rutier și transportul pe calea ferată a materialelor nucleare autorizate conform prevederilor

Legii nr. 111/1996

privind desfășurarea în siguranță, reglementarea, autorizarea și controlul activităților nucleare, republicată.

2. Principii

Articolul 3

Autorizația de transport pentru materialele nucleare se emite numai dacă sunt asigurate pe toată durata transportului condițiile de protecție fizică față de atacuri sau alte intervenții care pun în pericol direct sau indirect sănătatea ori siguranța publică.

Articolul 4

Responsabilitatea asigurării protecției fizice a materialelor nucleare față de atacuri sau alte intervenții care pun în pericol direct ori indirect sănătatea sau siguranța publică revine titularului de autorizație.

Articolul 5

Se presupune că atacurile sau intervențiile care pun în pericol direct sau indirect sănătatea sau siguranța publică au drept obiectiv deschiderea sau distrugerea barierelor pentru a sustrage materialele nucleare.

Articolul 7

La realizarea obiectivelor de protecție fizică față de atacuri sau alte intervenții care pun în pericol direct sau indirect sănătatea ori siguranța publică în timpul transportului, se va avea în vedere următoarele:

- să nu existe un pericol major la adresa sănătății ca urmare a iradierii directe sau a eliberării de cantități considerabile de substanțe nucleare la locul de intervenție

- să nu fie sustras niciun fel de material nuclear în cantități care, fără prelucrare, pot fi utilizate la obținerea criticității.

Articolul 8

Titularul de autorizație trebuie să se asigure prin măsuri proprii că în timpul transportului condițiile prevăzute la art. 7 sunt îndeplinite până când forța de răspuns alarmată preia sarcinile de protecție la fața locului.

Articolul 9

Măsurile privind protecția fizică a materialelor nucleare în timpul transportului trebuie să fie aplicate în conformitate cu prevederile legale referitoare la transportul materialelor nucleare, precum și să le completeze din punctul de vedere al protecției fizice.

Articolul 10

Prin măsurile privind protecția fizică a materialelor nucleare în timpul transportului titularul de autorizație trebuie să se asigure că:

- este informat permanent asupra locației materialului transportat;

- transportatorul și personalul de însoțire pot comunică între ei;

- transportatorul poate anunța forța de răspuns în cazul unui atac și poate păstra contactul cu forța de răspuns până când aceasta preia protecția transportului;

- pe perioada de întârziere sunt îndeplinite obiectivele protecției fizice.

Articolul 11

Măsurile privind protecția fizică a materialelor nucleare în timpul transportului se diferențiază în măsuri de supraveghere, măsuri constructive și alte măsuri tehnice, precum și măsuri organizatorice și de personal.

4. Cerințe generale

Articolul 12

Titularul de autorizație trebuie să supravegheze dintr-o poziție centrală, fixă locația transportului, precum și să alarmeze forța de răspuns în caz de necesitate.

Articolul 13

Personalul de însoțire are sarcina de a stabili locația transportului, să raporteze în ceea ce privește starea vehiculului, situația transportului în general, iar în caz de alarmă să comunice cu titularul de autorizație, precum și cu forța de răspuns.

Articolul 14

Sistemele de închidere a mijlocului de transport, precum și a containerului cu care se efectuează transportul materialelor nucleare trebuie verificate cel puțin de fiecare dată când există suspiciuni referitoare la forțarea acestora.

Articolul 15

Toate echipamentele tehnice, în special instalațiile de comunicare și pentru asigurarea protecției fizice, trebuie să fie funcționale și fiabile.

Articolul 16

Punctul de coordonare și urmărire a transportului trebuie să își poată îndeplini funcția chiar și în caz de atacuri.

Articolul 17

Punctul de coordonare și urmărire a transportului trebuie să fie dotat cu sistemele tehnice necesare pentru supravegherea traseului, precum și cu sistemele de comunicație necesare pentru comunicarea cu persoanele participante la transport și cu forța de răspuns.

