Normele din 17 octombrie 2007
privind procedura de avizare a acordului de primire pentru cercetătorii din țări terțe în scopul desfășurării în România de activități de cercetare-dezvoltare
prezumat în vigoare
Articolul 1
Domeniul de aplicare
Prezentele norme metodologice transpun Directiva 2005/71/CE privind procedura specifică pentru admisia cetățenilor țărilor terțe în scopul desfășurării unei activități de cercetare științifică, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene (JOCE) nr. 289 din 3 noiembrie 2005. Acestea stabilesc procedura de avizare a acordului de primire pentru cercetătorii din țări terțe în scopul desfășurării în România de activități de cercetare-dezvoltare pe o perioadă mai mare de 3 luni, în vederea acordării vizei de lungă ședere și de prelungire a dreptului de ședere temporară pentru realizarea unui proiect de cercetare în conformitate cu acordurile de primire încheiate cu unități de cercetare-dezvoltare autorizate.
Prezentele norme metodologice nu se aplică cercetătorilor trimiși de către o organizație de cercetare dintr-un stat membru al Uniunii Europene sau al Spațiului Economic European către o unitate de cercetare-dezvoltare din România să desfășoare activități de cercetare-dezvoltare.
Articolul 2
Dispoziții generale
În sensul prezentelor norme metodologice, termenii și expresiile se definesc astfel:
a) țară terță înseamnă orice țară care nu este membră a Uniunii Europene sau parte a Spațiului Economic European;
b) cercetare-dezvoltare înseamnă principalele activități creatoare și generatoare de progres economic și social, cuprinzând cercetarea fundamentală, cercetarea aplicativă, dezvoltarea tehnologică și inovarea, definite conform anexei la
Ordonanța Guvernului nr. 57/2002
privind cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică, aprobată prin
Legea nr. 324/2003 , cu modificările și completările ulterioare;
c) unitate de cercetare-dezvoltare autorizată înseamnă un organism public sau privat care desfășoară activități de cercetare-dezvoltare, în conformitate cu legislația națională, și care îndeplinește condițiile de autorizare prevăzute în prezentele norme metodologice;
d) cercetător este definit conform
art. 2 lit. k) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002
privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 3
Autorizarea unităților de cercetare-dezvoltare
O unitate de cercetare-dezvoltare care dorește să primească un cercetător dintr-o țară terță în scopul desfășurării în România de activități de cercetare-dezvoltare pe o perioadă mai mare de 3 luni trebuie să fie autorizată de Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică și să încheie cu cercetătorul un acord de primire avizat de Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică.
Pentru a fi autorizată, în sensul prezentelor norme metodologice, o unitate de cercetare-dezvoltare trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:
a) să depună cererea de autorizare prevăzută în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezentele norme metodologice, la Consiliul Național al Cercetării științifice din Învățământul Superior (dacă este instituție de învățământ superior de stat sau privată acreditată sau structură a acesteia), Colegiul consultativ pentru cercetare-dezvoltare și inovare (dacă este institut național de cercetare-dezvoltare, unitate sau instituție de drept public sau privat), Academia Română sau la academiile de ramură (dacă este institut, centru sau stațiune de cercetare aparținând acesteia);
b) să prezinte împreună cu cererea de autorizare copii după actul de înființare, ultimul bilanț și statut;
c) să facă dovada desfășurării de activități de cercetare prin prezentarea în copie a cel puțin unui contract de cercetare încheiat anterior solicitării, anexat la cererea de autorizare.
Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică comunică unității de cercetare-dezvoltare, în termenul legal de la data primirii certificării de la Consiliul Național al Cercetării științifice din Învățământul Superior, Colegiul consultativ pentru cercetare-dezvoltare și inovare, Academia Română sau academiile de ramură, după caz, acordul său la cererea de autorizare, conform anexei nr. 2, care face parte integrantă din prezentele norme metodologice.
Autorizarea unității de cercetare-dezvoltare se acordă pe o perioadă de 5 ani.
Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică publică și actualizează cu regularitate pe pagina sa de internet, la adresa www.mct.ro, listele cu unități de cercetare-dezvoltare autorizate.
