Metodologie · Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului

Metodologia din 31 august 2007

de organizare și desfășurare a tezelor cu subiect unic pentru clasele a VII-a și a VIII-a în anul școlar 2007-2008

prezumat în vigoare

Data actului
31 august 2007
Emitent
Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 685 din 9 octombrie 2007
Structură
26 de articole · 26.946 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Capitolul I Dispoziții generale

Articolul 1

(1)

Prezenta metodologie reglementează organizarea și desfășurarea tezelor cu subiect unic care vor fi susținute de elevii claselor a VII-a și a VIII-a în anul școlar 2007-2008.

(2)

Tezele cu subiect unic au regim de teze semestriale.

Articolul 2

În sensul prezentei metodologii se definesc următorii termeni:

- perioadă de teze - intervalul de timp prestabilit în care se susțin tezele, se comunică rezultatele, se analizează rezultatele și se trec în catalog notele obținute;

- teză cu subiect unic - forma de evaluare constând în susținerea unei probe scrise, care se desfășoară la datele prevăzute în Calendarul de desfășurare a tezelor cu subiect unic organizate pentru clasele a VII-a și a VIII-a în anul școlar 2007-2008, denumit în continuare calendar;

- perioadă specială de teze - intervalul de timp prestabilit în care susțin tezele elevii absenți sau amânați de la sesiunea anterioară/sesiunile anterioare;

- perioadă de analiză a tezelor - intervalul de 5 zile în care se analizează tezele și notele obținute, în urma căruia se pot depune eventualele contestații;

- centru de evaluare - unitatea de învățământ nominalizată la nivelul județului/fiecărui sector din municipiul București în care se organizează evaluarea și notarea tezelor;

- profesor evaluator - cadrul didactic din învățământul gimnazial, abilitat în domeniul evaluării prin cursuri organizate de casa corpului didactic sau cu experiență în evaluare la tezele cu subiect unic ori la testele naționale, desemnat pentru evaluarea tezelor, prin aplicarea baremelor de evaluare și notare elaborate de Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare în Învățământul Preuniversitar (CNCEIP);

- asistent - cadrul didactic de altă specialitate decât cea la care se susține teza, cu atribuții de supraveghere în sălile în care se desfășoară proba scrisă.

Capitolul II Coordonarea metodologică a tezelor cu subiect unic

Articolul 3

(1)

În fiecare județ și în municipiul București se constituie comisia județeană/a municipiului București de organizare a tezelor cu subiect unic, denumită în continuare comisia județeană/a municipiului București.

(2)

Comisia județeană/a municipiului București asigură aplicarea riguroasă a prevederilor prezentei metodologii, organizează și coordonează desfășurarea tezelor.

(3)

În fiecare unitate de învățământ în care sunt școlarizați elevi în clasele a VII-a și a VIII-a se constituie și funcționează comisii, numite în conformitate cu prezenta metodologie și coordonate de către un președinte.

(4)

În fiecare județ/sector al municipiului București se constituie centre de evaluare, în care se evaluează, pentru fiecare disciplină, câte 500-800 de teze. În fiecare centru de evaluare se constituie și funcționează comisii, numite în conformitate cu prezenta metodologie și coordonate de către un președinte.

(5)

În fiecare județ/sector al municipiului București se constituie câte un centru de contestații, în care se reevaluează, pentru fiecare disciplină, tezele ale căror note inițiale au fost contestate. În fiecare centru de contestații se constituie și funcționează comisii, numite în conformitate cu prezenta metodologie și coordonate de către un președinte.

Articolul 4

(1)

Comisia județeană/a municipiului București se compune din:

- președinte - unul dintre inspectorii școlari generali adjuncți;

- membri - 1-3 inspectori școlari din ariile curriculare la care se susțin teze; în municipiul București pot fi numiți suplimentar 1-2 membri pentru fiecare sector;

- informatician - unul dintre informaticienii din inspectoratul școlar județean/al municipiului București.

(2)

În județele în care se susțin teze în limbile minorităților naționale, din comisia județeană/a municipiului București face parte și inspectorul care coordonează învățământul cu predare în limbile minorităților naționale.