Articolul 18

Pentru toate persoanele care însoțesc transportul vor exista zone asigurate în care să își poată desfășura activitatea chiar și în cazul unui atac. Deschiderea acestor zone dinspre exterior va fi îngreunată cu ajutorul unor instalații tehnice.

Articolul 19

Mijlocul de transport va fi prevăzut cu un dispozitiv de imobilizare. Declanșarea acestuia trebuie să poată fi realizată numai de către persoanele care însoțesc transportul, iar eliminarea acestuia de către atacatori trebuie îngreunată.

Articolul 20

În cazul în care ambalajul materialului nuclear nu asigură o perioadă de întârziere suficientă împotriva eliberării sau sustragerii materialului nuclear, vor fi create alte învelișuri exterioare cu efect de barieră, cu ajutorul cărora trebuie asigurat timpul de răspuns necesar.

Articolul 21

Durata de întârziere asigurată de barierele tehnice trebuie să fie cel puțin egală cu timpul necesar forței de răspuns pentru a se prezenta la locul de intervenție.

Articolul 22

Titularul de autorizație trebuie să asigure resursele materiale și de personal pentru asigurarea protecției fizice a transportului.

Articolul 23

Titularul de autorizație alege traseul, întocmește planul în caz de alarmă și planul de urgență.

Articolul 24

Transportul va fi planificat astfel încât să fie evitate opririle și schimbarea mijlocului de transport. Dacă totuși acestea sunt necesare, opririle sau schimbarea mijlocului de transport se vor efectua în zone protejate.

Articolul 25

Titularul de autorizație va asigura personal pentru supravegherea transportului, comunicarea cu personalul de însoțire, alarmarea și comunicarea cu forța de răspuns în caz de atacuri.

Articolul 26

Numărul persoanelor de însoțire și dotările sunt în funcție de nivelul de protecție fizică ce trebuie asigurat.

Articolul 27

Una dintre persoanele de însoțire va avea funcție de împuternicit cu transportul, care este responsabil cu respectarea măsurilor de protecție fizică și este îndreptățit să transmită celorlalte persoane de însoțire instrucțiuni.

Articolul 28

Personalul care participă la pregătirea și la executarea măsurilor de protecție fizică a transportului trebuie să fie verificat conform

art. 9 alin. (5) din Legea nr. 111/1996 , republicată.

5. Cerințe pentru transportul rutier al materialelor nucleare din categoria I

Articolul 29

Măsuri de supraveghere care trebuie luate în timpul transportului de materiale nucleare din categoria I de către:

a) punctul de coordonare și urmărire a transportului:

- supravegherea convoiului de transport;

- comunicarea cu mijlocul de transport, cu vehiculul de însoțire și cu forța de răspuns;

- alarmarea forței de răspuns în caz de atac;

b) personalul mijlocului de transport:

- anunțarea punctului de coordonare și urmărire a transportului privind poziția, starea vehiculului și a învelișului exterior și a spațiului de încărcare la un interval regulat de cel puțin 30 de minute;

- anunțarea punctului de coordonare și urmărire a transportului în caz de alarmă;

c) vehiculul de însoțire a transportului:

- comunicarea cu vehiculul de transport și cu vehiculul însoțitor;

- control vizual în ceea ce privește integritatea mijlocului de transport;

- preluarea comunicării dacă se întâmplă ca instalațiile de comunicare ale mijlocului de transport să nu mai funcționeze.