Articolul 4
Acordul de primire
Acordul de primire precizează relația juridică dintre unitatea de cercetare-dezvoltare și cercetător, conform formularului-tip prezentat în anexa nr. 3, care face parte integrantă din prezentele norme metodologice. Condițiile de muncă ale cercetătorului urmează a fi stabilite ulterior de către părți.
Cercetătorului dintr-o țară terță admis să desfășoare activități de cercetare-dezvoltare în alt stat membru în condițiile Directivei 2005/71/CE i se va permite să desfășoare o parte din activitatea de cercetare-dezvoltare pe teritoriul României, în următoarele condiții:
a) dacă cercetătorul stă pe teritoriul României pentru o perioadă de până la 3 luni, cercetarea poate fi desfășurată în baza acordului de primire încheiat în alt stat membru, cu condiția ca acesta să aibă suficiente mijloace de întreținere și să nu fie considerat o amenințare pentru ordinea, siguranța și sănătatea publică în România;
b) dacă cercetătorul rămâne pe teritoriul României pentru mai mult de 3 luni, este necesar un nou acord de primire pentru desfășurarea activității de cercetare-dezvoltare în România.
Unitatea de cercetare-dezvoltare autorizată va informa cu promptitudine Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică în legătură cu orice impediment privind implementarea acordului de primire.
Articolul 5
Procedura de avizare a acordului de primire
Unitatea de cercetare-dezvoltare autorizată depune la Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică acordul de primire spre avizare, în două exemplare, câte unul pentru fiecare parte semnatară.
Avizul final al Autorității Naționale pentru Cercetare Științifică se va acorda pe formularul de acord de primire de către directorul general al Direcției generale programe sau, după caz, al organismului intermediar pentru cercetare.
Avizul se acordă în termen de maximum 30 de zile de la solicitarea unităților de cercetare-dezvoltare autorizate cu îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute în
art. 47^1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 , republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Avizul este valabil 6 luni de la data acordării.
Articolul 6
Încetarea acordului de primire
Acordul de primire încetează în mod automat în cazul în care cercetătorul nu este admis sau în cazul în care relația juridică dintre cercetător și unitatea de cercetare-dezvoltare autorizată încetează.
În termen de două luni de la încetarea acordului de primire, unitatea de cercetare-dezvoltare va informa Autoritatea Națională de Cercetare Științifică cu privire la îndeplinirea de către cercetător a activităților de cercetare-dezvoltare prevăzute în proiectul de cercetare.
În situația în care, din motive întemeiate, acordul de primire își încetează valabilitatea înainte de finalizarea proiectului, unitatea de cercetare-dezvoltare este obligată în termen de o lună să notifice acest fapt Autorității Naționale de Cercetare Științifică.
Articolul 7
Condiții de refuz și de retragere
A. În cazul autorizării unității de cercetare-dezvoltare
Autorizarea sau reînnoirea autorizării unității de cercetare-dezvoltare, după caz, este refuzată în următoarele situații:
a) când nu sunt respectate condițiile prevăzute la art. 3 alin. (2);
b) când nu este respectată prevederea prevăzută la art. 6 alin. (2).
În cazul în care autorizarea sau reînnoirea autorizării unității de cercetare-dezvoltare a fost refuzată, se interzice solicitarea unei noi autorizări pe o perioadă de un an de la data publicării deciziei de refuz.
Autorizarea unității de cercetare-dezvoltare este retrasă în următoarele situații:
a) când a fost obținută în mod fraudulos;
b) când acordul de primire a fost încheiat în mod fraudulos;
c) când nu este respectată prevederea prevăzută la art. 6 alin. (3).
În cazul în care autorizarea unității de cercetare-dezvoltare a fost retrasă se interzice solicitarea unei noi autorizări pe o perioadă de 5 ani de la data publicării deciziei de retragere.
B. În cazul avizării acordului de primire
Avizul Autorității Naționale pentru Cercetare Științifică este refuzat în următoarele situații:
a) autorizarea unității de cercetare-dezvoltare și-a încetat valabilitatea;
b) documentația necesară obținerii avizului este prezentată incomplet sau se constată omisiuni care nu sunt remediate în termen de 5 zile lucrătoare de la data primirii în scris a notificării Autorității Naționale pentru Cercetare Științifică;
c) unitatea de cercetare-dezvoltare a încheiat în mod fraudulos un acord de primire cu un cetățean al unei țări terțe.