3. Componența nominală a acestor comisii se aprobă prin decizie a inspectorului școlar general.

Articolul 5

Comisiile județene/a municipiului București au următoarele atribuții:

1. nominalizează centrele de evaluare și unitățile de învățământ arondate acestora, în baza hotărârii Consiliului de administrație al inspectoratului școlar;

2. nominalizează centrul de contestații, în baza hotărârii Consiliului de administrație al inspectoratului școlar;

3. răspund de organizarea și desfășurarea tezelor, în condițiile stabilite, pe tot teritoriul județului/al municipiului București;

4. iau măsuri de soluționare a problemelor de finanțare a acțiunilor legate de organizarea și desfășurarea tezelor;

5. iau măsuri pentru dotarea școlilor cu logistica necesară pentru buna desfășurare a tezelor - copiatoare în stare de funcționare, care să permită multiplicarea subiectelor de teză pentru fiecare elev, computer, telefon, fax, consumabile;

6. iau măsuri pentru dotarea centrelor de evaluare și a centrului de contestații cu logistica necesară pentru buna desfășurare a evaluării/reevaluării tezelor - copiatoare în stare de funcționare, computer, telefon, fax, consumabile;

7. propun Consiliului de administrație al inspectoratului școlar membrii comisiilor din unitățile de învățământ, în vederea numirii acestora, prin decizie a inspectorului școlar general;

8. propun Consiliului de administrație al inspectoratului școlar membrii comisiilor din centrele de evaluare, în vederea numirii acestora, prin decizie a inspectorului școlar general, cu 48 de ore înainte de data stabilită pentru teză;

9. propun Consiliului de administrație al inspectoratului școlar membrii comisiilor din centrul de contestații, în vederea numirii acestora, prin decizie a inspectorului școlar general, cu 48 de ore înainte de data stabilită pentru rezolvarea contestațiilor;

10. preiau baremele de evaluare și notare de pe site-ul Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului (M.E.C.T.) și îl transmit centrelor de evaluare care nu au conexiune la internet;

11. pot delega inspectori școlari de specialitate, reprezentanți ai comisiei județene/a municipiului București, pentru monitorizarea desfășurării tezelor;

12. se adresează în scris direcțiilor județene de sănătate, pentru a asigura prezența personalului medical în fiecare unitate școlară, în perioada desfășurării tezelor cu subiect unic, precum și consiliilor locale, operatorilor de energie electrică, operatorilor de cablu, operatorilor de telefonie etc., în scopul asigurării condițiilor corespunzătoare pentru desfășurarea tezelor;

13. realizează instruirea președinților comisiilor din unitățile de învățământ, comisiilor din centrele de evaluare și comisiilor din centrul de contestații cu privire la desfășurarea tezei, cu cel mult 48 de ore înaintea declanșării activităților specifice fiecărei comisii;

14. coordonează procesele de preluare și de transmitere a subiectelor pentru teza cu subiect unic către unitățile de învățământ;

15. operează, în situații justificate, schimbări ale membrilor comisiilor din unitățile de învățământ, comisiilor din centrele de evaluare și comisiilor din centrul de contestații;

16. transmit situații statistice, în conformitate cu solicitările CNCEIP.

Articolul 6

Comisiile din unitățile de învățământ se compun din:

- președinte - directorul unității de învățământ;

- membri - 1-4 profesori - respectiv 5 profesori, în situația în care se susține teză la limba și literatura maternă - șefi ai comisiilor metodice ale disciplinelor la care se susțin tezele;

- asistenți.

Articolul 7

Comisiile din unitățile de învățământ au următoarele atribuții:

1. asigură pregătirea sălilor în care se susțin tezele, într-un număr optim, astfel încât elevii să fie așezați câte unul în bancă, în ordine alfabetică, la nivelul întregii unități de învățământ;

2. afișează, pe ușa fiecărei săli, lista nominală cu elevii repartizați în ordine alfabetică;

3. asigură existența, în număr suficient, a copiatoarelor pentru multiplicarea variantei de subiecte;

4. asigură numărul corespunzător al colilor tipizate și consumabilele necesare bunei desfășurări a tezei;

5. asigură instruirea asistenților cu privire la desfășurarea tezei și realizează repartizarea acestora în săli;

6. întocmesc borderoul de predare/primire în care semnează elevii pentru a confirma numărul de pagini ale tezei elaborate;

7. multiplică varianta de subiecte într-un număr egal cu numărul elevilor;