Articolul 30

Măsuri tehnice care trebuie luate pentru efectuarea transportului de materiale nucleare din categoria I:

a) punctul de coordonare și urmărire a transportului:

- stabilește tipurile de bariere pentru asigurarea timpului de răspuns necesar conform art. 21;

- se asigură că există instalații redundante sau diversificate pentru comunicarea cu mijlocul de transport, cu vehiculul de însoțire și cu forța de răspuns;

- se asigură că instalațiile de comunicații au surse de rezervă pentru alimentarea cu energie;

b) mijlocul de transport trebuie să aibă următoarele dotări:

- bariere pentru asigurarea timpului de răspuns necesar, conform art. 21;

- cabina șoferului trebuie să intimideze efracția, să fie rezistentă la foc de armă, protejată contra incendiului și gazelor și asigurată împotriva deschiderii din exterior;

- spațiul pentru împuternicitul cu transportul să fie protejat în mod echivalent cabinei șoferului, accesul în acest spațiu fiind asigurat față de deschiderea neautorizată;

- instalații redundante sau diversificate pentru comunicarea verbală, plasate în spațiul pentru împuternicitul cu transportul (una dintre ele fiind adecvată și comunicării cu forța de răspuns);

- legătura radio cu vehiculul de însoțire;

- sistem automat pentru stabilirea locației și pentru transmiterea datelor legate de locație către punctul de coordonare și urmărire a transportului;

- protecția alimentării cu energie (combustibil, energie electrică) și a instalației de frânare împotriva intervenției neautorizate;

- antene redundante, protejate;

- sistem de urgență pentru imobilizarea vehiculului, care este declanșat în cazul unui atac de către persoana împuternicită cu transportul și care nu poate fi anulat în termenul de întârziere;

- sistem tehnic de supraveghere a integrității învelișului materialului nuclear, conectat la declanșarea automată a alarmei la postul de organizare a transportului, în cazul unor probleme sau al unor defecțiuni;

- sistem automat de alarmare la punctul de coordonare și urmărire a transportului în caz de accidente;

- bariere în peretele construcției vehiculului, cu ajutorul cărora este obținut timpul de întârziere;

- asigurarea împotriva decuplării neautorizate a semiremorcii (în cazul variantelor cu mașină autotractor cu semiremorcă);

- asigurarea împotriva desfacerii neautorizate a legăturilor dintre containerul de transport și vehicul (în cazul utilizării unui container);

- pneuri de rezervă pregătite pentru a fi utilizate în caz de necesitate;

- semnal optic și acustic pentru caz de urgență;

c) vehiculul de însoțire trebuie să îndeplinească următoarele cerințe:

- spațiul pentru pasageri trebuie să intimideze efracția, să fie rezistent la foc de armă și să fie protejat contra incendiului și gazelor;

- să ofere posibilitatea de a folosi în mod controlat arme din interior fără a fi nevoie ca vehiculul să fie deschis;

- să fie echipat cu instalații redundante sau diversificate pentru comunicarea verbală (una dintre ele fiind adecvată comunicării cu forța de răspuns);

- să asigure comunicarea radio cu mijlocul de transport;

- să fie asigurată protecția alimentării cu energie;

- să fie echipat cu pneuri de rezervă pregătite pentru a fi utilizate în caz de necesitate;

- să aibă autonomie de deplasare de minimum 500 km și viteza posibilă de 120 km/h;

- să aibă tracțiune integrală.

Articolul 31

Măsurile organizatorice și de personal care trebuie luate pentru efectuarea transportului de materiale nucleare din categoria I:

a) coordonarea măsurilor de protecție fizică luate de titularul de autorizație în scopul realizării transportului și păstrarea documentației transportului minimum 12 luni;

b) asigurarea personalului implicat în realizarea transportului, verificat conform

art. 9 alin. (5) din Legea nr. 111/1996 , republicată;

c) blocarea încuietorilor spațiului de încărcare astfel încât acesta să nu poată fi deschis în timpul transportului de către personalul de însoțire;

d) respectarea planului de alarmă;

e) respectarea de către personalul vehiculului de transport a planului de urgență;

f) numirea unei persoane împuternicite cu transportul, care să aibă cunoștințe tehnice de specialitate, a unui șofer și a unui copilot înarmat pentru vehiculul de transport;

g) în mijlocul de transport nu se vor încărca alte bunuri.

