Decizia nr. 926/2007
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 53/2003 24 ianuarie 2003 (prevederi anume) Codul muncii
Are ca temei 1
- Legea nr. 53/2003 24 ianuarie 2003 (prevederi anume) Codul muncii
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Augustin Zegrean - judecător
Antonia Constantin - procuror
Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003
- Codul muncii, excepție ridicată de Laura Barbu în Dosarul nr. 12.630/3LM/2007 al Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal.
La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată, fiind invocată în acest sens jurisprudența Curții Constituționale.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin Încheierea din 14 mai 2007, pronunțată în Dosarul nr. 12.630/3LM/2007, Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003
- Codul muncii, excepție ridicată de Laura Barbu în cauza ce are ca obiect contestația la decizia de suspendare a contractului individual de muncă.
În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține că textul de lege criticat încalcă dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituție, întrucât nu asigură egalitatea în drepturi și egalitatea de tratament legislativ, raportat la faptul că pentru suspendarea contractului individual de muncă se prevăd alte criterii decât cele prevăzute pentru suspendarea judecății reglementate la art. 244 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedură civilă.
Se apreciază totodată că sunt încălcate și dispozițiile art. 41 alin. (1) din Constituție, deoarece orice angajator poate lua, în mod abuziv, o decizie de suspendare a unui contract individual de muncă, prin simpla formulare a unei plângeri penale împotriva unui angajat.
O altă critică de neconstituționalitate constă în aceea că dispozițiile art. 24 alin. (1) din Constituție sunt încălcate deoarece, la luarea deciziei de suspendare a contractului individual de muncă, angajatorul nu este obligat să asculte și părerea angajatului acuzat și nici nu este obligat să-i asigure acestuia dreptul de a se apăra față de acuzațiile ce i se aduc.
În sfârșit, dispozițiile legale criticate încalcă, în opinia autorului excepției, și prevederile art. 6 paragraful 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât "prezumția de nevinovăție nu-și găsește aplicabilitatea în coroborare cu dispozițiile art. 52 alin. (1) lit. c) din Codul muncii".
Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrative și fiscal apreciază că excepția ridicată este neîntemeiată întrucât legiuitorul are dreptul de a institui anumite măsuri în vederea unei desfășurări a raporturilor de muncă.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, fiind respectate prevederile constituționale invocate în susținerea acesteia.
Avocatul Poporului consideră că textul de lege criticat este constituțional, fiind invocată în acest sens și jurisprudența Curții Constituționale.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției îl constituie dispozițiile
art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003
- Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, care au următorul cuprins: "(1) Contractul individual de muncă poate fi suspendat din inițiativa angajatorului în următoarele situații: [...]
c) în cazul în care angajatorul a formulat plângere penală împotriva salariatului sau acesta a fost trimis în judecată pentru fapte penale incompatibile cu funcția deținută, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești."
Autorul excepției susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare, ale art. 41 alin. (1) privind dreptul la muncă, precum și ale art. 6 paragraful 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitor la prezumția de nevinovăție.
Examinând excepția de neconstituționalitatea, Curtea constată următoarele:
Articolul 52
alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003
- Codul muncii, criticat pentru neconstituționalitate, prevede unul dintre cazurile de suspendare a contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului, și anume când angajatorul a formulat plângere penală împotriva salariatului sau acesta a fost trimis în judecată pentru fapte penale incompatibile cu funcția deținută. Măsura suspendării poate fi luată până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești. Spre deosebire de aceasta, prevederea art. 244 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedură civilă reglementează suspendarea judecății, care este o măsură procedurală contencioasă total diferită de cea prevăzută de Codul muncii. Or, în acest caz dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituție nu sunt încălcate întrucât, pentru reglementarea unor situații diferite, tratamentul juridic nu poate fi același.
Curtea reține că este neîntemeiată și susținerea referitoare la încălcarea, prin dispozițiile legale criticate, a prevederilor art. 24 alin. (1) și art. 41 alin. (1) din Constituție. Salariatul nemulțumit de măsura suspendării contractului individual de muncă dispusă de angajator în temeiul art. 52 alin. (1) lit. c) din Codul muncii poate să se adreseze instanței de judecată în temeiul art. 284 din Codul muncii, unde își poate exercita dreptul de apărare pe tot parcursul procesului, inclusiv dreptul de a-și angaja un apărător. De asemenea, dreptul la muncă al angajatului nu este încălcat deoarece alin. (2) al art. 52 prevede că, în cazul în care se constată nevinovăția celui în cauză, salariatul își reia activitatea anterioară, plătindu-i-se o despăgubire egală cu salariul și celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării contractului de muncă.
În ceea ce privește invocarea, în susținerea excepției, a dispozițiilor art. 6 paragraful 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitor la prezumția de nevinovăție, Curtea constată că aceste reglementări nu sunt incidente în cauză, în condițiile în care acest principiu se aplică numai în cadrul răspunderii penale. Plângerea penală se întemeiază pe date și pe indicii cu privire la săvârșirea de către salariat a unei infracțiuni incompatibile cu funcția deținută, iar existența ori inexistența vinovăției se stabilește numai prin hotărâre judecătorească definitivă.
Constituționalitatea dispozițiilor art. 52 alin. (1) lit. c) a mai fost examinată de Curtea Constituțională. Cu acel prilej Curtea a constatat, prin
Decizia nr. 24 din 22 ianuarie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, că dispozițiile legale criticate nu încalcă prevederile Constituției referitoare la prezumția de nevinovăție și nu restricționează în niciun fel dreptul la muncă al angajatului.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003
- Codul muncii, excepție ridicată de Laura Barbu în Dosarul nr. 12.630/3LM/2007 al Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 18 octombrie 2007.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof.univ.dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Mihai Paul Cotta
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.