8. asigură distribuirea variantei de subiecte în clase, în plicuri sigilate;

9. aplică ștampila unității de învățământ peste colțul închis și lipit al lucrării, fără a semna lucrarea, înainte de ieșirea primului elev din sala în care se susține teza;

10. iau măsuri pentru ca în spațiile în care se desfășoară tezele cu subiect unic să nu pătrundă persoane străine, neautorizate de comisia județeană/a municipiului București sau neprevăzute de prezenta metodologie;

11. asigură transportul și predarea tezelor în deplină siguranță, cu proces-verbal, la centrul de evaluare, prin intermediul președintelui și al unui membru al comisiei;

12. afișează notele obținute la teze în loc vizibil și transmit profesorilor claselor lucrările scrise și o copie a listei cu rezultate;

13. verifică modul în care profesorul clasei a efectuat analiza tezei și a rezultatelor împreună cu elevii clasei;

14. primește eventualele contestații;

15. resecretizează tezele ale căror note au fost contestate;

16. asigură transportul și predarea tezelor ale căror note au fost contestate în deplină siguranță, cu proces-verbal, la centrul de contestații, prin intermediul președintelui și al unui membru al comisiei;

17. afișează notele obținute la teze, în urma rezolvării contestațiilor, în loc vizibil și transmite profesorilor claselor lucrările scrise și o copie a listei cu rezultatele finale;

18. elaborează și transmit comisiei județene/a municipiului București, în termen de 3 zile de la încheierea respectivei sesiuni de teze, rapoarte privind organizarea și desfășurarea acesteia;

19. verifică, înainte de încheierea semestrului, corectitudinea înscrierii notelor de la teze în cataloagele clasei;

20. asigură păstrarea tezelor în școală timp de 2 ani.

Articolul 8

Comisiile din centrele de evaluare se compun din:

- președinte - directorul unității de învățământ desemnate drept centru de evaluare;

- membri - 2-5 profesori, șefi ai comisiilor metodice ale disciplinelor la care se susțin tezele, proveniți din unitățile de învățământ;

- profesori evaluatori - profesori de specialitate proveniți din învățământul gimnazial. Fiecare profesor va evalua maximum 100 de teze;

- informatician - un informatician din centrul de evaluare sau din una dintre unitățile școlare arondate acestuia.

Articolul 9

Comisiile din centrele de evaluare au următoarele atribuții:

1. preiau baremele de evaluare și notare de pe site-ul M.E.C.T.;

2. primesc tezele de la reprezentanții comisiei din unitatea de învățământ, pe bază de proces-verbal;

3. răspund de securitatea tezelor, pe perioada în care acestea se află în centrul de evaluare;

4. amestecă tezele, le numerotează de la 1 la n și le repartizează profesorilor evaluatori, odată cu borderourile de evaluare;

5. asigură evaluarea tezelor exclusiv în centrul de evaluare, imediat după încheierea fiecărei probe scrise;

6. asigură o sesiune de instruire pentru evaluatori, pentru fiecare disciplină la care se organizează teze, cu scopul de a diminua diferențele dintre evaluatori în aplicarea baremului de evaluare și de notare;

7. stabilesc sălile în care lucrează profesorii evaluatori, ținând cont că 2 profesori care evaluează același set de lucrări trebuie să lucreze în săli diferite și că în fiecare sală trebuie să se afle cel puțin 3 profesori evaluatori;

8. evaluează tezele, respectând baremul de evaluare și de notare, în baza căruia se realizează borderoul la nivel de disciplină în cadrul centrului de evaluare;

9. desecretizează tezele evaluate și le distribuie în pachete corespunzătoare unităților de învățământ din care provin;

10. predau plicurile cu tezele evaluate reprezentanților comisiei din unitatea de învățământ de proveniență, pe bază de proces-verbal, pentru a fi transportate în unitățile de învățământ;

11. iau măsuri pentru ca în spațiile în care se desfășoară evaluarea tezelor cu subiect unic să nu pătrundă persoane străine, neautorizate de comisia județeană/a municipiului București sau neprevăzute de prezenta metodologie;

12. elaborează și transmit comisiei județene/a municipiului București, în termen de două zile de la încheierea activității în centrul de evaluare, rapoarte privind organizarea și desfășurarea acesteia.