6. Cerințe pentru transportul rutier al materialelor nucleare din categoria II

Articolul 32

Măsuri de supraveghere care trebuie luate în timpul transportului de materiale nucleare din categoria II de către:

a) punctul de coordonare și urmărire a transportului:

- supravegherea transportului;

- comunicarea cu mijlocul de transport și cu forța de răspuns;

- alarmarea poliției în caz de atac;

b) personalul mijlocului de transport:

- anunțarea punctului de coordonare și urmărire a transportului privind poziția, starea vehiculului și a învelișului exterior, precum și a spațiului de încărcare, la un interval regulat de cel puțin 30 de minute

- anunțarea punctului de coordonare și urmărire a transportului în caz de alarmă.

Articolul 33

Măsuri tehnice care trebuie luate pentru efectuarea transportului de materiale nucleare din categoria II:

a) punctul de coordonare și urmărire a transportului:

- stabilește tipurile de bariere pentru asigurarea timpului de răspuns necesar, conform art. 21;

- se asigură că există instalații redundante sau diversificate pentru comunicarea cu mijlocul de transport și cu forța de răspuns;

- se asigură că instalațiile de comunicații au surse de rezervă pentru alimentarea cu energie;

b) mijlocul de transport trebuie să aibă următoarele dotări:

- bariere pentru asigurarea timpului de răspuns necesar, conform art. 21;

- cabina șoferului trebuie să intimideze efracția, să fie rezistentă la foc de armă, protejată contra incendiului și gazelor și asigurată împotriva deschiderii din exterior;

- instalații redundante sau diversificate pentru comunicarea verbală (una dintre ele fiind adecvată și comunicării cu forța de răspuns);

- legătura radio cu vehiculul de însoțire (dacă acesta există);

- sistem pentru stabilirea locației și pentru transmiterea datelor legate de locație către punctul de coordonare și urmărire a transportului;

- protecția alimentării cu energie (combustibil, energie electrică) și a instalației de frânare împotriva intervenției neautorizate;

- antene redundante, protejate;

- sistem de urgență pentru imobilizarea vehiculului, care este declanșat în cazul unui atac de către persoana împuternicită cu transportul și care nu poate fi anulat în termenul de întârziere;

- sistem automat de alarmare la punctul de coordonare și urmărire a transportului în caz de accidente;

- bariere în peretele construcției vehiculului cu ajutorul cărora este obținut timpul de întârziere;

- asigurarea împotriva decuplării neautorizate a semiremorcii (în cazul variantelor cu mașină autotractor cu semiremorcă);

- asigurarea împotriva desfacerii neautorizate a legăturilor dintre containerul de transport și vehicul (în cazul utilizării unui container);

- pneuri de rezervă pregătite pentru a fi utilizate în caz de necesitate;

- semnal optic și acustic pentru caz de urgență.

Articolul 34

Măsurile organizatorice și de personal care trebuie luate pentru efectuarea transportului de materiale nucleare din categoria II:

a) coordonarea măsurilor de protecție fizică luate de titularul de autorizație în scopul realizării transportului și păstrarea documentației transportului minimum 12 luni;

b) asigurarea personalului implicat în realizarea transportului, verificat conform

art. 9 alin. (5) din Legea nr. 111/1996

privind desfășurarea în siguranță, reglementarea, autorizarea și controlul activităților nucleare, republicată;

c) blocarea încuietorilor spațiului de încărcare astfel încât acesta să nu poată fi deschis în timpul transportului de către personalul de însoțire;

d) respectarea planului de alarmă;

e) respectarea de către personalul vehiculului de transport a planului de urgență;

f) numirea unei persoane împuternicite cu transportul, care să aibă cunoștințe tehnice de specialitate;

g) în mijlocul de transport nu se vor încărca alte bunuri.

7. Cerințe pentru transportul rutier al materialelor nucleare din categoria III

Articolul 35

Măsuri de supraveghere care trebuie luate în timpul transportului de materiale nucleare din categoria III de către:

a) punctul de coordonare și urmărire a transportului:

- supravegherea transportului;

- comunicarea cu mijlocul de transport și cu forța de răspuns;

- alarmarea forței de răspuns în caz de atac sau intervenție a terților.

b) personalul mijlocului de transport:

- anunțarea punctului de coordonare și urmărire a transportului privind poziția, starea vehiculului, a învelișului exterior și a spațiului de încărcare la un interval regulat de cel puțin 60 de minute;

- anunțarea punctului de coordonare și urmărire a transportului în caz de alarmă.