Articolul 8
Contestații
Contestațiile la decizia Autorității Naționale pentru Cercetare Științifică de refuz al autorizării, reînnoirii autorizării sau al avizării acordului de primire, precum și de retragere a autorizării unității de cercetare-dezvoltare se depun la sediul Autorității Naționale pentru Cercetare Științifică în termen de 10 zile de la data comunicării.
Articolul 9
Drepturile cercetătorului
Cercetătorul admis în condițiile prezentelor norme metodologice poate desfășura activități didactice în conformitate cu legislația națională.
Numărul maxim de ore sau de zile pentru activitatea didactică se stabilește conform legislației în vigoare la data solicitării cercetătorului.
Cercetătorul admis în condițiile prezentelor norme metodologice beneficiază de aceleași drepturi și obligații ca și cercetătorii cetățeni români, în conformitate cu legislația și procedurile naționale în vigoare, în ceea ce privește:
a) recunoașterea diplomelor, a certificatelor, precum și a altor calificări profesionale;
b) raporturile de muncă;
c) securitatea socială;
d) beneficiile fiscale;
e) accesul la bunuri și servicii, precum și la furnizarea de bunuri și servicii care sunt disponibile publicului.
Articolul 10
Dispoziții finale
Prezentele norme metodologice nu aduc atingere dispozițiilor mai favorabile cuprinse în:
a) acordurile bilaterale sau multilaterale încheiate între Comunitate sau între Comunitate și statele membre, pe de o parte, și una ori mai multe țări terțe, pe de altă parte;
b) acordurile bilaterale sau multilaterale încheiate între unul sau mai multe state membre și una ori mai multe țări terțe.
Prezentele norme metodologice nu aduc atingere dreptului statului român de a adopta dispoziții mai favorabile pentru persoanele cărora li se aplică.
Anexa 1 la normele metodologice
Unitate de cercetare-dezvoltare .....
CNCSIS/Colegiul consultativ CDI/
.....................................
Academia Română/academii de ramură
Nr. înregistrare ...... Data ........
Nr. înregistrare .... Data .......
CERERE
de autorizare a unității de
cercetare-dezvoltare în vederea aplicării directivei 2005/71/CE
Prin prezenta cerere se solicită autorizarea/reînnoirea autorizării
unității de cercetare-dezvoltare cu denumirea ..............................,
adresa ........................., nr. de înregistrare la registrul comerțului
.............., C.U.I ................ reprezentată de ......................
(nume, prenume, funcție)
pentru o perioadă de cinci (5) ani în vederea primirii de cercetători din
state terțe în scopul desfășurării de activități de cercetare-dezvoltare în
cadrul unor proiecte de cercetare.
Se anexează următoarele documente:
a) copii ale actului de înființare, ultimului bilanț și statutului;
b) copia a cel puțin unui contract de cercetare încheiat anterior
solicitării.
Declarăm pe propria răspundere că datele prezentate sunt în conformitate
cu realitatea.
Reprezentant legal al unității
Compartiment juridic al unității
de cercetare-dezvoltare
de cercetare-dezvoltare
Funcția ......................
Funcția ...........................
Nume și prenume ..............
Nume și prenume ...................
(semnătura și ștampila)
(semnătura)
Anexa 2 la normele metodologice
CNCSIS/Colegiul consultativ CDI/
Autoritatea Națională pentru
Academia Română/academii de ramură
Cercetare Științifică
Nr. înregistrare ..... Data .........
Nr. înregistrare ..... Data ......
De acord
---------
Președinte ANCS
Nume, prenume
................
(semnătura și ștampila)
AUTORIZARE
Prin prezenta se certifică îndeplinirea de către .........................,
(denumirea unității de cercetare-dezvoltare)
adresa ........................., nr. de înregistrare la registrul comerțului
.................., C.U.I ................, reprezentată de ................,
(nume, prenume, funcție)
a condițiilor prevăzute în normele metodologice ce transpun Directiva 2005/
71/CE privind procedura specifică de admisie a cetățenilor țărilor terțe în
scopul desfășurării de activități de cercetare științifică și se supune spre
aprobare autorizarea în acest sens a unității de cercetare-dezvoltare precum
și includerea sa în lista unităților autorizate care se publică pe pagina de
internet www.mct.ro a Autorității Naționale pentru Cercetare Științifică.