Articolul 10

Comisiile din centrul de contestații se compun din:

- președinte - directorul unității de învățământ desemnate drept centru de contestații;

- membri - 2-5 profesori, șefi ai comisiilor metodice ale disciplinelor la care s-au susținut tezele;

- profesori evaluatori - câte 2 profesori proveniți din învățământul gimnazial la maximum 100 de teze, alții decât cei care au fost membri în comisiile din centrele de evaluare;

- informatician - un informatician din centrul de contestații sau din una dintre unitățile școlare.

Articolul 11

Comisiile din centrul de contestații au următoarele atribuții:

1. preiau baremele de evaluare și notare de pe site-ul M.E.C.T.;

2. primesc tezele ale căror note au fost contestate de la reprezentanții comisiilor din unitatea de învățământ, pe bază de proces-verbal;

3. răspund de securitatea tezelor pe perioada în care acestea se află în centrul de contestații;

4. amestecă tezele, le renumerotează și le repartizează profesorilor evaluatori, odată cu borderourile de evaluare;

5. asigură reevaluarea tezelor exclusiv în centrul de contestații, în perioada stabilită conform calendarului;

6. asigură o sesiune de instruire pentru evaluatori, pentru fiecare disciplină la care se organizează teze, cu scopul de a diminua diferențele dintre evaluatori în aplicarea baremului de evaluare și notare;

7. stabilesc sălile în care lucrează profesorii evaluatori, ținând cont că 2 profesori care evaluează același set de lucrări trebuie să lucreze în săli diferite și că în fiecare sală trebuie să se afle cel puțin 3 profesori evaluatori;

8. evaluează tezele, respectând baremul de evaluare și notare, în baza căruia se realizează borderoul la nivel de disciplină în cadrul centrului de evaluare;

9. desecretizează tezele reevaluate și le distribuie în pachete corespunzătoare unităților de învățământ din care provin;

10. predau plicurile cu tezele reevaluate reprezentanților comisiei din unitatea de învățământ de proveniență, pe bază de proces-verbal, pentru a fi transportate în unitățile de învățământ;

11. iau măsuri pentru ca în spațiile în care se desfășoară reevaluarea tezelor cu subiect unic să nu pătrundă persoane străine, neautorizate de comisia județeană/a municipiului București sau neprevăzute de prezenta metodologie;

12. elaborează și transmit comisiei județene/a municipiului București, în termen de două zile de la încheierea activității în centrul de contestații, rapoarte privind organizarea și desfășurarea acesteia.

Capitolul III Disciplinele la care se susțin teze cu subiect unic

Articolul 12

(1)

Disciplinele la care se susțin teze în clasa a VII-a sunt următoarele:

a) limba și literatura română;

b) matematică;

c) limba și literatura maternă - pentru elevii aparținând minorităților naționale, care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă.

(2)

Disciplinele la care se susțin teze în clasa a VIII-a sunt următoarele:

a) limba și literatura română;

b) matematică;

c) geografie sau istorie;

d) limba și literatura maternă - pentru elevii aparținând minorităților naționale, care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă.

(3)

Subiectele sunt elaborate conform programei școlare parcurse până la data desfășurării tezei, în conformitate cu temele selectate din programa școlară și comunicate școlilor.

Capitolul IV Elaborarea subiectelor

Articolul 13

(1)

Subiectele pentru teză și baremele de evaluare și notare unice se elaborează în cadrul CNCEIP, ținându-se seama de următoarele cerințe:

a) să fie formulate clar, precis și în strictă concordanță cu programele școlare și cu temele selectate din programa școlară, valabile pentru desfășurarea tezelor din semestrul respectiv;

b) să aibă un nivel mediu de dificultate;

c) să permită rezolvarea lor în două ore.

(2)

Modalitatea de transmitere a subiectelor la unitățile de învățământ unde se susțin tezele va fi reglementată printr-o procedură separată.

(3)

Baremele de evaluare și notare vor fi postate pe site-ul M.E.C.T., după desfășurarea tezelor cu subiect unic.

(4)

Elevilor aparținând minorităților naționale, care au urmat în limba maternă cursurile disciplinelor la care se susțin tezele, li se vor asigura subiectele de teză atât în limba în care au studiat, cât și în limba română.

Capitolul V Desfășurarea tezelor

Articolul 14

(1)

Durata fiecărei teze cu subiect unic este de două ore din momentul primirii subiectelor de către fiecare elev.