Articolul 36

Măsuri tehnice care trebuie luate pentru efectuarea transportului de materiale nucleare din categoria III:

a) punctul de coordonare și urmărire a transportului:

- stabilește tipurile de bariere pentru asigurarea timpului de răspuns necesar, conform art. 21;

- se asigură că există instalații pentru comunicarea cu mijlocul de transport și cu forța de răspuns;

- se asigură că instalațiile de comunicații au surse de rezervă pentru alimentarea cu energie;

b) mijlocul de transport trebuie să aibă următoarele dotări:

- bariere pentru asigurarea timpului de răspuns necesar, conform art. 21;

- instalații redundante pentru comunicarea verbală (una dintre ele fiind adecvată și comunicării cu forța de răspuns);

- legătura radio cu vehiculul de însoțire (dacă acesta exista);

- sistem de urgență pentru imobilizarea vehiculului care este declanșat în cazul unui atac de către persoana împuternicită cu transportul și care nu poate fi anulat în timpul de întârziere.

Articolul 37

Măsurile organizatorice și de personal care trebuie luate pentru efectuarea transportului de materiale nucleare din categoria III:

a) coordonarea măsurilor de protecție fizică luate de titularul de autorizație în scopul realizării transportului și păstrarea documentației transportului minimum 12 luni;

b) asigurarea personalului implicat în realizarea transportului, verificat conform

art. 9 alin. (5) din Legea nr. 111/1996

privind desfășurarea în siguranță, reglementarea, autorizarea și controlul activităților nucleare, republicată;

c) respectarea de către personalul vehiculului de transport a planului de urgență;

d) numirea unei persoane împuternicite cu transportul, care să aibă cunoștințe tehnice de specialitate;

e) în mijlocul de transport nu se vor încărca alte bunuri.

8. Cerințe pentru transportul pe calea ferată al materialelor nucleare din categoria I

Articolul 38

Măsuri de supraveghere care trebuie luate în timpul transportului de materiale nucleare din categoria I de către:

a) punctul de coordonare și urmărire a transportului:

- supravegherea transportului;

- comunicarea cu personalul de însoțire a vagonului, cu personalul locomotivei, cu Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă "CFR Marfă" - S.A. și cu forța de răspuns;

- alarmarea forței de răspuns în caz de atac;

b) personalul de însoțire a vagonului:

- anunțarea punctului de coordonare și urmărire a transportului privind poziția, starea barierelor de protecție a spațiului de încărcare la un interval regulat de cel puțin 30 de minute;

- anunțarea punctului de coordonare și urmărire a transportului în caz de alarmă;

- comunicarea cu punctul de coordonare și urmărire a transportului, cu personalul locomotivei, cu Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă "CFR Marfă" - S.A. și cu forța de răspuns;

c) personalul locomotivei:

- comunicarea cu punctul de coordonare și urmărire a transportului, cu personalul de însoțire a vagonului, cu Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă "CFR Marfă" - S.A. și cu forța de răspuns;

- control vizual al vagonului în ceea ce privește integritatea;

- preluarea comunicării cu punctul de coordonare și urmărire a transportului, dacă se întâmplă ca instalațiile de comunicare ale vagonului să nu mai funcționeze.

