Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 1201/2007

privind alocarea unor sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2007, pentru județele Constanța și Maramureș

prezumat în vigoare

Data actului
4 octombrie 2007
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 686 din 9 octombrie 2007
Citează
3 acte
Structură
4 articole · 2.452 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Are ca temei 1

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al

art. 30 alin. (2) și (3) din Legea nr. 500/2002

privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, și al

art. 11 lit. a) din Legea bugetului de stat pe anul 2007 nr. 486/2006 , cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă suplimentarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2007 cu suma de 3.042 mii lei, pentru județul Constanța, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2007, și alocarea acesteia bugetului local al orașului Hârșova, în vederea finanțării lucrărilor la unitățile de asistență socială, după cum urmează:

a) 1.525 mii lei pentru Centrul de zi pentru elevi aflați în dificultate;

b) 973 mii lei pentru Centrul permanent de îngrijire pentru persoane în vârstă aflate în dificultate;

c) 544 mii lei pentru Centrul de consiliere pentru persoane abuzate.

Articolul 2

Se aprobă suplimentarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2007 cu suma de 800 mii lei, pentru județul Maramureș, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2007, și alocarea acesteia bugetului local al municipiului Baia Mare, în vederea finanțării lucrărilor la Centrul multifuncțional - Azil de noapte.

Articolul 3

Ordonatorii principali de credite răspund de modul de utilizare, în conformitate cu dispozițiile legale, a sumelor alocate potrivit prevederilor art. 1 și 2.

Articolul 4

Ministerul Economiei și Finanțelor este autorizat să introducă modificările corespunzătoare în volumul și în structura bugetului de stat pe anul 2007.

PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Ministrul internelor
și reformei administrative,
Cristian David
Ministrul economiei
și finanțelor,
Varujan Vosganian
București, 4 octombrie 2007.
Nr. 1.201.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.