(2)

Supravegherea este asigurată pentru fiecare sală de 2 asistenți, cu altă specializare decât cea corespunzătoare disciplinei la care se susține teza.

(3)

Elevii care au absentat la o teză cu subiect unic susțin teza în perioadele speciale de teze prevăzute prin calendar. Pentru semestrul I, elevii pot susține teza la care au absentat în perioada specială din luna februarie sau în cea din lunile mai-iunie. Pentru semestrul al II-lea, elevii pot susține teza la care au absentat în perioada specială din lunile mai-iunie.

Capitolul VI Evaluarea și notarea tezelor

Articolul 15

(1)

Evaluarea tezelor se face în centre de evaluare; fiecare teză va fi evaluată de 2 profesori evaluatori, externi unităților de învățământ de la care provin tezele.

(2)

Evaluarea tezelor se face pe baza unui punctaj pe scara 1-100, acordându-se 90 de puncte pentru răspunsurile corecte și complete și 10 puncte din oficiu, cu respectarea strictă a baremului unic de evaluare și notare. După corectare, fiecare evaluator stabilește nota prin împărțirea la 10 a punctajului obținut de elev, fără rotunjire.

(3)

În cazul în care diferența între notele acordate de fiecare profesor evaluator este mai mare de 1 punct, teza va fi corectată de un alt profesor evaluator, stabilit de președintele comisiei, și nota acordată de acesta va fi definitivă.

(4)

Nota finală se stabilește prin rotunjirea mediei aritmetice a notelor acordate de fiecare profesor evaluator. Fracțiunile de punct rezultate din împărțire se rotunjesc la nota întreagă imediat superioară, dacă sunt cuprinse în intervalul 0,50-0,99, sau se anulează, dacă sunt cuprinse în intervalul 0,01-0,49.

Articolul 16

(0)

Desfășurarea activității de evaluare:

(1)

Activitatea de evaluare va dura maximum 3 zile.

(2)

Înainte de începerea evaluării, președintele din centrul de evaluare are obligația de a asigura, pentru fiecare disciplină la care se organizează evaluarea, o sesiune de instruire pentru evaluatori. Scopul acestei instruiri este de a diminua diferențele dintre evaluatori în aplicarea baremului unic de evaluare și notare. Se interzic interpretările personale și efectuarea de modificări în baremul de evaluare și notare.

(3)

Tezele de la aceeași disciplină sunt amestecate de președinte și de ceilalți membri ai comisiei din centrul de evaluare, sunt numerotate de la 1 la n și grupate în seturi, fiecare set conținând 50-100 de lucrări.

(4)

Profesorii evaluatori primesc tezele de la președintele comisiei din centrul de evaluare.

(5)

Evaluarea și notarea tezelor se fac pe baza baremelor de evaluare și notare de cei 2 profesori evaluatori, care lucrează în mod obligatoriu în săli separate, stabilite de președintele comisiei. În fiecare sală se află cel puțin 3 profesori evaluatori. Schimbarea lucrărilor de la primul evaluator la al doilea și invers se va face în prezența președintelui sau a unui membru al comisiei.

(6)

Profesorul evaluator trece punctajul obținut de elev, conform art. 15 alin. (2), în borderoul întocmit în baza baremului de evaluare și notare și transcrie pe fiecare teză nota acordată.

(7)

Fiecare evaluator semnează lucrările corectate și borderoul de evaluare și le predă președintelui comisiei din centrul de evaluare.

(8)

Președintele comisiei din centrul de evaluare calculează și trece pe lucrare media aritmetică a notelor acordate de fiecare profesor evaluator, precum și nota finală, conform art. 15 alin. (4). Nota finală este însoțită de semnătura președintelui comisiei din centrul de evaluare.

Articolul 17

(1)

Profesorul care predă la clasă are obligația de a analiza împreună cu elevii tezele și rezultatele obținute la acestea, în perioada stabilită pentru această activitate. În urma acestei analize, elevii pot depune eventualele contestații la comisia din unitatea de învățământ.

(2)

Profesorul care predă la clasă răspunde, în perioada de analiză a tezelor, de integritatea tezelor și de neintervenția pe textul lucrării scrise.