Articolul 39

Măsuri tehnice care trebuie luate pentru efectuarea transportului de materiale nucleare din categoria I:

a) punctul de coordonare și urmărire a transportului:

- stabilește barierele care trebuie să existe în vederea asigurării timpului de răspuns necesar, conform art. 21;

- asigură mijloacele de comunicații redundante sau diversificate pentru comunicarea cu vagonul și cu locomotiva, cu Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă "CFR Marfă" - S.A. și cu forța de răspuns;

- se asigură că instalațiile de comunicații au surse de rezervă pentru alimentarea cu energie;

b) vagonul:

- spațiul pentru personalul de însoțire trebuie să fie rezistent la efracție și rezistent contra focurilor de armă, precum și protejat împotriva focului și contra gazelor;

- accesul în spațiul pentru personalul de însoțire trebuie să fie blocat față de accesul neautorizat;

- personalul de însoțire trebuie să poată folosi în mod controlat arme dinăuntru fără a fi nevoie ca spațiul să fie deschis;

- instalații redundante sau diversificate pentru comunicarea verbală cu punctul de coordonare și urmărire a transportului, cu Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă "CFR Marfă" - S.A. și cu forța de răspuns;

- antene redundante, protejate;

- legătura radio cu locomotiva;

- protecția alimentării cu energie a instalației de siguranță;

- sistem funcțional de imobilizare care este declanșat de către persoana împuternicită cu transportul și care nu poate fi deblocat pe perioada de întârziere;

- sistem tehnic de supraveghere a integrității învelișului materialului nuclear, conectat la declanșarea automată a alarmei la postul de organizare a transportului, în cazul unor probleme sau al unor defecțiuni;

- bariere în peretele vagonului/containerului, cu ajutorul cărora este obținut timpul de întârziere cerut;

- închiderea spațiilor de depozitare ale vagonului cu instalații de închidere;

- cuplarea vagonului în mod obligatoriu imediat în spatele locomotivei sau, în cazul unei intercalări, vagonul intercalat va fi cel în care se află personalul de însoțire a transportului;

c) locomotiva:

- blocarea ușilor dinspre interior pentru a împiedica efracția;

- instalații pentru comunicarea verbală cu punctul de coordonare și urmărire a transportului, cu Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă "CFR Marfă" - S.A. și cu forța de răspuns;

- semnal optic, respectiv acustic pentru caz de alarmă.

Articolul 40

Măsurile organizatorice și de personal care trebuie luate pentru efectuarea transportului de materiale nucleare din categoria I:

a) coordonarea măsurilor de siguranță și păstrarea documentației transportului minimum 12 luni;

b) transmiterea informațiilor referitoare la transport persoanelor cărora le sunt necesare aceste informații pentru organizarea transportului;

c) organizarea transportului fără opriri nejustificate în gări cu trafic redus sau pe linii laterale;

d) măsuri care împiedică deschiderea spațiului de depozitare în timpul transportului de către personalul de însoțire;

e) ținerea la dispoziție a personalului responsabil și de specialitate în timpul transportului, pentru caz de necesitate;

f) asigurarea personalului implicat în realizarea transportului, verificat conform

art. 9 alin. (5) din Legea nr. 111/1996 , republicată;

g) vagoanele cuplate direct la vagonul de transport al materialelor nucleare nu vor fi încărcate cu mărfuri periculoase sau de valoare;

h) respectarea planului de alarmă și de urgență;

i) numirea unei persoane împuternicite cu transportul care să aibă cunoștințe tehnice de specialitate.

9. Cerințe pentru transportul pe calea ferată al materialelor nucleare din categoria II

Articolul 41

Măsuri de supraveghere care trebuie luate în timpul transportului de materiale nucleare din categoria II de către:

a) punctul de coordonare și urmărire a transportului:

- supravegherea transportului;

- comunicarea cu personalul de însoțire a vagonului, cu personalul locomotivei, cu Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă "CFR Marfă" - S.A. și cu forța de răspuns;

- alarmarea forței de răspuns în caz de atac;

b) personalul de însoțire a vagonului:

- anunțarea punctului de coordonare și urmărire a transportului privind poziția, starea și învelișul exterior al spațiului de încărcare la un interval regulat de cel puțin 30 de minute;

- anunțarea punctului de coordonare și urmărire a transportului în caz de alarmă;

- comunicarea cu punctul de coordonare și urmărire a transportului, cu personalul locomotivei, cu Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă "CFR Marfă" - S.A. și cu forța de răspuns;

c) personalul locomotivei:

- comunicarea cu punctul de coordonare și urmărire a transportului, cu personalul de însoțire a vagonului, cu Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă "CFR Marfă" - S.A. și cu forța de răspuns;

- control vizual al vagonului în ceea ce privește integritatea;

- preluarea comunicării cu punctul de coordonare și urmărire a transportului, dacă se întâmplă ca instalațiile de comunicare ale vagonului să nu mai funcționeze.