Prezenta autorizare este valabilă pentru o perioadă de cinci ani până la
data de ........ (ziua și luna de depunere a cererii de autorizare/anul de
depunere a cererii de avizare + 5).
Președintele CNCSIS/Colegiul consultativ CDI/Academia Română/
academii de ramură
Nume și prenume
.................
(semnătura și ștampila)
Anexa 3 la normele metodologice
AVIZAT A.N.C.S.
Direcția generală programe/
Direcția generală organism intermediar
pentru cercetare
Director general
.....................
Nr. înregistrare .... Data avizării .......
Unitate de
cercetare-dezvoltare ..........
Autoritatea Națională pentru Cercetare
Nr. înregistrare .... Data ....
Științifică
Nr. înregistrare ....... Data .............
ACORD DE PRIMIRE
În vederea primirii unui cercetător dintr-o țară terță invitat de o unitate
de cercetare-dezvoltare autorizată, cu scopul de a desfășura activități de
cercetare-dezvoltare în cadrul unui proiect de cercetare pe o durată mai mare
de trei luni, s-a încheiat prezentul acord prin care:
I. Unitatea de cercetare-dezvoltare solicitantă,
Denumire ..................................................................
Adresă ....................................................................
Nr. de înregistrare la registrul comerțului ........... C.U.I. ............
Reprezentant legal (nume, prenume, funcție) ...............................
confirmă primirea în calitate de cercetător a
Nume (dl, dna) ............................................................
Prenume ...................................................................
Data nașterii .............................................................
Locul nașterii ............................................................
Cetățenia .................................................................
Domiciliu actual ..........................................................
Titlu (prof., dr., cercetător etc.) .......................................
Ultima organizație angajatoare ............................................
pentru a desfășura activități de cercetare științifică în cadrul
proiectului
(titlul) ..............., derulat prin Programul (PNII, PC7 etc.) ........,
finanțat prin contract de cercetare încheiat cu ............................,
(denumirea contractorului)
înregistrat cu nr .......... din data de ..............,
ce constau în îndeplinirea următoarelor sarcini:
...........................................................................
...........................................................................
...........................................................................
Data prevăzută de început a activității ...................................
Data prevăzută de sfârșit a activității ...................................
Adresa pe durata șederii ..................................................
...........................................................................
...........................................................................
și garantează că:
1. cercetătorul este acceptat în scopul desfășurării activităților mai sus
menționate;
2. proiectul de cercetare este validat de conducerea unității noastre după
examinarea scopului și a duratei activității de cercetare, a disponibilității
resurselor financiare necesare realizării lui, precum și a calificărilor
corespunzătoare ale cercetătorului, care îi permit accesul la programe de
doctorat și în același timp sunt relevante pentru obiectivele proiectului;
3. suportă cheltuielile de ședere și îndepărtare a cercetătorului, în cazul
în care acesta rămâne ilegal pe teritoriul României după încetarea dreptului
de ședere, pentru o perioadă de maxim 6 luni de la încetarea Acordului de
primire.
II. Cercetătorul se angajează să:
1. îndeplinească sarcinile asumate în cadrul proiectului de cercetare;
2. dispună pe perioada șederii de resurse lunare suficiente pentru a-și
acoperi cheltuielile de întreținere și costurile călătoriei de întoarcere la
finalizarea proiectului;
3. dețină pe perioada șederii o asigurare medicală valabilă.
III. Părțile vor reglementa raporturile de muncă prin încheierea unui
contract individual de muncă sau a unei convenții civile de prestări
servicii.
Semnat la ................
(localitatea)
la .......................
(data)
Semnătura reprezentantului legal al unității
Semnătura cercetătorului
de cercetare-dezvoltare
Compartiment juridic
Direcția integrare europeană și relații
și contencios
internaționale
Nume și prenume
Nume și prenume
Avizul se prelungește până la data de .........
----
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.