(3)

Profesorul care predă la clasă are obligația de a trece corect notele de pe teze în catalog.

Capitolul VII Rezolvarea contestațiilor

Articolul 18

(1)

Reevaluarea tezelor se desfășoară pe o perioadă de două zile de la data depunerii contestațiilor, conform calendarului.

(2)

Toate acțiunile desfășurate în centrele de evaluare privind evaluarea și notarea tezelor ale căror note sunt contestate sunt respectate și în cadrul centrelor de contestații.

(3)

În situația în care între nota inițială dată de comisia din centrul de evaluare și nota dată de comisia din centrul de contestații este o diferență de cel puțin 0,50 puncte, nota finală a tezei reevaluate este cea acordată de comisia din centrul de contestații. Dacă diferența dintre cele două note este mai mică de 0,50 puncte, nota finală a tezei reevaluate este cea acordată de comisia din centrul de evaluare.

Capitolul VIII Răspunderea disciplinară

Articolul 19

(1)

Respectarea întocmai a prezentei metodologii este obligatorie pentru toate persoanele implicate în această activitate.

(2)

Încălcarea normelor prezentei metodologii constituie abatere disciplinară. Personalul didactic de predare-învățare, personalul didactic auxiliar, precum și cel de conducere, de îndrumare și de control din învățământ, implicat în desfășurarea tezelor, răspund disciplinar pentru încălcarea îndatoririlor ce le revin, precum și pentru încălcarea normelor de comportare care dăunează interesului învățământului și prestigiului instituției.

Articolul 20

(1)

Cadrele didactice care în perioada tezelor furnizează răspunsuri, falsifică lucrări, manifestă neglijență în îndeplinirea atribuțiilor ce le revin sau săvârșesc orice alte fapte care împiedică desfășurarea în condiții normale a tezelor și aduc prejudicii imaginii învățământului sunt sancționate disciplinar conform Statutului personalului didactic. După caz, se procedează și la sesizarea organelor de urmărire penală.

(2)

Sancțiunile aplicate în urma abaterilor săvârșite de cadrele didactice în timpul participării la comisiile prevăzute în prezenta metodologie sunt luate în considerare la acordarea calificativului anual.

Capitolul IX Dispoziții finale

Articolul 21

Tezele și documentele întocmite pentru buna desfășurare a acestora se păstrează în arhiva unității școlare la care se susține teza pe o perioadă de 2 ani.

Articolul 22

(1)

Elevii surprinși având asupra lor materiale care ar putea fi folosite pentru copiat sau mijloace de comunicare cu exteriorul, cei surprinși copiind în timpul desfășurării tezelor sau comițând alte fapte menite să le favorizeze rezolvarea subiectelor primesc nota 1 la teza respectivă; tentativa de fraudă se pedepsește în același mod.

(2)

Orice abatere a elevilor, comisă și dovedită cu probe, se sancționează conform Regulamentului de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar.

Articolul 23

(1)

M.E.C.T. sau comisia județeană/ a municipiului București decide, în perioada de evaluare a tezelor sau ulterior, reevaluarea prin sondaj a unui număr de teze, urmărindu-se astfel corectitudinea respectării baremelor de evaluare și notare.

(2)

Pe baza raportului privind rezultatul acestor reevaluări, inspectoratul școlar județean/al municipiului București ia măsuri conform Statutului personalului didactic și prezentei metodologii.

(3)

Notele obținute de elevi la teze nu se modifică în urma acestor reevaluări.

Articolul 24

Comisia din unitatea de învățământ asigură condiții de egalizare a șanselor pentru elevii cu deficiențe, prin adaptarea procedurilor în funcție de particularitățile individuale și de cele specifice deficienței respective.

Articolul 25

Conducerile unităților de învățământ vor asigura popularizarea prezentei metodologii prin următoarele categorii de activități:

a) afișarea la avizierul școlii;

b) prezentarea în cadrul consiliului profesoral;

c) prezentarea în colectivele de elevi ai claselor a VII-a și a VIII-a;

d) organizarea unor întâlniri cu părinții în vederea informării acestora.

Articolul 26

Cadrele didactice care participă la activitatea comisiilor nominalizate în prezenta metodologie beneficiază de plată pentru activitatea desfășurată. Modalitățile de plată sunt stabilite prin ordin al ministrului educației, cercetării și tineretului.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.