Articolul 42

Măsuri tehnice care trebuie luate pentru efectuarea transportului de materiale nucleare din categoria II:

a) punctul de coordonare și urmărire a transportului:

- stabilește barierele care trebuie să existe în vederea asigurării timpului de răspuns necesar, conform art. 21;

- asigură mijloacele de comunicații redundante sau diversificate pentru comunicarea cu vagonul și cu locomotiva, cu Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă "CFR Marfă" - S.A. și cu forța de răspuns;

- se asigură că instalațiile de comunicații au surse de rezervă pentru alimentarea cu energie;

b) vagonul:

- spațiul pentru personalul de însoțire trebuie să fie rezistent la efracție și rezistent împotriva focurilor de armă, precum și protejat împotriva focului și gazelor;

- accesul în spațiul pentru personalul de însoțire trebuie să fie blocat față de accesul neautorizat;

- instalații redundante sau diversificate pentru comunicarea verbală cu punctul de coordonare și urmărire a transportului, cu Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă "CFR Marfă" - S.A. și cu forța de răspuns;

- antene redundante, protejate;

- legătura radio cu locomotiva;

- protecția alimentării cu energie a instalației de siguranță;

- sistem funcțional de imobilizare care este declanșat de către persoana împuternicită cu transportul și care nu poate fi deblocat pe perioada de întârziere;

- bariere în peretele vagonului/containerului, cu ajutorul cărora este obținut timpul de întârziere cerut;

- închiderea spațiilor de depozitare ale vagonului cu instalații de închidere;

- cuplarea vagonului în mod obligatoriu imediat în spatele locomotivei sau, în cazul unei intercalări, vagonul intercalat va fi cel în care se află personalul de însoțire al transportului;

c) locomotiva:

- blocarea ușilor dinspre interior pentru a împiedica efracția;

- instalații pentru comunicarea verbală cu punctul de coordonare și urmărire a transportului, cu Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă "CFR Marfă" - S.A. și cu forța de răspuns;

- semnal optic, respectiv acustic pentru caz de alarmă.

Articolul 43

Măsurile organizatorice și de personal care trebuie luate pentru efectuarea transportului de materiale nucleare din categoria II:

a) coordonarea măsurilor de siguranță și păstrarea documentației transportului minimum 12 luni;

b) transmiterea informațiilor referitoare la transport persoanelor cărora le sunt necesare aceste informații pentru organizarea transportului;

c) organizarea transportului fără opriri nejustificate în gări cu trafic redus sau pe linii laterale;

d) măsuri care împiedică deschiderea spațiului de depozitare în timpul transportului de către personalul de însoțire;

e) ținerea la dispoziție a personalului responsabil și de specialitate în timpul transportului, pentru caz de necesitate;

f) asigurarea personalului implicat în realizarea transportului, verificat conform

art. 9 alin. (5) din Legea nr. 111/1996 , republicată;

g) vagoanele cuplate direct la vagonul de transport al materialelor nucleare nu vor fi încărcate cu mărfuri periculoase sau de valoare;

h) respectarea planului de alarmă și de urgență;

i) numirea unei persoane împuternicite cu transportul, care să aibă cunoștințe tehnice de specialitate.

10. Cerințe pentru transportul pe calea ferată al materialelor nucleare din categoria III

Articolul 44

Măsuri de supraveghere care trebuie luate în timpul transportului de materiale nucleare din categoria III de către:

a) punctul de coordonare și urmărire a transportului:

- supravegherea transportului;

- comunicarea cu personalul locomotivei, cu Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă "CFR Marfă" - S.A. și cu forța de răspuns;

- alarmarea forței de răspuns în caz de atac;

b) personalul locomotivei:

- comunicarea cu punctul de coordonare și urmărire a transportului, cu personalul de însoțire a vagonului, cu Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă "CFR Marfă" - S.A. și cu forța de răspuns;

- control vizual al vagonului în ceea ce privește integritatea;

- alarmarea punctului de coordonare și urmărire a transportului.

Articolul 45

Măsuri tehnice care trebuie luate pentru efectuarea transportului de materiale nucleare din categoria III:

a) punctul de coordonare și urmărire a transportului:

- asigură mijloacele de comunicații redundante sau diversificate pentru comunicarea cu locomotiva, cu Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă "CFR Marfă" - S.A. și cu forța de răspuns;

- se asigură că instalațiile de comunicații au surse de rezervă pentru alimentarea cu energie;

b) vagonul:

- bariere în peretele vagonului/containerului, cu ajutorul cărora este obținut timpul de întârziere cerut;

- închiderea spațiilor de depozitare ale vagonului cu instalații de închidere;

- cuplarea vagonului în mod obligatoriu imediat în spatele locomotivei sau, în cazul unei intercalări, vagonul intercalat va fi cel în care se află personalul de însoțire al transportului;

c) locomotiva:

- blocarea ușilor dinspre interior pentru a împiedica efracția;

- instalații pentru comunicarea verbală cu punctul de coordonare și urmărire a transportului, cu Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă "CFR Marfă" - S.A. și cu forța de răspuns;

- semnal optic, respectiv acustic pentru caz de alarmă.

Articolul 46

Măsurile organizatorice și de personal care trebuie luate pentru efectuarea transportului de materiale nucleare din categoria III:

a) coordonarea măsurilor de siguranță și păstrarea documentației transportului minimum 12 luni;

b) transmiterea informațiilor referitoare la transport persoanelor cărora le sunt necesare aceste informații pentru organizarea transportului;

c) organizarea transportului fără opriri nejustificate în gări cu trafic redus sau pe linii laterale;

d) ținerea la dispoziție a personalului responsabil și de specialitate în timpul transportului, pentru caz de necesitate;

e) asigurarea personalului implicat în realizarea transportului, verificat conform

art. 9 alin. (5) din Legea nr. 111/1996 , republicată;

f) vagoanele cuplate direct la vagonul de transport al materialelor nucleare nu vor fi încărcate cu mărfuri periculoase sau de valoare;

g) respectarea planului de alarmă și de urgență;

h) numirea unei persoane împuternicite cu transportul, care să aibă cunoștințe tehnice de specialitate.

11. Definiții

Transport - întregul proces de transport al materialelor nucleare de la predarea obiectului de transportat de către expeditor către transportator până la recepția acestuia de către destinatar.

Persoană însoțitoare - persoana care participă în mod nemijlocit la procesul de transport.

Parcurs - combinația de traseu și orar. Parcursul este stabilirea scrisă a șoselelor pentru transport, orarul fiind stabilirea scrisă a momentelor la care începe și se încheie transportul, precum și obiectivele intermediare și comunicarea cu punctul de coordonare și urmărire a transportului.

Oprire - reprezintă opriri planificate.

Instalație de comunicare - instalația tehnică care poate recepționa, trimite și/sau schimba știri și informații.

Plan de alarmă - conține măsurile care trebuie luate de către punctul de coordonare și urmărire a transportului. Acesta stabilește modul de lucru al personalului din punctul de coordonare și urmărire a transportului.

Plan de urgență - conține măsurile imediate la fața locului care trebuie luate în caz de probleme. Acesta stabilește modul de operare a personalului de însoțire.

Perioadă de întârziere - perioada definită de la anunțarea alarmei la poliție până la intervenția eficientă la fața locului. În funcție de această perioadă se măsoară perioada de reacție.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.